ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.V.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele U.M.F.C.D. și F.M.D. anularea deciziei din 13 octombrie 2010 a Rectorului U.M.F.C.D., anularea statului de funcții privind disciplina Perfecționare și Reabilitare Orală și restabilirea situației anterioare în sensul obligării Universității la refacerea statului de funcții de la Disciplina Reabilitare orală, cu revenirea orelor didactice care aparțin de drept acestei discipline; s-a mai solicitat suspendarea deciziei atacate și a statului de funcții de la disciplina Perfecționare și Reabilitare Orală.

Prin Sentința civilă nr. 500 din 8 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că reglementările legale în baza cărora este organizată și funcționează pârâta îi conferă acesteia calitatea de instituție publică centrală, aspect de natură a atrage incidența art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 2743 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompeteței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei soluții, Curtea a arătat, în esență, că pârâta U.M.F.C.D. este asimilată unei autorități publice locale. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la anularea unui act emis de către organele de conducere ale unei instituții de învățământ superior, și anume U.M.F.C.D. Pârâta poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

U.M.F.C.D. este o instituție de învățământ superior de stat, cu personalitate juridică, de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 1/2011, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevede că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, are competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. Potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În aceste condiții, având în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorități publice locale, Înalta Curte va respinge argumentul potrivit căruia pârâta ar avea calitatea de autoritate publică centrală.

Astfel, în speța de față, devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel." Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N.V.R. în contradictoriu cu pârâtele U.M.F.C.D. și F.M.D. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL