ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3882/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat anularea H.G.R. nr. 633 din data de 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012, completată cu Rectificarea publicată în M. Of. nr. 487 din data de 17 iulie 2012, în ceea ce privește încetarea, prin revocare, a mandatului acestuia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. ca reprezentant al M.F.P. și, implicit, a calității de președinte al O.N.P.C.S.B., pe care a deținut-o până la acea dată. A arătat că a fost numit în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.

și de președinte al acestei instituții, prin H.G. nr. 767 din data de 23 iulie 2010 publicată în M. Of. nr. 519 din data de 26 iulie 2010, în condițiile reglementate de art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2001 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, pentru un mandat de 5 ani, la încheierea mandatului predecesoarei sale. A susținut că revocarea sa a fost făcută în mod arbitrar, neexistând motive care să o justifice, întrucât în cei doi ani în care și-a desfășurat activitatea la Oficiu a obținut rezultate pozitive recunoscute, oficial, de autoritățile cu care a colaborat și de către instituțiile europene care au evaluat activitatea desfășurată în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor.

Ulterior reclamantul a formulat o cerere completatoare, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parțiala a H.G. nr. 633/2012, astfel cum aceasta a fost Rectificată la data de 17 iulie 2012, în ceea ce privește constatarea încetării prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către reclamant ca reprezentant al M.F.P. și, implicit, a calității de președinte al O.N.P.C.S.B., precum și anularea adresei Guvernului României din 2012 prin care a fost soluționata plângerea prealabila; reintegrarea în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de reclamant ca reprezentant al M.F.P. și, implicit, a calității de președinte al O.N.P.C.S.B.

deținuta anterior revocării; acordarea unei despăgubiri egale cu diferența între suma tuturor drepturilor bănești la care ar fi avut dreptul aferente funcției de președinte al O.N.P.C.S.B. și suma drepturilor bănești obținute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de la data de revocării și până la data reintegrării efective în funcția de președinte al O.N.P.C.S.B., actualizate, în raport de rata inflației, la data plații, dar și la plata cheltuielilor de judecata. În motivarea acțiunii, reclamantul a criticat actul administrativ sub două aspecte: o primă critică de nelegalitate derivând din încălcarea condițiilor art. 19 alin. (13) lit. f) coroborate cu dispozițiile art. 19 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002 și a doua derivând din încălcarea de către emitentul actului contestat a obligației de a motiva în concret și complet decizia de revocare.

Cât privește prima critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și de președinte al acestui oficiu prin H.G. nr. 767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010. Având în vedere prevederile art. 19 din Legea nr. 656/2002, precum și faptul ca a fost numit în funcție de către Guvernul României, revocarea din funcție nu putea fi realizata decât de aceeași autoritate care a dispus numirea în funcție. În speță, din examinarea cuprinsului H.G. nr. 633/2012, rezultă că reclamantul nu a fost revocat prin H.G. nr. 633/2012, Guvernul României, în calitate de emitent al acestui act administrativ, rezumându-se numai la a constata încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.

exercitat de reclamant. A precizat că din parcurgerea preambulului H.G. nr. 633/2012 se poate constata că, în fapt, a fost revocat de către M.F.P. și M.A.I. prin "adresa M.F.P. și a M.A.I. privind revocarea, respectiv numirea unor noi reprezentanți ai acestor instituții" și nu de către Guvernul României prin H.G. nr. 633/2012. Referitor la cea de-a doua critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că, în ceea ce privește cuprinsul H.G. nr. 633/2012 urmează să se constate ca acesta conține doar referiri minime cu privire motivarea în drept a încetării mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. Mai mult, nici în documentele care însoțesc H.G.

nr. 633/2012 (Nota de fundamentare) nu sunt indicate motivele care au condus la revocarea din funcția deținuta, deși o astfel de motivare era obligatorie cu atât mai mult cu cat chiar în cuprinsul Notei de fundamentare se menționează, în mod expres, faptul ca aceasta a fost realizata "potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000" norme care impun existenta unei astfel de motivări.

De asemenea, nici prin răspunsul la plângerea prealabila nu i-au fost prezentate motivele revocării din funcție, Guvernul României rezumându-se la a menționa ca "inițiatorii actului administrativ contestat (...) au apreciat ca reclamația administrativa este neîntemeiata." Prin urmare, în lipsa oricărei motivări atât în cuprinsul actului administrativ contestat, cât și în documentele care îl însoțesc, reclamantul se găsește în situația de a nu avea cunoștința care este motivul pentru care a fost revocat din funcție, întrucât actul de revocare nu face nici o referire la acele condiții pe care nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare aceasta funcție. Referitor la îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.

și, implicit, a calității de președinte al O.N.P.C.S.B., reclamantul a arătat că numirea sa în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și de președinte al acestui oficiu prin H.G. nr. 767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010, numirea realizându-se conform dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru un mandat de 5 ani. Pentru a putea avea calitatea de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. și, implicit, de președinte al acestui oficiu dispozițiile art. 19 alin. (7), (8) și (9) din Legea nr. 656/2002 impuneau ca, pe durata exercitării mandatului sa îndeplinească mai multe condiții. Revocarea din funcție, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numit ar fi putut fi dispusa numai în cazul unei încălcări a condițiilor impuse de lege pentru ocuparea funcției de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.

și, implicit, de președinte al acestui oficiu. Reclamantul a susținut că a îndeplinit și îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, astfel încât revocarea din funcție nu este justificata. Mai mult nici activitatea pe durata exercitării mandatului până la data revocării nu putea constitui un motiv de revocare. A precizat că modul de îndeplinire a mandatului este evidențiat în rapoartele de activitate ale O.N.P.C.S.B. pentru anii 2010 și 2011, perioada în care activitatea oficiului a cunoscut o creștere evidentă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor, reclamantul a arătat că acestea reprezintă diferența între suma tuturor drepturilor bănești la care ar fi avut dreptul, aferente funcției de Președinte al O.N.P.C.S.B.

și suma drepturilor bănești obținute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de la data revocării din funcție și pana la data reintegrării efective actualizate, în raport de rata inflației, la data plații. A considerat că este îndreptățit la acordarea acestor despăgubiri având în vedere faptul că actele administrative atacate au fost emise cu încălcarea prevederilor legale. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În cauză, M.F.P., în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, motivat de faptul că este inițiator al H.G.R. nr. 633 din 27 iunie 2012 privind revocarea și numirea unor membri ai Plenului O.N.P.C.S.B.

și numirea președintelui O.N.P.C.S.B., prin aceasta justificându-și calitatea procesuala de intervenient în interesul Guvernului României. În temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, au fost introduși în calitate de pârâți, beneficiarii actului administrativ atacat, respectiv N.P. și G.I. Pârâtul N.P. a formulat întâmpinare, solicitând în baza art. 115, coroborat cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința nr. 228 din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.P.; a admis acțiunea completată formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, P.N., G.I.

și intervenientul M.F.P. și, pe cale de consecință, a anulat H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, rectificată la 17 iulie 2012,în ceea ce privește atât revocarea reclamantului din funcția de membru al O.N.P.C.S.B. ca reprezentant al M.F.P., cât și revocarea acestuia din funcția de președinte al O.N.P.C.S.B.; a obligat pârâtul Guvernul României să îl reintegreze pe reclamant atât în funcția de membru, cât și în funcția de președinte al O.N.P.C.S.B. deținute anterior emiterii H.G. nr. 633/2012, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a diferenței dintre suma tuturor drepturilor bănești la care reclamantul ar fi avut dreptul, aferente funcției de președinte al O.N.P.C.S.B. și suma drepturilor bănești obținute efectiv de reclamant în calitate de inspector guvernamental, de la data revocării și până la data reintegrării efective, în funcția de președinte al O.N.P.C.S.B., actualizate în raport de data inflației la data plății.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de M.F.P. ca neîntemeiată și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a sumei de 1.820 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, având în vedere conținutul actului administrativ individual contestat, precum și cadrul procesual creat în cauză, a reținut că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.P., întrucât acesta din urmă a fost numit prin același act, atacat de către reclamant, atât ca membru al O.N.P.C.S.B., cât și ca președinte al acestuia din urmă, rezultând că există o identitate între persoana acestui pârât și persoana în raport de care reclamant poate pretinde instanței de contencios administrativ verificarea legalității actului administrativ care produce efecte multiple, vizând atât persoana reclamantului, cât și persoana acestui pârât, prin urmare afectând ocuparea funcției de membru și respectiv de Președinte al acestui organism.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcțiile deținute anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual, împrejurări care să fi fost avute în vedere de către emitentul acestuia la revocarea reclamantului din aceste funcții. Curtea a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 19 alin. (4) și (5), precum și alin. (13), rezultă că mandatul conferit unui membru al O.N.P.C.S.P. este de 5 ani, fiind numit prin hotărâre a Guvernului în acest sens, durata mandatului fiind imperativă în absența unei cauze de încetare a mandatului prevăzute la lit. b)-f) din același articol.

De asemenea, instanța de fond a reținut că revocarea mandatului de membru al acestui organism, numit pe o perioadă fixă de 5 ani, nu poate interveni în absența unor motive concrete, obiective și verificabile care să determine autoritatea publică competentă legal să procedeze la această revocare din funcție, prin încetarea duratei mandatului anterior expirării duratei legale acestuia. A constatat că în privința reclamantului a fost emisă H.G. nr. 633/2012 fără a fi indicate motivele de fapt care au determinat revocarea acestuia anterior expirării termenului de 5 ani, interpretarea pârâților în sensul reținut prin întâmpinările formulate fiind rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor Legii nr. 656/2002 în privința motivelor care pot conduce la revocarea unui membru al O.N.P.C.S.B., aceasta conducând la deturnarea de la scopul în vederea căreia a fost reglementată o astfel de cauză de încetare intempestivă a mandatului de membru.

La analizarea legalității și proporționalității măsurii adoptată de către autoritatea publică emitentă, Curtea a reținut că actul atacat a fost emis cu nerespectarea principiului legalității, dar și al proporționalității între măsura luată în privința persoanei vizate prin actul administrativ emis în cauză și scopul avut în vedere la emiterea acestuia, apreciate inclusiv din perspectiva dreptului la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., nefiind reținută susținerea pârâților în sensul că nu poate fi supusă controlului unei instanțe oportunitatea actului administrativ față de existența unui drept absolut de apreciere din partea emitentului acestuia, având în vedere dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 52 din Constituția României, care consacră rolul instanțelor de contencios administrativ în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative și evitarea riscului de fi încălcate garanțiile emiterii unui act administrativ legal și temeinic.

De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că nu prezintă relevanță sub aspectul reținerii caracterului legal al actului administrativ atacat exclusiv împrejurarea că acesta a respectat principiul simetriei cu referire atât la forma și denumirea actului, cât și la nivelul ierarhic al organului emitent, ca de altfel și împrejurarea că reclamantul fusese numit în această funcție, iar nu ales, având în vedere durata imperativă a mandatului, în absența unor împrejurări contrare menționate la art. 19 alin. (13) lit. b)-e) din Legea nr. 656/2002, astfel încât coroborat cu împrejurarea că în adresa care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, nu sunt evidențiate împrejurări care să conducă la revocarea reclamantului din funcțiile deținute anterior, esențiale pentru a fi reținut eventualul caracter legal al actului administrativ, sub aspectul cerinței motivării acestuia, nefiind indicate nici în preambulul acestuia, a constatat că se impune admiterea acțiunii completate și respingerea cererii de intervenție formulată de către M.F.P.

(pentru aceleași considerente expuse anterior), intervenția fiind formulată în sprijinul apărărilor invocate de către emitentul actului atacat. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât și intervenientul M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul-pârât Guvernul României a criticat soluția instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în temeiul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală invocând în acest sens dispozițiile art. 19 alin. (1) 3 din Legea nr. 656/2002 potrivit cărora mandatul de membru al Plenului Oficiului încetează prin revocare de către autoritatea care l-a numit, în speță M.F.P., proiectul hotărârii fiind inițiat de către această autoritate, iar autoritatea executivă centrală, în calitate de organ colegial nu are capacitatea efectivă de a interveni în operațiunea juridică propriu-zisă, privind deliberarea și deciderea cu privire la numirea și revocarea din funcția de membru al Plenului Oficiului, ci doar să constate, în condiții de vădită legalitate, îndeplinirea acestor fapte juridice.

Recurentul a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul obligațiilor impuse Guvernului României privind reintegrarea în funcția de membru, respectiv de președinte al Oficiului a intimatului-reclamant, susținând că în mod eronat și printr-o interpretare denaturată a limitelor și exigențelor cadrului procesual și a normelor legale aplicabile, în speță raportul juridic dedus soluționării nefiind unui de muncă și nici unul de serviciu, iar funcția în care se dispune reintegrarea nu este o funcție publică ci o funcție de demnitate publică. A concluzionat recurentul-pârât că înlocuirea unei persoane dintr-o funcție de demnitate numită, reprezintă dreptul legal al entității care a numit-o în funcție, iar prin adoptarea H.G.

nr. 63/2012 Guvernul României și-a exercitat în deplină concordanță cu normele legale în vigoare, dreptul de a-l revoca pe intimatul-reclamant. În subsidiar, recurentul-pârât Guvernul României a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul executării acesteia susținând că anularea dispozițiilor HG nr. 63/2012 nu semnifică reintrarea în vigoare de drept a H.G. nr. 767/2010, în discuție fiind vorba de un act de numire, acțiune dispusă expres de autoritățile cu prerogative în acest sens, printr-un alt act administrativ. În esență, procedura legală constă în emiterea unei hotărâri de Guvern de numire, petit nesolicitat de reclamant. Recurentul-intervenient M.F.P. a criticat sentința instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 cât și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-intervenient a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcția deținută anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual. Totodată, recurentul-intervenient a susținut că instanța de fond a apreciat și interpretat greșit dispozițiile art. 19 alin. (4) și (5) din Legea nr. 656/2002 cât și dispozițiile art. 19 alin. (3) din același act normativ, în sensul că durata mandatului ar fi imperativă în absența unei cauze de încetare a mandatului prevăzute la lit. b)-f) din același articol, respectiv art. 19 alin. (13) din Legea nr. 65/2002.

În realitate, expirarea termenului d 5 ani pentru care a fost numit intimatul-reclamant, reprezintă doar una din cele 6 modalități de încetare a mandatului de membru al Plenului Oficiului. A susținut recurentul-intervenient că instanța de fond a omis faptul că intimatul-reclamant avea calitatea în plenul Oficiului de reprezentant al M.F.P., fiind numit prin H.G. nr. 767/2010, la propunerea M.F.P. Totodată, recurentul a susținut că în mod eronat a reținut că prin nemotivarea unui act administrativ individual care a avut ca efect încetarea unor raporturi juridice ar fi fost afectată cariera de funcționar public a intimatului, deși pe durata exercitării mandatului prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010 s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al acestuia de secretar general al A.N.A.F.

conform dispozițiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 656/2002, suspendare care a încetat la data de 05 iulie 2012 când în urma revocării acestuia prin H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, a revenit în aceeași funcție conform Deciziei Primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012. Hotărârea instanței de fond a fost criticată de recurent și în ceea ce privește înlăturarea apărărilor formulate de M.F.P., potrivit cărora atât H.G. privind numirea reclamantului în funcția de membru al Plenului cât și H.G. privind încetarea mandatului au fost emise în baza propunerilor făcute de către acest minister, având în vedere calitatea de reprezentant al acestei autorități, în conformitate cu prevederile legale.

Pe de altă parte, susținând legalitatea H.G. atacate, recurentul a invocat dispozițiile art. 19 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 656/2002, prevederi care nu condiționează revocarea de existența anumitor cauze ori de îndeplinirea unor condiții speciale, această modalitate de încetare a mandatului unui membru fiind una care ține strict de voința autorității care l-a numit. Intimatul-reclamant C.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii judecătorești atacate, susținând în esență că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis cererea formulată de acesta, reținând că sunt întemeiate criticile acestuia privind nemotivarea actului administrativ contestat.

Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate, având în vedere considerentele expuse în continuare. Obiectul acțiunii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit anularea H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012conpletată cu Rectificarea publicată în M. Of. nr. 487 din 17 iulie 2012. Prin acest act administrativ individual privind revocarea și numirea unor membri ai Plenului O.N.P.C.S.B.

și numirea președintelui O.N.P.C.S.B., se constată că la art. 1, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către: a) domnul A.C., reprezentant al M.F.P.; b) domnul V.D.C.C., reprezentant al M.A.I. Potrivit art. 2 se numesc în funcția de membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. următoarele persoane: a) domnul I.G., reprezentant al M.F.P.; b) domnul N.P. reprezentant al M.F.P. Astfel cum rezultă din preambulul hotărârii atacate, aceasta a fost adoptată ținând cont de adresa M.F.P.

și a M.A.I. privind revocarea respectiv numirea unor noi reprezentanți au acestor instituții, iar ca temeiuri de drept au fost menționate prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) și alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, cât și dispozițiile art. 108 din Constituția României.

Potrivit art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Oficiului funcționează Plenul acestuia, ca structură deliberativă și de decizie, format din câte un reprezentant al M.F.P., Ministerului Justiției, M.A.I., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B.N.R., Curții de Conturi și A.R.B., numiți în funcție pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.

Art. 19 alin. (13) din Legea nr. 656/2002 reglementează cazurile în care mandatul de membru al Plenului Oficiului încetează, respectiv, în următoarele situații: a) la expirarea termenului pentru care a fost numit; b) prin demisie; c) prin deces; d) prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni; e) la survenirea unei incompatibilități; f) prin revocare de către autoritatea care l-a numit. Din perspectiva acestor prevederi legale, instanța de control judiciar constată că în mod greșit judecătorul fondului a reținut ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcțiile deținute anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual.

Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a făcut o analiză și o interpretare eronată a dispozițiilor legale, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În speță, ca urmare a propunerilor M.F.P. și a M.A.I., prin H.G. nr. 633/2012 al cărei proiect a fost inițiat de către cele două autorități s-a constatat revocarea din calitatea de membri al Plenului O.N.P.C.S.B. a intimatului-reclamant reprezentant al M.F.P. cât și a reprezentantului M.A.I., în temeiul art. 19 alin. (3) lit. f), respectiv ca urmare a revocării mandatului de reprezentare de către autoritățile care i-au propus, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare (fila 8 dosar fond) și adresele din 25 iunie 2012 și din 27 iunie 2012 (fila 65 și 45 dosar fond).

În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de control judiciar constată că H.G. nr. 633/2012 a fost adoptată cu respectarea acestora cât și a prevederilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1361/2006 privind conținutul instrumentului de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului iar nota de fundamentare (fila 8 dosar fond) a fost realizată potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia cât și de Ministerul Justiției, în conformitate cu art. 20 alin. (4) și (7) din acest regulament, deși potrivit alin. (8) din acest articol, acest aviz nu este obligatoriu în cazul actelor cu caracter individual, ce au ca obiect exclusiv numiri și revocări din funcție, cum este și cazul în speță. În ceea ce privește lipsa motivării măsurii de revocare a mandatului de membru al intimatului-reclamant, contrar celor reținute de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că acest aspect nu poate atrage anularea actului administrativ atacat, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 656/2002 în baza cărora a fost adoptată hotărârea nu impun o astfel de condiție.

De altfel, având în vedere caracterul actului administrativ atacat, de act administrativ cu caracter individual, prin care se constată în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002, încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. cât și numirea altor persoane în aceste funcții de demnitate publică, obligația de motivare nu este prevăzută de dispozițiile legale incidente, această obligație fiind consacrată legislativ, ca regulă generală, numai în cazul actelor administrative cu caracter normativ, conform dispozițiilor art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Pe de altă parte, se constată că în mod greșit și cu ignorarea probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ atacat, respectiv prin revocarea mandatului de reprezentant în cadrul Plenului Oficiului ar fi afectat cariera funcționarului public.

În fapt, intimatul-reclamant a fost numit în funcția publică de secretar general al A.N.A.F. prin Decizia primului ministru nr. 482 din 13 aprilie 2009 iar prin H.G. nr. 767 din 23 iulie 2010 intimatul-reclamant a fost numit la propunerea M.F.P. în funcția de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. în calitate de reprezentant al M.F.P., cu aceeași dată, prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010 s-a constatat suspendarea raportului de serviciu al intimatului-reclamant, suspendare care s-a întrerupt prin Decizia primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012, intimatul-reclamant reluându-și activitatea în funcția publică de secretar general al A.N.A.F. Astfel fiind, nu se poate reține că prin revocarea acestuia din calitatea de reprezentant al M.F.P., în Plenul Oficiului raportul de serviciu al intimatului-reclamant rezultat din calitatea de înalt funcționar public cu A.N.A.F.

cât și cariera acestuia ar fi fost afectate. Totodată, având în vedere că dispozițiile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002 invocate drept temei al actului administrativ individual atacat, nu condiționează revocarea de existența anumitor cauze ori îndeplinirea unor condiții speciale, indicând doar că mandatul încetează prin revocarea de către autoritatea care l-a numit, rezultă că această modalitate de încetare a mandatului unui membru în calitate de reprezentant al unei autorități, ține strict de voința autorității care l-a mandata să o reprezinte.

Instanța de control judiciar constată că sunt fondate și criticile formulate de recurenți cu privire la modul de soluționare al cererii privind reintegrarea întrucât instanța a admis în mod greșit și acest capăt de cerere dispunând reintegrarea în funcția de membru, respectiv de președinte al Oficiului, deși raportul juridic dedus judecății nu era un raport juridic de muncă sau unul de serviciu, iar în ceea ce privește funcția, aceasta nu era o funcție publică ci o funcție de demnitate publică, asimilabilă statutului de secretar de stat, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare al O.N.P.C.S.B. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile formulate și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantului C.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și M.F.P. împotriva sentinței nr. 228 din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.A., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2014.