ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 11 din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC V.C. SRL, în condițiile art. 483 C. proc. civ. 2.1. Motivele de casare În susținerea recursului declarat reclamanta a invocat în drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, precum și atunci când au fost încălcate sau greșit aplicate normele de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate - Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deși reclamanta a indicat acest text de lege, se constată că nu s-au formulat în fapt critici referitoare la motivarea sentinței. - Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susținut în esență că instanța a aplicat eronat prevederile legale, reținând crearea de condiții artificiale pentru ca societatea să beneficieze de sprijin financiar și să obțină un avantaj ce contravine obiectivelor prevăzute de Ghidul solicitantului pentru măsura 312. Astfel, reclamanta a arătat că nu poate constitui motiv de nelegalitate a cererii de finanțare existența unor similitudini între propria documentație și cea a unei alte societăți și nici împrejurarea că, deși societatea nu a desfășurat nicio activitate de la înființare, a încheiat un contract de prestări servicii de execuție lucrări.

Reclamanta a precizat că a întrunit toate condițiile de eligibilitate, astfel cum a stabilit inițial însăși pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care a notificat societatea că se va proceda la semnarea contractului de finanțare, pentru ca, ulterior, la 1 an de la selectarea proiectului pentru finanțare, să susțină că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate. S-a învederat de asemenea, că Ghidul solicitantului nu interzice ca două societăți distincte, cu patrimonii și asociați diferiți, chiar situate în aceeași localitate și cu același obiect de activitate, să-și elaboreze proiectele de finanțare prin același specialist, neavând relevanță faptul că acesta a deținut calitatea de administrator al societății tocmai în vederea întocmirii și depunerii documentației, firmă din care s-a retras la momentul aprobării inițiale a proiectului.

3. Apărările intimatei Prin întâmpinarea formulată pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, arătând în esență că nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, instanța de fond reținând justificat legalitatea și temeinicia notificării privind declararea proiectului cu statut de contract neîncheiat. Pârâta a învederat că, astfel cum a reținut prima instanță, la reverificarea documentației s-a constatat că au fost create condiții artificiale pentru obținerea sprijinului pe măsura 312 și că societatea nu poate face dovada cofinanțării, fiind în imposibilitate de a implementa proiectul. S-a arătat, sub primul aspect reținut, că reverificarea a constatat existența similitudinilor dintre documentația reclamantei cu cea a SC F.V.C.

SRL, respectiv: aceeași localizare a proiectelor, memorii justificative similare întocmite de același elaborator, același tip de activitate, același finanțator pentru cofinanțare, cerere depusă la aceeași dată și aceeași unitate bancară, oferte identice pentru utilaje, unul dintre administratori comun pentru ambele societăți și pentru finanțatorul SC I.P. SRL. Totodată, a precizat pârâta, ambele societăți au fost înființate în anul 2011, nu au desfășurat activitate de la data înființării, nu au angajați și nu dispun de active corporale sau necorporale, aspecte de natură a susține concluzia că nu se poate face dovada finanțării.

Pârâta a menționat și faptul că, în raport de valoarea cumulată a celor două proiecte, ce depășește suma de 200.000 euro - valoarea maximă a sprijinului acordat pe măsura 312- de împrejurarea că societatea care asigura sumele de cofinanțare pentru cei doi beneficiari avea un obiect de activitate similar, dar nu se încadra pentru eligibilitate, s-au creat suspiciuni privind fracționarea artificială a patrimoniului cu scopul de a depăși plafonul maxim de sprijin financiar sau pentru a beneficia de mai multe proiecte în derulare pe aceeași măsură. S-a învederat și faptul că la solicitarea autorității pârâte, societatea reclamantă nu a fost în măsură să facă dovada existenței în contul bancar a disponibilului de sumă care să acopere valoarea contribuției proprii, în care sens era necesar să atașeze un extras de cont extins și facturi fiscale privind efectuarea plăților.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta și-a menținut criticile formulate prin recursul declarat, invocând Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 434 din 12 septembrie 2013, referitoare la interpretarea sintagmei „condiții artificiale” și la cele 2 cerințe necesare a fi constatate cumulativ pentru respingerea finanțării unui proiect. 4.Procedura de soluționare a recursului 4.1.Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014. Prin încheierea din 8 octombrie 2014, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, completul filtru a admis recursul în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc.

