ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 252/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, au solicitat: - anularea deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.2016, prin care s-a decis rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, cuprinsă în Procesul Verbal al Comitetului Director din 04.03.2016, precum și a Adreselor nr. x/23.03.2016 și nr. y/04.04.2016 cu privire la sumele de restituit rezultate ca urmare a rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009; - suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.2016 prin care s-a decis rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 223 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a dispus suspendarea executării Deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu din 04.03.2016, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiată. În susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici în privința sentinței atacate: Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, întrucât reclamanta nu a demonstrat niciuna din cele două condiții ce rezultă din coroborarea prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, condiții care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări de natură a argumenta existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube iminente, în cazul în care actul administrativ ar fi executat. Aspectele invocate de reclamanți în susținerea existenței cazului bine justificat și însușite de către instanța de fond, nu sunt de natură a demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ, astfel încât, nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Contrar sentinței recurate, există o legătură indisolubilă între Adresele nr. x/23.03.2016 și nr. y/04.04.2016 emise de Administrația Fondului pentru Mediu și Decizia Comitetului Director al AFM din data de 04.03.2016, prin care s-a dispus rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N/30.12.2009, întrucât respectivele adrese au fost emise în baza acestei decizii. Mai mult, prin conținutul adreselor este individualizată și stabilită în concret suma de bani datorată în baza Deciziei Comitetului Director al AFM din 04.03.2016, aceasta din urmă fiind actul administrativ care produce efecte juridice în ce privește rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N/30.12.2009. În cazul suspendării executării unui act administrativ, instanța trebuie să respecte limitele învestirii față de obiectul și temeiul juridic al cererii, fără a se pronunța asupra nelegalității actelor administrative, aceasta neputând fi cercetată decât în cadrul acțiunii în anulare. Prima instanță a reținut în mod nejustificat că este îndeplinită și condiția privind producerea unei pagube iminente, deși reclamanții nu au făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual. Pe de altă parte, chiar dacă reclamanții ar suferi o pagubă prin punerea în executare a Deciziei, în eventualitatea în care ar fi admisă acțiunea în anulare a Deciziei Comitetului Director al AFM din 04.03.2016 și a adreselor menționate, acest prejudiciu poate fi recuperat, astfel încât, în opinia recurentei-pârâte nu se justifică admiterea cererii de suspendare formulate în cauză.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității formulării recursului, iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aspecte procedurale Excepția tardivității recursului declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocată prin întâmpinare de intimații-reclamanți Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 9 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 ianuarie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentința pronunțată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Intimații-reclamanți Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei din 04.03.2016, emisă de Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a decis rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, până la soluționarea definitivă a cererii în anulare a acestui act administrativ. Susținerile recurentei potrivit cărora prima instanță a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalității actului administrativ contestat sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. În cauză, referitor la prima din cele două condiții, prima instanță a apreciat ca elemente decisive susținerile legate de lipsa de motivare a Deciziei din 04.03.2016 a autorității pârâte, ceea ce și în opinia Înaltei Curți este de natură a argumenta cazul bine justificat. În plus, Înalta Curte reține că sunt elemente care întăresc îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția favorabilă obținută de reclamanți în dosarul privind acțiunea în anulare a acelorași acte administrative ce se solicită a fi suspendate în prezenta cauză. Prin Sentința civilă nr. 40 din 08 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, s-a dispus anularea Deciziei Comitetului Director al Administrație Fondului pentru Mediu din 04.03.2016 prin care s-a decis rezilierea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009 și recuperarea sumelor virate și a dobânzilor aferente, cuprinsă în Procesul-verbal al Comitetului Director din 04.03.2016 și a Adreselor nr. x/22.03.2016 și nr. y/04.04.2016 referitoare la sumele de restituit rezultate ca urmare a rezilierii Contractului nr. x/N din 30.12.2009 și a fost obligată pârâta la decontarea sumei de 183.189,49 RON în favoarea reclamantului, aferentă lucrărilor de întreținere realizate pentru perimetrul de ameliorare Hârșova. De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională, ca nefondată, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii conexe, a fost admisă cererea conexă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 39.891,73 RON în favoarea reclamantului reprezentând finanțare conform Cererii de tragere nr. x în baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 270/N din 30.12.2009 pentru Perimetrul de ameliorare Chirnogeni - Plopeni județ Constanța, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale începând cu data de 18.10.2014 și până la data plății efective a sumei de 39.891,73 RON și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 6.000 RON. Această soluție dată acțiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă sus-menționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 40/08.03.2017 a Curții de Apel Constanța, se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind fixat primul termen de judecată la data de 16.10.2020), această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie. În consecință, în mod corect prima instanță a constatat existența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării Deciziei din 04.03.2016 emisă de Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu. Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ. În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, așa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza executării deciziei prin implementarea măsurilor dispuse, dar anulate în primă instanță pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției privind existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.