ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5467/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A., în Dăneasa, jud. Olt.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1936 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității.

Hotărârea atacată cu contestație în anulare

Prin Decizia nr. 4264 din 03 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 1936 din 07 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare

Împotriva Deciziei nr. 4264 din 03 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurentul -pârât A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele strict și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, ca prim motiv, contestatorul a susținut că judecarea cauzei la Curtea de Apel București, cât și a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a realizat de complete nelegal constituite. Contestatorul menționează că își întemeiază această susținere pe declarațiile făcute în mass-media de însăși Președintele Înaltei Curți.

În continuare, contestatorul la pct. 2 al motivelor contestației formulate, a menționat că, în calitate de recurent-pârât nu a contestat faptul de a fi fost ofițer de contraspionaj, ci acuzele potrivit cărora, în calitate de ofițer de contrainformații, ar fi efectuat activități circumscrise prevederilor legale referitoare la ceea ce legiuitorul definește noțiunea de " poliție politică". Mai mult, consideră că nu s-a ținut cont de faptul că atribuțiile ofițer de contraspionaj erau strict limitate la aspecte de profil, fără conotații politice, fapt ignorat de instanță și prevăzut în art. 503 alin. (2) pct. 4, iar aspectele cu conotații politice făceau obiectul de activitate al altor structuri ale DSS și nu ale birourilor de contraspionaj.

Susține contestatorul că, cu totul de neînțeles și inacceptabil apare faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că a participat între anii 1964 - 1975 la urmărirea informativă a lui B., în condițiile în care contestatorul a absolvit școala de specialitate pe profil de contraspionaj în 1971. În realitate, abia în anul 1974 a primit o notă - ordin de la Direcția a 3-a București- Structura Centrală- de contraspionaj a României din care a înțeles că profesorul B. este un vizitator frecvent al Ambasadei SUA din București și i se ordona să ia măsurile specifice necesare pentru a clarifica suspiciunile rezonabile, de punere a celui în cauză în slujba unei puteri străine.

În continuare, susținerile contestatorului se referă la fondul litigiului, partea menționând în esență că a acționat conform atribuțiilor stabilite prin ordine și instrucțiuni de linie și a fișei postului.

Deopotrivă, contestatorul invocă incidența în cauză a actului intitulat " Rezoluția Adunării Parlamentare a C.E. nr. 1096/1996 precum și jurisprudența CEDO pe linie de justiție și echitate - cazul Zdanoka contra Letoniei și Knauth contra Germaniei, decizii de inadmisibilitate a hotărârilor judecătorești pentru cei 2 foști lucrători de contraspionaj.

În concluzie contestatorul solicită admiterea contestației.

Apărările intimate

Împotriva contestației în anulare intimatul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, în considerarea următoarelor argumente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică doar incidența vreunuia dintre motivele prevăzute strict de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., ce reprezintă sediul materiei.

În prealabil, Înalta Curte observă că, în cadrul contestației în anulare contestatorul A. nu a încadrat criticile sale în vreunul din cazurile prevăzute limitativ la art. 503 C. proc. civ.

Este adevărat că, la punctul 1 al motivelor contestației, contestatorul a susținut că "judecarea cauzei la Curtea de Apel București cât și a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a realizat de complete nelegal constituite", fără a indica normele legale ce au fost încălcate de către cele 2 instanțe, contestatorul rezumându-se a afirma că susținerea sa se bazează pe " declarațiile făcute în mass media de de Președinta ÎCCJ". De asemenea, la punctul 2 al motivelor contestației, primul paragraf, contestatorul a făcut vorbire de "articolul 503 alin. (2) pct. 4", ca fiind incident în cauză, pe considerentul că instanța de recurs a ignorat " fapul că atribuțiile de ofițer de contraspionaj erau strict limitate la aspect de profil, fără conotații politice".

