Decizia nr. 5080/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul Ș.A.O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, a solicitat anularea Deciziei nr. 4829 din 19 mai 2010 emisă de pârât, constatarea faptului că din cauza afecțiunilor, în anul 2010 se încadra la handicap boala G40, deficiență funcțională gravă, obligarea pârâtului la plata cuantumului indemnizației lunare raportat la handicap boala G40 deficiență funcțională gravă, începând cu luna martie 2010 și până în luna iunie 2011 plus dobânda legală calculată până la data plății efective, obligarea pârâtului la plata indemnizației de handicap (tip alocație) care constă în diferența dintre cuantumul pentru adultul cu handicap accentuat și adultul cu handicap grav, începând cu luna martie 2010 și până în luna iunie 2011, plus dobânda legala calculata până la data plății efective, iar în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata unor daune morale/compensații către reclamant în cuantum de 50.000 lei. Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea ca valabilă a Deciziei Comisiei Superioare nr. 4829 din 19 mai 2010.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 272 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantul Ș.A.O. împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, a anulat Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010 emisă de pârât și a obligat pârâtul la plata către reclamant a contravalorii indemnizației pentru persoană adultă cu handicap grav care i s-a cuvenit pentru perioada 24 martie 2010 - 3 mai 2011, cu dobânzi legale până la plata efectivă, respingând în rest acțiunea precizată și obligând pârâtul la 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a constatat că reclamantul Ș.A.O. a fost legal încadrat prin certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Caraș-Severin, în gradul de handicap accentuat, cu diagnosticul clinic "Cod boala G 40; G 81", astfel că s-a respins contestația acestuia formulată împotriva respectivului certificat. De asemenea, prima instanță a mai reținut că în luna martie 2011, pârâtul a emis o nouă Decizie de încadrare în grad de handicap, cu nr. 7035 din 29 iunie 2011, prin care, a admis contestația acestuia împotriva certificatului nr. 1414 din 3 mai 2011 și a dispus încadrarea în gradul de handicap "grav", "Cod boala G 40; G 81, cod handicap 1", conform criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., cu termen de revizuire luna mai 2012. Judecătorul fondului, având în vedere că reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav prin Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011 pe baza acelorași criterii medicale, a constatat că Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010, atacată în cauză, este nelegală, emițându-se cu încălcarea Ordinului nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.S. și Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., așa cum rezultă și din consemnarea de către pârât, a aceluiași diagnostic și anume "Cod boală G 40, G 81". Totodată, Curtea de apel, urmare a încadrării greșite prin decizia contestată, a apreciat ca se impune obligarea pârâtului la plata acestei indemnizații față de reclamant, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, pentru perioada 24 martie 2010 - 03 mai 2011, reprezentând intervalul pentru care a fost emisă decizia anulată. În ceea ce privește cererea pentru acordarea de dobânzi legale, prima instanță constatat, conform art. 2 din O.G. nr. 9/2000, că se impune obligarea pârâtului și la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, până la plata efectivă a acestuia. Referitor la cererile privind cuantumul indemnizației lunare și daunele morale în sumă de 50.000 lei, instanța de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate întrucât reclamantul nu și-a motivat în fapt, nici acțiunea inițială nici cea precizată, în sensul că nu a evidențiat în concret în ce a constat suferința sa morală, iar cuantumul concret al indemnizației lunare pentru persoane adulte cu handicap este prevăzut prin art. 58 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 448/2006. În fine, Curtea de apel a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamant, reprezentând o parte din onorariul de avocat.

Recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Pârâtul a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța de fond l-a încadrat pe reclamant în gradul grav de handicap, face trimitere numai la Decizia nr. 7035/2011. Decizia nr. 7035/2011 nu este incidentă asupra situației intimatului din luna mai 2010, deoarece este ulterioară. 3.2. Instanța de fond nu prezintă și analizează temeiurile legale în materie, cu referire nemijlocită la dispozițiile Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P. 3.3. Instanța de fond folosește motive străine de natura cauzei atunci când face trimitere exclusiv la Decizia nr. 7035 din 29 iunie 2011, rezultând o nemotivare în drept a anulării Deciziei nr. 4829/2010. Potrivit Cap.VI Evaluare grad de handicap în disfuncțiile activității corticale din ordinul comun au acces la încadrarea în grad de handicap grav cu asistent personal, solicitanții care prezintă crize, episoade subintrante de epilepsie și/sau tulburări psihice grave, tip psihoză epileptică ce pun în pericol viața persoanei în cauză și anturajul ei. Din actele dosarului rezultă că intimatul-reclamant prezintă crize epileptice parțiale însoțite de tulburări neurologice care sunt reținute în forma de disfuncționalitate accentuată. 3.

