ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5080/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5080/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul Ș.A.O. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale -

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, a solicitat anularea

Deciziei nr. 4829 din 19 mai 2010 emisă de pârât, constatarea faptului că din

cauza afecțiunilor, în anul 2010 se încadra la handicap boala G40, deficiență

funcțională gravă, obligarea pârâtului la plata cuantumului indemnizației

lunare raportat la handicap boala G40 deficiență funcțională gravă, începând cu

luna martie 2010 și până în luna iunie 2011 plus dobânda legală calculată până

la data plății efective, obligarea pârâtului la plata indemnizației de handicap

(tip alocație) care constă în diferența dintre cuantumul pentru adultul cu

handicap accentuat și adultul cu handicap grav, începând cu luna martie 2010 și

până în luna iunie 2011, plus dobânda legala calculata până la data plății

efective, iar în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la

plata unor daune morale/compensații către reclamant în cuantum de 50.000 lei.

Prin

întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, pe cale

de consecință, menținerea ca valabilă a Deciziei Comisiei Superioare nr. 4829

din 19 mai 2010.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința nr. 272 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara a admis, în

parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantul Ș.A.O. împotriva

pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea

Națională pentru Persoanele cu Handicap, a anulat Decizia nr. 4829 din 19 mai

2010 emisă de pârât și a obligat pârâtul la plata către reclamant a

contravalorii indemnizației pentru persoană adultă cu handicap grav care i s-a

cuvenit pentru perioada 24 martie 2010 - 3 mai 2011, cu dobânzi legale până la

plata efectivă, respingând în rest acțiunea precizată și obligând pârâtul la

1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamant.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că prin Decizia nr.

4829 din 19 mai 2010, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

- Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin Comisia Superioară

de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a constatat că reclamantul

Ș.A.O. a fost legal încadrat prin certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 emis

de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Caraș-Severin,

în gradul de handicap accentuat, cu diagnosticul clinic "Cod boala G 40; G

81", astfel că s-a respins contestația acestuia formulată împotriva respectivului

certificat.

De

asemenea, prima instanță a mai reținut că în luna martie 2011, pârâtul a emis o

nouă Decizie de încadrare în grad de handicap, cu nr. 7035 din 29 iunie 2011,

prin care, a admis contestația acestuia împotriva certificatului nr. 1414 din 3

mai 2011 și a dispus încadrarea în gradul de handicap "grav",

"Cod boala G 40; G 81, cod handicap 1", conform criteriilor

medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES

și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., cu termen de revizuire luna mai

2012.

Judecătorul

fondului, având în vedere că reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap

grav prin Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011 pe baza acelorași criterii

medicale, a constatat că Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010, atacată în cauză,

este nelegală, emițându-se cu încălcarea Ordinului nr. 762 din 31 august 2007

al M.M.F.S. și Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., așa cum

rezultă și din consemnarea de către pârât, a aceluiași diagnostic și anume

"Cod boală G 40, G 81".

Totodată,

Curtea de apel, urmare a încadrării greșite prin decizia contestată, a apreciat

ca se impune obligarea pârâtului la plata acestei indemnizații față de

reclamant, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, pentru perioada

24 martie 2010 - 03 mai 2011, reprezentând intervalul pentru care a fost emisă

decizia anulată.

În

ceea ce privește cererea pentru acordarea de dobânzi legale, prima instanță

constatat, conform art. 2 din O.G. nr. 9/2000, că se impune obligarea pârâtului

și la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, până la plata

efectivă a acestuia.

Referitor

la cererile privind cuantumul indemnizației lunare și daunele morale în sumă de

50.000 lei, instanța de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate întrucât

reclamantul nu și-a motivat în fapt, nici acțiunea inițială nici cea precizată,

în sensul că nu a evidențiat în concret în ce a constat suferința sa morală,

iar cuantumul concret al indemnizației lunare pentru persoane adulte cu

handicap este prevăzut prin art. 58 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Legea nr.

448/2006.

În

fine, Curtea de apel a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli

de judecată parțiale față de reclamant, reprezentând o parte din onorariul de

avocat.

3.

Recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale -

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți

Pârâtul

a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

3.1.

Sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța

de fond l-a încadrat pe reclamant în gradul grav de handicap, face trimitere

numai la Decizia nr. 7035/2011.

Decizia

nr. 7035/2011 nu este incidentă asupra situației intimatului din luna mai 2010,

deoarece este ulterioară.

3.2.

Instanța de fond nu prezintă și analizează temeiurile legale în materie, cu

referire nemijlocită la dispozițiile Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007

al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P.

3.3.

Instanța de fond folosește motive străine de natura cauzei atunci când face

trimitere exclusiv la Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011, rezultând o

nemotivare în drept a anulării Deciziei nr. 4829/2010.

