ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6772/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia nr. 8 din data de 7 februarie 2012, a respins ca nefondat, apelul formulat de reclamanții N.E., N.C. și R.A., împotriva sentinței civile nr. 158 din 01 iulie 2008 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2674/109/2007, intimate fiind pârâtele Primăria Pitești, Primăria Comunei B. și Comuna B. prin Primar. Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reținut următoarele: A fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată împotriva dispoziției nr. D1./2007 de către N.E., N.C. și R.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Pitești, Primăria Comunei B. și Comuna B. prin primar, prin care s-a solicitat să fie obligate pârâtele să procedeze la întocmirea actelor pentru retrocedarea pe vechiul amplasament a terenului de 4200 mp.

situat în Pitești, str. S. și a terenului de 117 mp. situat în Pitești, str. P.I. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că cele două terenuri aparținând autorilor lor, au fost preluate în mod abuziv de stat și că primul teren este numai parțial ocupat de construcții, însă cea mai mare parte este liberă, reprezentând curtea excesivă a Spitalului Județean Argeș și parcarea acestei instituții. Prin sentința civilă nr. 158 din 01 iulie 2008 a fost respinsă acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că suprafața de 117 mp din Str. P.I., a fost solicitată direct în fața instanței, fără ca reclamanții să parcurgă procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 și după expirarea termenului legal.

Referitor la cea de-a doua suprafață, s-a reținut că pentru aceasta reclamanții au solicitat prin notificarea nr. N1./2001 adresată Primăriei Municipiului Pitești despăgubiri, însă cererea a fost respinsă prin dispoziția nr. D1. din 12 iunie 2007, cu motivarea că terenul a făcut obiectul legii fondului funciar, pentru acesta Comisia Locală de Fond Funciar a comunei B. propunând acordarea de despăgubiri. A mai reținut tribunalul că adeverința nr. A1. din 31 august 2001 atestă faptul că autorul N.P. figurează la rolul agricol cu suprafața de 7600 mp., care a fost reconstituită reclamanților în temeiul Legii nr. 18/1991. Aceștia au fost puși în posesie cu suprafața de 3393 mp., conform titlului de proprietate nr. P1.

din 31 ianuarie 2006, iar pentru diferența de 4207 mp. Primăria B. a propus acordarea de despăgubiri bănești, propunerea fiind validată prin Hotărârea nr. 949/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, anexa 39, poziția 33. Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007 a aceleași comisii a desființat poziția 33 din Anexa 39 a Hotărârii nr. 949/2003, trecându-i pe reclamanți în anexa 49 poziția 33, în vederea punerii în posesie cu teren fizic de la A.D.S. În fine, tribunalul a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada titlului cu care a fost preluat terenul de 4207 mp. în proprietatea statului și că nu s-a putut stabili de către instanță nici destinația și situația juridică a terenului la datele de 01 ianuarie 1990 și respectiv 14 februarie 2001, pentru a se putea aprecia asupra incidenței dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 (deși încuviințată proba cu expertiză tehnică, reclamanții au renunțat ulterior la administrarea acesteia).

Concluzionând că pe baza probelor administrate nu s-a putut stabili dacă terenul în suprafață de 4207 mp. intră sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001, care are caracter de complinire în raport cu legile fondului funciar, tribunalul a respins acțiunea. Prin decizia civilă nr. 40/A din 02 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis apelul reclamanților și a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă contestația și s-a dispus anularea dispoziției nr. D1./2007 și atribuirea către reclamanți a terenului de 3690 mp., identificat în expertiza tehnică, anexa 3, delimitat de punctele 20-9-10-11-12-13-14-25-15-16-17-18-19, prin compensare în echivalent, pentru diferența până la 4210 mp.

dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 247/2005. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că greșit s-a apreciat de către tribunal că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu toate că, așa cum rezultă din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 și din normele metodologice de aplicare a actului normativ, sfera de aplicare a legii speciale vizează și terenurile din intravilanul localităților care până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) nu au fost restituite persoanelor îndreptățite. Or, în speță, până la momentul judecării apelului, reclamanții nu au obținut o reparație efectivă în baza legii fondului funciar în condițiile în care Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 540/2008 nu a fost pusă în executare.

