ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5233/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanții Județul Constanța, Consiliul Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, au solicitat anularea Deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.206, prin care s-a decis rezilierea contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 30.12.2016 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, cuprinsă în Procesul-verbal al Comitetului Director din 04.03.2016, precum și a adreselor nr. x/23.03.2016 și nr. y/04.04.2016 cu privire la sumele de restituit rezultate ca urmare a rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 30.12.2009 și suspendarea, în temeiul ar 15 din Legea nr. 554/2004, a deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.2016 prin care s-a decis rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 30,12,2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40/CA din 8 martie 2017, a admis cererea principală formulată de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a dispus anularea Deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.2016 prin care s-a decis rezilierea Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. x din 30.12.2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, cuprinsă în Procesul-verbal al Comitetului Director din 04.03.2016 și a Adreselor nr. x/22.03.2016 și nr. y/04.04.2016 referitoare la sumele de restituit rezultate ca urmare a rezilierii Contractului nr. x/N din 30.12.2009, a obligat pârâta la decontarea sumei de 183.189,49 RON în favoarea reclamantului, aferentă lucrărilor de întreținere realizate pentru perimetrul de ameliorare Hârșova, a respins cererea reconvențională, ca nefondată și excepția inadmisibilității cererii conexe, a admis cererea conexă, a obligat pârâta la plata sumei de 39.891,73 RON în favoarea reclamantului reprezentând finanțare conform cererii de tragere nr. x în baza Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. x din 30.12.2009 pentru Perimetrul de ameliorare Chirnogeni - Plopeni jud. Constanța, a obligat pârâta la plata dobânzii legale începând cu data de 18.10.2014 și până la data plății efective a sumei de 39.891,73 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 6.000 RON.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs.

Ulterior, pârâta a formulat cerere de repunere în termen susținând că nu a primit sentința atacată în data de 12.12.2017, anexând o copie de pe Registrul de intrări.

Intimații Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de repunere în termen și, pe cale de consecință, au invocat excepția tardivității recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că cererea de repunere în termen este neîntemeiată, iar excepția tardivității est întemeiată, motiv pentru care va anula recursul.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 186 C. proc. civ., deoarece nu ne aflăm în prezența unui "motiv temeinic justificat".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că sentința civilă nr. 40/2017 a fost comunicată la sediul recurentei, prin poștă, cu recomandata nr. x/06.12.2017, dovada de primire fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței la 12.12.2017.

Faptul că funcționari ai instituției recurente nu au înscris această hotărâre în registrul de intrări nu prezintă nicio relevanță în cauză și nu poate constitui motiv temeinic justificat.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen.

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, Înalta Curte, constată că acesta a fost promovat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 12.12.2017, iar recursul a fost înregistrat la data de 2 aprilie 2018, prin poștă, potrivit plicului aflat la dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul de lege citat.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel fiind, având în vedere că recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv declarat și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va anula, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Admite excepția tardivității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 40/CA din 8 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind promovat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2020.