ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6772/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6772/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față, constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă, prin decizia nr. 8 din data de 7 februarie 2012, a respins ca nefondat,

apelul formulat de reclamanții N.E., N.C. și R.A., împotriva sentinței civile

nr. 158 din 01 iulie 2008 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2674/109/2007,

intimate fiind pârâtele Primăria Pitești, Primăria Comunei B. și Comuna B. prin

Primar.

Pentru a dispune în acest

sens, Curtea a reținut următoarele:

A fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Argeș contestația formulată împotriva dispoziției nr. D1./2007

de către N.E., N.C. și R.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Pitești, Primăria

Comunei B. și Comuna B. prin primar, prin care s-a solicitat să fie obligate pârâtele

să procedeze la întocmirea actelor pentru retrocedarea pe vechiul amplasament a

terenului de 4200 mp. situat în Pitești, str. S. și a terenului de 117 mp. situat

în Pitești, str. P.I.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că cele două terenuri aparținând autorilor lor, au fost preluate

în mod abuziv de stat și că primul teren este numai parțial ocupat de construcții,

însă cea mai mare parte este liberă, reprezentând curtea excesivă a Spitalului Județean

Argeș și parcarea acestei instituții.

Prin sentința civilă

nr. 158 din 01 iulie 2008 a fost respinsă acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut că suprafața de 117 mp din Str. P.I., a fost solicitată

direct în fața instanței, fără ca reclamanții să parcurgă procedura specială prevăzută

de Legea nr. 10/2001 și după expirarea termenului legal.

Referitor la cea de-a

doua suprafață, s-a reținut că pentru aceasta reclamanții au solicitat prin notificarea

nr. N1./2001 adresată Primăriei Municipiului Pitești despăgubiri, însă cererea a

fost respinsă prin dispoziția nr. D1. din 12 iunie 2007, cu motivarea că terenul

a făcut obiectul legii fondului funciar, pentru acesta Comisia Locală de Fond Funciar

a comunei B. propunând acordarea de despăgubiri.

A mai reținut tribunalul

că adeverința nr. A1. din 31 august 2001 atestă faptul că autorul N.P. figurează

la rolul agricol cu suprafața de 7600 mp., care a fost reconstituită reclamanților

în temeiul Legii nr. 18/1991. Aceștia au fost puși în posesie cu suprafața de 3393

mp., conform titlului de proprietate nr. P1. din 31 ianuarie 2006, iar pentru diferența

de 4207 mp. Primăria B. a propus acordarea de despăgubiri bănești, propunerea fiind

validată prin Hotărârea nr. 949/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș,

anexa 39, poziția 33. Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007 a aceleași comisii

a desființat poziția 33 din Anexa 39 a Hotărârii nr. 949/2003, trecându-i pe reclamanți

în anexa 49 poziția 33, în vederea punerii în posesie cu teren fizic de la A.D.S.

În fine, tribunalul a

mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada titlului cu care a fost preluat terenul

de 4207 mp. în proprietatea statului și că nu s-a putut stabili de către instanță

nici destinația și situația juridică a terenului la datele de 01 ianuarie 1990 și

respectiv 14 februarie 2001, pentru a se putea aprecia asupra incidenței dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001 (deși încuviințată proba cu expertiză tehnică, reclamanții

au renunțat ulterior la administrarea acesteia).

Concluzionând că pe baza

probelor administrate nu s-a putut stabili dacă terenul în suprafață de 4207 mp.

intră sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001, care are caracter de complinire în

raport cu legile fondului funciar, tribunalul a respins acțiunea.

Prin decizia civilă

nr. 40/A din 02 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis apelul

reclamanților și a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă contestația

și s-a dispus anularea dispoziției nr. D1./2007 și atribuirea către reclamanți a

terenului de 3690 mp., identificat în expertiza tehnică, anexa 3, delimitat de punctele

20-9-10-11-12-13-14-25-15-16-17-18-19, prin compensare în echivalent, pentru diferența

până la 4210 mp. dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform

Legii nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că greșit s-a apreciat de către tribunal că

sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu toate că, așa cum

rezultă din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 și din normele metodologice de

aplicare a actului normativ, sfera de aplicare a legii speciale vizează și terenurile

din intravilanul localităților care până la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 (14 februarie 2001) nu au fost restituite persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, până la momentul judecării apelului, reclamanții nu au obținut o reparație

efectivă în baza legii fondului funciar în condițiile în care Hotărârea Comisiei

Județene de Fond Funciar Argeș nr. 540/2008 nu a fost pusă în executare.

A mai reținut instanța

de apel, pe baza expertizelor întocmite în apel, că terenul de 4207 mp. este în

cea mai mare parte teren aferent absolut indispensabil Spitalului Județean Argeș,

restul fiind ocupat de blocuri și de căile de acces către acestea. Însă în vecinătatea

terenului în litigiu de 4210 mp. se află o suprafață de 3690 mp. ce nu reprezintă

teren aferent spitalului, ci spațiu verde, neafectat de construcții sau detalii

de sistematizare și care poate fi atribuit în compensare reclamanților.

Pentru diferența de teren

de la 3690 mp. la 4210 mp., curtea de apel a apreciat că pot fi acordate numai măsuri

reparatorii prin echivalent. Reclamanții solicitaseră ca această diferență să le

fie atribuită din terenul aferent Bisericii S.P. (situată lângă Spitalul Județean

Argeș), însă Curtea a considerat că terenul aparține în proprietate Consiliul Județean

Argeș (care a atribuit terenul în folosință gratuit Eparhiei Argeșului și Muscelului

în vederea construirii bisericii) și că nu se află la dispoziția unității deținătoare,

astfel că nu le poate fi atribuit acestora.

Recursurile formulate

de reclamanți și de pârâta Primăria Municipiului Pitești au fost admise prin decizia

nr. 4055 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

care a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleași

instanțe de apel.

Instanța de recurs a constatat

că este necesară administrarea de probe noi pentru determinarea situației juridice

a imobilului, pentru a se analiza incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar

în cadrul acesteia aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (3), că trebuie administrate

probe pentru a se lămuri dacă reclamanții nu au beneficiat de măsuri reparatorii

în temeiul Legii nr. 18/1991 (spre a se evita obținerea unei duble despăgubiri)

și pentru a se verifica dacă nu este posibilă obținerea de măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că aceștia au obținut deja recunoașterea

drepturilor lor pe calea legii fondului funciar.

Totodată, Înalta Curte

a dispus să se verifice pentru terenul solicitat de reclamanți și pentru terenul

de 3.690 mp. acordat de instanța de apel, dacă sunt libere, dacă pot fi restituite

în natură și de cine sunt deținute. Referitor la deținerea terenului de către Consiliul

Județean Argeș, invocată în recurs de către primărie, instanțele nu au lămurit cine

este actualul deținător al terenului, pe care se pare că s-ar afla Spitalul Județean

Argeș și două blocuri, sens în care se vor avea în vedere dispozițiile art. II,

pct. 2 al anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998, care prevăd că spitalele județene

alcătuiesc domeniul public județean (dacă nu se dovedește declararea termenului

de uz sau interes public național sau local).

În fine, instanța de recurs

a observat că dispoziția contestată de reclamanți a fost dată în contradictoriu

cu toți moștenitorii defunctului N.P., care au formulat notificare, iar la judecarea

contestației au fost citați numai contestatorii, nu și ceilalți moștenitori, N.I.

și G.L., aspect ce urmează a fi pus în discuția părților cu ocazia rejudecării.

La rejudecarea cauzei

în apel s-au reținut următoarele,cu referire și la îndrumările date de instanța

de recurs:

Terenul în litigiu a aparținut

lui N.P. care a avut ca moștenitori pe cei trei fii N.I., G.L. și P.N., acesta din

urmă fiind în prezent decedat și avându-i ca moștenitori pe cei trei reclamanți

N.E., N.C. și R.A.

Notificarea din anul 2001

a fost formulată de N.I., G.L. și P.N., însă până la soluționarea notificării acesta

din urmă a decedat, astfel că în dispoziția nr. D1. din 12 iulie 2007 ce face obiectul

prezentului litigiu au fost menționați N.I., G.L. și moștenitorii lui P.N., respectiv

ceilalți trei reclamanți.

Dispoziția nr. D1./2007

a fost atacată numai de către cei trei reclamanți, nu și de către ceilalți doi moștenitori

ai lui N.P.

Față de îndrumările date

prin decizia Înaltei Curți, în rejudecare, la termenul de judecată din data de 29

noiembrie 2011, instanța a pus în discuția părților o eventuală lărgire a cadrului

procesual, însă reclamanții prin apărător au arătat că nu înțeleg să extindă cadrul

procesual prin chemarea în judecată și a altor persoane.

Referitor la fondul cauzei,

s-au reținut următoarele:

Așa cum rezultă din adeverința

nr. A1. din 31 august 2011, autorul N.P. a deținut rol agricol în Pitești până în

anul 1962, fiind înscris cu 7200 mp. teren arabil și 400 mp. curți-clădiri, în total

7600 mp.

Terenul în litigiu, situat

în str. S., a fost înscris în C.A.P. B., iar prin decizia nr. 1/1970, emisă în baza

decretului de expropriere nr. E1./1969, el a trecut de la C.A.P. B. în proprietatea

statului și în administrarea Consiliului Popular al Municipiului Pitești.

Întrucât terenul deținut

de autorul N.P. a fost înscris în C.A.P., cei trei fii ai săi l-au solicitat în

temeiul Legii nr. 18/1991. Ei au fost validați cu suprafața de 7600 mp. prin Hotărârea

Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar nr. 105 din 28 octombrie 1991, anexa 3,

acest aspect fiind atestat și de adeverința nr. A2. din 19 noiembrie 1991.

După această validare,

moștenitorii lui N.P. au primit fizic o suprafață de 3392 mp., conform titlului

de proprietate nr. P1. din 31 ianuarie 1996, ceea ce înseamnă că a rămas nerestituită

o suprafață de 4208 mp.

La data de 06

noiembrie 2001 P.N., N.I. și G.L. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea

nr. 2345, prin care au solicitat despăgubiri bănești pentru diferența de 4207 mp.,

arătând că din suprafața de 7600 mp. validată au primit numai 3 parcele totalizând

3393 mp.

Aceleași aspecte au fost

reiterate prin cererea nr. 37707 din 06 septembrie 2005, solicitanții făcând referire

de data aceasta la o despăgubire în natură sau bănească.

În cele două solicitări

moștenitorii lui N.P. au recunoscut că au urmat procedura reglementată de legea

fondului funciar și că au fost validați cu suprafața de 7600 mp. deținută de autorul

lor, nemulțumirea lor fiind legală de faptul că nu au primit după validare decât

o suprafață de 3393 mp., nu și diferența.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența actului normativ terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Prin procedura urmată

de cei trei moștenitori ai autorului N.P. în baza legilor fondului funciar, așa

cum s-a arătat mai sus, aceștia au solicitat și au fost validați cu suprafața de

7600 mp. teren, din care au primit, cu titlu de proprietate, suprafața de 3392 mp.

În ceea ce privește diferența

de 4208 mp., prin Hotărârea nr. 49 din 15 mai 2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar

Argeș a fost validată, printre altele, anexa nr. 39 referitoare la acordarea de

despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată, la poziția 33 din această anexă

regăsindu-se și moștenitorii lui N.P. pentru suprafața de 4210 mp.

Ulterior, anexa 39 poziția

33 a fost desființată prin Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007, iar cei trei

moștenitori au fost validați în anexa 49 poziția 39 a acestei hotărâri, fiind propuși

pentru restituire în natură a terenului de la I.C.D.P. M.

Pe parcursul prezentului

proces, Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș a emis Hotărârea nr. 540 din 22

aprilie 2008 prin care, constatându-se că suprafața deținută de I.C.D.P. M. este

insuficientă (ceea ce ar duce la o diminuare a suprafețelor cuvenite), s-a dispus

ca atribuirea de teren fizic să se facă în cadrul I.N.C.D.B.H. Ș.

Din notele de ședință

formulate de Primăria comunei B. în rejudecarea apelului rezultă că până în prezent

terenul nu a fost preluat de la I.N.C.D.B.H. Ș., deoarece o parte dintre persoanele

îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest

amplasament situat în extravilanul Orașului Ș., punct V.

În luna noiembrie 2011

(când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat I.N.C.D.B.H.

Ș. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeței necesare, față de refuzul

dat de unele dintre persoanele vizate și față de neexprimarea niciunui punct de

vedere de către alte persoane (al doilea dosar de apel).

În aceste condiții, până

în prezent reclamanții nu au primit fizic diferența de teren de 4208 mp.

Acest aspect nu poate

duce însă la concluzia că nu s-ar fi urmat procedura specială instituită de Legea

fondului funciar.

Așa cum s-a arătat, moștenitorii

autorului N.P. au fost validați cu întreaga suprafață deținută de autorul său, iar

pentru suprafața de 4208 mp. se află în prezent în posesia unei hotărâri a comisiei

județene de fond funciar prin care au fost validați cu teren în natură ce urmează

a fi preluat de la I.N.C.D.B.H. Ș., după ce anterior mai fuseseră validați prin

alte două hotărâri, în anul 2003 pentru acordarea de despăgubiri, iar în anul 2005

pentru acordarea de teren fizic pe raza comunei M.

Reclamanții nu au contestat

niciuna dintre cele trei hotărâri ale Comisiei județene arătate mai sus, astfel

că ele își produc efectele.

De altfel, chiar în motivele

de apel reclamanții au recunoscut că au urmat procedura specială instituită de Legea

nr. 18/1991 și nu au pretins nicio clipă că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001

nu le-ar fi aplicabile, deși hotărârea instanței de fond a avut în vedere tocmai

acest aspect.

În concluzie, Curtea a

constatat că, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

terenul în litigiu, de 4208 mp., nu face obiectul acestei legi, în condițiile în

care reclamanții au uzat de procedura specială a Legii nr. 18/1991, o soluție contrară

ducând la o dublă despăgubire.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții N.E., N.C. și R.A. criticând-o pentru următoarele motive:

apreciat de către instanța faptul că sunt beneficiarii unei reconstituiri a dreptului

de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Prin notificare s-a solicitat,

în conformitate cu Legea nr. 10/2011, suprafața de 4.207 mp rămasă de restituit

din proprietatea N.P., iar existenta acestui teren nu a fost contestată de nimeni.

Inițial s-a formulat cerere

de reconstituire a dreptului de proprietate pe Legea nr. 18/1991. S-a reconstituit

dreptul de proprietate în anul 1991 pentru 0,76 ha teren, prin H.C.J.J. Fond Funciar

Argeș nr. 105/1991, iar în prezent procedura nu este finalizată.

Împrejurarea că s-a obținut

o hotărâre în anul 1991 nu are niciun fel de relevanță, reconstituirea fiind una

pur formală, scriptică, până în prezent neprimind nici teren și nici despăgubiri.

Toate acestea nu exclud

de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură reparații pentru imobile al căror

regim juridic nu a fost reglementat de legea fondului funciar, în acest sens fiind

și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2512 din 21 martie 2007.

Ipoteza textului art.

8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic,

făceau posibilă reparația în temeiul legilor fondului funciar, nu și în aceea în

care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.

Hotărârea nr. 105/1991

s-a modificat prin Hotărârea nr. 949/2003 contestatorii sunt propuși pe anexa de

despăgubiri, iar aceasta din urmă s-a modificat prin Hotărârea nr. 397/2007 , fiind

propuși să primească teren fizic pe raza comunei M., cu motivarea că nu există teren

fizic în Pitești. La fond există răspunsul la interogatoriu luat Comisiei, care

arată că nu poate preciza când vor primi contestatorii teren la M.

Prin Hotărârea nr. 540/2008

a aceleiași Comisii de fond funciar B., se schimbă amplasamentul terenului de la

M. la Ș., pentru ca I.N.C.D.B.H. Ș. să comunice că nu deține teren.

Terenul din strada Schitului

face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, este intravilan, expropriat

pentru utilitate publică - pentru construcția Spitalului judetean construcție, care

nu afectează în prezent terenul, impunându-se astfel restituirea lui în natură,

în raport de disp. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Expertul C.P., care a

efectuat lucrarea de expertiză cu ocazia primei judecări a apelului, a concluzionat

că suprafața de 3690 mp excede unei utilizări normale a Spitalului județean, că

nu este spațiu verde, așa cum s-a susținut de către Primăria Pitești. Există la

dosar planșe foto că terenul nu este spațiu verde, destinat recreerii bolnavilor.

El nu este inventariat

ca atare în Registrul special de inventar al spațiilor verzi, conform Legii nr.