Analizând obiectul și motivele contestației în anulare, strict și limitativ prevăzute la art. 503 din C. proc. civ., reține Înalta Curte că, alin. (2) pct. 1 și 4 ale acestui articol au următorul conținut: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1) Hotărârea data în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, desi de invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

4) Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Înalta Curte reține că, pentru a putea fi invocat motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1 al articolului 503 C. proc. civ., este necesar ca excepția referitoare la nelegala constituire a instanței să fi fost invocată în fața instanței de recurs iar aceasta să fi omis să se pronunțe asupra acesteia.

Ori, astfel după cum se poate observa din dosarul cauzei, în recurs contestatorul A. nu a invocat nicio excepție privitoare la constituirea completului de judecată, astfel că acest aspect nu poate fi ridicat pentru prima dată pe calea contestației în anulare.

În continuare, analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., invocate, de asemenea, de contestator, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzută de acest text legal, întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, de constată că, prin Decizia nr. 4264 din 03 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea recursului promovat de pârâtul A., ca nefondat, iar pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., trebuie ca, din dispozitivul deciziei date de instanța de recurs să lipsească soluția dată respectivei căi de atac: admitere, respingere, anulare, perimare, ori instanța de recurs să fi omis a analiza o altă cerere de recurs formulată în cauză.

O astfel de ipoteză nu se regăsește însă în cauza supusă judecății, întrucât instanța de recurs în mod corect a dedus judecății doar cererea formulată de recurentul - pârât A., cealaltă parte implicată în proces, respectiv Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, nedeclarând recurs, astfel că, soluția dată cu privire la cererea de recurs formulată de pârâtul A., de respingere a recursului, a fost menționată în dispozitivul deciziei instanței de recurs.

Premisa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., menționat formal de contestator, este situația în care instanța a fost sesizată cu mai multe recursuri, principale sau incidentale ori, după caz, provocate, ceea ce nu corespunde datelor cauzei de față.

Argumentul contestatorului, în sensul că instanța nu a " ținut cont de faptul că atribuțiile (de) ofițer de contraspionaj erau strict limitate la aspecte de profil, fără conotații politice, fapt ignorat...", nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc neputând constitui motiv de contestație în anulare.

Critica contestatorului nu ar putea fi încadrată nici în ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acest articol având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Or, nemulțumirea contestatorului față de considerentele instanței de recurs și de soluția adoptată nu este echivalentă cu omisiunea analizării vreunui motiv de casare, pentru că instanța a grupat și a analizat susținerile din recurs.

Analizând în continuare susținerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu soluția pe fondul litigiului, păstrată de instanța de recurs, prin respingerea căii de atac promovată de contestatorul din prezenta cauză, iar prin contestația de față contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei căi extraordinare de atac să nu genereze o nouă judecare a cauzei, decât în situații expres și limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte amintește că, modalitatea în care instanța de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate și necenzurând modul în care instanța de recurs a răspuns fiecărui motiv de casare. Modalitatea în care instanța de judecată reține situația de fapt și interpretează înscrisurile administrate la dosarul cauzei, precum și aprecierile efectuate asupra dispozițiilor legale incidente in cauza dedusă judecății sau coroborarea acestora cu eventualele alte dispoziții legale incidente nu poate constitui motiv de formulare a unei contestații in anulare.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitiva în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ea neputând avea caracterului unui "apel sau recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

O contestație în anulare nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental", această cale extraordinară de atac fiind posibil a fi exercitată doar in ipotezele expres și limitativ prevăzute de textul de lege anterior menționat, motiv pentru care, o reanalizare a condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, ce au format obiectul analizei instanțelor legal investite anterior, nu mai este posibilă în această fază.

Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale, iar raționamentul instanței nu poate fi contestat sub nici o formă prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pronunțându-se în cauza MITREA vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Curtea a reamintit că principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

În mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Raportat la aceste considerente Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile contestatorului, promovarea contestației lasând impresia că, în fapt se solicită o reanalizare a argumentelor instanței de control judiciar, care au condus la soluția pronunțată, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunțate în recurs, un demers care nu este posibil pe această cale.

Temeiul legal al soluției dată contestației în anulare

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4264 din 03 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.