ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8392/2/2012, reclamanta SC A. T.V. G. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., contestație împotriva Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 emisă de pârât, solicitând anularea deciziei, precum și suspendarea executării sancțiunii aplicate prin această decizie, până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile de soluționare a contestației. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 742 din 06 noiembrie 2012 a C.N.A.

este lovită de nulitate, cauza reprezentând-o încălcarea dreptului său de a solicita pe cale judecătoreasca suspendarea executării deciziei, în conformitate cu dispozițiile art. 95 2 din Legea nr. 504/2002. În opinia reclamantei, posibilitatea de exercitare a acestui drept a fost înlăturată de pârât prin actul sancționator emis, săvârșindu-se în acest fel o vătămare deosebit de gravă și ireversibilă a drepturilor reclamantei. În vederea respectării dreptului său de a solicita instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri de suspendare a executării sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile, după 24 de ore de la înregistrarea contestației, potrivit art. 95 2 alin. (2), somația trebuia să prevadă un termen minim de 24 de ore de executare a sancțiunii, de la momentul comunicării deciziei.

Or, a precizat reclamanta, decizia i-a fost comunicată în după-amiaza zilei de vineri, 09 noiembrie 2012, la ora 15:49, deci cu numai 3 ore și 11 minute înainte de termenul limită de executare a sancțiunii. Reclamanta a mai invocat faptul că individualizarea sancțiunii care i-a fost aplicată s-a făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege, considerând că difuzarea emisiunilor incriminate prin sancțiunea pe care o contestă nu reprezintă o încălcare a obligațiilor legale învederate în cadrul acesteia. Reclamanta a mai invocat faptul că individualizarea sancțiunii care i-a fost aplicata s-a făcut cu încălcarea criteriilor expres prevăzute de lege întrucât C.N.A. nu a analizat, pentru a se trage o concluzie pertinentă, gravitatea faptei ori efectele acesteia.

Totodată, din formularea art. 95 alin. (2) lit. b) reiese că aplicarea sancțiunii mai aspre este o posibilitate, nu o variantă obligatorie, legea stipulând că forma de sancțiune anterioară trebuie sa fie aplicată de cel puțin doua ori (per a contrario, sancțiunea mai blânda poate fi aplicata și de mai multe ori înainte de a se aplica sancțiunea mai aspra). Cu privire la cererea de suspendare a executării sancțiunii aplicate, conform art. 95 2 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, reclamanta a arătat că difuzarea emisiunilor incriminate prin sancțiunea contestată nu reprezintă o încălcare a obligațiilor legale învederate în cadrul acesteia; stabilirea faptelor s-a realizat printr-o greșită interpretare a textelor legale, pe baza unor criterii subiective, fără o motivație corespunzătoare și fără ca C.N.A.

să ia în considerare criteriile de individualizare a sancțiunii pe care autoritatea este obligată să le respecte conform legii; punerea în aplicare a sancțiunii de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 și 19.10, numai textul deciziei de sancționare este ireversibilă. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 693 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată de reclamantă, a respins capătul de cerere privind suspendarea ca lipsit de interes și a respins cererea de anulare formulată de reclamanta SC A. T.V. G. SA, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea invocată de reclamantă, instanța a reținut că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea acțiunii, cât și pe parcursul soluționării acesteia. În cauza de față, instanța a reținut că reclamanta a executat deja sancțiunea aplicată de pârât prin Decizia nr. 742 din 06 noiembrie 2012, aspect confirmat de ambele părți, astfel încât aceasta nu mai justifică un interes actual cu privire la capătul de cerere referitor la suspendarea executării deciziei.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut, că în cadrul edițiilor din datele de 18, 19 și 23 octombrie 2012 a emisiunii „A.D. ”, precum și în cadrul edițiilor din datele de 17, 18, 22 și 23 octombrie 2012 a emisiunii „U.S.P. ” au fost prezentate conflictele dintre unele persoane particulare în legătură cu aspecte referitoare strict la viața lor privată, aspecte care nu intrau în sfera unui interes public justificat, în cadrul acestor ediții fiind folosit un limbaj injurios, trivial, plin de invective și de acuzații, invitaților fiindu-le permis să facă comentarii cu conotații sexuale la ore la care copii au acces la vizionare, fiind de natură să afecteze dezvoltarea armonioasă a minorilor.

