ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8392/2/2012,
reclamanta SC A. T.V. G. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.,
contestație împotriva Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 emisă de pârât,
solicitând anularea deciziei, precum și suspendarea executării sancțiunii
aplicate prin această decizie, până la pronunțarea hotărârii definitive și
irevocabile de soluționare a contestației.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Decizia
nr. 742 din
06
noiembrie
2012
a
C.N.A.
este lovită de
nulitate, cauza reprezentând-o încălcarea dreptului său de a solicita pe cale
judecătoreasca suspendarea executării deciziei, în conformitate cu dispozițiile
art.
95
2
din Legea
nr.
504/2002.
În
opinia reclamantei, posibilitatea de exercitare a acestui drept a fost
înlăturată de pârât prin actul sancționator emis, săvârșindu-se în acest fel o
vătămare deosebit de gravă și ireversibilă a drepturilor reclamantei. În
vederea respectării dreptului său de a solicita instanței judecătorești
pronunțarea unei hotărâri de suspendare a executării sancțiunii până la
pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile, după 24 de ore de la
înregistrarea contestației, potrivit
art.
95
2
alin.
(2), somația trebuia
să prevadă un termen minim de 24 de ore de executare a sancțiunii, de la
momentul
comunicării deciziei.
Or,
a precizat reclamanta, decizia i-a fost comunicată în după-amiaza zilei de
vineri, 09
noiembrie
2012,
la ora 15:49, deci cu numai 3 ore și 11 minute înainte de termenul limită de
executare a sancțiunii.
Reclamanta
a mai invocat faptul că individualizarea sancțiunii care i-a fost aplicată s-a
făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege, considerând că
difuzarea emisiunilor incriminate prin sancțiunea pe care o contestă nu
reprezintă o încălcare a obligațiilor legale învederate în cadrul acesteia.
Reclamanta
a mai invocat faptul că individualizarea sancțiunii care i-a fost aplicata s-a
făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege întrucât
C.N.A.
nu a analizat,
pentru a se trage o concluzie pertinentă, gravitatea faptei ori efectele
acesteia. Totodată, din formularea
art.
95
alin.
(2)
lit.
b) reiese că aplicarea
sancțiunii mai aspre este o posibilitate, nu o variantă obligatorie, legea
stipulând că forma de sancțiune anterioară trebuie sa fie aplicată de cel puțin
doua ori (per a contrario, sancțiunea mai blânda poate fi aplicata și de mai
multe ori înainte de a se aplica sancțiunea mai aspra).
Cu privire la cererea
de suspendare a executării sancțiunii aplicate, conform art. 95
2
alin.
(2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, reclamanta a arătat că difuzarea
emisiunilor incriminate prin sancțiunea contestată nu reprezintă o încălcare a
obligațiilor legale învederate în cadrul acesteia; stabilirea faptelor s-a
realizat printr-o greșită interpretare a textelor legale, pe baza unor criterii
subiective, fără o motivație corespunzătoare și fără ca C.N.A. să ia în
considerare criteriile de individualizare a sancțiunii pe care autoritatea este
obligată să le respecte conform legii; punerea în aplicare a sancțiunii de a
difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 și 19.10, numai textul deciziei de
sancționare este ireversibilă.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința nr. 693
din 14 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de
interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată de reclamantă, a
respins capătul de cerere privind suspendarea ca lipsit de interes și a respins
cererea de anulare formulată de reclamanta SC A. T.V. G. SA, ca neîntemeiată.
Cu privire la
excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată
de reclamantă, instanța a reținut că prin interes se înțelege folosul practic
urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie
născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă
nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât
la promovarea acțiunii, cât și pe parcursul soluționării acesteia.
În cauza de față,
instanța a reținut că reclamanta a executat deja sancțiunea aplicată de pârât
prin Decizia nr. 742 din 06 noiembrie 2012, aspect confirmat de ambele părți,
astfel încât aceasta nu mai justifică un interes actual cu privire la capătul
de cerere referitor la suspendarea executării deciziei.
Pe
fondul cauzei, instanța a reținut, că
în cadrul edițiilor din datele de 18, 19 și
23 octombrie 2012
a emisiunii „A.D.
”, precum și în cadrul edițiilor din datele
de 17, 18, 22 și 23 octombrie 2012
a emisiunii „U.S.P.
” au fost prezentate
conflictele dintre
unele persoane particulare în legătură cu aspecte referitoare strict la viața
lor privată, aspecte care nu intrau în sfera unui interes public justificat, în
cadrul acestor ediții fiind folosit un limbaj injurios, trivial, plin de
invective și de acuzații, invitaților fiindu-le permis să facă comentarii cu
conotații sexuale la ore la care copii au acces la vizionare, fiind de natură
să afecteze dezvoltarea armonioasă a minorilor.
În ceea
ce privește primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respectiv
faptul că prin stabilirea datei și orei la care trebuie difuzată sancțiunea
aplicată prin Decizia nr. 742/2012 i-a fost încălcat dreptul de a solicita în
instanță suspendarea executării acestei sancțiuni, instanța a apreciat că este
neîntemeiat. Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 95
2
alin. (2)
din Legea nr. 554/2004 „
Contestația
nu suspendă de drept sancțiunea, dar instanța poate hotărî, la cerere, după 24
de ore de la înregistrarea contestației, suspendarea sancțiunii până la
pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile.
” Din modalitatea de redactare a
textului indicat, instanța a observat că acesta nu a instituit un termen în
vederea executării sancțiunii aplicate, motiv pentru care decizia contestată nu
poate fi apreciată ca nelegală pentru că nu ar fi fost respectat un astfel de
termen.
Așadar, în opinia
instanței, lipsa unui termen de cel puțin 24 de ore pretins de reclamantă nu
reprezintă un motiv de nulitate pentru actul administrativ atacat, lipsa unei
astfel de prevederi legale fiind dovada faptului că legiuitorul a conferit
autorității competente un drept de apreciere în ceea ce privește executarea de
îndată sau după un anumit termen a actelor administrative emise de C.N.A.
În plus, instanța a
observat că niciun text de lege nu împiedică reclamanta să formuleze cerere de
suspendare a executării sancțiunii aplicate printr-o decizie a C.N.A., inclusiv
cea privind obligația difuzării textului deciziei de sancționare, cu atât mai
mult cu cât nu se prevede vreo sancțiune în cazul neexecutării sancțiunii în termenul
stabilit prin decizie.
Prin urmare, s-a
apreciat că nu se poate susține în mod întemeiat că dreptul la un proces
echitabil al reclamantei a fost încălcat. De altfel, instanța a observat că, și
în concret, dreptul reclamantei de acces la o instanță, care să fie învestită
cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012,
a fost respectat, prin prezenta cerere de chemare în judecată solicitându-se și
suspendarea executării acestei decizii.
În ceea
ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă,
respectiv individualizarea sancțiunii aplicate cu încălcarea criteriilor
legale, instanța a constatat că și acesta este neîntemeiat pentru următoarele
considerente.
Instanța a apreciat
că susținerea reclamantei, în sensul că decizia atacată încalcă dreptul la
exprimare, nu este întemeiată, urmând a o înlătura. Astfel, s-a observat că
dreptul la exprimare nu este un drept absolut.
Astfel, Curtea a
constatat că reclamanta nu a fost sancționată pentru criticile aduse
politicienilor (Lingens vs. Austria), pentru gradul ridicat de exagerare sau de
provocare pe care îl presupune libertatea presei (Dalban vs. România), nici
pentru modul de prezentare a unor creații artistice (Muller vs. Elveția), ci
pentru limbajul injurios, ofensator și violent, incompatibil cu orice formă de
comunicare, în general.
Prin urmare, din
analiza materialului probator - raportul de monitorizare în integralitatea sa -
instanța a reținut că pârâtul a făcut dovada existenței abaterii reținute în
sarcina reclamantei, întemeindu-și actul pe o evaluare acceptabilă a stării de
fapt, așa cum s-a statuat în jurisprudența C.E.D.O. și pe necesitatea respectării
interesului public.
În ceea ce privește
încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, Curtea a
constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta
constituind contravenție, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea
audiovizualului.
În ceea
ce privește legalitatea sancțiunii aplicate și modalitatea de individualizare,
Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 504/2004, cu modificările și completările ulterioare, „
(1) În cazul
săvârșirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și la
art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancțiuni:
a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00
și 19,10, numai textul deciziei de sancționare”.
S-a constatat că
această cerință legală este îndeplinită în cazul de față, întrucât, anterior
aplicării sancțiunii difuzării timp de 10 minute, între orele 19,00 și 19,10
numai a deciziei de sancționare
, reclamanta a mai fost sancționată, pentru aceeași abatere,
cu amendă prin Decizia nr. 659 din 15 noiembrie 2011 și Decizia nr. 674 din 29
noiembrie 2011.