A mai reținut instanța de apel, pe baza expertizelor întocmite în apel, că terenul de 4207 mp. este în cea mai mare parte teren aferent absolut indispensabil Spitalului Județean Argeș, restul fiind ocupat de blocuri și de căile de acces către acestea. Însă în vecinătatea terenului în litigiu de 4210 mp. se află o suprafață de 3690 mp. ce nu reprezintă teren aferent spitalului, ci spațiu verde, neafectat de construcții sau detalii de sistematizare și care poate fi atribuit în compensare reclamanților. Pentru diferența de teren de la 3690 mp. la 4210 mp., curtea de apel a apreciat că pot fi acordate numai măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamanții solicitaseră ca această diferență să le fie atribuită din terenul aferent Bisericii S.P.

(situată lângă Spitalul Județean Argeș), însă Curtea a considerat că terenul aparține în proprietate Consiliul Județean Argeș (care a atribuit terenul în folosință gratuit Eparhiei Argeșului și Muscelului în vederea construirii bisericii) și că nu se află la dispoziția unității deținătoare, astfel că nu le poate fi atribuit acestora. Recursurile formulate de reclamanți și de pârâta Primăria Municipiului Pitești au fost admise prin decizia nr. 4055 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Instanța de recurs a constatat că este necesară administrarea de probe noi pentru determinarea situației juridice a imobilului, pentru a se analiza incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar în cadrul acesteia aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (3), că trebuie administrate probe pentru a se lămuri dacă reclamanții nu au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 (spre a se evita obținerea unei duble despăgubiri) și pentru a se verifica dacă nu este posibilă obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că aceștia au obținut deja recunoașterea drepturilor lor pe calea legii fondului funciar. Totodată, Înalta Curte a dispus să se verifice pentru terenul solicitat de reclamanți și pentru terenul de 3.690 mp.

acordat de instanța de apel, dacă sunt libere, dacă pot fi restituite în natură și de cine sunt deținute. Referitor la deținerea terenului de către Consiliul Județean Argeș, invocată în recurs de către primărie, instanțele nu au lămurit cine este actualul deținător al terenului, pe care se pare că s-ar afla Spitalul Județean Argeș și două blocuri, sens în care se vor avea în vedere dispozițiile art. II, pct. 2 al anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998, care prevăd că spitalele județene alcătuiesc domeniul public județean (dacă nu se dovedește declararea termenului de uz sau interes public național sau local). În fine, instanța de recurs a observat că dispoziția contestată de reclamanți a fost dată în contradictoriu cu toți moștenitorii defunctului N.P., care au formulat notificare, iar la judecarea contestației au fost citați numai contestatorii, nu și ceilalți moștenitori, N.I.

și G.L., aspect ce urmează a fi pus în discuția părților cu ocazia rejudecării. La rejudecarea cauzei în apel s-au reținut următoarele,cu referire și la îndrumările date de instanța de recurs: Terenul în litigiu a aparținut lui N.P. care a avut ca moștenitori pe cei trei fii N.I., G.L. și P.N., acesta din urmă fiind în prezent decedat și avându-i ca moștenitori pe cei trei reclamanți N.E., N.C. și R.A. Notificarea din anul 2001 a fost formulată de N.I., G.L. și P.N., însă până la soluționarea notificării acesta din urmă a decedat, astfel că în dispoziția nr. D1. din 12 iulie 2007 ce face obiectul prezentului litigiu au fost menționați N.I., G.L. și moștenitorii lui P.N., respectiv ceilalți trei reclamanți.

Dispoziția nr. D1./2007 a fost atacată numai de către cei trei reclamanți, nu și de către ceilalți doi moștenitori ai lui N.P. Față de îndrumările date prin decizia Înaltei Curți, în rejudecare, la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2011, instanța a pus în discuția părților o eventuală lărgire a cadrului procesual, însă reclamanții prin apărător au arătat că nu înțeleg să extindă cadrul procesual prin chemarea în judecată și a altor persoane. Referitor la fondul cauzei, s-au reținut următoarele: Așa cum rezultă din adeverința nr. A1. din 31 august 2011, autorul N.P. a deținut rol agricol în Pitești până în anul 1962, fiind înscris cu 7200 mp. teren arabil și 400 mp. curți-clădiri, în total 7600 mp.

