ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 11

din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta SC V.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea

Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC V.C. SRL, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

2.1. Motivele de

casare

În susținerea

recursului declarat reclamanta a invocat în drept motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora se

poate cere casarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

cauzei, precum și atunci când au fost încălcate sau greșit aplicate normele de

drept material.

2.2. Principalele

argumente invocate

- Cu privire la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

deși reclamanta a indicat acest text de lege, se constată că nu s-au formulat

în fapt critici referitoare la motivarea sentinței.

- Cu privire la

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

reclamanta a susținut în esență că instanța a aplicat eronat prevederile

legale, reținând crearea de condiții artificiale pentru ca societatea să

beneficieze de sprijin financiar și să obțină un avantaj ce contravine

obiectivelor prevăzute de Ghidul solicitantului pentru măsura 312.

Astfel, reclamanta a arătat

că nu poate constitui motiv de nelegalitate a cererii de finanțare existența unor

similitudini între propria documentație și cea a unei alte societăți și nici împrejurarea

că, deși societatea nu a desfășurat nicio activitate de la înființare, a încheiat

un contract de prestări servicii de execuție lucrări.

Reclamanta a precizat

că a întrunit toate condițiile de eligibilitate, astfel cum a stabilit inițial însăși

pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care a notificat societatea

că se va proceda la semnarea contractului de finanțare, pentru ca, ulterior, la

1 an de la selectarea proiectului pentru finanțare, să susțină că nu sunt îndeplinite

condițiile de eligibilitate.

S-a învederat de asemenea,

că Ghidul solicitantului nu interzice ca două societăți distincte, cu patrimonii

și asociați diferiți, chiar situate în aceeași localitate și cu același obiect de

activitate, să-și elaboreze proiectele de finanțare prin același specialist, neavând

relevanță faptul că acesta a deținut calitatea de administrator al societății tocmai

în vederea întocmirii și depunerii documentației, firmă din care s-a retras la momentul

aprobării inițiale a proiectului.

Prin întâmpinarea formulată

pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului,

arătând în esență că nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de reclamantă,

instanța de fond reținând justificat legalitatea și temeinicia notificării privind

declararea proiectului cu statut de contract neîncheiat.

Pârâta a învederat că,

astfel cum a reținut prima instanță, la reverificarea documentației s-a constatat

că au fost create condiții artificiale pentru obținerea sprijinului pe măsura 312

și că societatea nu poate face dovada cofinanțării, fiind în imposibilitate de a

implementa proiectul.

S-a arătat, sub primul

aspect reținut, că reverificarea a constatat existența similitudinilor dintre documentația

reclamantei cu cea a SC F.V.C. SRL, respectiv: aceeași localizare a proiectelor,

memorii justificative similare întocmite de același elaborator, același tip de activitate,

același finanțator pentru cofinanțare, cerere depusă la aceeași dată și aceeași

unitate bancară, oferte identice pentru utilaje, unul dintre administratori comun

pentru ambele societăți și pentru finanțatorul SC I.P. SRL.

Totodată, a precizat pârâta,

ambele societăți au fost înființate în anul 2011, nu au desfășurat activitate de

la data înființării, nu au angajați și nu dispun de active corporale sau necorporale,

aspecte de natură a susține concluzia că nu se poate face dovada finanțării.

Pârâta a menționat și

faptul că, în raport de valoarea cumulată a celor două proiecte, ce depășește suma

de 200.000 euro - valoarea maximă a sprijinului acordat pe măsura 312- de împrejurarea

că societatea care asigura sumele de cofinanțare pentru cei doi beneficiari avea

un obiect de activitate similar, dar nu se încadra pentru eligibilitate, s-au creat

suspiciuni privind fracționarea artificială a patrimoniului cu scopul de a depăși

plafonul maxim de sprijin financiar sau pentru a beneficia de mai multe proiecte

în derulare pe aceeași măsură.

S-a învederat și faptul

că la solicitarea autorității pârâte, societatea reclamantă nu a fost în măsură

să facă dovada existenței în contul bancar a disponibilului de sumă care să acopere

valoarea contribuției proprii, în care sens era necesar să atașeze un extras de

cont extins și facturi fiscale privind efectuarea plăților.

Prin răspunsul la întâmpinare,

reclamanta și-a menținut criticile formulate prin recursul declarat, invocând Hotărârea

Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 434 din 12 septembrie 2013, referitoare

la interpretarea sintagmei „condiții artificiale” și la cele 2 cerințe necesare

a fi constatate cumulativ pentru respingerea finanțării unui proiect.

4.Procedura de soluționare

a recursului

4.1.Cu privire la examinarea

recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză,

în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul

filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23

iunie 2014.

Prin încheierea din 8

octombrie 2014, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, completul

filtru a admis recursul în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

și a fixat termen pentru judecata în fond.

