ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3018/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3018/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 7203/3/2013 la data de .18

februarie 2013, revizuienții A.N. și G.N. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC F. SA, P.C. și P.C. și

P.V., revizuirea sentinței civile nr. 784 din 03 octombrie 2013 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 7392/2002.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că solicită revizuirea sentinței civile mai sus menționate, schimbarea

în parte a acesteia, în sensul atribuirii în natură a întregului imobil teren

și construcție situat în București, sector 2, reclamanților, eu obligarea

acestora la plata unei sulte către P.C.

Prin sentința civilă nr. 784 din 03

octombrie 2003, definitivă prin Decizia civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004,

și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 24/R din 17 ianuarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de

autorii reclamanților, N.C. și N.M. (tată și unchi), fiind recunoscut dreptul

de proprietate al acestora asupra unei cote de VA din imobilul situat la adresa

menționată, a fost dispusă ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren și

construcție cu atribuirea în natură a întregului imobil intervenientului P.C.,

cu obligarea acestuia la plata sumei de 2.008.443.601 lei, cu titlu de sultă.

În anul 2008 reclamanții au formulat

plângere la C.E.D.O. pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, iar la

10 aprilie 2012 prin decizia Ilie Stana și alții împotriva României, instanța

de contencios european a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.,

respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea

acestuia într-un termen rezonabil.

Reclamanții au arătat că instanța de

la Strasbourg a statuat în decizia pronunțată că recunoașterea făcută de Guvern

este suficientă pentru a se constata încălcarea art. 6 parag. 1 C.E.D.O.,

respectiv dreptul la un proces echitabil prin soluționarea acestuia într-un

termen rezonabil, în considerarea faptului că pentru înlăturarea consecințelor

grave ale acestor încălcări, reclamanții au la dispoziție procedura revizuirii

prevăzută de dreptul intern. Au mai susținut că în prezent, consecințele grave

ale încălcărilor constatate de C.E.D.O. continuă să persiste și să producă

efecte și neputând fi remediate decât prin intermediul căii extraordinare de

atac a revizuirii.

Prin sentința civilă nr. 1791 din 15

octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire și a obligat revizuienții la plata către

intimat P.C. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin decizia C.E.D.O. Ilie Stana împotriva

României și 16 alte cereri, din 10 aprilie 2012, s-a luat notă de

declarațiile Guvernului Român pârât în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenție cu

privire la durata procedurilor și modalitățile de asigurare a respectării

angajamentelor la care se face referire în acestea, dispunând scoaterea

cererilor de pe rol în legătură cu capătul menționat și respingerea restului

cererilor, ca inadmisibile. Prin declarațiile menționate, autoritățile române

au admis că durata procedurilor în cauzele reclamanților nu au respectat

cerința termenului rezonabil prevăzută de art 6 din Convenție și au declarat că

sunt pregătite să plătească reclamanților sumele prezentate în tabele, dintre

care pentru cauza conexată Niculescu c. României, pentru o durată a procedurii

de 9 ani și 5 luni pentru 3 grade de jurisdicție, despăgubiri de 2.000 euro.

În speță, soluționarea partajului a

fost realizată prin sentința civilă nr. 784 din 03 octombrie 2003 a

Tribunalului București secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia

civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004 și irevocabilă prin Decizia civilă nr.

24/R din 17 ianuarie 200S a Curții de Apel București, secția IX civilă.