Terenul în litigiu, situat în str. S., a fost înscris în C.A.P. B., iar prin decizia nr. 1/1970, emisă în baza decretului de expropriere nr. E1./1969, el a trecut de la C.A.P. B. în proprietatea statului și în administrarea Consiliului Popular al Municipiului Pitești. Întrucât terenul deținut de autorul N.P. a fost înscris în C.A.P., cei trei fii ai săi l-au solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991. Ei au fost validați cu suprafața de 7600 mp. prin Hotărârea Comisiei Județene Argeș de Fond Funciar nr. 105 din 28 octombrie 1991, anexa 3, acest aspect fiind atestat și de adeverința nr. A2. din 19 noiembrie 1991. După această validare, moștenitorii lui N.P. au primit fizic o suprafață de 3392 mp., conform titlului de proprietate nr. P1.

din 31 ianuarie 1996, ceea ce înseamnă că a rămas nerestituită o suprafață de 4208 mp. La data de 06 noiembrie 2001 P.N., N.I. și G.L. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 2345, prin care au solicitat despăgubiri bănești pentru diferența de 4207 mp., arătând că din suprafața de 7600 mp. validată au primit numai 3 parcele totalizând 3393 mp. Aceleași aspecte au fost reiterate prin cererea nr. 37707 din 06 septembrie 2005, solicitanții făcând referire de data aceasta la o despăgubire în natură sau bănească. În cele două solicitări moștenitorii lui N.P. au recunoscut că au urmat procedura reglementată de legea fondului funciar și că au fost validați cu suprafața de 7600 mp.

deținută de autorul lor, nemulțumirea lor fiind legală de faptul că nu au primit după validare decât o suprafață de 3393 mp., nu și diferența. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența actului normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin procedura urmată de cei trei moștenitori ai autorului N.P.

în baza legilor fondului funciar, așa cum s-a arătat mai sus, aceștia au solicitat și au fost validați cu suprafața de 7600 mp. teren, din care au primit, cu titlu de proprietate, suprafața de 3392 mp. În ceea ce privește diferența de 4208 mp., prin Hotărârea nr. 49 din 15 mai 2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș a fost validată, printre altele, anexa nr. 39 referitoare la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată, la poziția 33 din această anexă regăsindu-se și moștenitorii lui N.P. pentru suprafața de 4210 mp. Ulterior, anexa 39 poziția 33 a fost desființată prin Hotărârea nr. 393 din 25 octombrie 2007, iar cei trei moștenitori au fost validați în anexa 49 poziția 39 a acestei hotărâri, fiind propuși pentru restituire în natură a terenului de la I.C.D.P.

M. Pe parcursul prezentului proces, Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș a emis Hotărârea nr. 540 din 22 aprilie 2008 prin care, constatându-se că suprafața deținută de I.C.D.P. M. este insuficientă (ceea ce ar duce la o diminuare a suprafețelor cuvenite), s-a dispus ca atribuirea de teren fizic să se facă în cadrul I.N.C.D.B.H. Ș. Din notele de ședință formulate de Primăria comunei B. în rejudecarea apelului rezultă că până în prezent terenul nu a fost preluat de la I.N.C.D.B.H. Ș., deoarece o parte dintre persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest amplasament situat în extravilanul Orașului Ș., punct V. În luna noiembrie 2011 (când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat I.N.C.D.B.H.

