ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta N.V.R. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele U.M.F.C.D. și F.M.D. anularea deciziei din 13 octombrie 2010 a

Rectorului U.M.F.C.D., anularea statului de funcții privind disciplina

Perfecționare și Reabilitare Orală și restabilirea situației anterioare în

sensul obligării Universității la refacerea statului de funcții de la

Disciplina Reabilitare orală, cu revenirea orelor didactice care aparțin de

drept acestei discipline; s-a mai solicitat suspendarea deciziei atacate și a

statului de funcții de la disciplina Perfecționare și Reabilitare Orală.

Prin Sentința civilă

nr. 500 din 8 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate

de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența

de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a apreciat că reglementările legale în baza cărora este

organizată și funcționează pârâta îi conferă acesteia calitatea de instituție

publică centrală, aspect de natură a atrage incidența art. 10 alin. (1) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 2743 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompeteței sale

materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

În motivarea acestei

soluții, Curtea a arătat, în esență, că pârâta U.M.F.C.D. este asimilată unei

autorități publice locale.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în

temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea

cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în

principal, la anularea unui act emis de către organele de conducere ale unei

instituții de învățământ superior, și anume U.M.F.C.D.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

U.M.F.C.D. este o

instituție de învățământ superior de stat, cu personalitate juridică, de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în

aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației,

învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și

sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 1/2011, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevede că, la nivel național, autonomia universitară

se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ

superior cu Ministerul Educației care, printre altele, are competența de a

confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din

funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

Potrivit art. 116 din

Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor

de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În aceste condiții,

având în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot

fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei

autorități publice locale, Înalta Curte va respinge argumentul potrivit căruia

pârâta ar avea calitatea de autoritate publică centrală.

Astfel, în speța de

față, devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea

competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul

instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să

soluționeze acest litigiu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

București, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul

negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N.V.R. în contradictoriu cu

pârâtele U.M.F.C.D. și F.M.D. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL