ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3201/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.R.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea Națională de Muzică București, solicitând obligarea acesteia să emită actul administrativ prin care să fie angajat în calitate de cadru didactic. Prin sentința nr. 2279 din 10 septembrie 2010, Tribunalul București - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București - secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și calitatea de autoritate publică centrală a pârâtei.

Prin sentința nr. 1641 din 7 martie 2012, Curtea de Apel București a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că pârâta este asimilată autorităților publice locale. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii și având în vedere calitatea pârâtei, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a Tribunalului București.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Așa cum rezultă din cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de învățământ superior la emiterea unui act administrativ.

Pârâta poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin lege, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ; dimpotrivă, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, are competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l revoca din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. Pârâta nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, pârâta nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel." Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Față de cele prezentate, înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.R.V., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică București, în favoarea Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.