ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2553/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Română pentru Dezvoltare Durabilă Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu a solicitat anularea Deciziei nr. 19515/11.03.2016 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016.

Totodată, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 127 din 20 iulie 2016, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, a arătat că din elementele legate de starea de fapt și de drept rezultă că nu ne aflăm în situația de a se fi creat o îndoială serioasă în privința legalității notei de contestare a cărei suspendare se solicită, cum greșit a reținut prima instanță, întrucât aspectele invocate reclamă o analiză a legalității actelor administrative și implicit antamează fondul cauzei, iar, pe de altă parte, nu au niciun fundament legal raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentului, considerentele primei instanțe nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative, ci reprezintă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, de asemenea, recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea acesteia, în lipsa unui probatoriu concludent și pertinent, prima instanță neindicând, în concret, dovezile pe care se fundamentează respectivele aprecieri, simpla existență a unei obligații de plată în sarcina intimatei nu poate conduce la concluzia perturbării activității societății, în lipsa măsurilor coercitive efective.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Asociația Română pentru Dezvoltare Durabilă Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Intimata a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că lipsa unei culpe a acesteia în crearea conflictului de interese sesizat între două firme participante la procedura de achiziție, dintre care una a fost declarată câștigătoare, se încadrează în definiția cazului bine justitificat, iar punerea în executare a actului administrativ atacat pratic ar bloca activitatea societății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat se referă la aprecierea lipsei culpei intimatei-reclamante în crearea conflictului de interese sesizat.

Or, aspectele reținute drept dovezi ale existenței cazului bine justificat pentru suspendarea executării notei de constatare atacate sunt în realitate motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la acest act, iar susținerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalității actului nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat.

Înalta Curte reține, totodată, că prin sentința nr. 211 din 10 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, privind anularea Deciziei nr. 19515/11.03.2016 și Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.01.2016, ca neîntemeiată.

Acțiunea intimatei-reclamante, care viza anularea actului administrativ în litigiu, fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanță, prin sentința sus menționată, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deși, nefiind irevocabilă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se apreciază că nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

Chiar în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ este de natură să producă intimatei un prejudiciu viitor sigur și previzibil ori o perturbare gravă a activității, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă în absența cazului bine justificat.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 127 din 20 iulie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.