4.2.Cu privire la fondul

recursului

4.2.1.Analiza motivelor

de casare invocate

- Cu privire la motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

Verificând considerentele

sentinței recurate, Curtea constată că acestea îndeplinesc exigențele prevederilor

art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța analizând în mod adecvat probele

dosarului și explicând raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția de respingere

a acțiunii.

De altfel, reclamanta

nu a formulat critici concrete referitoare la motivarea sentinței, rezumându-se

la indicarea textului ce reglementează motivul de nelegalitate prevăzut de art.

488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Cu privire la motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Curtea constată că nu

se impune casarea hotărârii nici prin prisma motivului de nelegalitate reglementat

de textul de lege susmenționat, reținând în acest sens că instanța de fond a făcut

o corectă aplicare a normelor de drept material incidente.

De menționat că reclamanta

nu a negat nici existența similitudinilor între cererile de finanțare ale celor

două societăți și nici faptul că nu desfășurase nicio activitate de la înființare,

susținând însă că aceste aspecte nu pot fi considerate ca atrăgând neeligibilitatea

proiectului, nefiind prevăzute ca atare în legislația aplicabilă, respectiv, Ghidul

solicitantului pentru măsura 312 sau Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 567/2008.

În susținerea recursului,

reclamanta s-a prevalat de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată

în cauza C - 434/12 din 12 septembrie 2013, privind interpretarea art. 4 alin.

(8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere

în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul

pentru dezvoltare rurală.

Potrivit acestei hotărâri,

este de competența instanței să aprecieze elementele de probă obiective care permit

să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru

a beneficia de plată, s-a urmărit în exclusivitate obținerea unui avantaj care contravine

obiectivelor schemei de ajutor.

În aceeași hotărâre se

arată că textul din regulament trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere

de plată să fie respinsă pentru motivul că un proiect de investiții nu are autonomie

funcțională sau că există o legătură juridică între candidați la acordarea ajutorului,

fără a fi luate în considerare celelalte elemente obiective.

Susținerile reclamantei

privind nelegalitatea notificării și împrejurarea că proiectul său de investiții

îndeplinește condițiile de eligibilitate nu au suport legal și nici probator.

Potrivit prevederilor

art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 nu se poate efectua

nici o plată către beneficiari în cazul în care s-a stabilit că au creat în mod

artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii

unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În cauză, autoritatea

pârâtă a făcut o corectă aplicare a acestei norme, astfel cum a reținut și instanța

de fond, stabilind că reclamanta, alături de o altă candidată la acordarea de plăți,

au procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând

astfel a se depăși plafonul maxim de sprijin financiar.

Or, o asemenea practică

este interzisă de prevederile H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general

de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare

Rurală prin programul 2007-2013.

Astfel, în conformitate

cu art. 21 alin. (1) din H.G. pentru beneficiarii care primesc finanțare pentru

proiectele aferente măsurilor cuprinse în axa 3 din planul național de dezvoltare

rurală, pe baza declarației pe propria răspundere, valoarea totală a ajutoarelor

de minimis acordate aceluiași beneficiar nu va depăși 200.000 euro pe durata a 3

ani fiscali, perioadă care va fi evaluată pe o bază continuă, astfel încât pentru

fiecare nouă acordare a unui ajutor de minimis se va determina suma totală a ajutorului

de minimis acordat în anul fiscal în cauză, precum și pe perioada ultimilor 2 ani

fiscali.

Prima instanță a interpretat

în mod corect prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011, reținând

existența unei coordonări deliberate între societățile implicate în proiecte de

investiții similare, în care sens a constatat că notificarea emisă de autoritatea

pârâtă este legală și temeinică, existând premisele creării de condiții artificiale

pentru a se beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat măsurii 312.

Instanța de fond a reținut

neîndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzută la pct. 6 din Fișa E 3.1 de

verificare, justificat de existența similitudinilor dintre cererile de finanțare

și documentația prezentată de cei doi solicitanți și de împrejurarea că ambele societăți

- SC V.C. SRL și SC F.V.C. SRL - precum și finanțatorul lor, SC I.P. SRL, care le

asigura valoarea necesară pentru cofinanțarea proiectelor au printre administratori

aceeași persoană, V.A.A.

De menționat că SC I.P.

SRL este autorizată și desfășoară activități aferente cod CAEN similar cu cel al

celorlalte două societăți și nu se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili.

Instanța de fond a analizat

în mod corect probele dosarului, constatând legalitatea actelor administrative prin

care proiectul de investiții al reclamantei a fost declarat cu statut de contract

de finanțare neîncheiat, criticile formulate prin recurs fiind nefondate.

4.2.2. Soluția instanței

de recurs

În raport de considerentele

expuse mai sus, în baza art. 497 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul

declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC V.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 11/CA-PI din 24 ianuarie 2014 a Curții

de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2015.