ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2014

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 8 februarie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.C. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea încheierii din 24 ianuarie 2012, în sensul admiterii contestației sale împotriva deciziei din 6 decembrie 2012 emisă în baza raportului și procesului-verbal de constatare din 31 octombrie 2012, precum și suspendarea acestei decizii în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.

Hotărârile primei instanțe Prin încheierea din 13 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a deciziei nr. 28/2012, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 2230 din 3 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.C., reținând, în esență, următoarele: Reclamantul a contestat decizia nr. 28/2012, emisă de pârâtă, în privința măsurilor dispuse la pct. I.2, I.4, II.1, I.5, I.6, I.8, I.9, I.10, II.2 și II.

La pct. I.2 s-a dispus ca „în vederea înlăturării abaterilor consemnate la pct. 2 din decizie, ordonatorul de credite va lua măsurile legale necesare care să conducă la asigurarea respectării pe viitor a principiilor contabile care stau la baza evaluării elementelor patrimoniale, a veniturilor și cheltuielilor în situațiile financiare anuale și la efectuarea corecturilor necesare în contabilitate, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare”. Prin acțiune, reclamanta a susținut doar faptul că în timpul misiunii de audit a procedat la înlăturarea neregulilor constatate prin emiterea unei note contabile prin care a fost stornată suma de 25.769,64 RON din conturile de cheltuieli pe anul 2012 fiind efectuate regularizări de cheltuieli pe seama rezultatului raportat. Față de faptul că în decizie, la pct. I.2, a fost impusă obligația de a se lua măsurile legale necesare care să conducă la asigurarea respectării „pe viitor” a principiilor contabile, în mod evident faptul că reclamantul a remediat în timpul controlului neregulile constatate dintr-o perioadă anterioară, cea supusă controlului, nu are nicio relevanță. Luarea de măsuri pe viitor pentru evitarea producerii de nereguli asemănătoare este o măsură cu caracter preventiv, iar reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a acestei măsuri dispuse de pârâtă. La pct. I.4 din decizie, s-a reținut că pârâtul a dispus luarea de măsuri legale care să conducă la (1) respectarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare și a celor privind inventarea patrimoniului și asigurarea integrității acestuia, (2) la identificarea și înregistrarea tuturor bunurilor de natura obiectelor de inventar, care există în folosință, achiziționate în anul 2011 și în continuare, în contul corespondent aferent, în vederea prezentării unei situații reale și exacte a patrimoniului și (3) la identificarea pe utilizatori a bunurilor și deschiderea în evidența operativă a „fișei de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință” pentru fiecare dintre acestea. De asemenea cu privire la aceleași abateri consemnate la pct. 4 din decizie au fost dispuse și măsurile de la pct. II subpct. 1, măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora. Majoritatea susținerilor reclamantului din acțiune se referă la aceste măsuri pe care le-a apreciat nejustificate, însă, remedierea unor abateri pe parcursul misiunii de audit nu are relevanță, deoarece, așa cum s-a arătat în precedent, măsurile dispuse la pct. I.4 au ca scop respectarea pe viitor a prevederilor legale în privința angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor bugetare, precum și a celor privind inventarierea patrimoniului reclamantului și asigurarea integrității acestui patrimoniu. Referitor la stabilirea și recuperarea prejudiciului cauzat de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală în anul 2011 a cheltuielilor în sumă totală de 47.737,33 RON, reprezentând contravaloarea unor bunuri a căror achiziție a fost interzisă de O.U.G. nr. 34/2009: rafturi (bunuri de mobilier) în valoare de 28.355,33 RON și mochetă (bun tip inventar gospodăresc) în valoare de 19.382 RON, se rețin următoarele: Raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009 și ale anexei nr. 1 la H.G. nr. 2139/2004, nu are nicio relevanță distincția pe care o face reclamantul între rafturi metalice și rafturi de tip mobilier. De asemenea, invocarea Legii arhivelor naționale nr. 16/1996 nu are nicio relevanță în cauză, deoarece obligația referitoare la păstrarea documentelor și la asigurarea împotriva distrugerii și degradării nu poate duce la concluzia că se poate deroga de la prevederile unei legi speciale cu referire la achizițiile care pot fi efectuate sau nu de către instituțiile ori autoritățile publice într-o anumită perioadă, în condițiile în care O.U.G. nr. 34/2009 a fost emisă tocmai în contextul unei crize economice mondiale care a impus reducerea cheltuielilor de către toate instituțiile și autoritățile publice, atât cele privind baza materială, cât și cele de personal. Totodată, s-a reținut, cu referire la anexa la H.G. nr. 2139/2004, că la clasa 3.1.6 intră orice alt mobilier neregăsit în cadrul grupei 3.1, astfel că nu are nici o relevanță dacă este vorba de achiziția de mobilier metalic sau de alt tip de mobilier, deoarece hotărârea Guvernului a avut în vedere clasificarea tuturor mijloacelor fixe și în mod evident rafturile metalice nu pot fi încadrate în grupele 1 și 2 (adică construcții, instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații) și nici în cadrul sistemelor de protecție prevăzute la grupa 3, subgrupa 3, ci în grupa 3 subgrupa 1 care face obiectul interdicției prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009. Mai mult decât atât, la pct. 4 din decizia contestată, s-au reținut și alte nereguli privind aceste cheltuieli, nereguli ce țin de modul în care au fost angajate cheltuielile (propunerea de angajare după emiterea facturii, fără fundamentare din punctul de vedere al necesității și nicio evaluare a prețurilor sumelor necesare) și modul în care au fost înregistrate cheltuielile (manopera separat de bunuri), neconcordanțe între cele menționate în referatul de necesitate și nota justificativă. Față de cele arătate se constată legală și temeinică atât decizia atacată cât și încheierea prin care a fost respinsă contestația reclamantului în privința măsurilor de la pct. I.4 și II.1 din decizie. Aceeași situație este aplicabilă și în privința achiziției mochetei, în privința căreia nu poate fi reținută încadrarea la o alta grupă decât cea privind inventarul gospodăresc, covoarele fiind enumerate în H.G. nr. 2139/2004 doar cu titlu de exemplu. Așadar, susținerile reclamantului că mocheta trebuie asimilată elementelor de finisaj ori că această cheltuială era necesară datorită stării deplorabile a podelei nu poate duce la concluzia că decizia atacată este netemeinică și nelegală. În codul CPV mocheta nu este individualizată în grupa acoperitoare de podea, neexistând niciun considerent pentru a nu fi încadrată alături de covoare mai ales că în mai multe dicționare aceasta este definită ca o țesătură plușată folosită pentru confecționarea covoarelor sau la tapițarea sau capitonarea mobilei. Chiar din definiția citată de reclamant, „bucată de țesătură, care acoperă (de obicei) toata suprafața podelei”, reiese că nu este obligatoriu ca mocheta să acopere toată suprafața podelei, astfel că asimilarea cu covorul este mult mai proprie scopului pentru care este folosită. Faptul că, în prezent, mocheta este folosită cel mai des pentru a acoperi întreaga suprafață a unei încăperi și sunt aplicabile procedee de lipire, din considerente practice, pentru a se evita deplasarea acesteia, nu face ca mocheta să fie încadrată într-o altă categorie în afara obiectelor de inventar gospodăresc, care erau interzise de la achiziționare conform O.U.G. nr. 34/2009. La pct. 4 lit. c) din decizia atacată au fost reținute și alte neregularități privind modalitatea de achiziție și de înregistrare în contabilitate a cheltuielii privind mocheta, precum și înregistrarea ca obiecte de inventar. Reclamantul nu a combătut în niciun fel aceste rețineri ale pârâtului și mai mult se constată că în mod total nejustificat în facturile privind achiziția mochetei a fost trecută sintagma „servicii de refasonare și recondiționare a mochetei” când în fapt a fost vorba despre achiziția de mochetă nouă. La pct. I subpct. 