ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 februarie 2015, reclamanta SC A. Câmpia Ierului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea notificării din 17 octombrie 2014 înregistrate în 17 octombrie 2014, anularea Deciziei Comisiei de contestații înregistrate în 12 noiembrie 2014 și obligarea pârâtei la plata sumei de 8.

405.588,61 lei, reprezentând tranșa a II-a aferentă contractului de finanțare din 19 februarie 2013.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 98 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că primul motiv de casare este acela ca sentința contestata cuprinde motive contradictorii, motiv încadrat de legiuitor în alin. (6) art. 488 Noul C. proc. civ.

Hotărârea trebuie sa conțină motivele de fapt și de drept care a format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, în prezenta speța motivele hotărârii recurate sunt contradictorii.

În opinia recurentei, contradicția poate fi constatată pe tot cuprinsul considerentelor, respectiv la pagina 20 a sentinței recurate în prezenta cerere, aliniatul penultim, instanța reține că "prin comercializarea produselor obținute de reclamanta către firmele propriilor membri, în procent de peste 60% din producția obținută." pentru ca în aliniatul ultim să reia ideea astfel "prin comercializarea produselor agricole în mod exclusiv către aceleași societăți ..."

În aliniatul penultim al paginii 21 instanța reține "Deși în cuprinsul contractului de finanțare nu este prevăzută expres interdicția de comercializare către anumite persoane, totuși comercializarea trebuia să respecte obiectivele generale.". Și în acest aliniat instanța expune motive contradictorii, motive prin care obligă societatea la respectarea unor clauze inexistente în contract.

Mai precizează recurenta că prin modul de redactare a considerentelor instanța nu a făcut o analiză raportat la argumentele invocate prin cererea introductivă, dar și prin răspunsul la întâmpinare, limitându-se să reproducă parte din aspectele invocate de pârâtă, fără a realiza coroborarea între acestea și cele invocate de recurentă. Prin acest aspect, i-a produs o vătămare, în sensul că a reținut considerente contradictorii care au dus la soluția respingerii cererii.

Al doilea motiv de casare invocat, este cel prevăzut de alin. (8) art. 488 Noul C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În prezenta speță instanța, interpretând greșit normele de drept material a reținut în sarcina recurentei obligații neincluse în contractul din 19 februarie 2013. Chiar instanța a reținut în considerente că, în cuprinsul contractului de finanțare nu este prevăzuta expres interdicția de comercializare a produselor către anumite persoane, pentru ca ulterior sa stabilească în sarcina recurentei criterii suplimentare pentru comercializarea produselor.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a ținut cont de apărarea sa în ceea ce privește obligațiile asumate prin contractul din 29 februarie 2013, în cuprinsul acestui contract nu exista obligația de a verifica asociații/acționarii societăților cu care avea relații comerciale instituita. În cuprinsul documentației depuse în vederea încheierii contractului de finanțare a precizat, cu titlu exemplificativ, că va desfășura relații comerciale cu societățile pentru care s-a constatat de către AFIR, și ulterior de către instanța, că au dus la crearea unor condiții artificiale.

Având în vedere că relațiile comerciale cu aceste societăți au fost prezentate înainte de încheierea contractului, AFIR ar fi trebuit să sesizeze la acel moment faptul că societățile respective sunt incompatibile cu condițiile comerciale impuse de derularea contractului.

Mai mult, în situația în care a reținut în sarcina recurentei criterii suplimentare, instanța trebuia să țină cont de faptul că, o parte din producție a fost comercializată în condiții necontestate de către intimata-pârâtă, respectiv 32,42% din producție a fost comercializată către terți, respectându-se întocmai condițiile de eligibilitate pentru comercializarea acestor cote din producție.

Cu toate acestea, instanța a respins în întregime cererea de anulare a notificării din 17 octombrie 2014, înregistrată la secretariatul A.F.I.R din 17 octombrie 2014, și anulare a adresei din 12 noiembrie 2014, implicit și cu privire la persoanele față de care nu s-au creat acele "condiții artificiale".

În situația interpretării corecte a prevederilor contractului din 19 februarie 2013, instanța ar fi trebuit să admită acțiunea cel puțin în parte, respectiv ar fi trebui să dispună anularea parțială a actelor și să dispună obligarea pârâtei la achitarea cotei de 32,42% din suma solicitată la data de 17 iulie 2014 prin cererea pentru achitarea celei de a doua tranșe.

Prin interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv prin crearea unor criterii și obligații inexistente în sarcina recurentei instanța a dispus respingerea acțiunii în totalitate.

