ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A.N.C.M.R.R.

a M.A.I. - Filiala Prahova, pentru membrii filialei S.D.M. și alții, a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.I., D.G.F. -

Serviciul Pensii și C.P., M.A.I. - C.S.P., M.A.I., anularea H.G. nr. 735/2010

pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile

militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor

publici cu statut special din sistemul penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat faptul că această hotărâre a fost adoptată în

baza art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, iar conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24 /2000,

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, era

necesar ca actul elaborat de Guvern să fie emis în limitele și potrivit

normelor care îl ordonă.

A mai arătat

reclamanta că Legea nr. 119/2010 nu implică pensionarii în procesul de

recalculare a pensiilor, dar, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă,

Guvernul a inclus în H.G. nr. 735/2010, prin exces de putere, mai multe

dispoziții care adaugă la lege.

S-a mai reținut în

acțiune că actul normativ atacat obligă pensionarii militari să contribuie la

diminuarea unui drept pe care îl au și îl dețin deja, iar depunerea cererilor

de recalculare a pensiei are drept consecință penalizarea cu o diminuare și mai

drastică a drepturilor lor patrimoniale în cazul în care nu se conformează

acestei obligații.

Guvernul României a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei de obiect, de

interes și a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii administrative

prealabile, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca lipsită de obiect

și, în subsidiar, ca lipsită de interes.

Pârâtul a arătat că

prin dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2011 s-a dispus abrogarea expresă a

H.G. nr. 735/2010, iar interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția

formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, precum

și faptul că prin dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 1/2011 legiuitorul a

reglementat o nouă metodologie de calcul, prevăzută în Anexa nr. 3 a actului

normativ, fiind stabilite și măsuri în vederea revizuirii pensiilor recalculate

în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010, fiind evident că

instanțele judecătorești nu pot să înlăture aplicarea acestor noi dispoziții.

Pârâtul Guvernul României

a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii administrative prealabile față de acesta, iar toate excepțiile au

fost puse în discuția părților și au fost respinse.

M.A.I. a formulat

cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, în conformitate

cu prevederile art. 49 alin. (3) C. proc. civ, arătând că, în raport de

temeiurile de fapt și de drept invocate de către reclamanți, nu pot fi

identificate motive de nelegalitate a procedurii de emitere a actului

administrativ, sens în care solicită instanței de judecată să respingă acțiunea

reclamanților ca neîntemeiată.

Ulterior, și anume la

data de 21 martie 2011, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 1 din 28 ianuarie 2011, solicitând constatarea temeiniciei și

legalității excepției invocate și sesizarea Curții Constituționale în vederea

declarării neconstituționale a O.U.G. nr. 1/2011, iar, prin încheierea din 9

mai 2011, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind

excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin sentința nr. 174

din 31 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta A.N.C.M.R.R. M.A.I., prin Filiala Prahova, pentru reclamanții,

membrii ai filialei, Stanciu D. Mircea și alții, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, M.A.I., DG.F. - S.P.C.P. M.A.I. - C.S.P., M.A.I.; a dispus anularea

dispozițiilor art. 2 alin. (2), (3), (4), (6), (7), art. 6 alin. (1), (2), (4)

și art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 735/2010; a respins cererea de intervenție în

interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul M.A.I., ca

neîntemeiată; a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantei suma

de 210 lei cheltuieli de judecată; a dispus publicarea în M.O. a sentințe

potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, după rămânerea irevocabilă a acesteia.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că obiectul acțiunii,

așa cum a fost precizat de reclamantă, îl reprezintă anularea dispozițiilor art.

2 alin. (2), (3), (4), (6), (7), art. 6 alin. (1), (2), (4) și art. 10 alin. (2)

din H.G. nr. 735/2010, care reglementează recalcularea pensiilor stabilite

potrivit legislației privind pensiile militarilor de stat, pensiile de stat ale

polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și faptul că această hotărâre a fost

adoptată având în vedere art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, fiind

abrogată pe data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1 din 28 ianuarie 2011,

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor

proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

A mai reținut

instanța că reclamanții au invocat, drept principal motiv de anulabilitate a

textelor de mai sus, împrejurarea că prin acestea s-a adăugat la lege,

hotărârea fiind adoptată cu exces de putere, întrucât prevede obligativitatea

celor în cauză de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor și implicit

pentru diminuarea lor, precum și obligativitatea depunerii documentelor

doveditoare a veniturilor realizate, iar pentru neîndeplinirea acestor

obligații s-au stabilit și sancțiuni.

Instanța de fond a

apreciat, analizând dispozițiile din H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 și ale

Legii nr. 119/2010, că s-a adăugat la lege, că Legea nr. 119/2010 nu conține

nicio dispoziție care să prevadă în sarcina reclamanților obligația de depunere

a cererilor de recalculare a pensiei și a documentelor doveditoare a

veniturilor realizate, că raportarea la salariul mediu brut pe economie pentru

calcularea cuantumului pensiei se face numai în cazul în care nu pot fi

dovedite veniturile de natură salarială, nu și atunci când nu au fost depuse

documentele doveditoare în termenul de recalculare prevăzut de lege.

Instanța de fond a

constatat că prin actul atacat s-a realizat și o ingerință în dreptul la

respectarea bunurilor, că prevederile referitoare la obligația reclamanților de

a depune într-un interval scurt de timp documentele doveditoare necesare

recalculării pensiilor și de a depune o cerere în acest sens, făcând eforturi

substanțiale, sunt incompatibile și cu jurisprudența C.E.D.O. și cu prevederile

Convenției.

Având în vedere că

cererea de intervenție a fost făcută în interesul pârâtului, în raport cu

soluția dată în acțiunea principală, instanța a respins și cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de

intervenientul M.A.I., ca neîntemeiată și a obligat pârâtul Guvernul României

să plătească reclamantei suma de 210 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxe

judiciare de timbru, taxe poștale și taxe de redactare și multiplicare,

potrivit înscrisurilor depuse la dosar, dispunând și publicarea în M.O. a

sentinței potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, după rămânerea irevocabilă a

acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții M.A.I. și Guvernul României, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat de pârâtul Guvernul României se arată că, deși în motivarea

hotărârii sale a reținut că actul administrativ contestat a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 1/2011, instanța de fond nu a dispus respingerea acțiunii ca lipsită de

obiect, că actul administrativ contestat și-a pierdut valabilitatea la data de

31 ianuarie 2011, astfel că, prin sentința civilă pe care a pronunțat-o în

acest dosar, instanța de fond ar fi trebuit să dispună respingerea cererii de

chemare în judecată ca inadmisibilă, fiind lipsită de obiect.

Mai arată recurentul

că, în speță, instanța de fond nu a reținut nici evidenta lipsă de interes a

intimaților-reclamanți, având în vedere că părțile reclamante nu au făcut

dovada interesului legitim, personal, născut și actual, condiție de exercițiu a

oricărei acțiuni în justiție, deci și pentru promovarea cererii prin care au

solicitat anularea H.G. nr. 735/2010.

Se mai arată în

motivele de recurs că, în cauza dedusă judecății, părțile reclamante au urmărit

menținerea cuantumului drepturilor de pensie stabilite anterior în baza

legislației speciale și au solicitat suspendarea și anularea procesului de

recalculare a pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de

apărare, ordine publică și siguranță națională, fiind criticată metodologia

stabilită prin H.G. nr. 735/2010, că în condițiile în care eventualele efecte

produse de Legea nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010 sunt reglementate direct de

legiuitor prin O.U.G. nr. 1/2011, este evident că instanțele judecătorești nu

pot să înlăture aplicarea acestor dispoziții și că este evident că interesul

urmărit de părțile reclamante nu este legitim, iar cererea dedusă judecății

este ilicită.

Recurentul arată că instanța

de fond a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa procedurii administrative prealabile față de pârâtul Guvernul României,

că la data depunerii cererii de chemare în judecată

prin care a solicitat

anularea H.G. nr. 735/2010, reclamanta A.N.C.M.R.R. M.A.I., prin Filiala

Prahova, respectiv la data de 31 ianuarie 2011, asociația reclamantă nu

îndeplinise procedura administrativă prealabilă cu pârâtul Guvernul României.

Recurentul M.A.I.

arată în motivele de recurs faptul că prin sentința recurată instanța de fond a

admis cererea de anulare parțială a actului administrativ cu caracter normativ

dedus judecății, stabilind, în esență, faptul că H.G. în discuție adaugă la

lege, chiar dacă actul normativ indicat a fost abrogat explicit prin O.U.G. nr.

1/2011.

Se mai arată în

motivele de recurs formulate că, deși obiectul acțiunii deduse judecății este

constituit de o acțiune în anulare, având ca temei de drept art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, prin motivarea folosită, Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat, în

fapt, asupra unei presupuse excepții de nelegalitate, întrucât, numai în cazul

acesteia, doctrina și jurisprudența au apreciat că instanța competentă se poate

pronunța și asupra legalității unui act administrativ unilateral sau cu

caracter normativ abrogat.

Arată recurentul că,

așa cum reiese din cuprinsul hotărârii recurate, instanța de fond a dat

impresia că dorește să se pronunțe pe o presupusă lipsă de obiect a acțiunii

intimatului - reclamant, în fapt, aceasta a motivat și justificat, practic,

interesul persoanelor din cadrul organizației sindicale în cauză de a promova o

acțiune având ca obiect o hotărâre de guvern deja abrogată, în condițiile în

care, după cum se cunoaște în doctrină și în jurisprudența, lipsa de interes și

lipsa de obiect a unei cereri de chemare în judecată nu trebuie și nu pot fi

confundate.

Apreciază recurentul

că, ținând cont de faptul că H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată, intimata -

reclamantă nu mai poate justifica, legalmente, un drept actual sau un interes

legitim.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile declarate, va modifica sentința atacată, în sensul că va

respinge acțiunea reclamanților ca lipsită de interes, pentru considerentele în

continuare arătate.

Actul

administrativ contestat - H.G. nr. 735 din 02 iulie 2010 pentru recalcularea

pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat,

pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciarelor a fost abrogat prin art. 10

al O.U.G. nr. 1/2011, intrată în vigoare la 31 ianuarie 2011.

Noul

act normativ a justificat în preambulul său necesitatea instituirii unei etape

de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului

contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără nici o

culpă, nu au reușit în timpul pus la dispoziție de legiuitor să identifice

documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii

cariere.

Ținând

cont de exigențele subliniate de puterea judecătorească și de necesitatea unor

măsuri legislative care să oblige instituțiile să identifice și să transmită

caselor de pensii teritoriale elementele necesare stabilirii drepturilor la

pensie într-un mod obiectiv și justificativ, Executivul a apreciat că toate

aceste împrejurări vizează interesul public și constituie situații

extraordinare, astfel că în regim de urgență, în temeiul art. 115 alin. (4) din

Constituție a procedat la abrogarea H.G. nr. 735/2010 și la instituirea unei

noi metodologii de calcul a pensiilor revizuite ce au format obiectul O.U.G. nr.

1/2011.

În

condițiile abrogării H.G. nr. 735/2010 de către puterea executivă, prin O.U.G. nr.

1/2011, pentru motivele prezentate anterior, așa cum au fost indicate în

preambulul noului act normativ, nu se poate identifica interesul public născut

și actual care să necesite protecție juridică.

Așa

cum s-a apreciat în doctrină, prin abrogare se înțelege anularea, suprimarea

unei legi, sau apariția unei alte dispoziții legale, având ca efect scoaterea

din vigoare, total sau parțial, a unui act normativ, fiind de însăși esența

actului normativ abrogat faptul că acesta nu mai poate da naștere, modifica sau

stinge niciun fel de raporturi juridice și, pe cale de consecință, odată

abrogat, acesta nu mai poate fi anulat, întrucât norma juridică dedusă

discuției fusese deja anulată prin abrogare.

Așa

cum s-a cristalizat atât în doctrina de specialitate, cât și în jurisprudență,

una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este aceea ca

reclamantul să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiune. Această

condiție generală se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

deci nu doar cu prilejul introducerii acțiunii, ci și pe tot parcursul

soluționării unei cauze.

Activitatea judiciară

nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim

încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe

tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă

folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o

instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,

născut și actual.

Alături

de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una

dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența

unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși

C. proc. civ. nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în

doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel

care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind

de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul

practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie

să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana

reclamantului.

În

cauză, prin abrogarea expresă a hotărârii de guvern în discuție, interesul în promovarea

și susținerea cererii de chemare în judecată a fost depășit și nu mai este

actual.

De

altfel H.G. nr. 735/2010 - act administrativ cu caracter normativ, nu mai poate

produce efecte nu numai ca urmare a abrogării sale chiar de către autoritatea

administrativă emitentă, ca putere legiuitoare, ci și ca urmare a anulării,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind incidente în cauză dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 554/2004, așa încât și pentru coerența practicii

judiciare în acest domeniu, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursurile declarate de Guvernul României și M.A.I., va

modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea

reclamanților ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de M.A.I. și de Guvernul României împotriva sentinței nr. 174 din 31

mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 mai 2012.