ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, anularea Hotărârii nr. C 1070 din 19 octombrie 2015 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 246 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016 la data de 29 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din data de 30 mai 2016 au fost introduse în cauză, în calitate de pârâte Direcția de Sănătate Publică Olt și SC E. SA.

Prin Sentința nr. 399/2016 pronunțată în data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică Olt și SC E. SA, a anulat Hotărârea nr. C-1070 din 19 octombrie 2015 emisă de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii, în ceea ce îi privește pe reclamanți și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva Sentinței civile nr. 399/2016 din 11 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și SC E. SA.

Prin recursul declarat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, arată că prima instanță, în mod netemeinic și în lipsa unui act normativ care să stabilească condițiile imperative de formă ale hotărârii nr. C 1070/2015 emise de Comisie, a anulat acest act administrativ pentru prezumtive vicii de formă, deși destinatarul actului este angajatorul SC E. SA, care nu a ridicat obiecții de fond sau de formă, cu privire la conținutul ori efectele juridice ale actului, actul administrativ atacat fiind motivat în fapt și în drept.

Pârâta-recurentă susține că temeiul legal, respectiv art. 149 - 162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006, enumeră, în mod expres și limitativ, documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, și anume faptul că cercetarea se face numai de medicul de medicina muncii din cadrul D.S.P. în colaborare cu inspectorul de muncă din Inspectoratul Teritorial de Muncă și în prezența angajatorului sau a reprezentantului acestuia.

Recurenta-pârâtă arată că, în speță, Comisia de Experți de Medicina Muncii, acreditată în temeiul art. 2 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008 al M.S.P. și M.M.F.E.S., a analizat, conform atribuțiilor prevăzute la art. 8 din același act normativ, contestațiile formulate de către angajatorul SC E. SA în cazul părților reclamante și dosarele de cercetare ale cazurilor de îmbolnăvire profesională întocmite și transmise Comisiei de DSPJ Olt și, la data de 15 mai 2015, a adoptat, cu majoritate simplă de voturi, Hotărârea nr. HC 959/2015, prin care a concluzionat că nu se poate pronunța asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, deoarece nu s-au respectat prevederile legale privind semnalarea, cercetarea și declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1425/2006. Astfel, s-au anulat procesele-verbale și fișele BP2 aferente, s-a recomandat refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006 și s-a solicitat în mod expres ca dosarele de cercetare să conțină toate documentele prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006, iar fișa de identificare a factorilor de risc profesional să fie conform modelului din Anexa 3 a H.G. nr. 355/2007, urmând ca DSP Olt să ducă la îndeplinire această hotărâre.

Comisia nu s-a limitat, așa cum în mod eronat au afirmat reclamanții, doar la obiecțiunile angajatorului și a verificat și modul în care s-au respectat de către DSPJ Olt prevederile legale în vigoare privind cercetarea și declararea cazurilor de boli profesionale pentru părțile reclamante.

Recurenta-pârâtă susține că cercetarea și constatarea cazurilor de boală profesională trebuie să respecte dispozițiile legale incidente, dar în speță, dosarele de cercetare a cazurilor de boală profesională erau incomplete sau greșit întocmite, procesele-verbale de cercetare și fișa de declarare a cazurilor de boală profesională BP2 fiind întocmite fără bază legală și de un medic de altă specialitate, motiv pentru care s-a dispus anularea acestora.

Consideră că recercetarea cazurilor presupunea, conform practicii de medicina muncii și legislației în vigoare, internarea reclamanților într-o clinică de medicina muncii pentru evaluarea stării lor de sănătate, în raport cu expunerea la noxe, iar semnalarea suspiciunii de boală profesională să se facă numai în cazul în care boala diagnosticată putea fi produsă prin respectiva expunere, dar, în cazul de față, DSPJ Olt nu a refăcut cercetarea, ci doar a trimis completări la actele care compun dosarele de cercetare, or, nici în dosarele completate nu se regăseau biletele de internare și investigații medicale care să susțină diagnosticul semnalat.

Precizează că nerespectarea prevederilor art. 149 - art. 162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1.425/2006, a fost sesizată și de angajatorul SC E. SA prin formularea unor noi contestații și, ulterior, Comisia de Experți de Medicina Muncii analizând contestațiile, la data de 19.10.2015, a adoptat Hotărârea C1070/2015, prin care s-a concluzionat că nu s-au respectat recomandările din hotărârea Comisiei nr. HC 959 din 15 mai 2015, privind refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale conform reglementărilor legale, anulând procesele-verbale și fișele BP2 aferente și recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1.425/2006.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că potrivit prevederilor art. 155 din H.G. nr. 1.425/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii securității și sănătății în muncă, coroborate cu art. 2 din Ordinul nr. 1256/443/2008, Comisia este o entitate fără personalitate juridică, formată din specialiști din domeniul securității și sănătății în muncă, iar membrii Comisiei de Experți de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestațiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană.