În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respectiv faptul că prin stabilirea datei și orei la care trebuie difuzată sancțiunea aplicată prin Decizia nr. 742/2012 i-a fost încălcat dreptul de a solicita în instanță suspendarea executării acestei sancțiuni, instanța a apreciat că este neîntemeiat. Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 95 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „ Contestația nu suspendă de drept sancțiunea, dar instanța poate hotărî, la cerere, după 24 de ore de la înregistrarea contestației, suspendarea sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile. ” Din modalitatea de redactare a textului indicat, instanța a observat că acesta nu a instituit un termen în vederea executării sancțiunii aplicate, motiv pentru care decizia contestată nu poate fi apreciată ca nelegală pentru că nu ar fi fost respectat un astfel de termen.

Așadar, în opinia instanței, lipsa unui termen de cel puțin 24 de ore pretins de reclamantă nu reprezintă un motiv de nulitate pentru actul administrativ atacat, lipsa unei astfel de prevederi legale fiind dovada faptului că legiuitorul a conferit autorității competente un drept de apreciere în ceea ce privește executarea de îndată sau după un anumit termen a actelor administrative emise de C.N.A. În plus, instanța a observat că niciun text de lege nu împiedică reclamanta să formuleze cerere de suspendare a executării sancțiunii aplicate printr-o decizie a C.N.A., inclusiv cea privind obligația difuzării textului deciziei de sancționare, cu atât mai mult cu cât nu se prevede vreo sancțiune în cazul neexecutării sancțiunii în termenul stabilit prin decizie.

Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susține în mod întemeiat că dreptul la un proces echitabil al reclamantei a fost încălcat. De altfel, instanța a observat că, și în concret, dreptul reclamantei de acces la o instanță, care să fie învestită cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012, a fost respectat, prin prezenta cerere de chemare în judecată solicitându-se și suspendarea executării acestei decizii. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, respectiv individualizarea sancțiunii aplicate cu încălcarea criteriilor legale, instanța a constatat că și acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente. Instanța a apreciat că susținerea reclamantei, în sensul că decizia atacată încalcă dreptul la exprimare, nu este întemeiată, urmând a o înlătura.

Astfel, s-a observat că dreptul la exprimare nu este un drept absolut. Astfel, Curtea a constatat că reclamanta nu a fost sancționată pentru criticile aduse politicienilor (Lingens vs. Austria), pentru gradul ridicat de exagerare sau de provocare pe care îl presupune libertatea presei (Dalban vs. România), nici pentru modul de prezentare a unor creații artistice (Muller vs. Elveția), ci pentru limbajul injurios, ofensator și violent, incompatibil cu orice formă de comunicare, în general. Prin urmare, din analiza materialului probator - raportul de monitorizare în integralitatea sa - instanța a reținut că pârâtul a făcut dovada existenței abaterii reținute în sarcina reclamantei, întemeindu-și actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt, așa cum s-a statuat în jurisprudența C.E.D.O.

și pe necesitatea respectării interesului public. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina reclamantei, Curtea a constatat că aceasta este în conformitate cu prevederile legale, fapta constituind contravenție, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului. În ceea ce privește legalitatea sancțiunii aplicate și modalitatea de individualizare, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2004, cu modificările și completările ulterioare, „ (1) În cazul săvârșirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și la art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancțiuni: a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 și 19,10, numai textul deciziei de sancționare”.

S-a constatat că această cerință legală este îndeplinită în cazul de față, întrucât, anterior aplicării sancțiunii difuzării timp de 10 minute, între orele 19,00 și 19,10 numai a deciziei de sancționare , reclamanta a mai fost sancționată, pentru aceeași abatere, cu amendă prin Decizia nr. 659 din 15 noiembrie 2011 și Decizia nr. 674 din 29 noiembrie 2011. Prin urmare, Curtea a constatat că, făcând aplicarea acestor texte de lege, pârâtul C.N.A. a aplicat reclamantei sancțiunea obligării la difuzarea timp de 10 minute, între orele 19,00 și 19,10, numai textul deciziei de sancționare , având în vedere că aceasta a repetat abaterea după ce, în prealabil, a mai fost sancționată cu amendă două ori.