În interpretarea normelor de drept material instanța a încălcat principiul "libi lex nou distinguit, nec nos distinguere debemus", adăugând la lege, respectiv la contractul din 19 februarie 2013 care în prezenta speță constituie legea părților, respectiv chiar a celor care au semnat contractul, după o procedură prealabilă de verificare efectuată chiar de către pârâtă.

1.4 Apărările intimatei-pârâte:

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în cauză, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

A precizat intimata că în ceea ce privește solicitarea recurentei de "casare a hotărârii recurate și, trimiterea cauzei spre rejudecare", este nefondată întrucât potrivit art. 497 din Noul C. proc. civ. "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată.

Așadar, deși recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond totuși aceasta nu înțelege să aducă argumente care să demonstreze că prima instanța a pronunțat sentința recurată fără a analiza documentele depuse la dosarul cauzei, sau că instanța a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, reclamanta făcând referire doar la nelegalitatea procesului-verbal a cărui anulare s-a solicitat.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, potrivit căruia "sentința contestată cuprinde motive contradictorii potrivit art. 488 alin. (6) Noul C. proc. civ.", intimata îl apreciază ca fiind nefondat, recurenta menționând doar parțial reținerile instanței de fond.

Susține intimata că instanța de fond a analizat în mod temeinic și legal prevederile legale și contractuale asumate de beneficiar, nerezultând o contradicție în motivarea instanței de fond care indică în mod clar că "prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii au fost create condiții artificiale în vederea obținerii sprijinului nerambursabil".

Cu privire la motivul de recurs invocat, potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (8) Noul C. proc. civ.", intimata îl apreciază ca fiind nefondat întrucât instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentei-reclamante, analizând fiecare dintre aspectele susținute de aceasta ca și temei al nelegalității actelor administrative atacate, precum și actele depuse la dosarul cauzei atât de intimată cât și de reclamant.

Împrejurarea că instanța de fond a înțeles să dea valoare susținerilor A.F.I.R., nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nelegală, ci doar la concluzia că aspectele prezentate în apărare corespund prevederilor legale și contractuale încălcate de beneficiarul Programului PNDR.

A susținut intimata că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că SC A. Câmpia Ierului SRL încalcă criteriile de eligibilitate comercializând majoritatea produselor agricole indirect către proprii membrii, respectiv către SC B. SRL ai cărei asociați fac parte din SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului, și către societatea D. ZRT - asociat unic în SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului.

În acest sens, s-a constatat că prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii s-au creat condiții artificiale în vederea obținerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice și operaționale ale măsurii 142 care prevăd creșterea competitivității sectorului agricol primar, neputându-se dezvolta echilibrat relațiile dintre producător, sectoarele de procesare și comercializare în condiții de concurență reală, precum și adaptarea producției din punct de vedere calitativ și cantitativ la cerințele și exigențele pieței, aspect reținut și de instanța de fond.

Așadar, arată că prin comercializarea produselor agricole în mod exclusiv către aceleași societăți se limitează competitivitatea sectoarelor primare, îngrădind accesul celorlalte societăți, ignorând prevederile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale și principiul general al bunei - credințe și principiul concurenței loiale, așa cum reține și instanța de fond.

Se menționează că, așa cum a reținut și instanța de fond, buna-credință și libera concurență nu au fost respectate de beneficiară care, prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii, a creat condiții artificiale în vederea obținerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice și operaționale ale măsurii 142.

În acest context, reclamanta avea obligația de a respecta obligațiile contractuale și legale asumate prin semnarea contractului de finanțare, întrucât primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar și furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenției de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

În consecință, așa cum a reținut și instanța de fond A.F.I.R. a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în ceea ce privește administrarea fondurilor europene iar pe de altă parte, emiterea procesului-verbal de constatare menționat nu este consecința voinței unilaterale a A.F.I.R., ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare, care nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestui contract.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Verificând documentele dosarului și susținerile părților, precum și actele normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Un prim motiv de recurs invocat de recurentă se referă la pretinsa motivare contradictorie a instanței de fond.

O atare critică nu poate fi reținută, având în vedere că prima instanță a folosit, în redactarea sentinței pronunțate, un raționament logico juridic lipsit de contradicții și care, justifică, în final, soluția adoptată.

Nemulțumirile recurentei, cu privire la hotărârea primei instanțe, nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie și nu ar fi analizat argumentele ambelor părți.

Dimpotrivă, se observă că prima instanță a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale incidente, precum și modul de aplicare a lor la speța de față, iar soluția exprimată prin dispozitiv reprezintă corolarul motivelor ce o preced.

