ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 16.12.2016, sub nr. de dosar de mai sus, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Adresei nr. x/20.09.2016 privind soluționarea plângerii prealabile, anularea Adresei nr. x din 09.06.2016 emisă de AFM și înregistrată la reclamantă cu nr. x din 09.06.2016 și anularea Deciziei Comitetului Director din data de 17.05.2016, necomunicată.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la returnarea sumelor de care a beneficiat în temeiul contractului, cu titlu de daune interese, actualizate până la data efectivă a plății, în cuantum egal cu suma trasă din finanțare, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 8 din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011, respectiv: suma de 60.000 RON reprezentând valoare finanțată la cererea de tragere nr. x, cu O.P. nr. x/05.03.2012; suma de 7.400 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat, calculată până la data de 10.06.2016 cererii de chemare în judecată - dosar prin care a invocat nulitatea absolută a clauzei 7.1 din contractul de finanțare cu consecința constatării faptului că această clauză nu poate produce efecte juridice pentru a se putea dispune rezilierea unilaterală a contractului. Prin precizarea de acțiune reclamanta nu și-a modificat pretențiile litigioase cu care a învestit instanța (obiectul acțiunii), ci a înțeles să invoce în susținerea demersului său nulitatea absolută a unei clauze contractuale.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională - dosar, prin care a invocat excepția tardivității cererii reconvenționale, având în vedere că nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de 209 alin. (4) C. proc. civ., nu a fost respectat termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării.

A mai invocat reclamanta și excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale pe motiv că a returnat pârâtei sumele de bani vizate de cererea reconvențională.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește cele două excepții invocate cu privire la cererea reconvențională, a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a formula cererea reconvențională și, prin urmare, a anulat cererea reconvențională făcută peste termen, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3707 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată privind reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și, pe cale de consecință, a anulat Adresa nr. x/30.09.2016 și Adresa nr. x/09.06.2016, ambele emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva a promovat recurs împotriva încheierii din 28 septembrie 2017 și sentinței civile nr. 3707 din 16 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește critica referitoare la încheierea din 28.09.2017 respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește sentința nr. 3707/16.10.2017,

Intimata-reclamantă pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei în data de 13.01.2017, astfel cum arată data poștei, iar întâmpinarea și cererea reconvențională au fost formulate și comunicate prin poștă în data de 08.02.2017, astfel cum reiese din confirmarea de primire. În aceste condiții, întâmpinarea și cererea reconvențională au fost formulate în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1), respectiv 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de fond, în mod nelegal, a admis excepția tardivității cererii reconvenționale și a decăzut pârâta din dreptul de a formula cerere reconvențională.

Decăderea pârâtei din dreptul de a formula cerere reconvențională prin incidența dispozițiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1), art. 258 C. proc. civ., a fost făcută cu aplicarea greșită a legii.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei în data de 13.01.2017, astfel cum arată data poștei, iar întâmpinarea și cererea reconvențională au fost formulate și comunicate prin poștă în data de 08.02.2017, după cum s-a arătat mai sus, cererea reconvențională nefiind tardiv depusă în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1), respectiv în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

La situația de fapt reținută, necontestată în cauză, instanța de fond nu a identificat corect normele legale incidente și nu a făcut o corectă aplicare a acestora.

Deși instanța de fond nu a achiesat la susținerile reclamantei în sensul că pârâta avea obligația de a constata existența unui caz de culpă pentru recurgerea la măsura rezilierii unilaterale a contractului, nu reține nerespectarea clauzei contractuale de la art. 5.8 din contract. Culpa debitorului fiind prezumată tocmai prin simplul fapt al neexecutării obligației sale, debitorului revenindu-i sarcina probei îndeplinirii obligației sau a unei alte situații exoneratoare de răspundere.

Potrivit clauzei 5.8 din contractul de finanțare, constituie caz de culpă nerespectarea de către beneficiar a obligației sale de a plăti toate "taxele, impozitele si contribuțiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale, în acest sens va depune certificat de atestare fiscală la fiecare tragere și semestrial, certificat fiscal."

Instanța de fond a reținut că "atâta timp cât în cazul reclamantei nu era vorba despre neachitarea impozitelor, taxelor, ori a contribuțiilor obligatorii datorate potrivit reglementărilor legale, ci despre existența în evidența organului fiscal a unor alte obligații bugetare de recuperat, cu titlu de amenzi, în privința reclamantei nu era aplicabilă clauza de la art. 5.8 din contract."

Clauza 5.8 din contractul de finanțare a fost instituită cu intenția de nu a finanța în situația în care beneficiarul are datorii la bugetul general consolidat, respectiv dacă depune certificat fiscal care nu are mențiunea "fără datorii". Instanța de fond interpretează excesiv această clauză și reține că 5.8 nu este aplicabilă atunci când beneficiarul figurează cu alte datorii la buget (alte creanțe bugetare existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării), care se urmăresc și se încasează tot potrivit codului de procedură fiscală, cum sunt amenzile.

Or, contractul de finanțare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011. a fost încheiat în baza Ghidului de Finanțare din 20 august 2009 al Programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, aprobat de Ordinul nr. 1107/2009. Ordinul nr. 1107/2009 nu face distincția între datoriile înscrise în certificatul fiscal și nu exclude expres amenzile de la obligațiile de plată, astfel încât să fie acceptate și certificate fiscale care nu au mențiunea "fără datorii" ci datorii din amenzi.