Pârâta SC E. SA prin recursul declarat a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, să se dispună:

- respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, întrucât este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă în temeiul art. 36 și 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004;

- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010 emisă de Comisia de experți de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispozițiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010 emisă de Comisia de experți de medicina muncii, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 36 și 78 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1 alin. (1) și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidența art. 175 C. proc. civ., respectiv incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, invocă încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că, încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 36, art. 193 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 reprezintă nerespectarea regulilor de procedură, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 174 și următoarele din C. proc. civ.

Consideră că, în speță, există o încălcare a unor dispoziții procedurale, prin introducerea sa în cauză de către instanța de fond, cu nerespectarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, și această încălcare i-a produs o vătămare.

De asemenea, consideră că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, când a dispus respingerea excepției inadmisibilității socotind îndeplinită procedura prealabilă.

Arată că dacă raportul de drept substanțial este unul de drept administrativ, subiectele acestuia sunt persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim și autoritatea publică care a emis actul administrativ sau autoritatea publică care nu a soluționat în termenul legal o cerere, iar raportul de drept procesual vizând anularea actului administrativ individual va avea ca părți pe aceeași persoană vătămată și pe aceeași entitate emitentă, astfel că, în materia contenciosului administrativ, poate avea calitate procesual pasivă autoritatea publică care a emis actul administrativ vătămător sau care nu a soluționat în termen legal o cerere.

În cauză, recurenta-pârâtă susține că nu a fost parte a raportului juridic dedus judecății, astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, deși a fost introdusă în cauză în temeiul art. 16

1

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., fără a se ține cont de faptul că introducerea sa în cauză se putea face numai la cererea expresă a uneia dintre părțile inițiale, ceea ce nu este cazul în speță, și nu din oficiu de către instanță.

Consideră că în privința introducerii părților în cauză, dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 nu sunt contrare dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile legii contenciosului administrativ completându-se cu cele ale C. proc. civ. în măsura în care instanța pune în discuție necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, motiv pentru care apreciază că prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității sale procesual pasive.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, arată că această din urmă dispoziție are caracter imperativ și impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanței de contencios administrativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.

Astfel, consideră că intimații-reclamanți aveau obligația să solicite autorității emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experți de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010, revocarea în tot sau în parte a acestui act, putând formula plângere prealabilă și organului ierarhic superior Comisiei de experți de Medicina Muncii, respectiv Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Calea sesizării instanței de contencios administrativ le era deschisă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau data comunicării refuzului de soluționare a plângerii prealabile, dar o astfel de procedură prealabilă nu a fost inițiată de către intimații-reclamanți.

Recurenta-pârâtă consideră că, în aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că atât timp cât a fost introdusă ca parte într-o pricină în care nu ar fi figurat inițial ca parte a fost lipsită de unul dintre instrumentele procedurale oferite de legiuitor pârâtului, fapt ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziții de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.

Susține că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1.425/2006 stabilește o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională și raportarea acestuia.

Cât privește semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1.425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicația acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toți medicii, indiferent de specialitate și locul de muncă, cu prilejul oricărei prestații medicale, în condițiile art. 150 din H.G. nr. 1.425/2006, completând fișa de semnalare BPl și trimițând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicație acută profesională. Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151 - 158 din H.G. nr. 1.425/2006, în prezența angajatorului sau a reprezentantului acestuia, și se finalizează cu redactarea și semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1.425/2006, de către toți cei care au luat parte la cercetare, menționându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor și măsurile tehnice și organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Potrivit dispozițiilor art. 160 din H.G. nr. 1.425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul național de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupațională și mediul de muncă din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Mai susține că această procedură nu a fost respectată în cazul de față, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Județean de Urgență Craiova a întocmit fișele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obține de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fișa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fișa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii.

Pentru a fi în prezența unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fișei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale.

De asemenea, cercetarea cazurilor de boală profesională s-a desfășurat cu încălcarea unor prevederi legale, respectiv de către un medic din cadrul DSPJ Olt care nu avea specialitatea de medicina muncii, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004, respectiv ale art. 151 și 158 din H.G. nr. 1.425/2006.

Totodată, arată că pentru declararea cazului de boală profesională și între documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006 se regăsește și documentul care certifică ruta profesională, și anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată.