Ca atare, acest prim motiv de recurs este nefondat și nu va fi primit.

Al doilea motiv de casare invocat, este cel prevăzut de alin. (8) al art. 488 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestei critici, recurenta a apreciat că prima instanță a reținut, în sarcina sa, obligații neincluse în contractul din 19 februarie 2013.

Înalta Curte reține că prin notificarea din 17 octombrie 2014 emisă de intimata-pârâtă AFIR, recurenta-reclamantă a fost informată că dosarul cererii de plată tranșa 2 a fost declarat neeligibil întrucât Grupul de producători agricoli Câmpia Ierului încalcă criteriile de eligibilitate, comercializând majoritatea produselor agricole indirect către propriii membri, invocându-se dispozițiile art. 13 din Anexa I la Contractul de finanțare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și SC A. Câmpia Ierului SRL a fost încheiat contractul de finanțare din 19 februarie 2012, obiectul contractului reprezentându-l acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului cu titlul "Sprijin financiar pentru SC A. Câmpia Ierului SRL".

Potrivit art. 13 din contractului de finanțare din 19 februarie 2012, (a cărui nerespectare a fost invocată în notificarea contestată):

"1. Sprijinul va fi acordat de către Autoritatea Contractantă pe baza documentelor justificative depuse de grupul de producători care îndeplinește condițiile minime de acordare a acestuia:

a) Beneficiarul, pentru a fi eligibil trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să îndeplinească condițiile de recunoaștere;

- să fie recunoscut oficial de către Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

- să respecte condițiile minime de recunoaștere, pe toată durata de acordare a sprijinului;

- să aibă personalitate juridică înființată la inițiativa producătorilor agricoli și forestieri care să-i permită să-și exercite drepturile și obligațiile în conformitate cu legislația națională;

- să prevadă în statut clar și fără echivoc, faptul că grupul de producători:

- stabilește o strategie de piață, în scopul echilibrării raportului cerere-ofertă, precum și garantării unor venituri certe și echitabile membrilor săi;

- adaptează în comun structura producției la cerințele pieței;

- stabilește reguli unitare de producție, obligatorii pentru toți membrii producători ai grupului, prin care să se asigure un nivel de calitate a produselor;

- elaborează și aplică unitar, regulile comerciale specifice fiecărei categorii de produs/grupe de produse;

- preia și comercializează producția membrilor grupului de producători stabilită pentru valorificare;

- stabilește reguli unitare pentru sortarea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor.

b) Beneficiarul, pentru a fi recunoscut trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- grupul de producători să fie format din cel puțin 5 membri;

- să comercializeze cel puțin 75% din producția proprie prin intermediul grupului de producători;

- dovedește prin evidența contabilă o valoare minimă a producției comercializate, pentru grupa de produs pentru care solicită recunoașterea, de cel puțin 10.000 euro, echivalent în lei;

- deține un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare și urmărire cantitativă, calitativă și valorică a producției membrilor;

- membrii grupului de producători au obligația de a plăti contribuțiile financiare prevăzute în actul constitutiv pentru înființarea și funcționarea grupului de producători;

- să aibă prevăzute în actul constitutiv sau în statut obligațiile membrilor și ale grupului de producători;

- să dispună de organe de conducere și mijloace tehnice care să-i permită să asigure managementul comercial și financiar pentru funcționarea grupului de producători;

- grupul de producători a fost recunoscut de către MADR începând cu 1 ianuarie 2007. Responsabilul grupului de producători trebuie să prezinte, diploma (studii superioare, specialitate, liceu) care să ateste pregătirea profesională în domeniul de activitate al grupului de producători sau declarație pe propria răspundere în care să se menționeze că reprezentantul legal al grupului de producători va urma și va absolvi un stagiu de pregătire, atestat oficial, conform legislației naționale în vigoare, în maxim un an de la semnarea Contractului de finanțare.

Aceste dispoziții sunt în concordanță cu cele din Ghidul solicitantului aferent măsurii 142 potrivit cărora, persoana juridică înființată cu scopul de a comercializa în comun produsele agricole și silvice ale membrilor, trebuie să urmărească realizarea următoarelor obiective:

"a) planificarea și modificarea producției conform cererii pieței, în special conform condițiilor de calitate și cantitate;

b) promovarea concentrării ofertei și plasarea pe piață a produselor obținute de membrii săi;

c) reducerea costurilor de producție și stabilirea prețurilor la producător;

d) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producție și gestiune a deșeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecția calității apelor, a solului și a peisajului natural, precum și menținerea și/sau promovarea biodiversității."