5, 6, 8 din decizie pârâta a impus măsuri pentru ca pe viitor să nu se mai înregistreze abateri de natura celor constatate prin procesul-verbal de constatare din 30 octombrie 2012, sens în care a impus ordonatorului de credite să ia măsurile legale pentru respectarea unor principii ale contabilității, cum sunt cel al independenței exercițiului, pentru evidențierea cheltuielilor în funcție de natura și destinația acestora, impunerea unor proceduri de lucru în privința inventarierii bunurilor și utilizarea listelor de inventar prevăzute în reglementările legale. Așadar, înlăturarea neregulilor constatate pe parcursul misiunii de audit nu are nicio relevanță în privința măsurilor ce trebuie adoptate de ordonatorul de credite pentru ca astfel de nereguli să nu mai existe pe viitor. Referitor la susținerile reclamantului în sensul că A.N.R.M.A.P. nu a sesizat nicio inadvertență referitoare la achizițiile reclamantei se rețin următoarele. În raport cu prevederile art. 66 1 din Normele, aprobate prin H.G. nr. 1660/2006, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din H.G. nr. 167/2010, instanța a reținut că nu are nicio relevanță dacă A.N.R.M.A.P. a sesizat sau nu o inadvertență cu privire la o anumită achiziție cât timp pârâtul a constatat prin procesul-verbal contestat și prin decizia atacată că nivelul achizițiilor prin utilizarea mijloacelor electronice a fost de doar 31,26% și nu de 40%. Prin urmare și măsura de la pct. I.9 din decizie este temeinică și legală. Reținând legalitatea și temeinicia măsurii de la pct. I.10, instanța a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, ca urmare a achiziționării în mod direct de produse și servicii cu încălcarea pragului valoric impus de acest text de lege. La pct. 9 din decizie, cu refere la achiziția de agende și calendare de birou, au fost arătate neregularitățile constatate cu privire la aceste cheltuieli, începând cu neconcordanțele care există între referatul de necesitate și nota justificativă (care se referă la cu totul alte produse decât cele achiziționate), la faptul că ordonanțarea de plată și plata s-au făcut în condițiile în care nu existau documente privind recepționarea mărfii, descrierea mărfii în factură a fost una generică, nu s-au întocmit bonuri de consum. Instanța a constatat că în mod corect s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 500/2002 și ale pct. 2 din Ordinul ministrului finanțelor Publice nr. 1792/2002. Nu au relevanță susținerile reclamantului dacă puteau sau nu să fie încadrate agendele și calendarele ca și furnituri de birou, deoarece nu acesta a fost cauza impunerii măsurii de la pct. II.2 din decizia contestată, ci nerespectarea prevederilor legale indicate mai sus. Nici în privința pct. II.3 din decizia atacată nu se pot reține susținerile reclamantului referitoare la nelegalitatea măsurii impuse, instanța reținând că este culpa reclamantului că a încadrat în mod nejustificat achiziția unui program informatic la servicii de extindere a rețelei pentru atribuirea aleatorie a contestațiilor. Constatările pârâtei din decizie în sensul că achiziția s-a efectuat fără evidențierea sa în Programul de achiziții publice pe anul 2011, fără a fi fost aprobate credite bugetare în acest scop, fără a se fi înregistrat în evidența contabilă și fără a se calcula amortizarea aferentă nu au fost combătute în niciun fel de către reclamant, iar acesta nu poate să-și invoce propria culpă. 3. Calea de atac exercitată Reclamantul C.N.S.C. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2230 din 3 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând soluția primei instanțe în privința aspectelor arătate, în esență, în continuare. Susține recurentul-reclamant că nu sunt justificate măsurile dispuse la pct. II.1 din decizie pentru înlăturarea abaterilor, deoarece C.N.S.C. a procedat la înlăturarea neregulilor constatate în timpul misiunii de audit, conform celor consemnate la pct. 2.3, 4.2.2.și 4.2.6 din procesul-verbal de constatare. În acest sens, recurentul-reclamant invocă faptul că, la pct. 2.3 și 4.2.2 din procesul-verbal de constatare, s-a consemnat că „în timpul misiunii de audit, entitatea a identificat bunurile de natura obiectelor de inventar pe fiecare utilizator prin întocmirea unor note de evaluare, a întocmit note de recepție și constatare de diferențe și bonuri de consum, înregistrând bunurile în evidența operativ-contabilă și a stornat cheltuielile efectuare în anul 2011, prin rezultatul reportat, conform notei contabile din 31 octombrie 2012” și că „în timpul controlului, entitatea a procedat la întocmirea notei de recepție a bonului de consum pe noua valoare și corectarea erorilor în contabilitate, pentru înregistrarea bunurilor la valoarea reală”. Totodată, recurentul-reclamant susține că abaterile de la pct. 2.3 și 4.2.2 nu se regăsesc printre punctele de vedere divergente menționate în procesul-verbal de constatare. Se arată că sumele de 28.355,33 RON (rafturi - bunuri tip mobilier) și 2.002,96 RON (bunuri de natura obiectelor de inventar, constând în rafturi pentru arhivă) nu se regăsesc printre abaterile generatoare de prejudicii. Recurentul-reclamant reiterează argumentul că nu a achiziționat „rafturi de tip mobilier”, ci „rafturi metalice” și „servicii de reamaenajare și recondiționare structuri metalice pentru arhivă”, iar, prin actele contestate, achiziția acestor bunuri în mod eronat a fost încadrată la subgrupele 3.1. „Mobilier” și 3.2. „Aparatură birotică”, așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009 și Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. În acest sens, recurentul-reclamant susține că bunurile/serviciile au fost achiziționate pentru protecția valorilor materiale (dosare cu termen de păstrare), astfel că pot fi încadrate în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale” - 3.3.2. - „Unități de depozitare valori și purtători de date”, care sunt exceptate de la prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009. Se mai arată că achiziția „etajerelor de arhivare” a fost impusă de dispozițiile art. 12, art. 18 1 , art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea arhivelor naționale nr. 16/1996 și dispozițiile art. 35, art. 81, art. 82 și art. 84 din Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, aprobate de Arhivele Naționale prin Ordinul nr. 217/1996. Recurentul-reclamant reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond în sensul că a achiziționat „servicii de refasonare și recondiționare mochete”, iar nu mochetă și serviciul de montaj mochetă, susținând că interdicția prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009 se aplică numai produselor menționate la pct. 3.1.4 - „Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale prețioase, covoare, oglinzi, candelabre etc.”, precum și obiectelor de inventar de natura acestora. Se arată că achiziția a reprezentat o necesitate, din cauza stării deplorabile a podelei, iar mocheta nu se încadrează în categoria covoarelor, în sensul dispozițiilor menționate. Sub acest aspect, recurentul-reclamant reiterează argumentele invocate în fața primei instanțe. Cu referire la pct. II subpct. 3 din decizie, prin care s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 10 din decizie, prin „stabilirea întinderii prejudiciului, recuperarea și virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de persoanele care se fac răspunzătoare de prejudiciul cauzat de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală în anul 2011 a cheltuielilor efectuate cu un program informatic în valoare de 26.921,64 RON, pe baza contractului de servicii din 22 noiembrie 2011, având un obiect diferit, respectiv servicii de extindere a rețelei pentru atribuirea aleatorie a contestațiilor”, recurentul-reclamant susține că, în timpul misiunii de audit, C.N.S.C. a procedat la înlăturarea neregulilor constatate, în sensul că „a înregistrat în evidența contabilă activul necorporal, cât și amortizarea aferentă”, iar această așa-zisă abatere nu se regăsește printre abaterile generatoare de prejudicii. Se arată că efectele juridice ale recomandării echipei de control s-au soldat cu modificarea naturii contractului (contractul de servicii a devenit contract de furnizare produs). Această schimbare a dus, pe cale de consecință, la imposibilitatea regăsirii lui în programul anual al achizițiilor aferent anului 2011. În altă ordine de idei, niciun act normativ în domeniul achizițiilor publice (O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006) nu prevede vreo sancțiune pentru achiziționarea unor produse/servicii/lucrări neintroduse în programul anual al achizițiilor publice. Modificarea acestui program are doar rolul de a acoperi necesitățile care nu au fost prevăzute inițial, modificare ce este condiționată de asigurarea surselor de finanțare, astfel cum prevede art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 925/2006. Or, în speță, C.N.S.C. a încheiat în anul 2011 un contract de prestări servicii pentru care la momentul respectiv am avut credite bugetare aprobate la articolul menționat mai sus, respectiv 20.30.30. „alte cheltuieli cu bunuri și servicii”. Evident că, în anul 2012, prin schimbarea naturii contractului ca urmare a recomandărilor echipei de control, produsul respectiv nu poate să se regăsească în programul anual al achizițiilor publice elaborat în anul 2011 și nici în creditele bugetare aprobate.

Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de recurent, în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Criticile recurentului vizând greșita încadrare a bunurilor și serviciilor achiziționate în sfera de aplicare a interdicției prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, se observă că art. 24 din ordonanța de urgență are următorul conținut: „ Art. 24. - (1) De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de: a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la alin. (1) al art. 3 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare; b) mobilier și aparatură birotică, așa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. „Mobilier” și 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou. (2) Asigurarea necesităților de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice. (3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2): a) autoritățile și instituțiile publice nou-înființate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numai în primul an de funcționare, dacă acestea nu provin din restructurarea și/sau reorganizarea altor instituții publice, deja existente; b) achizițiile pentru realizarea proiectelor finanțate din împrumuturi, din fonduri externe nerambursabile și din fondurile de cofinanțare și prefinanțare aferente, precum și din fonduri provenite din donații și sponsorizări; c) obiectivele de investiții cu punere în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu condiția ca în devizul general al lucrării acestea să fi fost prevăzute ca primă dotare. d) închirierea de autoturisme de către Ministerul Afacerilor Externe, pentru asigurarea logisticii necesare organizării evenimentelor de politică externă, doar în situația în care autovehiculele din parcul instituției nu corespund obiectivelor care trebuie îndeplinite. e) achiziționarea de autoturisme în cadrul «Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național», aprobat prin O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare; f) achizițiile necesare organizării de către Parlamentul României a sesiunii Adunării Parlamentare a NATO din anul 2011. (4) Achizițiile publice aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii procedurilor respective, numai în condițiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, spre publicare anunțul sau invitația de participare.” Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a constatat că, prin actele contestate, întemeiat s-a stabilit că C.N.S.C. a achiziționat „rafturi de tip mobilier” supuse interdicției de achiziționare prin prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009, întrucât acestea se încadrează la subgrupele 3.1. „Mobilier” și 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. Sunt lipsite de temei susținerile recurentului în sensul că mobilierul achiziționat reprezintă „rafturi metalice” și „servicii de reamaenajare și recondiționare structuri metalice pentru arhivă”, încadrate în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale” - 3.3.2. - „Unități de depozitare valori și purtători de date”, care sunt exceptate de la prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009. În acest sens, Înalta Curte observă că, în subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale” din Catalogul aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, sunt menționate următoarele: „3.3.1. Echipamente de protecție mecanică - grilaje, grătare, uși blindate, uși de securitate, ferestre și panouri de securitate (antiefracție, antivandal, antiglonț). 3.3.2. Unități de depozitare valori și purtători de date (case de bani, seifuri, dulapuri ignifuge etc.). 3.3.3. Automate bancare, bancomate. 3.3.4. Sisteme de protecție la incendiu (elemente de detecție și de acționare, centrale de semnalizare și acționare etc.). 3.3.

Sisteme pentru identificare și controlul accesului supraveghere și alarmă la efracție. 3.3.

Alte sisteme de protecție a valorilor umane și materiale neregăsite în cadrul subgrupei 3.3.”. Or, atâta timp cât bunurile și serviciile în discuție au fost achiziționate în baza notei justificative în care se menționează necesitatea achiziționării de „rafturi metalice pentru arhivă”, „pentru buna desfășurare a activității C.N.S.C.”, rezultă că, în mod corect, acestea au fost încadrate în subgrupele 3.1. „Mobilier” și 3.2. „Aparatură birotică” din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din Catalogul, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. Se observă că bunurile și serviciile achiziționate de recurentul-reclamant nu sunt bunuri de genul celor exemplificate la subgrupa 3.3. - „Sisteme de protecție a valorilor umane și materiale”, care, prin natura lor, presupun existența anumitor elemente de protecție, inexistente în cazul „rafturilor metalice” și „serviciilor de reamenajare și recondiționare structuri metalice pentru arhivă”. În acest sens, se observă că, în nota justificativă din 17 mai 2011 (menționată la dosarul Curții de apel), necesitatea achiziției nu a fost motivată de respectarea cadrului legal în materia Arhivelor Naționale, astfel că nu pot fi primite susținerile corelative ale recurentului referitoare la fundamentul legal al achiziției „etajerelor de arhivare”. Susținerile recurentului referitoare la achiziția de „servicii de refasonare și recondiționare mochete” nu pot fi primite, prima instanță reținând cu just temei faptul că, prin actele contestate, în mod corect s-a constatat că produsele și serviciile respective sunt supuse, de asemenea, interdicției prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009, întrucât se încadrează la pct. 3.1.4 - „Inventar gospodăresc: tacâmuri din metale prețioase, covoare, oglinzi, candelabre etc.” din Catalogul, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004. De altfel, se observă că, în legsilația internă, mocheta este reglementată alături de categoria covoarelor. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, cu titlu de exemplu, prevederile art. 50 lit. a) din Normele de igienă și sănătate publică pr ivind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014; diviziunea 13 grupa 139 clasa 1393 din Clasificarea activităților din economia națională - CAEN Rev. 2 , aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007. De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile referitoare la remedierea unora dintre abaterile constatate în timpul misiunii de audit ori la cele în privința cărora nu au existat punte de vedere divergente, întrucât mențiunile din actele contestate prin care se impune remedierea pentru ca, în viitor, să nu mai fie săvârșite nereguli similare nu este de natură să atragă sancțiunea anulării actelor vizate de prezentul demers judiciar. Totodată, Înalta Curte observă că susținerile recurentului referitoare la pct. II subpct. 3 din decizie, privind abaterea privind cheltuielile aferente „Serviciilor de extindere a rețelei pentru atribuirea aleatorie a contestațiilor” se referă în principal la efectele juridice pe care recomandarea echipei de control le produce, pentru anul 2012, în privința programului anual de achiziții publice și creditelor bugetare aprobate. Or, efectele juridice ulterioare nu sunt de natură a fundamenta sancțiunea anulării actelor contestate. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N.S.C.