Instanța de fond a stabilit în mod eronat obligarea M.M.F.P.S. la plata diferențelor de indemnizație stabilite prin hotărârea recurată. Au fost încălcate dispozițiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006 republicată, conform căreia indemnizațiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de către Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin. În ceea ce privește obligarea recurentului la plata dobânzii legale, instanța de fond nu a observat că O.G. nr. 9/2000 era abrogată la data de 17 aprilie 2012, când s-a pronunțat sentința. 3.

Recurentul solicită și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, plata nu este nedatorată, neexistând culpă procesuală. 4. Apărările formulate de intimatul-reclamant Ș.A.O. Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, ținându-se seama de împrejurarea că, începând cu anul 2005, intimatul a fost încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, iar codul bolii a fost același, respectiv G40. Se mai arată că în prezent, încadrarea în gradul grav de handicap cu asistent personal, este definitivă, urmare a emiterii certificatului nr. 1608 din 29 mai 2012. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 1.1. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întrunit, hotărârea recurată este motivată atât în fapt cât și în drept. Judecătorul fondului a reținut în mod corect că în baza acelorași acte medicale, nejustificat și nemotivat, certificatul nr. 1196 din 24 martie 2010 și Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4829 din 19 mai 2010 au schimbat diagnosticul deficienței funcționale din deficiență funcțională gravă cu asistent personal, în deficiență funcțională accentuată. Actul administrativ atacat nu a arătat motivul pentru care, deși din anul 2005, reclamantul era încadrat în gradul de handicap grav, pentru anul 2010 s-a dispus o altă încadrare. Se observă că actele medicale confirmă cele susținute de reclamant, mai mult, codul bolii este același - G40. În mod firesc, instanța de fond, având și încadrarea ulterioară a reclamantului pentru anul 2011 ca fiind în gradul grav de handicap cu asistent personal, a realizat un raționament corect, a ajuns la concluzia că Decizia nr. 4829 din 19 mai 2010 este nelegală și a dispus anularea acesteia. În calea de atac a recursului, emiterea certificatului nr. 1608 din 29 mai 2012 prin care reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal, termen de valabilitate - permanent, întărește legalitatea soluției adoptate în prima instanță și constatarea că, sub acest aspect, motivul de recurs este nefondat. 1.2. Sentința este nelegală sub aspectul soluționării capătului de cerere privind plata diferenței între indemnizația pentru handicap accentuat și cea pentru handicap grav. Prima instanță a ignorat dispozițiile art. 58 alin. (11) din Legea nr. 448/2006, care prevăd că indemnizațiile prevăzute de art. 58 alin. (4) se plătesc de către Direcțiile generale pentru asistență socială și protecția copilului județene, în speță, Caraș-Severin. Hotărârea atacată a obligat în mod nelegal M.M.F.P.S. la plata acestei indemnizații. Instanța de fond avea obligația, în virtutea rolului activ, să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză, citării în proces a autorității ce are competența, potrivit legii, să plătească indemnizația solicitată. În ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000, raționamentul este același, recurentul nu are competența să plătească obligația principală, pe cale de consecință, nu poate plăti nici accesoriile datorate. Instanța de fond este datoare să verifice dacă O.G. nr. 9/2000 este aplicabilă în cauză, precum și consecințele abrogării acestui act normativ. 1.3. Motivele de recurs referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată la prima instanță sunt nefondate, pârâtul-recurent căzând în pretenții, conform art. 274 C. proc. civ. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se casa în parte sentința atacată în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind diferența indemnizației pentru handicap grav și a se trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la aceeași instanță. Se vor menține celelalte dispoziții.