ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3882/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3882/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat anularea H.G.R. nr. 633
din data de 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012, completată
cu Rectificarea publicată în M. Of. nr. 487 din data de 17 iulie 2012, în ceea
ce privește încetarea, prin revocare, a mandatului acestuia de membru al
Plenului O.N.P.C.S.B. ca reprezentant al M.F.P. și, implicit, a calității de
președinte al O.N.P.C.S.B., pe care a deținut-o până la acea dată.
A
arătat că a fost numit în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și de
președinte al acestei instituții, prin H.G. nr. 767 din data de 23 iulie 2010
publicată în M. Of. nr. 519 din data de 26 iulie 2010, în condițiile
reglementate de art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2001 pentru prevenirea și
combaterea spălării banilor, pentru un mandat de 5 ani, la încheierea
mandatului predecesoarei sale.
A
susținut că revocarea sa a fost făcută în mod arbitrar, neexistând motive care
să o justifice, întrucât în cei doi ani în care și-a desfășurat activitatea la
Oficiu a obținut rezultate pozitive recunoscute, oficial, de autoritățile cu
care a colaborat și de către instituțiile europene care au evaluat activitatea
desfășurată în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor.
Ulterior
reclamantul a formulat o cerere completatoare, în temeiul art. 132 alin. (1)
din C. proc. civ., solicitând, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea
parțiala a H.G. nr. 633/2012, astfel cum aceasta a fost Rectificată la data de
17 iulie 2012, în ceea ce privește constatarea încetării prin revocare a
mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către reclamant ca
reprezentant al M.F.P. și, implicit, a calității de președinte al O.N.P.C.S.B.,
precum și anularea adresei Guvernului României din 2012 prin care a fost
soluționata plângerea prealabila; reintegrarea în funcția de membru al Plenului
O.N.P.C.S.B. exercitat de reclamant ca reprezentant al M.F.P. și, implicit, a
calității de președinte al O.N.P.C.S.B. deținuta anterior revocării; acordarea
unei despăgubiri egale cu diferența între suma tuturor drepturilor bănești la
care ar fi avut dreptul aferente funcției de președinte al O.N.P.C.S.B. și suma
drepturilor bănești obținute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de
la data de revocării și până la data reintegrării efective în funcția de președinte
al O.N.P.C.S.B., actualizate, în raport de rata inflației, la data plații, dar
și la plata cheltuielilor de judecata.
În
motivarea acțiunii, reclamantul a criticat actul administrativ sub două
aspecte: o primă critică de nelegalitate derivând din încălcarea condițiilor art.
19 alin. (13) lit. f) coroborate cu dispozițiile art. 19 alin. (4) și (5) din
Legea nr. 656/2002 și a doua derivând din încălcarea de către emitentul actului
contestat a obligației de a motiva în concret și complet decizia de revocare.
Cât
privește prima critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că a fost numit în
funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și de președinte al acestui oficiu
prin H.G. nr. 767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010.
Având
în vedere prevederile art. 19 din Legea nr. 656/2002, precum și faptul ca a
fost numit în funcție de către Guvernul României, revocarea din funcție nu
putea fi realizata decât de aceeași autoritate care a dispus numirea în
funcție.
În
speță, din examinarea cuprinsului H.G. nr. 633/2012, rezultă că reclamantul nu
a fost revocat prin H.G. nr. 633/2012, Guvernul României, în calitate de
emitent al acestui act administrativ, rezumându-se numai la a constata
încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.
exercitat de reclamant.
A
precizat că din parcurgerea preambulului H.G. nr. 633/2012 se poate constata
că, în fapt, a fost revocat de către M.F.P. și M.A.I. prin "adresa M.F.P.
și a M.A.I. privind revocarea, respectiv numirea unor noi reprezentanți ai
acestor instituții" și nu de către Guvernul României prin H.G. nr. 633/2012.
Referitor
la cea de-a doua critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că, în ceea ce
privește cuprinsul H.G. nr. 633/2012 urmează să se constate ca acesta conține
doar referiri minime cu privire motivarea în drept a încetării mandatului de
membru al Plenului O.N.P.C.S.B.
