ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 256/F-CONT din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantele B.I., N.M. și C.L.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar Argeș și Comisia locală de fond funciar Ștefănești, prin care solicita desființarea Deciziei nr. 3116/SCFF din 09 iunie 2010 emisă de prima pârâtă și acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În condițiile Legii nr. 18/1991, reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,40 ha, așa cum rezultă din adeverința eliberată la 20 iulie 2006 (f.16), iar prin Hotărârea nr. 96 din 24 august 2006 Comisia Județeană de Stabilirea Dreptului de Proprietate a validat propunerea Comisiei Ștefănești de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din această localitate, inclusiv pentru anexa 49, la care erau menționate reclamantele. Ulterior acestor hotărâri, prin sentința civilă nr. 7023 din 19 noiembrie 2008 a fost admisă în parte acțiunea acelorași reclamante iar Comisia Locală Ștefănești a fost obligată să le pună în posesie pe terenul de 1,40 ha.

La 3 iunie 2009, Primăria Orașului Ștefănești constată că P.C.M. a refuzat amplasamentul oferit (fila 8), hotărând să propună Comisiei Județene transformarea dreptului recunoscut în despăgubiri civile plătibile, în condițiile Legii nr. 247/2005, și înainta acesteia propunerea (f.9-11). În condițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a recunoscut posibilitatea persoanelor îndreptățite, ca urmând procedura prevăzută de acest act normativ, să primească despăgubiri, inclusiv pentru imobilele retrocedate, din punct de vedere juridic, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Or, arată prima instanță, deciziile de despăgubire se emit în condițiile art. 17 de Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor și numai beneficiarii acestora se pot adresa Autorității Naționale de Restituire a Proprietății pentru valorificarea drepturilor astfel recunoscute; emiterea acestor decizii este însă actul final al unei proceduri expres prevăzute de lege, inclusiv în situația valorificării unor drepturi recunoscute potrivit Legii Fondului Funciar, această procedură fiind reglementată de art. 16.4 ce se referă la documentația ce trebuie înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru ca această autoritate administrativă să se poată pronunța asupra dreptului la despăgubiri și asupra întinderii despăgubirilor, întindere determinabilă în condițiile art. 16.10 și următoarele din același titlu al legii.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, întreaga procedură astfel reglementată este o procedură administrativă iar persoana în favoarea căreia s-a recunoscut un drept valorificabil în condițiile Legii nr. 247/2005 are posibilitatea să solicite, respectând dispozițiile Legii nr. 554/2004 și cele ale legii speciale, îndestularea sa. În cauză, însă, reține instanța de fond, aceste proceduri nu s-au realizat iar raportul procesual subiectiv s-a legat cu alte persoane decât cele cărora le revine obligația îndeplinirii actelor administrative necesare. Astfel, arată prima instanță, pe de o parte, A.N.R.P.

nu poate fi obligată să emită o decizie de plată, admițând astfel solicitarea reclamantelor, câtă vreme aceasta nu are la bază o decizie de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ; din acest punct de vedere refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor, asupra cărora nu s-a recunoscut dreptul reclamantelor în mod legal, este pe deplin justificat și nu se încadrează în situația la care se referă art. 1 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceeași pârâtă, apreciază instanța de fond, se impune să se rețină că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă întrucât cererea depusă la filele 6-7 este adresată primarului Orașului Ștefănești, în calitatea acestuia de președinte al CLFF Ștefănești; or, neîndeplinirea acestei cerințe legale atrage, în condițiile art. 7 din actul normativ mai sus citat și a art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., sancțiunea inadmisibilității acțiunii. Cele două comisii de fond funciar, locală și județeană, nu pot fi obligate la plata de despăgubiri, lor revenindu-le, în procedura mai sus amintită, alte obligații a căror executare nu s-a solicitat în nici un mod; așadar, în raport de obiectul cu care instanța a fost învestită, se impune aprecierea că aceste pârâte nu au legitimare procesuală pasivă, nefiind debitoare ale obligației pretinse de reclamanți. Concluzionează instanța de fond că, în raport de obiectul cauzei, față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reclamantele nu au îndeplinit procedura prealabilă, ca de altfel nici procedura specială impusă de art. 16.4 din Legea nr. 247/2005, iar față de celelalte două pârâte trebuie reținută incidența excepției lipsei calității lor procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantele. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticându-se ca nelegală și netemeinică soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 247/2005 în ceea ce privește pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și pe excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalte două autorități locale. Se arată că instanța de fond, soluționând cauza pe excepțiile invocate din oficiu a interpretat greșit obiectul acțiunii formulate de reclamante - ca persoane îndreptățite la despăgubire și a aplicat greșit dispozițiile art. 19 și art. 20 din Legea nr. 247/2005 și ale dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Recurentele arată că în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a interpretat greșit obiectul acțiunii care a privit pe de o parte refuzul nejustificat al intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, exprimat prin adresa din 9 iunie 2010 de a recunoaște dreptul recurentelor de a primi despăgubiri, iar pe de altă parte de refuzul autorităților locale de a executa o hotărâre irevocabilă pronunțată în baza legilor fondului funciar. Se arată că în cauză instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 247/2005 deoarece nu erau aplicabile dispozițiile privind procedura specială de despăgubire și pe cale de consecință în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei procedurii speciale față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Recurentele au solicitat pe fond ca instanța de contencios administrativ să le constate calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri și să oblige, în consecință, autoritățile pârâte la plata acestor despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,40 ha, teren care nu le-a fost restituit în natură. La dosar, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În baza art. 305 C. proc. civ., recurentele au depus acte în recurs, filele 25-90 dosar.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate și de actele depuse, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: În cauză, sentința atacată prin care acțiunea reclamantelor-recurente, astfel cum a fost formulată, a fost soluționată pe excepția lipsei procedurii speciale față de pârâta-intimată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și pe excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalte autorități locale este legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., instanța de fond a interpretat corect obiectul acțiunii, respectiv pretențiile deduse judecății având ca obiect plata despăgubirilor și a concluzionat corect că acestea nu pot fi analizate, pe fond, în condițiile în care recurentele nu au urma procedura specială de despăgubire, pe cale administrativă prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 republicată. Pe de altă parte, Curtea nu va reține susținerea din recurs în sensul că adresa de răspuns nr. 3116/SCFF din 9 iunie 2010 – fila 4 dosar fond, contestată reprezintă un act administrativ asimilat unui refuz nejustificat al intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de soluționare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege.

Adresa contestată nu reprezintă un act administrativ emis în regim de putere publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor. Adresa reprezintă un simplu răspuns la un memoriu succesiv al recurentelor, în care nu s-a negat calitatea acestora la persoane îndreptățite la despăgubire, ci doar s-a menționat că fiind în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile nr. 7023 din 19 noiembrie 2008 aceasta trebuie pusă în executare conform dispozitivului acestuia.

Fapt necontestat, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a avut calitatea de parte în acel litigiu, iar în prezenta cauză față de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a fost urmată procedura specială de obținere a unei decizii reprezentând titlu de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru a se putea pretinde direct de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților despăgubiri pe cale administrativă. Pe de altă parte, ce solicită reclamantele prin acțiune excede soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ în limitele prevăzute de art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Al doilea motiv de recurs care privește aplicarea greșită a legii prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat. În cauză au fost aplicate corect dispozițiile Legii nr. 247/2005 constatându-se lipsa procedurii speciale prevăzute de acest act normativ pentru despăgubirile solicitate pentru terenul în suprafață de 1,4 ha. Față de autoritățile locale, în mod corect s-a constatat lipsa calității procesuale pasive în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și în raport de obiectul acțiunii față de despăgubiri.

Actele depuse în recurs nu infirmă legalitatea sentinței atacate, în condițiile în care intimatele - autorități locale au calitatea de părți în dosarul nr. 11909/280/2007 și sunt obligate să execute dispozitivul sentinței civile nr. 7023 din 19 noiembrie 2008. Dar executarea sau neexecutarea sentinței civile nr. 7023/2008 nu determină în prezenta cauză existența calității procesuale pasive a Comisie locale și județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele B.I., N.M. și C.L.V. împotriva sentinței nr. 256/F-CONT din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.