Așadar, împrejurarea că reclamanta a repetat abaterea pentru care a fost sancționată anterior cu amendă, în opinia instanței, denotă faptul că aceste sancțiuni au fost ineficiente, întrucât nu au fost în măsură să o determine pe reclamantă să intre în legalitate, conformându-și conduita la exigențele impuse de prevederile legale pe care le-a încălcat. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC A. T.V. G. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește respingerea ca lipsită de interes a cererii de suspendare a executării sancțiunii aplicate prin decizia contestată, până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile de soluționare a contestației.

Prin motivarea soluției, prima instanță a ignorat obligația autorității ca prin actele pe care le emite să respecte dispozițiile legale. Legea trebuie interpretată prin corelarea tuturor dispozițiilor sale și dacă în favoarea reclamantei era reglementat un termen de 24 de ore, autoritatea era obligată să-l respecte. Însăși instanța de fond nu a fost convinsă de propria motivare întrucât a încercat să ateste aserțiunea că oricum reclamanta putea ignora dispoziția din decizia C.N.A. Eroarea primei instanțe este flagrantă, dat fiind că art. 93 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 504/2002 stabilește în mod clar sancțiunea aplicabilă titularului licenței care nu respectă deciziile C.N.A. În urma raționamentului prin care judecătorul fondului a ajuns la concluzia că dreptul la liber acces la justiție nu a fost încălcat „s-a ajuns la concluzia că rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A.

este culpa reclamantei”. În realitate, accesul la justiție a fost doar iluzoriu, la aceasta contribuind atât autoritatea pârâtă, cât și instanța care a stabilit primul termen de judecată la peste 60 de zile de la înregistrarea cererii, deși cererea fusese formulată în temeiul art. 95 2 din Legea nr. 504/2002 și ar fi trebuit soluționată în termen de 24 de ore. În concluzie, recurenta consideră că soluția legală în speță era constatarea unei cauze de nulitate a actului administrativ determinată de dispoziția acesteia de punere în executare cu încălcarea termenului expres și imperativ prevăzut de art. 95 2 din Legea nr. 504/2002. 4. Apărările formulate de intimatul-pârât C.N.A.

Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, motivându-se că nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care nu se respectă la încheierea actului juridic civil condițiile de validitate, iar imposibilitatea de solicitare a suspendării executării deciziei nu reprezintă o condiție a emiterii actului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată. 2. Recursul este nefondat. Anularea actului administrativ face ca efectele acestuia să fie desființate pentru motive de nelegalitate ce au existat la data emiterii actului. În materia contenciosului administrativ nu există o deosebire între nulitatea absolută și nulitatea relativă, astfel încât din punct de vedere al efectelor juridice, distincția nu are interes practic.

În speță, recurenta-reclamantă a invocat drept motive de anulare a Deciziei nr. 742 din 06 noiembrie 2012 și imposibilitatea solicitării/ obținerii unei suspendări a executării actului administrativ atacat, întrucât decizia a fost comunicată în data de 9 noiembrie 2012, la orele 15:49, cu numai 3 ore și 11 minute înainte de termenul limită de executare a sancțiunii. Motivul invocat privește modul de executare a actului administrativ și nu legalitatea acestuia. Recurentei-reclamante nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiție, aceasta a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat. Instanța de fond a respins contestația ca neîntemeiată, iar criticile aduse hotărârii privesc numai soluția de respingere a cererii de suspendare a executării deciziei C.N.A.

atacate. Întrucât sancțiunea aplicată a rămas irevocabilă, rezultă că nu există nicio vătămare adusă dreptului sau interesului legitim privat al recurentului și, cu atât mai mult, actul administrativ atacat nu este afectat de nelegalitate pentru a putea fi dispusă anularea acestuia. 2. În concluzie, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. T.V. G. SA împotriva sentinței nr. 693 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.