Mai
mult, nici în documentele care însoțesc H.G. nr. 633/2012 (Nota de
fundamentare) nu sunt indicate motivele care au condus la revocarea din funcția
deținuta, deși o astfel de motivare era obligatorie cu atât mai mult cu cat
chiar în cuprinsul Notei de fundamentare se menționează, în mod expres, faptul
ca aceasta a fost realizata "potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000"
norme care impun existenta unei astfel de motivări.
De
asemenea, nici prin răspunsul la plângerea prealabila nu i-au fost prezentate
motivele revocării din funcție, Guvernul României rezumându-se la a menționa ca
"inițiatorii actului administrativ contestat (...) au apreciat ca
reclamația administrativa este neîntemeiata."
Prin
urmare, în lipsa oricărei motivări atât în cuprinsul actului administrativ
contestat, cât și în documentele care îl însoțesc, reclamantul se găsește în
situația de a nu avea cunoștința care este motivul pentru care a fost revocat
din funcție, întrucât actul de revocare nu face nici o referire la acele
condiții pe care nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare
aceasta funcție.
Referitor
la îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de lege pentru
ocuparea funcției de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și, implicit, a calității
de președinte al O.N.P.C.S.B., reclamantul a arătat că numirea sa în funcția de
membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și de președinte al acestui oficiu prin H.G. nr.
767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010, numirea
realizându-se conform dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002
pentru un mandat de 5 ani.
Pentru
a putea avea calitatea de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și, implicit, de președinte
al acestui oficiu dispozițiile art. 19 alin. (7), (8) și (9) din Legea nr. 656/2002
impuneau ca, pe durata exercitării mandatului sa îndeplinească mai multe
condiții.
Revocarea
din funcție, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numit ar fi
putut fi dispusa numai în cazul unei încălcări a condițiilor impuse de lege
pentru ocuparea funcției de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și, implicit, de președinte
al acestui oficiu.
Reclamantul
a susținut că a îndeplinit și îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege,
astfel încât revocarea din funcție nu este justificata.
Mai
mult nici activitatea pe durata exercitării mandatului până la data revocării
nu putea constitui un motiv de revocare.
A
precizat că modul de îndeplinire a mandatului este evidențiat în rapoartele de
activitate ale O.N.P.C.S.B. pentru anii 2010 și 2011, perioada în care activitatea
oficiului a cunoscut o creștere evidentă atât din punct de vedere cantitativ,
cât și calitativ.
În
ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor, reclamantul a arătat că
acestea reprezintă diferența între suma tuturor drepturilor bănești la care ar
fi avut dreptul, aferente funcției de Președinte al O.N.P.C.S.B. și suma
drepturilor bănești obținute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de
la data revocării din funcție și pana la data reintegrării efective
actualizate, în raport de rata inflației, la data plații.
A
considerat că este îndreptățit la acordarea acestor despăgubiri având în vedere
faptul că actele administrative atacate au fost emise cu încălcarea
prevederilor legale.
Pârâtul
a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
În
cauză, M.F.P., în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a formulat cerere de
intervenție în interesul Guvernului României, motivat de faptul că este
inițiator al H.G.R. nr. 633 din 27 iunie 2012 privind revocarea și numirea unor
membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. și numirea președintelui O.N.P.C.S.B., prin
aceasta justificându-și calitatea procesuala de intervenient în interesul
Guvernului României.
În
temeiul art. 16
1
din Legea nr. 554/2004, republicată, au fost introduși
în calitate de pârâți, beneficiarii actului administrativ atacat, respectiv N.P.
și G.I.
Pârâtul
N.P. a formulat întâmpinare, solicitând în baza art. 115, coroborat cu
dispozițiile art. 137 C. proc. civ., respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin
sentința nr. 228 din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.P.; a admis acțiunea
completată formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul
României, P.N., G.I. și intervenientul M.F.P. și, pe cale de consecință, a
anulat H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, rectificată la 17 iulie 2012,în ceea ce
privește atât revocarea reclamantului din funcția de membru al O.N.P.C.S.B. ca
reprezentant al M.F.P., cât și revocarea acestuia din funcția de președinte al O.N.P.C.S.B.;
a obligat pârâtul Guvernul României să îl reintegreze pe reclamant atât în funcția
de membru, cât și în funcția de președinte al O.N.P.C.S.B. deținute anterior
emiterii H.G. nr. 633/2012, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către
reclamant a diferenței dintre suma tuturor drepturilor bănești la care
reclamantul ar fi avut dreptul, aferente funcției de președinte al O.N.P.C.S.B.