civ. și a fixat termen pentru judecata în fond. 4.2.Cu privire la fondul recursului 4.2.1.Analiza motivelor de casare invocate - Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Verificând considerentele sentinței recurate, Curtea constată că acestea îndeplinesc exigențele prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța analizând în mod adecvat probele dosarului și explicând raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția de respingere a acțiunii. De altfel, reclamanta nu a formulat critici concrete referitoare la motivarea sentinței, rezumându-se la indicarea textului ce reglementează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. - Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că nu se impune casarea hotărârii nici prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de textul de lege susmenționat, reținând în acest sens că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente. De menționat că reclamanta nu a negat nici existența similitudinilor între cererile de finanțare ale celor două societăți și nici faptul că nu desfășurase nicio activitate de la înființare, susținând însă că aceste aspecte nu pot fi considerate ca atrăgând neeligibilitatea proiectului, nefiind prevăzute ca atare în legislația aplicabilă, respectiv, Ghidul solicitantului pentru măsura 312 sau Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 567/2008.

În susținerea recursului, reclamanta s-a prevalat de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C - 434/12 din 12 septembrie 2013, privind interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală. Potrivit acestei hotărâri, este de competența instanței să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată, s-a urmărit în exclusivitate obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În aceeași hotărâre se arată că textul din regulament trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată să fie respinsă pentru motivul că un proiect de investiții nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidați la acordarea ajutorului, fără a fi luate în considerare celelalte elemente obiective. Susținerile reclamantei privind nelegalitatea notificării și împrejurarea că proiectul său de investiții îndeplinește condițiile de eligibilitate nu au suport legal și nici probator. Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 nu se poate efectua nici o plată către beneficiari în cazul în care s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În cauză, autoritatea pârâtă a făcut o corectă aplicare a acestei norme, astfel cum a reținut și instanța de fond, stabilind că reclamanta, alături de o altă candidată la acordarea de plăți, au procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând astfel a se depăși plafonul maxim de sprijin financiar. Or, o asemenea practică este interzisă de prevederile H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin programul 2007-2013. Astfel, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din H.G.

pentru beneficiarii care primesc finanțare pentru proiectele aferente măsurilor cuprinse în axa 3 din planul național de dezvoltare rurală, pe baza declarației pe propria răspundere, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate aceluiași beneficiar nu va depăși 200.000 euro pe durata a 3 ani fiscali, perioadă care va fi evaluată pe o bază continuă, astfel încât pentru fiecare nouă acordare a unui ajutor de minimis se va determina suma totală a ajutorului de minimis acordat în anul fiscal în cauză, precum și pe perioada ultimilor 2 ani fiscali.

Prima instanță a interpretat în mod corect prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011, reținând existența unei coordonări deliberate între societățile implicate în proiecte de investiții similare, în care sens a constatat că notificarea emisă de autoritatea pârâtă este legală și temeinică, existând premisele creării de condiții artificiale pentru a se beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat măsurii 312. Instanța de fond a reținut neîndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzută la pct. 6 din Fișa E 3.1 de verificare, justificat de existența similitudinilor dintre cererile de finanțare și documentația prezentată de cei doi solicitanți și de împrejurarea că ambele societăți - SC V.C.

SRL și SC F.V.C. SRL - precum și finanțatorul lor, SC I.P. SRL, care le asigura valoarea necesară pentru cofinanțarea proiectelor au printre administratori aceeași persoană, V.A.A. De menționat că SC I.P. SRL este autorizată și desfășoară activități aferente cod CAEN similar cu cel al celorlalte două societăți și nu se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili. Instanța de fond a analizat în mod corect probele dosarului, constatând legalitatea actelor administrative prin care proiectul de investiții al reclamantei a fost declarat cu statut de contract de finanțare neîncheiat, criticile formulate prin recurs fiind nefondate. 4.2.2. Soluția instanței de recurs În raport de considerentele expuse mai sus, în baza art. 497 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 11/CA-PI din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.