În legătură cu motivul concret, pentru care recurentei-reclamante i-a fost refuzată cererea de plată, se constată că prima instanță a stabilit că "deși în cuprinsul contractului de finanțare nu este prevăzută expres interdicția de comercializare către anumite persoane, totuși comercializarea produselor obținute trebuie să respecte obiectivele generale".

Pornind de la această premisă, Înalta Curte observă, de asemenea, că în contractul de finanțare nu există interdicția reținută de organul constatator, însă, nici intimata și nici instanța de fond, nu au stabilit în concret, care obiective generale ale măsurii 142 au fost încălcate de recurenta din prezenta cauză.

Astfel, în concret, neregula reținută de intimată este aceea că: "cererea de plată, în urma analizării a fost declarată ca fiind neeligibilă, întrucât beneficiara comercializează produse agricole în valoare totală de 8.405.588,61 lei după cum urmează: - 64,26% din produse, respectiv 5.401.593,55 lei comercializate către SC B. SRL, care are ca asociați persoane fizice pe F. - cota de participare la capitalul social de 37,5%, G. - cotă de participare de 25% și H. - cotă de participare de 37,5% aceștia fiind asociați cu aceiași pondere la SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului cu o cotă de 34,15% din capitalul social;

- 3,32% din produse, respectiv 279.378,00 lei sunt comercializate către societatea D. ZRT - societate care este asociat unic la SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului cu o cotă de 34,15% din capitalul social;

- diferența de 32,42% din producție fiind comercializată de către terți."

Așadar, s-a concluzionat că SC A. Câmpia Ierului SRL încalcă criteriile de eligibilitate comercializând majoritatea produselor agricole indirect către proprii membrii, respectiv către SC B. SRL ai cărei asociați fac parte din SC C. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului, și către societatea D. ZRT - asociat unic în SC E. SRL - membră a grupului de producători agricoli Câmpia Ierului.

Intimata susține că prin comercializarea propriilor produse către firmele propriilor membrii s-au creat condiții artificiale în vederea obținerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiectivele generale, specifice și operaționale ale măsurii 142.

Însă, nu se arată, în concret, care interdicție din contractul de finanțare și din obiectivele generale, specifice și operaționale ale măsurii 142, au fost încălcate de recurenta-reclamantă, cu atât mai mult, cu cât textul de lege a cărei nerespectare se pretinde, a fost redat mai sus și din lecturarea acestuia nu rezultă, în mod cert o atare obligație.

Aceasta a fost, de altfel și concluzia instanței de fond, care, pentru justificarea soluției de confirmare a măsurii autorității, a făcut trimitere la obiectivele generale, specifice și operaționale ale măsurii 142, fără însă a le indica.

Firesc era, însă, ca pentru stabilirea și individualizarea sancțiunii, să se arate în concret fapta săvârșită și mai ales norma de drept încălcată, nu să se facă trimitere la niște principii generale, a căror incidentă în speță, nu a fost concretizată.

Or, este de principiu că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o obligație și o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune cu deosebire, în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în condițiile în care textul de lege din contractul de finanțare este incert, iar neregula pretins săvârșită de recurenta reclamantă nu rezultă cu certitudine din redactarea acestuia, intimata avea obligația de a indica, în concret, ce principiu al măsurii 142 a fost încălcat de aceasta și în ce modalitate.

În lipsa unei astfel de precizări, controlul instanțelor nu poate fi exercitat, întrucât nu se cunoaște cu rigurozitate, care este actul normativ ce sancționează comportamentul pretins nelegal. Prin urmare, actul administrativ emis într-o atare manieră, în care nu s-au indicat elementele de fapt și de drept, ce pot permite destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei autorității, este afectat în legalitatea sa.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și va dispune admiterea acestuia, cu consecința anulării actului administrativ emis în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu consecința casării hotărârii instanței de fond, și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă. Pe cale de consecință, se va dispune anularea notificării din 17 octombrie 2014 și deciziei de soluționare a contestației din 12 noiembrie 2014 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând tranșa 2 aferentă contractului de finanțare din 19 februarie 2013.

În conformitate cu prevederile art. 494 raportat la art. 451 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 98/CA - P.I. din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantei SC A. SRL.

Anulează notificarea din 17 octombrie 2014 și decizia de soluționare a contestației din 12 noiembrie 2014 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Obligă pârâta la plata sumei de 8.405.588,61 lei reprezentând tranșa 2 aferentă contractului de finanțare din 19 februarie 2013.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 550 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2018.