și suma drepturilor bănești obținute efectiv de reclamant în calitate de
inspector guvernamental, de la data revocării și până la data reintegrării
efective, în funcția de președinte al O.N.P.C.S.B., actualizate în raport de
data inflației la data plății.
Totodată,
a respins cererea de intervenție accesorie formulată de M.F.P. ca neîntemeiată
și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a sumei de 1.820
lei, cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de fond, având în vedere conținutul
actului administrativ individual contestat, precum și cadrul procesual creat în
cauză, a reținut că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului N.P., întrucât acesta din urmă a fost numit prin același
act, atacat de către reclamant, atât ca membru al O.N.P.C.S.B., cât și ca
președinte al acestuia din urmă, rezultând că există o identitate între
persoana acestui pârât și persoana în raport de care reclamant poate pretinde
instanței de contencios administrativ verificarea legalității actului
administrativ care produce efecte multiple, vizând atât persoana reclamantului,
cât și persoana acestui pârât, prin urmare afectând ocuparea funcției de membru
și respectiv de Președinte al acestui organism.
Cu
privire la fondul cauzei, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată critica
reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării
împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcțiile
deținute anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual,
împrejurări care să fi fost avute în vedere de către emitentul acestuia la
revocarea reclamantului din aceste funcții.
Curtea
a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 19 alin. (4) și (5), precum
și alin. (13), rezultă că mandatul conferit unui membru al O.N.P.C.S.P. este de
5 ani, fiind numit prin hotărâre a Guvernului în acest sens, durata mandatului
fiind imperativă în absența unei cauze de încetare a mandatului prevăzute la lit.
b)-f) din același articol.
De
asemenea, instanța de fond a reținut că revocarea mandatului de membru al
acestui organism, numit pe o perioadă fixă de 5 ani, nu poate interveni în
absența unor motive concrete, obiective și verificabile care să determine
autoritatea publică competentă legal să procedeze la această revocare din
funcție, prin încetarea duratei mandatului anterior expirării duratei legale
acestuia.
A
constatat că în privința reclamantului a fost emisă H.G. nr. 633/2012 fără a fi
indicate motivele de fapt care au determinat revocarea acestuia anterior
expirării termenului de 5 ani, interpretarea pârâților în sensul reținut prin
întâmpinările formulate fiind rezultatul unei greșite interpretări a
dispozițiilor Legii nr. 656/2002 în privința motivelor care pot conduce la
revocarea unui membru al O.N.P.C.S.B., aceasta conducând la deturnarea de la
scopul în vederea căreia a fost reglementată o astfel de cauză de încetare
intempestivă a mandatului de membru.
La
analizarea legalității și proporționalității măsurii adoptată de către
autoritatea publică emitentă, Curtea a reținut că actul atacat a fost emis cu
nerespectarea principiului legalității, dar și al proporționalității între
măsura luată în privința persoanei vizate prin actul administrativ emis în
cauză și scopul avut în vedere la emiterea acestuia, apreciate inclusiv din
perspectiva dreptului la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta
drepturilor fundamentale ale U.E., nefiind reținută susținerea pârâților în
sensul că nu poate fi supusă controlului unei instanțe oportunitatea actului
administrativ față de existența unui drept absolut de apreciere din partea
emitentului acestuia, având în vedere dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004,
respectiv art. 52 din Constituția României, care consacră rolul instanțelor de
contencios administrativ în exercitarea controlului de legalitate asupra
actelor administrative și evitarea riscului de fi încălcate garanțiile emiterii
unui act administrativ legal și temeinic.
De
asemenea, judecătorul fondului a apreciat că nu prezintă relevanță sub aspectul
reținerii caracterului legal al actului administrativ atacat exclusiv
împrejurarea că acesta a respectat principiul simetriei cu referire atât la
forma și denumirea actului, cât și la nivelul ierarhic al organului emitent, ca
de altfel și împrejurarea că reclamantul fusese numit în această funcție, iar
nu ales, având în vedere durata imperativă a mandatului, în absența unor
împrejurări contrare menționate la art. 19 alin. (13) lit. b)-e) din Legea nr. 656/2002,
astfel încât coroborat cu împrejurarea că în adresa care a stat la baza
emiterii actului administrativ atacat, nu sunt evidențiate împrejurări care să
conducă la revocarea reclamantului din funcțiile deținute anterior, esențiale
pentru a fi reținut eventualul caracter legal al actului administrativ, sub
aspectul cerinței motivării acestuia, nefiind indicate nici în preambulul
acestuia, a constatat că se impune admiterea acțiunii completate și respingerea
cererii de intervenție formulată de către M.F.P. (pentru aceleași considerente
expuse anterior), intervenția fiind formulată în sprijinul apărărilor invocate
de către emitentul actului atacat.