Or, în cazul intimaților-reclamanți declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către DSPJ Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa Si02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) și nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susțină silicoza semnalată prin fișa BP1.

Fișele de identificare a factorilor de risc profesional întocmite de recurenta-pârâtă nu relevă acea noxă profesională de Si02 care ar fi determinat îmbolnăvirea profesională a intimații-reclamanți, motiv pentru care a contestat procesul-verbal întocmit de DSPJ Olt cu ocazia cercetării suspiciunilor de boală profesională prin care a fost confirmat caracterul profesional al bolii, iar ca urmare a contestațiilor formulate, Comisia de experți de medicina muncii a emis în data de 15 mai 2015 Hotărârea nr. HC 959 din 15 mai 2015, prin care a decis că nu se poate pronunța asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, pentru că nu s-au respectat prevederile legale privitoare la semnalarea, cercetarea și declararea bolilor profesionale, prevăzute de dispozițiile H.G. nr. 1.425/2006.

Cu toate acestea, DSPJ Olt nu s-a conformat dispozițiilor din Hotărârea Comisiei de experți de medicina muncii nr. HC 959 din 15 mai 2015, respectiv nu a refăcut cercetarea, ci doar a completat dosarele inițiale, fără indicarea perioadei de expunere la SI02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) sau cu diagnosticul de silicoză, deoarece pentru un asemenea diagnostic este necesar ca expunerea la dioxid de siliciu liber cristalin să se facă pe o perioadă îndelungată de timp.

Întrucât nu a fost refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională, Comisia de experți de medicina muncii a emis Hotărârea nr. C 1070 din 19 octombrie 2010 prin care, constatând că nu au fost respectate recomandările din Hotărârea nr. HC 959 din 15 mai 2015, a dispus anularea proceselor-verbale privind cercetarea cazurilor de boală profesională, respectiv a fișelor de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1.425/2006.

Recurenta-pârâtă susține că cea de-a doua Hotărâre a Comisiei de experți de Medicina muncii (Hotărârea nr. C 1070 din 19 octombrie 2010), la fel ca prima, a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, în exercitarea atribuțiilor sale legale.

Consideră că refacerea cercetării presupunea și reinternarea intimaților-reclamanți într-o clinică de medicina muncii, unde să le fie evaluată starea de sănătate în raport cu documentele ce atestă expunerea profesională a acestora la factorii de risc, dar cu toate acestea, D.S.P.J. Olt, și-a asumat prin semnătură cauzele îmbolnăvirii profesionale a reclamanților, punând diagnosticul de silicoză, astfel că este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fișa de declarare BP2, în temeiul dispozițiilor art. 163 din H.G. nr. 1.425/2006, deși fără parcurgerea tuturor etapelor obligatorii pentru declararea unor cazuri de boală profesională, Comisia de experți de medicina muncii nu ar fi putut trece peste aceste vicii de procedură.

Referitor la afirmațiile intimații-reclamanți potrivit cărora Hotărârea Comisie nu este motivată, arată că, potrivit art. 8 pct. 4 din Ordinul nr. 1256/2008, în atribuțiile Comisie intră întocmirea și eliberarea documentului final de soluționare a cazului respectiv, iar pe de altă parte, nu au intervenit modificări efective ale situației deduse spre analiza Comisiei față de cele de la momentul emiterii Hotărârii nr. HC nr. 959 din 15 mai 2015.

Cât privește afirmația potrivit căreia nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcție de expunerea la riscuri profesionale și de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, menționează că la controlul periodic anual, intimații-reclamanți nu au prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, iar examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale au fost în limite normale.

Mai arată că prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele medicului specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimați în condițiile art. 30 și urm. din H.G. nr. 355/2006, ceea ce nu s-a întâmplat.

Față de aceste aspecte, recurenta-pârâtă solicită casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, să se dispună: respingerea cererii de chemare în judecată față de SC E. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă; respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19 octombrie 2010, pentru neparcurgerea procedurii prealabile; pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea aceleiași hotărâri; precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Intimații-reclamanți F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Olt a susținut că, în ceea ce o privește, și-a îndeplinit în totalitate atribuțiile privind aplicarea H.G. nr. 1.425/2006 - prin Compartimentul de Medicină a Muncii, respectiv art. 149 - 162, referitoare la documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect avut în vedere de către instanța de fond.

A solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că instanța de fond nu a reținut motivele invocate de aceasta în susținerea lipsei calității procesuale pasive și în considerarea faptului că soluțiile Curții de Apel Craiova, în cauze similare, sunt neunitare.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, pe care o consideră temeinică și legală, având în vedere că această instituție nu a exercitat atribuții directe legate de cercetarea și declararea cazului de boală profesională, care să îi confere legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Pârâtul-intimat Ministerul Muncii și Justiției Sociale a formulat întâmpinare, arătând că, prin sentința recurată, instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (ulterior Minister al Muncii și Justiției Sociale, conform H.G. nr. 12/2017), reținând că actul administrativ contestat a fost emis de Comisia de Experți de Medicina Muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Comisia de Experți de Medicina Muncii, Înalta Curte constată ca instanța de fond a anulat hotărârea atacată în contencios administrativ, reținând că aceasta nu este motivată, respectiv nu cuprinde în concret motivele pentru care Comisia a apreciat că nu se poate pronunța asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, ce prevederi referitoare la semnalarea, cercetarea și declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1.425/2006, nu au fost respectate, că nu au fost indicate expres documentele omise din dosarul de cercetare și nu a fost explicată de ce este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007, încălcându-se astfel principiile transparenței și previzibilității actului administrativ. În plus, prima instanță a constatat că, formal, documentația este completă și permite analiza de fond a diagnosticului. Împrejurarea că în cuprinsul întâmpinării formulate în acest în litigiu pârâta a detaliat motivele, iar apărările Comisiei privesc fondul diagnosticului nu este de natură a complini lipsa motivării actului administrativ.

În ceea ce privește prima critică dedusă judecății de către recurentă, aceasta vizează faptul că instanța de fond a anulat un act administrativ pentru vicii de formă în lipsa unui act normativ care să stabilească condiții imperative de formă ale acestuia și în condițiile în care destinatarul actului nu a ridicat obiecții. Recurenta susține că nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale care reglementează procedura de urmat cuprinsă în art. 149-162 din H.G. nr. 1.425/2006 și documentele pe care trebuie să le conțină dosarul în vederea confirmării unui diagnostic, astfel cum sunt stabilite în art. 159 din H.G. nr. 1.425/2006. Precizează că părțile nu s-au conformat celor dispuse de Comisie prin hotărârea anterioară nr. 959/2015 privind recercetarea cauzei, ce presupunea reinternarea reclamanților și refacerea unor înscrisuri privind investigațiile medicale și fișe de identificare a factorilor de risc profesional, limitându-se a completa actele inițiale.

Susținerile recurentei sunt lipsite de temei legal.

Astfel, instanța de fond a anulat hotărârea reținând că nemotivarea actului administrativ încălcă principiile transparenței și previzibilității ce trebuie respectate la emiterea actului.

Este lipsit de relevanță faptul că norma specială care reglementează procedura în baza căreia acționează comisia nu cuprinde dispoziții de ordin formal cu privire la modalitatea în care trebuie să fie redactată hotărârea prin care soluționează o contestație. Principiile ca guvernează actul administrativ sunt general valabile, indiferent de domeniul în care acest act este emis, în măsura în care nu există norme speciale aplicabile cu titlu derogator, principii pe care autoritatea emitentă trebuie sa le respecte.

Nici împrejurarea că destinatarul actului, SC E. SA, nu a ridicat obiecții nu poate împiedica analiza acestei critici în procedura contestării actului administrativ, câtă vreme nemotivarea hotărârii a fost invocata de către părțile cărora li s-a recunoscut calitatea de a contesta actul administrativ.

Recurenta susține că a imputat Direcției de Sănătate Publică faptul că nu a procedat, conform celor dispuse prin hotărârea anterioară, nr. 959/2015, la reinternarea reclamanților, refacerea unor înscrisuri privind investigațiile medicale și la întocmirea corectă a fișelor de identificare a factorilor de risc profesional.

Aceste susțineri nu răspund celor reținute de instanța de fond care a constatat, tocmai, că pârâta nu a făcut în actul administrativ aceste precizări, pe care le-a susținut în întâmpinare și le-a reluat în memoriul de recurs, dar care însă nu pot complini lipsurile constatate ale actului administrativ.

Dimpotrivă, instanța de fond a apreciat că acest tip de apărare dezvoltat în faza contencioasă a litigiului, privește fondul diagnosticului și că, formal, documentația este completă și permite analiza de fond a diagnosticului, astfel că soluția Comisiei de retrimitere a dosarului la Direcția de Sănătate Publică nu se justifica.