Ș. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeței necesare, față de refuzul dat de unele dintre persoanele vizate și față de neexprimarea niciunui punct de vedere de către alte persoane (al doilea dosar de apel). În aceste condiții, până în prezent reclamanții nu au primit fizic diferența de teren de 4208 mp. Acest aspect nu poate duce însă la concluzia că nu s-ar fi urmat procedura specială instituită de Legea fondului funciar. Așa cum s-a arătat, moștenitorii autorului N.P. au fost validați cu întreaga suprafață deținută de autorul său, iar pentru suprafața de 4208 mp. se află în prezent în posesia unei hotărâri a comisiei județene de fond funciar prin care au fost validați cu teren în natură ce urmează a fi preluat de la I.N.C.D.B.H.

Ș., după ce anterior mai fuseseră validați prin alte două hotărâri, în anul 2003 pentru acordarea de despăgubiri, iar în anul 2005 pentru acordarea de teren fizic pe raza comunei M. Reclamanții nu au contestat niciuna dintre cele trei hotărâri ale Comisiei județene arătate mai sus, astfel că ele își produc efectele. De altfel, chiar în motivele de apel reclamanții au recunoscut că au urmat procedura specială instituită de Legea nr. 18/1991 și nu au pretins nicio clipă că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu le-ar fi aplicabile, deși hotărârea instanței de fond a avut în vedere tocmai acest aspect. În concluzie, Curtea a constatat că, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu, de 4208 mp., nu face obiectul acestei legi, în condițiile în care reclamanții au uzat de procedura specială a Legii nr. 18/1991, o soluție contrară ducând la o dublă despăgubire.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții N.E., N.C. și R.A. criticând-o pentru următoarele motive: 1. În mod nelegal s-a apreciat de către instanța faptul că sunt beneficiarii unei reconstituiri a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Prin notificare s-a solicitat, în conformitate cu Legea nr. 10/2011, suprafața de 4.207 mp rămasă de restituit din proprietatea N.P., iar existenta acestui teren nu a fost contestată de nimeni. Inițial s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe Legea nr. 18/1991. S-a reconstituit dreptul de proprietate în anul 1991 pentru 0,76 ha teren, prin H.C.J.J.

Fond Funciar Argeș nr. 105/1991, iar în prezent procedura nu este finalizată. Împrejurarea că s-a obținut o hotărâre în anul 1991 nu are niciun fel de relevanță, reconstituirea fiind una pur formală, scriptică, până în prezent neprimind nici teren și nici despăgubiri. Toate acestea nu exclud de la aplicare Legea nr. 10/2001, care asigură reparații pentru imobile al căror regim juridic nu a fost reglementat de legea fondului funciar, în acest sens fiind și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2512 din 21 martie 2007. Ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic, făceau posibilă reparația în temeiul legilor fondului funciar, nu și în aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.

Hotărârea nr. 105/1991 s-a modificat prin Hotărârea nr. 949/2003 contestatorii sunt propuși pe anexa de despăgubiri, iar aceasta din urmă s-a modificat prin Hotărârea nr. 397/2007 , fiind propuși să primească teren fizic pe raza comunei M., cu motivarea că nu există teren fizic în Pitești. La fond există răspunsul la interogatoriu luat Comisiei, care arată că nu poate preciza când vor primi contestatorii teren la M. Prin Hotărârea nr. 540/2008 a aceleiași Comisii de fond funciar B., se schimbă amplasamentul terenului de la M. la Ș., pentru ca I.N.C.D.B.H. Ș. să comunice că nu deține teren. Terenul din strada Schitului face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, este intravilan, expropriat pentru utilitate publică - pentru construcția Spitalului judetean construcție, care nu afectează în prezent terenul, impunându-se astfel restituirea lui în natură, în raport de disp.