Împotriva
hotărârii instanței de fond au declarat recurs atât pârâtul Guvernul României,
cât și intervenientul M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-pârât
Guvernul României a criticat soluția instanței de fond, în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 4, 8, 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în temeiul respingerii
acțiunii ca neîntemeiată.
În
dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut în esență
că hotărârea instanței de fond este nelegală invocând în acest sens
dispozițiile art. 19 alin. (1)
3
din Legea nr. 656/2002 potrivit cărora
mandatul de membru al Plenului Oficiului încetează prin revocare de către
autoritatea care l-a numit, în speță M.F.P., proiectul hotărârii fiind inițiat
de către această autoritate, iar autoritatea executivă centrală, în calitate de
organ colegial nu are capacitatea efectivă de a interveni în operațiunea
juridică propriu-zisă, privind deliberarea și deciderea cu privire la numirea și
revocarea din funcția de membru al Plenului Oficiului, ci doar să constate, în
condiții de vădită legalitate, îndeplinirea acestor fapte juridice.
Recurentul
a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul obligațiilor impuse
Guvernului României privind reintegrarea în funcția de membru, respectiv de președinte
al Oficiului a intimatului-reclamant, susținând că în mod eronat și printr-o
interpretare denaturată a limitelor și exigențelor cadrului procesual și a
normelor legale aplicabile, în speță raportul juridic dedus soluționării nefiind
unui de muncă și nici unul de serviciu, iar funcția în care se dispune reintegrarea
nu este o funcție publică ci o funcție de demnitate publică.
A
concluzionat recurentul-pârât că înlocuirea unei persoane dintr-o funcție de
demnitate numită, reprezintă dreptul legal al entității care a numit-o în
funcție, iar prin adoptarea H.G. nr. 63/2012 Guvernul României și-a exercitat în
deplină concordanță cu normele legale în vigoare, dreptul de a-l revoca pe intimatul-reclamant.
În
subsidiar, recurentul-pârât Guvernul României a criticat hotărârea instanței de
fond și sub aspectul executării acesteia susținând că anularea dispozițiilor HG
nr. 63/2012 nu semnifică reintrarea în vigoare de drept a H.G. nr. 767/2010, în
discuție fiind vorba de un act de numire, acțiune dispusă expres de autoritățile
cu prerogative în acest sens, printr-un alt act administrativ.
În
esență, procedura legală constă în emiterea unei hotărâri de Guvern de numire,
petit nesolicitat de reclamant.
Recurentul-intervenient
M.F.P. a criticat sentința instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.
9 cât și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ.
În
dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-intervenient a susținut în
esență că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată critica
reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor
care au condus la concluzia revocării acestuia din funcția deținută anterior
emiterii acestui act administrativ cu caracter individual.
Totodată,
recurentul-intervenient a susținut că instanța de fond a apreciat și
interpretat greșit dispozițiile art. 19 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002
cât și dispozițiile art. 19 alin. (3) din același act normativ, în sensul că durata
mandatului ar fi imperativă în absența unei cauze de încetare a mandatului prevăzute
la lit. b)-f) din același articol, respectiv art. 19 alin. (13) din Legea nr. 65/2002.
În
realitate, expirarea termenului d 5 ani pentru care a fost numit
intimatul-reclamant, reprezintă doar una din cele 6 modalități de încetare a
mandatului de membru al Plenului Oficiului.
A
susținut recurentul-intervenient că instanța de fond a omis faptul că
intimatul-reclamant avea calitatea în plenul Oficiului de reprezentant al M.F.P.,
fiind numit prin H.G. nr. 767/2010, la propunerea M.F.P.