Prin urmare, dacă din actele depuse nu rezulta că sunt îndeplinite condițiile pentru confirmarea diagnosticului de boala profesionala, Comisia nu avea decât a emite un astfel de verdict însă retrimiterea, pentru a doua oară, a dosarului, în vederea refacerii unei proceduri în legătură cu care pârâta nu precizează ce anume trebuie urmărit și refăcut, în condițiile în care din punctul de vedere al autorității abilitate a întocmi dosarul, acesta este complet, este lipsită atât de temei legal, cat și faptic.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că este o entitate fără personalitate juridică ce soluționează contestații împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul DSPJ, ceea ce presupune că nu ar putea sta în proces.

Condițiile de exercițiu ale acțiunii civile au fost analizate de către instanța de fond, care a reținut că se află într-o cauză în care este supus cenzurii instanței actul emis de Comisie în virtutea unei capacități administrative proprii, căreia îi revin atribuții exprese de soluționare a contestațiilor în materia cercetării cazurilor de boală profesională prin emiterea actului administrativ individual ce face obiectul cenzurii de legalitate.

Recurenta nu formulează critici explicite de nelegalitate cu privire la cele statuate de instanța de fond, de natură a infirma aceste judecăți, rezumându-se a relua afirmația că nu are personalitate juridică. Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., entități fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, cu atât mai mult cu cât, în privința recurentei este recunoscută capacitatea administrativă în baza căreia emite acte supuse controlului judiciar.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC E. SA, aceasta susține, într-o primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., lipsa calității sale procesuale pasive și neparcurgerea procedurii prealabile.

Referitor la prima excepție, invocă încălcarea art. 36 și 78 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, întrucât raportul de drept administrativ are ca părți persoana vătămată și emitentul actului, neputând fi introdusă în cauză din oficiu de către instanță. Este eronată o astfel de susținere în condițiile în care recurenta nu arată în ce modalitate textele de lege au fost greșit aplicate, acestea permițând ca, fie la cererea părților, fie din oficiu, instanța să poată pune în discuție introducerea în cauză și a altor persoane decât cele care sunt părți în raportul juridic de drept administrativ în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și a lămuririi situației juridice ce a generat conflictul, eventualele masuri dispuse, fiindu-le opozabile. Pe de altă parte, raportul dintre dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ., și reglementarea specială, Legea nr. 554/2004, conferă acesteia din urmă un caracter derogatoriu, astfel că, spre deosebire de C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 permite instanței să introducă în cauză și alți subiecți de drept, după punerea în discuția părților a unei asemenea necesități și cu acordul/la cererea expresă a uneia dintre părțile inițiale din proces.

Or, în speță, se constată că au fost îndeplinite prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, încheierea de ședință de la termenul din 30 mai 2016 - dosar fond, consemnând acordul reclamanților prin apărător și cererea părților inițiale privind introducerea în proces a SC E. SA, cerere depusă ca atare și la dosar fond, sub semnătura Ministerului Sănătății.

În continuare, recurenta susține încălcarea art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 întrucât doar reclamanții nu ar fi urmat procedura prealabilă.

În mod corect reține instanța de fond că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă anterior sesizării instanței, fiindu-le emise procesele-verbale și Fișele BP2 de cercetare boli profesionale, acte favorabile lor, ce au fost contestate ulterior de societatea recurentă.

Independent de această constatare, Înalta Curte arată că problema legată de neparcurgerea plângerii prealabile nu poate fi invocată în cauză, ca un fine de neprimire a acțiunii.

Sub acest aspect se are în vedere că recurenta SC E. SA a formulat contestație împotriva proceselor-verbale și a fișelor de declarare a bolilor profesionale, parcurgând astfel procedura prealabilă reglementată de Ordinul nr. 1256/2008, iar Comisia de Experți de Medicina Muncii a soluționat contestația prin emiterea Hotărârii 1070 ce formează obiectului litigiului pendinte.

Prin urmare, formularea unei alte plângeri prealabile, deci parcurgerea din nou a unei etape procedurale, administrativ prealabile, apare ca nejustificată, afectând însuși dreptul de acces la justiție.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța a încălcat dispoziții de drept material, în special art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, neținând cont de faptul că nu a fost respectată procedura privind semnalarea legală a cazului de boală de către DSP Olt și că trebuia refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională.

În condițiile în care actul administrativ a fost anulat pentru nemotivare, ceea ce presupune neîndeplinirea unei condiții de formă, soluție menținută de instanța de recurs, Comisia este cea care, analizând dosarele de cercetare, urmează a se pronunța asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, luând în considerare și obiecțiile angajatorului SC E. SA.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și SC E. SA, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și Societatea E. SA împotriva Sentinței nr. 399/2016 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.

Procesat de GGC - LM