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Expertul C.P., care a efectuat lucrarea de expertiză cu ocazia primei judecări a apelului, a concluzionat că suprafața de 3690 mp excede unei utilizări normale a Spitalului județean, că nu este spațiu verde, așa cum s-a susținut de către Primăria Pitești. Există la dosar planșe foto că terenul nu este spațiu verde, destinat recreerii bolnavilor. El nu este inventariat ca atare în Registrul special de inventar al spațiilor verzi, conform Legii nr. 313/2009, așa cum chiar Primăria Pitești a depus relații la Înalta Curte de Casație și Justiție. Spitalele județene fac parte din domeniul public județean, însă nu au solicitat clădirea spitalului județean. 2. Nu s-au analizat prevederile art. 6.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, nu prezintă relevanță afectatiunea juridică actuală a imobilului solicitat și se poate restitui în natură un bun calificat ca bun proprietate publică, în această materie fiind fără relevanță calificările date de Legea nr. 213/1998. Terenul face obiectul Legii nr. 10/2001, este teren expropriat, liber de construcții. El a fost inventariat în domeniul public în anul 2002, după apariția Legii nr. 10/2001 și după formularea cererii de restituire a terenului de către contestatori. La data de 19 decembrie 2007 terenul se concesionează unei biserici și se încheie un protocol de predare-primire datând februarie 2008 adică în timpul judecării procesului - acțiunea fiind promovată la data de 24 septembrie 2007. I se atribuie bisericii 2625,69 mp în condițiile în care biserica, ca și construcție, ocupa 136 mp, 877 mp ar reprezenta spațiu verde, iar 1299 spațiu de siguranță, o suprafața care ar fi mare indiferent la ce construcție se raportează.

Nu are nici o relevantă cine este deținătorul actual al terenului, ci cine era la momentul apariției legii și al formulării notificării, iar acesta era Primăria Pitești, care avea obligația de emitere a dispoziției. Pentru aceste considerente au solicitat în recurs, în principal, să li se atribuie în natură 2412 mp din terenul ce excede unei utilizări normale a bisericii și care constituie fostul amplasament, așa cum a fost identificat de expert - iar diferența, respectiv 1798 mp, să le fie atribuiți în imediata vecinătate, din terenul aflat în folosința Spitalului județean, din corpul de teren de 3690 mp. În subsidiar, au solicitat restituirea în natură a celor 3690 mp, identificați de expert, iar diferența pana la 4210 mp, respectiv 520 mp, din terenul folosit de biserică.

3. Nu se mai analizează nici unul dintre motivele pentru care cauza a fost trimisa spre rejudecare. Au mai formulat cerere de recurs N.I. și G.L. Intimata Primăria Municipiului Pitești a formulat întâmpinare, prin care: s-a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de N.I. și G.L. cu motivarea că aceștia nu au fost părți în cauză; s-a invocat nulitatea recursului declarat de reclamanți pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; s-a arătat pe fondul cauzei și că moștenitorilor foștilor proprietari li s-au făcut propuneri de acordare de teren în compensare, care au fost acceptate. Înalta Curte constată că nu este fondată excepția inadmisibilității recursului declarat N.I.

și G.L. Prin recursul formulat se reclamă că instanța de apel: nu a repus cauza pe rol pentru discutarea cererii de intervenție în interes propriu, depusă după luarea dosarului, deși anterior nu li încuviințat cererea de a fi lăsat dosarul la o nouă strigare pentru că apărătorul lor nu era în sală; instanța nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii pe care au formulat-o, iar toate aspectele care i-au împiedicat să o formuleze în timpul procesului nu sunt reținute în decizie. Deși nu au dobândit calitatea de parte, urmare admiterii unei cereri de intervenție, care să le permită exercitarea căii de atac în această calitate, recurenții pot formula calea de atac a recursului, prin care pot invoca aspecte procedurale privind modul de dispunere în primirea/admisibilitatea cererii- în speță reclamându-se nepronunțarea asupra acesteia și neconsemnarea poziției avută în fața instanței.

Recursul formulat de reclamanți, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., ceea ce face să nu se primească nulitatea invocată, este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Se susține în recurs că împrejurarea că s-a obținut o hotărâre în temeiul Legii nr. 18/1991 nu are niciun fel de relevanță, reconstituirea fiind una pur formală, scriptică, până în prezent neprimind nici teren și nici despăgubiri. Totodată, se susține că ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 este aceea în care imobilele făceau posibilă reparația în temeiul legilor fondului funciar, nu și în aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.