Prin
urmare, Curtea a constatat că, făcând aplicarea acestor texte de lege, pârâtul C.N.A.
a aplicat reclamantei sancțiunea obligării la difuzarea
timp de 10 minute,
între orele 19,00 și 19,10, numai textul deciziei de sancționare
, având în vedere că
aceasta a repetat abaterea după ce, în prealabil, a mai fost sancționată cu
amendă două ori.
Așadar, împrejurarea
că reclamanta a repetat abaterea pentru care a fost sancționată anterior cu
amendă, în opinia instanței, denotă faptul că aceste sancțiuni au fost
ineficiente, întrucât nu au fost în măsură să o determine pe reclamantă să
intre în legalitate, conformându-și conduita la exigențele impuse de
prevederile legale pe care le-a încălcat.
Calea de atac
exercitată
Împotriva Sentinței
pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC A. T.V. G. SA,
pentru motivele prevăzute de art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă
critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește respingerea ca lipsită
de interes a cererii de suspendare a executării sancțiunii aplicate prin
decizia contestată, până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile de
soluționare a contestației.
Prin motivarea
soluției, prima instanță a ignorat obligația autorității ca prin actele pe care
le emite să respecte dispozițiile legale.
Legea trebuie
interpretată prin corelarea tuturor dispozițiilor sale și dacă în favoarea
reclamantei era reglementat un termen de 24 de ore, autoritatea era obligată
să-l respecte.
Însăși instanța de
fond nu a fost convinsă de propria motivare întrucât a încercat să ateste
aserțiunea că oricum reclamanta putea ignora dispoziția din decizia C.N.A.
Eroarea primei
instanțe este flagrantă, dat fiind că art. 93
1
alin. (1) și (5) din
Legea nr. 504/2002 stabilește în mod clar sancțiunea aplicabilă titularului
licenței care nu respectă deciziile C.N.A.
În urma
raționamentului prin care judecătorul fondului a ajuns la concluzia că dreptul
la liber acces la justiție nu a fost încălcat „s-a ajuns la concluzia că
rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A. este
culpa reclamantei”.
În realitate, accesul
la justiție a fost doar iluzoriu, la aceasta contribuind atât autoritatea
pârâtă, cât și instanța care a stabilit primul termen de judecată la peste 60
de zile de la înregistrarea cererii, deși cererea fusese formulată în temeiul art.
95
2
din Legea nr. 504/2002 și ar fi trebuit soluționată în termen de
24 de ore.
În concluzie,
recurenta consideră că soluția legală în speță era constatarea unei cauze de
nulitate a actului administrativ determinată de dispoziția acesteia de punere în
executare cu încălcarea termenului expres și imperativ prevăzut de art. 95
2
din Legea nr. 504/2002.
Apărările
formulate de intimatul-pârât C.N.A.
Prin întâmpinare, se
solicită respingerea recursului ca nefondat, motivându-se că nulitatea este
sancțiunea care intervine în cazul în care nu se respectă la încheierea actului
juridic civil condițiile de validitate, iar imposibilitatea de solicitare a
suspendării executării deciziei nu reprezintă o condiție a emiterii actului administrativ.
II. Considerentele
Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară
exercitată.
Recursul este
nefondat.
Anularea actului
administrativ face ca efectele acestuia să fie desființate pentru motive de
nelegalitate ce au existat la data emiterii actului.
În materia
contenciosului administrativ nu există o deosebire între nulitatea absolută și
nulitatea relativă, astfel încât din punct de vedere al efectelor juridice,
distincția nu are interes practic.
În speță, recurenta-reclamantă
a invocat drept motive de anulare a Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 și
imposibilitatea solicitării/ obținerii unei suspendări a executării actului
administrativ atacat, întrucât decizia a fost comunicată în data de 9 noiembrie
2012, la orele 15:49, cu numai 3 ore și 11 minute înainte de termenul limită de
executare a sancțiunii.
Motivul invocat
privește modul de executare a actului administrativ și nu legalitatea acestuia.
Recurentei-reclamante
nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiție, aceasta a formulat contestație
împotriva actului administrativ atacat.
Instanța de fond a
respins contestația ca neîntemeiată, iar criticile aduse hotărârii privesc
numai soluția de respingere a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A.
atacate.
Întrucât sancțiunea
aplicată a rămas irevocabilă, rezultă că nu există nicio vătămare adusă
dreptului sau interesului legitim privat al recurentului și, cu atât mai mult,
actul administrativ atacat nu este afectat de nelegalitate pentru a putea fi
dispusă anularea acestuia.
În concluzie, în
drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, C. proc. civ., recursul va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC A. T.V. G. SA împotriva sentinței nr. 693 din 14 februarie 2013
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 noiembrie 2014.