Potrivit

Cap.VI Evaluare grad de handicap în disfuncțiile activității corticale din

ordinul comun au acces la încadrarea în grad de handicap grav cu asistent

personal, solicitanții care prezintă crize, episoade subintrante de epilepsie

și/sau tulburări psihice grave, tip psihoză epileptică ce pun în pericol viața

persoanei în cauză și anturajul ei.

Din

actele dosarului rezultă că intimatul-reclamant prezintă crize epileptice

parțiale însoțite de tulburări neurologice care sunt reținute în forma de

disfuncționalitate accentuată.

3.4.

Instanța de fond a stabilit în mod eronat obligarea M.M.F.P.S. la plata

diferențelor de indemnizație stabilite prin hotărârea recurată. Au fost

încălcate dispozițiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006 republicată,

conform căreia indemnizațiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de

către Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului

Caraș-Severin.

În

ceea ce privește obligarea recurentului la plata dobânzii legale, instanța de

fond nu a observat că O.G. nr. 9/2000 era abrogată la data de 17 aprilie 2012,

când s-a pronunțat sentința.

3.5.

Recurentul solicită și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de

judecată, plata nu este nedatorată, neexistând culpă procesuală.

4.

Apărările formulate de intimatul-reclamant Ș.A.O.

Prin

întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, ținându-se seama

de împrejurarea că, începând cu anul 2005, intimatul a fost încadrat în grad de

handicap grav cu asistent personal, iar codul bolii a fost același, respectiv

G40.

Se

mai arată că în prezent, încadrarea în gradul grav de handicap cu asistent

personal, este definitivă, urmare a emiterii certificatului nr. 1608 din 29 mai

2012.

II.

Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac

extraordinară exercitată

1.

Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

1.1.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu

este întrunit, hotărârea recurată este motivată atât în fapt cât și în drept.

Judecătorul

fondului a reținut în mod corect că în baza acelorași acte medicale, nejustificat

și nemotivat, certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 și Decizia de încadrare

în grad de handicap nr. 4829 din 19 mai 2010 au schimbat diagnosticul

deficienței funcționale din deficiență funcțională gravă cu asistent personal,

în deficiență funcțională accentuată.

Actul

administrativ atacat nu a arătat motivul pentru care, deși din anul 2005,

reclamantul era încadrat în gradul de handicap grav, pentru anul 2010 s-a

dispus o altă încadrare.

Se

observă că actele medicale confirmă cele susținute de reclamant, mai mult,

codul bolii este același - G40.

În

mod firesc, instanța de fond, având și încadrarea ulterioară a reclamantului

pentru anul 2011 ca fiind în gradul grav de handicap cu asistent personal, a

realizat un raționament corect, a ajuns la concluzia că Decizia nr. 4829 din 19

mai 2010 este nelegală și a dispus anularea acesteia.

În

calea de atac a recursului, emiterea certificatului nr. 1608 din 29 mai 2012

prin care reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent

personal, termen de valabilitate - permanent, întărește legalitatea soluției

adoptate în prima instanță și constatarea că, sub acest aspect, motivul de

recurs este nefondat.

1.2.

Sentința este nelegală sub aspectul soluționării capătului de cerere privind

plata diferenței între indemnizația pentru handicap accentuat și cea pentru

handicap grav.

Prima

instanță a ignorat dispozițiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006, care

prevăd că indemnizațiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de către

Direcțiile generale pentru asistență socială și protecția copilului județene,

în speță, Caraș-Severin.

Hotărârea

atacată a obligat în mod nelegal M.M.F.P.S. la plata acestei indemnizații.

Instanța

de fond avea obligația, în virtutea rolului activ, să pună în discuția părților

necesitatea introducerii în cauză, citării în proces a autorității ce are

competența, potrivit legii, să plătească indemnizația solicitată.

În

ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata dobânzii legale

prevăzută de O.G. nr. 9/2000, raționamentul este același, recurentul nu are

competența să plătească obligația principală, pe cale de consecință, nu poate

plăti nici accesoriile datorate.

Instanța

de fond este datoare să verifice dacă O.G. nr. 9/2000 este aplicabilă în cauză,

precum și consecințele abrogării acestui act normativ.

1.3.

Motivele de recurs referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată la prima

instanță sunt nefondate, pârâtul-recurent căzând în pretenții, conform art. 274

C. proc. civ.

2.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se admite recursul, a se casa în parte sentința atacată

în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind diferența

indemnizației pentru handicap grav și a se trimite cauza pentru rejudecarea

acestui capăt de cerere la aceeași instanță.

Se

vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale -

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de

Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva Sentinței nr. 261

din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează

în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere

privind diferența indemnizației pentru handicap grav și trimite cauza pentru

rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeași instanță.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV