ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3201/2012

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul D.R.V. a chemat în judecată pe pârâta

Universitatea Națională de Muzică București, solicitând obligarea acesteia să

emită actul administrativ prin care să fie angajat în calitate de cadru

didactic.

Prin

sentința nr. 2279 din 10 septembrie 2010, Tribunalul București - secția de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența în favoarea Curții de Apel București - secția de

contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, precum și calitatea de autoritate publică centrală a

pârâtei.

Prin

sentința nr. 1641 din 7 martie 2012, Curtea de Apel București a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că

pârâta este asimilată autorităților publice locale.

Constatându-se

ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la înalta

Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând

actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii și având în

vedere calitatea pârâtei, competența materială de soluționare a cauzei revine

secției de contencios administrativ a Tribunalului București.

Astfel,

potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ

competente pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau

a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul

legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa

cum rezultă din cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei

instituții de învățământ superior la emiterea unui act administrativ.

Pârâta poate fi încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr.

554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau

al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere

publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior,

fie ele de stat sau particulare,

au autonomie universitară, în

condițiile stabilite prin lege, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice

a sistemului național de învățământ; dimpotrivă, conform Legii educației

naționale nr. 1/2011, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției

de învățământ

superior cu Ministerul Educației care, printre altele, are

competența de a

confirma prin ordin actul

de alegere a rectorului și de a-l revoca din funcție.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior

Ministerului Educației.

În

acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție,

ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de

specialitate nu pot fi cuprinse decât

autoritățile administrative autonome, care se

află doar sub controlul

general al Parlamentului.

Pârâta

nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la

nivelul întregului sistem național de învățământ.

În

alți termeni, pârâta nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel, niciun act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi

încadrată decât în ipoteza unei

autorități publice locale.

În

prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele:

„Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei,

se soluționează în fond de secțiile

de contencios administrativ și

fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede

altfel."

Prin

urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau

juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor

reguli imperative în privința competenței

instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie

două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În

cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru

care tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

Față de cele prezentate, înalta Curte va stabili

competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București - secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.R.V., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică București, în

favoarea Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.