313/2009, așa cum chiar Primăria Pitești a depus relații la Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Spitalele județene fac

parte din domeniul public județean, însă nu au solicitat clădirea spitalului județean.

art. 6.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și art. 21

alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, nu prezintă relevanță

afectatiunea juridică actuală a imobilului solicitat și se poate restitui în natură

un bun calificat ca bun proprietate publică, în această materie fiind fără relevanță

calificările date de Legea nr. 213/1998.

Terenul face obiectul

Legii nr. 10/2001, este teren expropriat, liber de construcții. El a fost inventariat

în domeniul public în anul 2002, după apariția Legii nr. 10/2001 și după formularea

cererii de restituire a terenului de către contestatori. La data de 19

decembrie 2007 terenul se concesionează unei biserici și se încheie un protocol

de predare-primire datând februarie 2008 adică în timpul judecării procesului -

acțiunea fiind promovată la data de 24 septembrie 2007. I se atribuie bisericii

2625,69 mp în condițiile în care biserica, ca și construcție, ocupa 136 mp, 877

mp ar reprezenta spațiu verde, iar 1299 spațiu de siguranță, o suprafața care ar

fi mare indiferent la ce construcție se raportează.

Nu are nici o relevantă

cine este deținătorul actual al terenului, ci cine era la momentul apariției legii

și al formulării notificării, iar acesta era Primăria Pitești, care avea obligația

de emitere a dispoziției.

Pentru aceste considerente

au solicitat în recurs, în principal, să li se atribuie în natură 2412 mp din terenul

ce excede unei utilizări normale a bisericii și care constituie fostul amplasament,

așa cum a fost identificat de expert - iar diferența, respectiv 1798 mp, să le fie

atribuiți în imediata vecinătate, din terenul aflat în folosința Spitalului județean,

din corpul de teren de 3690 mp. În subsidiar, au solicitat restituirea în natură

a celor 3690 mp, identificați de expert, iar diferența pana la 4210 mp, respectiv

520 mp, din terenul folosit de biserică.

nici unul dintre motivele pentru care cauza a fost trimisa spre rejudecare.

Au mai formulat cerere

de recurs N.I. și G.L.

Intimata Primăria Municipiului

Pitești a formulat întâmpinare, prin care: s-a invocat inadmisibilitatea recursului

formulat de N.I. și G.L. cu motivarea că aceștia nu au fost părți în cauză; s-a

invocat nulitatea recursului declarat de reclamanți pentru neîncadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; s-a arătat pe fondul cauzei și că moștenitorilor

foștilor proprietari li s-au făcut propuneri de acordare de teren în compensare,

care au fost acceptate.

Înalta Curte constată

că nu este fondată excepția inadmisibilității recursului declarat N.I. și G.L.

Prin recursul formulat

se reclamă că instanța de apel: nu a repus cauza pe rol pentru discutarea cererii

de intervenție în interes propriu, depusă după luarea dosarului, deși anterior nu

li încuviințat cererea de a fi lăsat dosarul la o nouă strigare pentru că apărătorul

lor nu era în sală; instanța nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii pe care

au formulat-o, iar toate aspectele care i-au împiedicat să o formuleze în timpul

procesului nu sunt reținute în decizie.

Deși nu au dobândit calitatea

de parte, urmare admiterii unei cereri de intervenție, care să le permită exercitarea

căii de atac în această calitate, recurenții pot formula calea de atac a recursului,

prin care pot invoca aspecte procedurale privind modul de dispunere în primirea/admisibilitatea

cererii- în speță reclamându-se nepronunțarea asupra acesteia și neconsemnarea poziției

avută în fața instanței.

Recursul formulat de reclamanți,

ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., ceea ce face să nu se primească nulitatea invocată, este nefondat, în considerarea

argumentelor ce succed:

Se susține în recurs că

împrejurarea că s-a obținut o hotărâre în temeiul Legii nr. 18/1991 nu are niciun

fel de relevanță, reconstituirea fiind una pur formală, scriptică, până în prezent

neprimind nici teren și nici despăgubiri.

Totodată, se susține că

ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele făceau

posibilă reparația în temeiul legilor fondului funciar, nu și în aceea în care s-ar

fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.