Se constată că prin cererea de recurs se invocă practic faptul că nu s-a primit în temeiul Legii nr. 18/1991 nici teren și nici o altă formă de despăgubire, iar pentru sublinierea imposibilității realizării în acest fel a dreptului se susține că prin Hotărârea nr. 540/2008 a Comisiei de fond funciar B. se schimbă amplasamentul terenului de la M. la Ș., pentru ca I.N.C.D.B.H. Ș. să comunice că nu deține teren. Numai că Hotărârea de Lege nr. 18/1991 menționată este emisă de Comisia județeană de fond funciar, iar relativ la I.N.C.D.B.H. Ș., situația este diferită - după cum rezultă din constatările de fapt ale instanței de apel. Astfel, necontestându-se dreptul de pe urma autorului, se rețin următoarele: Primăria comunei B., în rejudecarea apelului, a comunicat că până în prezent terenul nu a fost preluat de la I.N.C.D.B.H.

Ș., deoarece o parte dintre persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate nu sunt de acord cu acest amplasament situat în extravilanul Orașului Ș., punct V. Totodată, în luna noiembrie 2011 (când dosarul se afla în rejudecare în apel) Primăria Comunei B. a solicitat I.N.C.D.B.H. Ș. să amâne cu o lună demersurile de preluare a suprafeței necesare, față de refuzul dat de unele dintre persoanele vizate și față de neexprimarea niciunui punct de vedere de către alte persoane. Acestea sunt motivele pentru care până în prezent reclamanții nu au primit fizic diferența de teren de 4208 mp și nu pentru că I.N.C.D.B.H. Ș. nu deține teren. În condițiile în care nu se poate discuta despre o imposibilitate, datorată lipsei de teren, de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar prin cererea de recurs nu s-a exprimat nemulțumirea față de terenurile delimitate în acest sens de I.N.C.D.B.H.

Ș. și Comisia locală de fond funciar a comunei B., se constată că cele susținute de reclamanți în recurs sub acest aspect nu corespund realității. Prin urmare, reclamanții - recurenți dețin hotărâri emise în temeiul Legii nr. 18/1991 - necontestate și există teren efectiv de atribuire în temeiul acestora - contrar celor susținute în acest sens în prezentul dosar pentru a justifica apelarea la dispozițiile Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, s-a respectat îndrumarea dată de instanța de recurs de a se verifica dacă nu este posibilă obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere că persoanele care au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 au obținut deja recunoașterea drepturilor lor pe calea legii fondului funciar - prin aceeași decizie subliniindu-se evitarea unei duble despăgubiri.

Nu se mai impune astfel analiza cauzei și din perspectiva criticilor vizând Legea nr. 10/2001. Constatând, prin urmare, caracterul nefondat al recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință. Recursul formulat de recurenții N.I. și G.L. împotriva aceleiași decizii este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Reclamanții au declarat în fața instanței de apel, la rejudecare, că nu înțeleg să extindă cadrul procesual prin chemarea în judecată și a altor persoane. Pe cererea de intervenție în interes propriu depusă în instanța este mențiunea primirii după terminarea ședinței, fără ca în decizie să se rețină vreo poziție a recurenților în timpul ședinței și fără ca hotărârea să fie îndreptată în condițiile art. 281 C. proc.

civ. Cu toate acestea, în decizia de apel nu se face referire în niciun fel la această cerere și la motivul pentru care nu este avută în vedere, aspect care s-ar putea discuta din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Totuși, în condițiile în care reclamanții au o poziție evidentă de a nu fi de acord cu primirea acestei cereri în dosar, după cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intervenția în interes propriu nu putea fi oricum primită de instanța de apel. Aceasta întrucât art. 50 alin. final C. proc. civ. prevede că intervenția în interes propriu se poate face și în instanța de apel, cu învoirea părților. În considerarea acestor argumente urmează să se dispună respingerea și a acestui recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile inadmisibilității recursului declarat de N.I. și G.L. și a nulității recursului declarat de reclamanții N.E., N.C. și R.A. invocate de intimata pârâtă Primăria Municipiului Pitești. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.E., N.C. și R.A. împotriva deciziei nr. 8 din data de 7 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții N.I. și G.L. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.