Decizia civilă nr. 1878 din 01

octombrie 2004 cu privire la care revizuienții au solicitat revizuirea, deși au

formulat-o în. cadrul unei cereri de revizuire a sentinței civile nr. 784 din

03 octombrie 2003, a soluționat apelul pe fond. Instanța de apel a respins ca

nefondat apelul, analizând inclusiv motivul de apel relativ la varianta de

partajare dispusă de prima instanță. Decizia civilă nr. 24/R din 07 ianuarie

2008 a Curții de Apel București a soluționat recursul prin respingerea lui ca

nefondat, constatând aplicarea greșită a legii de către instanța de apel

relativ la varianta de partajare a imobilului. Prin urmare, instanța care a

analizat ultima chestiunea litigioasă supusă judecății și despre care se invocă

că ar fi consecința încălcării termenului rezonabil de soluționare a cauzei,

este instanța de recurs. Ceea ce a trecut în autoritatea de lucru judecat a

fost, așadar, decizia instanței de recurs, prin care s-a analizat aplicarea

legii la soluționarea cererii de partajare a imobilului, recursul fiind

respins, ca nefondat. Tribunalul a reținut astfel că, cererea de revizuire este

inadmisibilă din perspectiva obiectului căii de atac.

Din a doua perspectivă, a

admisibilității cererii de revizuire pentru îndeplinirea condiției existenței

unei încălcări grave a drepturilor și libertăților fundamentale datorată

hotărârii judecătorești atacate ale cărei consecințe grave continuă să se

producă, tribunalul a reținut cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În speță, C.E.D.O. a constatat

recunoașterea iaeuta de către Guvern referitoare la încălcarea dreptului la un

proces echitabil, prin nesofuționarea cauzei într-un termen rezonabil. Această

recunoaștere a determinat pronunțarea unei decizii C.E.D.O., prin care Statul

român a fost obligat la plata către reclamanți la plata unor despăgubiri.

Instanța de contencios administrativ nu a constatat și analizat însă vreo

încălcare a Convenției prin care să atragă redeschiderea procedurii judiciare

pr calea revizuirii, astfel cum a fost reținut în cauzele Lupaș c. României,

Weissmarm c României eîc). în aceste din urmă situații, singura cale de

înlăturare a consecințelor produse ca umare a lipsei accesului la instanță a

reprezentat-o redeschiderea procedurii în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Împotriva sentinței tribunalului, au

declarat apel atât revizuenții A.N. și G.N. cât și intimații P.C. și P.C. și

P.V.

În dezvoltarea motivelor de apel,

revizuenții au arătat că în mod greșit Tribunalul București a reținut că a fost

solicitată revizuirea Deciziei civile nr. 1878 din data de 01 octombrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civila.

Prin urmare, întreaga analiză a

Tribunalului București cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire

este nelegală, de vreme ce instanța s-a raportat la o alta hotărâre decât cea

la care au solicitat în mod expres revizuirea.

Considerentele pentru care Tribunalul

București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire sunt vădit

nefondate, având în vedere sentința civilă nr. 784 din data de 03 octombrie

2003, rămasă definitiva prin respingerea apelului, a cărei revizuire au

solicitat-o.

Or, din perspectiva obiectului căii de

atac, revizuirea, este admisibilă, raportat la dispozițiile art. 322 pct. 9 din

C. proc. civ.

Motivarea inadmisibilității cererii de

revizuire raportat ia faptul că ultima instanță care a analizat chestiunea

litigioasă a fost instanța de recurs, este nefondata. Astfel, Tribunalul

București a considerat greșit că ceea ce a trecut în puterea autorității de

lucru judecat este hotărârea instanței de recurs.

Instanța de la Strasbourg, prin

decizia pronunțată în cauza Niculescu vs România, soluționată în cadrul cauzei

Stana și alții vs. România, a luat act de recunoașterea făcuta de Guvernul

român, care a admis că a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil

intr-un termen rezonabil.

Tocmai durata excesivă a procedurilor

interne, totalizând în fmal 18 ani de procese, a determinat instanța de

judecata națională să atribuie imobilul unui terț.

Prin urmare, doar prin revizuirea

sentinței civile nr. 784 din 03 octombrie 2003 și pronunțarea unei hotărâri pe

fondul cauzei, care să analizeze esența cazului dedus judecății și să nu fie

ținută de durata procedurii la nivel național si de faptul că familia P. este

cea care a ocupat imobilul pe durata acestor procedurilor judiciare, pot fi

înlăturate consecințele grave ale încălcărilor recunoscute de Guvernul Român și

constatate de C.E.D.O.

