ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2046/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 22.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. C 1070 din 19.10.2015 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 188 din 5 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, din Cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016.

Prin Sentința civilă nr. 220 din 16 mai 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, având ca obiect anulare act administrativ.

A anulat Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015 emisă de către Comisia de Experți de Medicina Muncii din Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Împotriva Sentinței civile nr. 220 din 16 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pârâtul Ministerul Sănătății.

Recurenții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății au invocat cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale sale pasive și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților a cererii de chemare în judecată a Ministerului Sănătății. A solicitat aplicarea disp. art. 68 din C. proc. civ. și introducerea în cauză a angajatorului S.C. F. S.A. Slatina .

Recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea hotărârii în discuție, întrucât nerespectarea condiției motivării unui act administrativ nu duce la nulitatea acestuia, întrucât este vorba de o condiție de formă care reflectă principiul transparenței administrației.

Pe fondul cauzei, arată că pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii a constatat că nu se poate pronunța asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, deoarece nu s-au respectat prevederile legale privind semnalarea, cercetarea și declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1425/2006, anulând procesele-verbale și fișele BP2 aferente.

Astfel, Comisia de experți de medicina muncii nu a dat dovadă de rea credință, acest lucru putând fi demonstrat prin hotărârile în care a fost acceptat diagnosticul de silicoză la un număr de 25 de contestații de la F. S.A., care aveau în dosarul de cercetare documente de expunere la SIO2.

Recurenta Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 8 din C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

A. Examinând excepția netimbrării recursului pârâtei Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, invocată din oficiu în ședința publică din data de 11.04.2019, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul se timbrează cu 100 RON, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material recursul se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai mult de 100 RON. Dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod, care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentului recurs s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON.

Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată acordat, recurenta, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursUlui promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar recurs, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii de atac.

Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea recursului pârâtei Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică ca netimbrat.

B. Analizând sentința atacată raport la criticile invocate prin celelalte două recursuri, Înalta Curte constată că recursul formulat de Ministerul Sănătății este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Actul administrativ a cărui anulare s-a dispus de către instanța de fond, respectiv Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015, a fost emisă de către Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, comisie constituită prin Ordinul nr. 1256/443/2008.

Dispozițiile art. 155 din H.G. nr. 1425/2008 prevăd posibilitatea angajatorului, după caz, persoana fizică autorizată în cadrul profesiilor liberale sau inspectorului de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul, în situația în care nu sunt mulțumiți de concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, să se adreseze în scris în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, Comisiei de experți de medicina muncii acreditați de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Sănătății.

Sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamanții au chemat în judecată ca pârâți Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pârâtul Ministerul Sănătății.

În ceea ce privește lipsa calității procesual pasive a recurentului-pârât Ministerul Sănătății, chemat în judecată în nume propriu, Înalta Curte reține că nu există identitate între această instituție și cea căruia i se opune dreptul dedus judecății, întrucât nu este emitentul actului contestat. Emitentul actului administrativ contestat este exclusiv Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Prin raportare la împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de o altă instituție decât Ministerul Sănătății, respectiv de către recurenta-pârâtă Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, nu este relevant faptul că la momentul constituirii Comisiei de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a fost desemnat și reprezentantul acestuia, relevantă fiind calitatea pe care această instituție o are în ceea ce privește emiterea actului contestat.

Calitatea procesuală pasivă a unei părți presupune identitatea dintre persoana pârâtului și persoana despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic litigios dedus judecății,

Or, în cauza de față, Ministerul Sănătății nu se află într-o astfel de situație, nefiind emitentul actului administrativ care face obiectul litigiului în cauză. În mod greșit instanța de fond a reținut că Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă, în calitate de for tutelar înzestrat cu personalitate juridică, în subordinea căruia ar funcționa emitenta actului administrativ.

Conform H.G. nr. 1425/2008, Comisia de Experți de Medicina Muncii funcționează ca organism independent decizional, deciziile membrilor acestei Comisii neavând legătură cu instituțiile care i-au desemnat. Atribuțiile Comisiei de Experți de Medicina Muncii sunt reglementate în disp. art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este nelegală hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării acțiunii reclamanților și în contradictoriu cu Ministerul Sănătății.

În raport de soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Sănătății, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs formulate de acest recurent.

C. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. C 1070 din 19.10.2015, Comisia de Experți de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a anulat procesele-verbale și fișele de declarare a cazurilor de boală profesionala BP2, emise de Direcția de Sănătate Publica Olt, în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D. și E..

Reclamanții au solicitat anularea hotărârii deoarece nu a fost motivată în fapt și în drept și au apreciat că este dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008.

În mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea deciziei contestate pentru nerespectarea cerinței motivării acesteia, obligația motivării actului administrativ reprezentând o cerință de legalitate a acestuia. Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de judecată.

În cauza dedusă judecății, Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015 emisă de către Comisia de Experți de Medicina Muncii nu cuprinde niciun fel de referiri la ipotezele care au determinat anularea proceselor-verbale și fișelor de declarare a cazurilor de boală profesionala BP2 emise de Direcția de Sănătate Publica Olt, în ceea ce îi privește pe reclamanți, și nici argumentele care au justificat o astfel de soluție.

De asemenea, nu este motivată nici soluția de refacere a cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006, ca urmare a anulării proceselor-verbale și a fișelor de boală profesională a reclamanților.

O motivare a hotărârii, ca act administrativ, în privința acestui aspect, era esențială, întrucât este în sarcina autorității publice obligația să ofere reclamanților temeiul de drept și argumentele care au condus la soluția respectivă, pentru a le da posibilitatea să le cunoască și să se adreseze instanței de judecată pentru exercitarea controlului judiciar asupra actului administrativ atacat. Aceste aspecte sunt imperative, iar nerespectarea este sancționată cu nulitatea actului.

Puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere, conform prevederilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Practic, emiterea unei hotărâri prin trasarea unor succinte dispoziții, fără a le motiva în fapt și în drept, nu sunt suficiente în a dovedi legalitatea acesteia, neîndeplinirea obligației de motivare conduce la nelegalitatea hotărârii, astfel încât instanța de fond a dispus în mod corect anularea hotărârii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică ca netimbrat, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiași sentințe ca nefondat, va admite recursul formulat de Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe. Va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Sănătății ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică formulat împotriva Sentinței civile nr. 220 din 16 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința atacată și în rejudecare, respinge acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Sănătății ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - MM