ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5044/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Cadrul procesual

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

9 decembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanții V.V., B.O.G.,

B.F.S., G.G. și P.R.P. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților și au solicitat emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire la valoare indicată în raportul de evaluare, pentru imobilul

teren în suprafață de 905.000 mp. situat în orașul Ștefănești, județul Argeș,

evaluat de R. SA - Departamentul Evaluări.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

67/F-Cont. din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții V.V., B.O.G., B.F.S., G.G. și P.R.P., în

contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru suprafața de 905.000 mp teren, situat în Orașul Ștefănești,

județul Argeș la valoarea de 44.100.000 lei, potrivit Raportului de Evaluare

întocmit de R. SA București -Departamentul Evaluări.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite

potrivit legii, la acordarea de despăgubiri pentru o suprafață de 90,5 ha.

teren situat în orașul Ștefănești, județul Argeș, conform Sentinței civile nr.

9148 din 23 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Pitești, irevocabilă prin

Decizia nr. 893/R din 19 mai 2010 și având în vedere contractul de cesiune

intervenit cu privire la cote părți din suprafața de teren vizată.

În cauza de față,

instanța de primă jurisdicție a reținut că dosarul reclamanților pentru

acordarea despăgubirilor cuvenite a fost înregistrat la autoritatea

administrativă în anul 2010, iar în luna iulie 2011 s-a depus raportul de

evaluare, după care, deși s-a solicitat de mai multe ori finalizarea

procedurii, pârâta a rămas în pasivitate.

Susținerea acesteia

din adresa din 6 octombrie 2011, reluată în conținutul întâmpinării, în sensul

că urmează fie să emită decizia titlu de despăgubire, fie să trimită dosarul

spre reevaluare, demonstrează atitudinea ei în tergiversarea soluționării

cauzei.

Din acest punct de

vedere, se observă că deși au trecut mai mult de 6 luni de la primirea

raportului de evaluare, nu a mai fost întreprins niciun demers în continuarea

procedurii administrative, astfel că instanța de fond nu a primit susținerea

din întâmpinare a pârâtei, potrivit căreia va lua o hotărâre în următoarea

ședință a Comisiei.

În consecință, a

apreciat instanța că pârâta refuză nejustificat să satisfacă cererea reclamanților

având ca obiect emiterea deciziei titlu de despăgubire, încălcând art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul termenului

rezonabil.

În consecință, s-a

reținut că prin depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii

formulate se produce reclamanților o vătămare, fiindu-le încălcat dreptul de

proprietate asupra bunurilor, la care se referă art. 1 din Protocolul 1

adițional la Convenție.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în urma

verificărilor efectuate s-a observat că dosarul reclamanților îndeplinește

condițiile de fond și de formă prevăzute de legea fondului funciar, astfel

încât acesta a fost inclus pe lista de propuneri de analiză în vederea emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

S-a arătat că în urma

ședințelor în care dosarul reclamanților a figurat pe ordinea de zi, nu a fost

întrunit cvorumul legal, respectiv prezența minimă a cel puțin 7 membri.

De asemenea, s-a

arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în

conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că intimații-reclamanți au

invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererea, respectiv

de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren

în suprafață de 905.000 mp situat în orașul Ștefănești, județul Argeș.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de

Constituție sau de lege.

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că dosarul reclamanților de acordare a despăgubirilor

a fost transmis de Comisia Județeană Argeș Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat la nr. 23630/FFCC/2011, în

vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a

fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul

înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.

81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de

despăgubire".

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților.

Înalta Curte a

constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și exorbitantă.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr.

247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

care nu pot fi restituite în natură.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte

este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de

lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, prevăzut de

dispozițiile art. 14 alin. (2) teza a II-a din Titlul VII al Legii nr.

247/2006.

Înalta Curte a

reținut că orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna

depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din

Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

"prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere

contrară din legislația națională."

Înalta Curte nu poate

reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen

prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în

vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face

obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor

normative aplicabile în cauză.

În temeiul actului

normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act

este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire,

urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura

de emitere a titlului.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 67/F-Cont. din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN