ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 422 din 24 ianuarie

2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtul

Guvernul României, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanții A.I.

și C.R., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și, în baza

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a dispus suspendarea

executării H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit

legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale

polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 527 din 28 iulie

2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că aspectele de nelegalitate

ale H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite

potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale

polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, invocată de reclamanți, sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestui act.

H.G. nr. 735/2010

cuprinde dispoziții care exced celor prevăzute de Legea nr. 119/2010, deoarece

reglementează cu caracter imperativ obligația depunerii unei cereri de

recalculare a pensiei, precum și a unor documente doveditoare privind

veniturile realizate, pe care trebuie să le solicite prin centrele militare sau

prin unitățile militare din care au făcut parte, stabilind un termen de

acordare a drepturilor de pensii recalculate în raport de îndeplinirea acestei

obligații.

Instanța de fond

constatat că deși Legea nr. 119/2010 nu face nici o referire la pensiile stabilite

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin art. 11 din H.G.

nr. 735/2010 se dispune și recalcularea acestora, aceste aspecte fiind de

natură să inducă o îndoială serioasă asupra legalității actul administrativ și

să argumenteze existența „cazului bine justificat”.

Cazul bine justificat

derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar

executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca

justiția să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, constituie un

motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal

contestat.

Instanța de fond a

reținut că, în speță, existența unui prejudiciu material și viitor decurge din

însăși prevederile H.G. nr. 735/2010, care formează obiectul cererii de

suspendare, în condițiile în care reglementează, cu caracter imperativ,

determinarea cuantumului pensiei recalculate în raport de stagiile de cotizare

și punctajele medii anuale pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari,

conform documentelor doveditoare depuse în termenul pentru recalculare prevăzut

de lege, în caz contrar, urmând a se proceda discriminatoriu la determinarea

punctajului mediu anual prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, ca

un fel de sancțiune care intervine în cazul nedepunerii în termen a

documentelor doveditoare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece recalcularea pensiilor intimaților se face prin efectul Legii nr.

119/2010 și este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. 1 din acest

act normativ, iar nu facultativă și lăsată la latitudinea beneficiarilor,

astfel cum a reținut prima instanță, care a apreciat că H.G. nr. 735/2010 le-ar

impune acestora să solicite această recalculare, prin adăugare la lege.

Recurentul consideră

că în mod eronat prima instanță a reținut că suntem în prezența unui caz bine

justificat, că este eronat și argumentul reținut de prima instanță, care se

bazează pe caracterul iminent al pagubei rezultat din art. 1 al H.G. nr.

735/2010, prin aplicarea căruia pensiile recalculate vor intra în plată

începând cu ianuarie 2011.

Recurentul mai apreciază

că în condițiile în care chiar instanța a reținut că plata pensiei recalculată se

va face doar începând cu luna ianuarie 2011, prejudiciul iminent invocat de reclamanți

și reținut ca atare de instanța de fond nu este actual.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

H.G. nr. 735 din 2

iulie 2010 (pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind

pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor

publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată

prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.

Cum actul administrativ

a cărui suspendare se solicită a fost abrogat, efectele suspendării de executare

dispuse de prima instanță nu mai subzistă la acest moment.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că recurentul nu mai are interes în soluționarea căii de atac a recursului,

în raport cu cele prezentate, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată

și întreținută fără justificarea unui folos practic urmărit.

Literatura de specialitate

și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală ce

trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit

nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și în momentul întocmirii altor acte

procedurale.

Interesul reprezintă folosul

practic material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea, acesta

trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca lipsit de

interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României

împotriva sentinței civile nr. 422 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie

2012.