O.U.G. nr. 196/2005 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu, prevede la art. 14:

(1) Nu sunt considerați eligibili solicitanții proiectelor depuse la Administrația Fondului pentru Mediu care se încadrează în oricare dintre următoarele situații;

a) au fost condamnați pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

b) înregistrează obligații fiscale restante administrate de organul fiscal central și de organul fiscal local, definite potrivit art. 1 pct. 31 și 32 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare;

Prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 662/N/23.11.2011, s-a stipulat în mod expres că beneficiarul are obligația să asigure executarea proiectului cu diligenta necesară și eficiență, precum și faptul că, nerespectarea oricărei obligații asumate prin contract reprezintă caz de culpă și, prin urmare, recurentul a avut ab initio prefigurarea faptului că va suporta consecințele neexecutării întocmai a prevederilor contractuale.

Art. 5 pct. 5.8 din Contract stabilește în sarcina beneficiarului finanțării obligația să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile pe care le datorează potrivit reglementărilor legale, în acest sens va depune certificat de atestare fiscală la fiecare tragere și semestrial, certificat fiscal."

Conform art. 7 pct. 7.1 din Contract "Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligațiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă".

Clauza convenită de părți la art. 7 pct. 7.3 din Contract constituie un pact comisoriu expres. Principiul forței obligatorii a contractului are rolul de a exploata raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terților, prin intermediul opozabilității efectelor contractului. Principala semnificație a principiului forței obligatorii a contractului este aceea că părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract.

În ceea ce privește încheierea de ședință din 28.09.2017, prin aceasta s-a constatat în baza dispozițiilor art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 201 alin. (1), art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "decăderea pârâtei din dreptul de a formula cerere reconvențională și, ca urmare a fost anulată cererea reconvențională făcută peste termen, ca efect al decăderii operate".

Cererea reconvențională a fost expediată instanței prin poștă în data de 10.02.2017.

Instanța a admis excepția tardividății depunerii cererii reconvenționale fără a se analiza și excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale.

Conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. întâmpinarea deci și cererea reconvențională conform art. 209 alin,4 C. proc. civ. trebuie depuse în termen de 25 de zile de la data primei cereri de chemare în judecată.

Or, cererea de chemare în judecată a fost comunicată AFM conform procesului-verbal de la f.51 dos fond vol. I, în data de 13.01.2017.

Rezultă depunerea întâmpinării și a cererii reconvenționale în ultima zi a intervalului prescris de lege, nefiind data excepției tardivității dreptului ei și de aici decăderea pârâtei din dreptul de a formula.

Excepția lipsei de interes formulată de reclamantă atât în fața instanței de fond dar lăsată nesoluționată ca efect al admiterii excepției tardivității, cât și în fața instanței de recurs dar care însă nu o poate analiza pentru prima dată întrucât presupune o analiza în fond ce nu poate fi făcută pentru prima dată în fața de control judiciar fără a prejudicia părțile de un grad de jurisdicție, pune problema soluționării laolaltă a cererii de chemare în judecată și a celei reconvenționale.

Astfel, prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea la plata sumelor de:

- suma de 60.000 RON reprezentând valoarea finanțată la cererea de tragere nr. x, cu O.P. nr. x/05.03.2012;

- suma de 7.400 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat, calculată până la data de 10.06.2016 cu titlu de daune interese în cuantum egal cu suma trasă la finanțare.

Față și de obiectul cererii de chemare în judecată apare evident că cele două cereri nu se pot soluționa separat.

În ceea ce privește recursul împotriva Sentinței, Curtea de apel a reținut că, atâta timp cât în cazul pârâtei nu era vorba despre neachitarea impozitelor, taxelor ori a contribuțiilor obligatorii datorate potrivit reglementărilor legale, ci despre existența în evidența organului fiscal a unor alte obligații bugetare de recuperat (cu titlu de amenzi, contestate în instanță), în privința UAT Municipiul Constanța nu era aplicabilă clauza de la art. 5.8 din contract, ceea ce înseamnă că nu se verifică situația de culpă invocată de AFM ca justificare a măsurii de reziliere unilaterală a contractului de finanțare nerambursabilă.

În opinia instanței de recurs interpretarea art. 5 pct. 5.8 din Contractul părților nu poate fi făcută în defavoarea finanțatorului cu atât mai mult cu cât prevederea face trimitere la toate "taxele, impozitele și contribuțiile datorate potrivit reglemetărilor legale" deci nu doar la cele definite de art. 2 alin. (1) și (2) Codul fiscal pe care le analizează instanța de fond.

Aceasta se raportează doar la contribuțiile sociale, în timp ce contractul nu face o asemenea limitare.

În aceste condiții, rezilierea contractului trebuie analizată în mod unitar, raportarea trebuind a fi făcută la cererile ambelor părți.

De aceea, cum cele două solicitări nu se pot soluționa separat, se impune casarea atât a încheierii din 28.09.2017 cât și a sentinței civile nr. 3707/16.10.2017 cu trimitere spre rejudecare de către instanța de fond.

Cum în raport de motivele invocate, acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în ceea ce privește critica încheierii și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește Sentința Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmând a casa sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva încheierii din 28 septembrie 2017 și sentinței civile nr. 3707 din 16 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârile atacate.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iulie 2020.