Totodată,
recurentul a susținut că în mod eronat a reținut că prin nemotivarea unui act
administrativ individual care a avut ca efect încetarea unor raporturi juridice
ar fi fost afectată cariera de funcționar public a intimatului, deși pe durata
exercitării mandatului prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010
s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al acestuia de
secretar general al A.N.A.F. conform dispozițiilor art. 19 alin. (11) din Legea
nr. 656/2002, suspendare care a încetat la data de 05 iulie 2012 când în urma revocării
acestuia prin H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, a revenit în aceeași funcție
conform Deciziei Primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012.
Hotărârea
instanței de fond a fost criticată de recurent și în ceea ce privește înlăturarea
apărărilor formulate de M.F.P., potrivit cărora atât H.G. privind numirea reclamantului
în funcția de membru al Plenului cât și H.G. privind încetarea mandatului au
fost emise în baza propunerilor făcute de către acest minister, având în vedere
calitatea de reprezentant al acestei autorități, în conformitate cu prevederile
legale.
Pe
de altă parte, susținând legalitatea H.G. atacate, recurentul a invocat dispozițiile
art. 19 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 656/2002, prevederi care nu
condiționează revocarea de existența anumitor cauze ori de îndeplinirea unor condiții
speciale, această modalitate de încetare a mandatului unui membru fiind una
care ține strict de voința autorității care l-a numit.
Intimatul-reclamant
C.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate și
menținerea ca legală și temeinică a hotărârii judecătorești atacate, susținând
în esență că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis cererea formulată
de acesta, reținând că sunt întemeiate criticile acestuia privind nemotivarea actului
administrativ contestat.
Examinând
sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente
în cauză, cât și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate, având în vedere considerentele
expuse în continuare.
Obiectul
acțiunii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit anularea H.G. nr. 633
din 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012conpletată cu Rectificarea
publicată în M. Of. nr. 487 din 17 iulie 2012.
Prin
acest act administrativ individual privind revocarea și numirea unor membri ai
Plenului O.N.P.C.S.B. și numirea președintelui O.N.P.C.S.B., se constată că la art.
1, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea
unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu
modificările și completările ulterioare, încetarea prin revocare a mandatului
de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către:
a)
domnul A.C., reprezentant al M.F.P.;
b)
domnul V.D.C.C., reprezentant al M.A.I.
Potrivit
art. 2 se numesc în funcția de membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. următoarele
persoane:
a)
domnul I.G., reprezentant al M.F.P.;
b)
domnul N.P. reprezentant al M.F.P.
Astfel
cum rezultă din preambulul hotărârii atacate, aceasta a fost adoptată ținând
cont de adresa M.F.P. și a M.A.I. privind revocarea respectiv numirea unor noi reprezentanți
au acestor instituții, iar ca temeiuri de drept au fost menționate prevederile art.
19 alin. (13) lit. f) și alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și
sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de
prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și
completările ulterioare, cât și dispozițiile art. 108 din Constituția României.
Potrivit
art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a
finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul
Oficiului funcționează Plenul acestuia, ca structură deliberativă și de decizie,
format din câte un reprezentant al M.F.P., Ministerului Justiției, M.A.I.,
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B.N.R., Curții de Conturi
și A.R.B., numiți în funcție pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.
Art.
19 alin. (13) din Legea nr. 656/2002 reglementează cazurile în care mandatul de
membru al Plenului Oficiului încetează, respectiv, în următoarele situații:
a)
la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b)
prin demisie;
c)
prin deces;
d)
prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 6
luni;
e)
la survenirea unei incompatibilități;
f)
prin revocare de către autoritatea care l-a numit.
Din
perspectiva acestor prevederi legale, instanța de control judiciar constată că în
mod greșit judecătorul fondului a reținut ca fiind întemeiată critica
reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării
împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcțiile deținute
anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual.
Astfel
cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a făcut o
analiză și o interpretare eronată a dispozițiilor legale, în cauză fiind
incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În
speță, ca urmare a propunerilor M.F.P. și a M.A.I., prin H.G. nr. 633/2012 al
cărei proiect a fost inițiat de către cele două autorități s-a constatat revocarea
din calitatea de membri al Plenului O.N.P.C.S.B. a intimatului-reclamant
reprezentant al M.F.P. cât și a reprezentantului M.A.I., în temeiul art. 19 alin.