Se constată că prin cererea

de recurs se invocă practic faptul că nu s-a primit în temeiul Legii nr. 18/1991

nici teren și nici o altă formă de despăgubire, iar pentru sublinierea imposibilității

realizării în acest fel a dreptului se susține că prin Hotărârea nr. 540/2008 a

Comisiei de fond funciar B. se schimbă amplasamentul terenului de la M. la Ș., pentru

ca I.N.C.D.B.H. Ș. să comunice că nu deține teren.

Numai că Hotărârea de

Lege nr. 18/1991 menționată este emisă de Comisia județeană de fond funciar, iar

relativ la I.N.C.D.B.H. Ș., situația este diferită - după cum rezultă din constatările

de fapt ale instanței de apel.

Astfel, necontestându-se

dreptul de pe urma autorului, se rețin următoarele:

Primăria comunei B., în

rejudecarea apelului, a comunicat că până în prezent terenul nu a fost preluat de

la I.N.C.D.B.H. Ș., deoarece o parte dintre persoanele îndreptățite la reconstituirea

dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest amplasament situat în extravilanul

Orașului Ș., punct V.

Totodată, în luna noiembrie

2011 (când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat

I.N.C.D.B.H. Ș. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeței necesare,

față de refuzul dat de unele dintre persoanele vizate și față de neexprimarea niciunui

punct de vedere de către alte persoane.

Acestea sunt motivele

pentru care până în prezent reclamanții nu au primit fizic diferența de teren de

4208 mp și nu pentru că I.N.C.D.B.H. Ș. nu deține teren.

În condițiile în care

nu se poate discuta despre o imposibilitate, datorată lipsei de teren, de reconstituire

a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar prin cererea de recurs

nu s-a exprimat nemulțumirea față de terenurile delimitate în acest sens de I.N.C.D.B.H.

Ș. și Comisia locală de fond funciar a comunei B., se constată că cele susținute

de reclamanți în recurs sub acest aspect nu corespund realității.

Prin urmare, reclamanții

- recurenți dețin hotărâri emise în temeiul Legii nr. 18/1991 - necontestate și

există teren efectiv de atribuire în temeiul acestora - contrar celor susținute

în acest sens în prezentul dosar pentru a justifica apelarea la dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

În aceste condiții, s-a

respectat îndrumarea dată de instanța de recurs de a se verifica dacă nu este posibilă

obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că

persoanele care au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 au obținut

deja recunoașterea drepturilor lor pe calea legii fondului funciar - prin aceeași

decizie subliniindu-se evitarea unei duble despăgubiri.

Nu se mai impune astfel

analiza cauzei și din perspectiva criticilor vizând Legea nr. 10/2001.

Constatând, prin urmare,

caracterul nefondat al recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte urmează să

facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună

în consecință.

Recursul formulat de recurenții

N.I. și G.L. împotriva aceleiași decizii este nefondat, în considerarea argumentelor

ce succed:

Reclamanții au declarat

în fața instanței de apel, la rejudecare, că nu înțeleg să extindă cadrul procesual

prin chemarea în judecată și a altor persoane.

Pe cererea de intervenție

în interes propriu depusă în instanța este mențiunea primirii după terminarea ședinței,

fără ca în decizie să se rețină vreo poziție a recurenților în timpul ședinței și

fără ca hotărârea să fie îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ.

Cu toate acestea, în decizia

de apel nu se face referire în niciun fel la această cerere și la motivul pentru

care nu este avută în vedere, aspect care s-ar putea discuta din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Totuși, în condițiile

în care reclamanții au o poziție evidentă de a nu fi de acord cu primirea acestei

cereri în dosar, după cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intervenția

în interes propriu nu putea fi oricum primită de instanța de apel. Aceasta întrucât

art. 50 alin. final C. proc. civ. prevede că intervenția în interes propriu se poate

face și în instanța de apel, cu învoirea părților.

În considerarea acestor

argumente urmează să se dispună respingerea și a acestui recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității

recursului declarat de N.I. și G.L. și a nulității recursului declarat de reclamanții

N.E., N.C. și R.A. invocate de intimata pârâtă Primăria Municipiului Pitești.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții N.E., N.C. și R.A. împotriva deciziei nr. 8 din

data de 7 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenții N.I. și G.L. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie

2012.