(3) lit. f), respectiv ca urmare a revocării mandatului de reprezentare de
către autoritățile care i-au propus, astfel cum rezultă din Nota de
fundamentare (fila 8 dosar fond) și adresele din 25 iunie 2012 și din 27 iunie 2012
(fila 65 și 45 dosar fond).
În
raport de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de control judiciar
constată că H.G. nr. 633/2012 a fost adoptată cu respectarea acestora cât și a prevederilor
art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1361/2006 privind conținutul instrumentului de
prezentare și motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului
iar nota de fundamentare (fila 8 dosar fond) a fost realizată potrivit prevederilor
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată,
la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile cuprinse în
Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative
spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ
fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia cât
și de Ministerul Justiției, în conformitate cu art. 20 alin. (4) și (7) din
acest regulament, deși potrivit alin. (8) din acest articol, acest aviz nu este
obligatoriu în cazul actelor cu caracter individual, ce au ca obiect exclusiv
numiri și revocări din funcție, cum este și cazul în speță.
În
ceea ce privește lipsa motivării măsurii de revocare a mandatului de membru al intimatului-reclamant,
contrar celor reținute de către judecătorul fondului, instanța de control
judiciar constată că acest aspect nu poate atrage anularea actului administrativ
atacat, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 656/2002 în baza cărora a
fost adoptată hotărârea nu impun o astfel de condiție.
De
altfel, având în vedere caracterul actului administrativ atacat, de act administrativ
cu caracter individual, prin care se constată în conformitate cu prevederile
art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002, încetarea prin revocare a mandatului
de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. cât și numirea altor persoane în aceste funcții
de demnitate publică, obligația de motivare nu este prevăzută de dispozițiile
legale incidente, această obligație fiind consacrată legislativ, ca regulă
generală, numai în cazul actelor administrative cu caracter normativ, conform
dispozițiilor art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe
de altă parte, se constată că în mod greșit și cu ignorarea probatoriului administrat
în cauză, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ atacat,
respectiv prin revocarea mandatului de reprezentant în cadrul Plenului
Oficiului ar fi afectat cariera funcționarului public.
În
fapt, intimatul-reclamant a fost numit în funcția publică de secretar general
al A.N.A.F. prin Decizia primului ministru nr. 482 din 13 aprilie 2009 iar prin
H.G. nr. 767 din 23 iulie 2010 intimatul-reclamant a fost numit la propunerea M.F.P.
în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. în calitate de reprezentant al M.F.P.,
cu aceeași dată, prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010 s-a constatat
suspendarea raportului de serviciu al intimatului-reclamant, suspendare care
s-a întrerupt prin Decizia primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012, intimatul-reclamant
reluându-și activitatea în funcția publică de secretar general al A.N.A.F.
Astfel
fiind, nu se poate reține că prin revocarea acestuia din calitatea de reprezentant
al M.F.P., în Plenul Oficiului raportul de serviciu al intimatului-reclamant rezultat
din calitatea de înalt funcționar public cu A.N.A.F. cât și cariera acestuia ar
fi fost afectate.
Totodată,
având în vedere că dispozițiile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002
invocate drept temei al actului administrativ individual atacat, nu
condiționează revocarea de existența anumitor cauze ori îndeplinirea unor condiții
speciale, indicând doar că mandatul încetează prin revocarea de către autoritatea
care l-a numit, rezultă că această modalitate de încetare a mandatului unui
membru în calitate de reprezentant al unei autorități, ține strict de voința
autorității care l-a mandata să o reprezinte.
Instanța
de control judiciar constată că sunt fondate și criticile formulate de recurenți
cu privire la modul de soluționare al cererii privind reintegrarea întrucât instanța
a admis în mod greșit și acest capăt de cerere dispunând reintegrarea în
funcția de membru, respectiv de președinte al Oficiului, deși raportul juridic
dedus judecății nu era un raport juridic de muncă sau unul de serviciu, iar în ceea
ce privește funcția, aceasta nu era o funcție publică ci o funcție de demnitate
publică, asimilabilă statutului de secretar de stat, astfel cum rezultă din prevederile
art. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare al O.N.P.C.S.B.
Având
în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constatând incidența în cauză
a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile formulate și va modifica sentința
în sensul că va respinge acțiunea reclamantului C.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Guvernul României și M.F.P. împotriva sentinței nr. 228 din 21
ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.A., ca
neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 21 octombrie 2014.