Prin apelul declarat, intimații P.C.

și P.C. și P.V. au criticat soluția tribunalului din perspectiva soluției

pronunțate cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, care

a fost admisă doar în parte.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a

arătat că în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că apelanții intimați

au efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, într-un

cuantum nerezonabii raportat la complexitatea dosarului, procedând la reducerea

acestora de la 9.920 lei și 1.000 lei.

Dimpotrivă, cauza a ridicat

problematici diverse și complexe, întrucât, pentru redactarea întâmpinării, în

vederea formulării unei apărări, a fost necesară studierea dosarului în care a

fost pronunțată sentința civilă nr. 784 din 03 octombrie 2003 pentru a înțelege

contextul în care aceasta a fost pronunțată, și pentru a aprecia în ce manieră

revizuirea formulată este sau nu admisibilă.

Pe cale de consecință complexitatea

dosarului nu a fost dată de actele procedurale realizate efectiv în cauză,

astfel cum în mod neîntemeiat apreciază instanța de fond, ci de natura și

întinderea actelor procedurale anterioare ce au condus la soluțiile asupra

cărora avocatul intimaților trebuia să se informeze temeinic pentru a putea

redacta întâmpinarea și a susține oral respingerea cererii de revizuire, fapt

pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere la momentul la care a dispus

reducerea cheltuielilor de judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 132

din Statutul Profesiei de Avocat, la stabilirea onorariului sunt avute în

vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul și volumul de muncă solicitate

pentru executarea mandatului, natura și dificultatea cauzei, notorietatea,

experiența, reputația și titlurile avocatului, situația financiară a clientului

precum și constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările

cauzei pentru a asigura servicii legale performante. Așadar, instanța de fond

trebuia să aibă în vederea experiența și notorietatea apărătorului, de faptul

că acesta deține titlul de doctor în drept, că deține funcția de decan al

Baroului Ilfov, precum și experiența acestuia, acumulată în aproximativ 15 ani

de exercitare a profesiei, conform înscrisurilor atașate prezentului apel,

precum și natura și complexitatea cauzei.

Prin Decizia nr. 176/A din 15 aprilie

2014 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă ,a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții N.A. și N.G. și a admis apelul declarat de

intimatul P.C. în sensul în care a schimbat în parte sentința apelată și a

obligat pe reclamanți la plata sume de 6.000 lei cheltuieli de judecata, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanții N.A. și N.G. au solicitat

revizuirea sentinței civile nr. 784 din 03 octombrie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă prin Decizia civilă nr.

1878 din 01 octombrie 2004, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 24/R din 17

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Sentința împotriva căreia s-a formulat

prezenta cerere de revizuire se încadrează în sfera hotărârilor susceptibile de

a fi atacate cu revizuire, contrar celor reținute de prima instanță, întrucât

este o hotărâre dată în primă instanță, atacată cu apel, cererea de apel fiind

respinsă ca nefondată.

Potrivit art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive precum și a unei hotărâri a

unei instanțe de recurs când evocă fondul, se poate cere și în situația în care

C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fondamentale

datorate unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei

încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii pronunțate.

Una din condițiile ce trebuie

îndeplinite pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

este aceea ca încăicarea constatată de C.E.D.O. să fi produs consecințe grave,

consecințe ce continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate, or, în speță, această condiție nu este îndeplinită.

Observând hotărârea pronunțată de

C.E.D.O. de care se prevalează reclamanții, se constată că instanța europeană a

luat act de recunoașterea făcută de Guvernul Român, care a admis că în cauză a

existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva

nesoluționării acestuia într-un termen rezonabil.

În raport de conținutul și

dispozitivul hotărârii instanței europene, este indiscutabil că s-a reținut

încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca

urmare a faptului că nu a fost finalizată într-un termen rezonabil procedura de

partaj.

Însă, în cadrul procedurii declanșată

la instanța europeană nu s-a reținut încăicarea de către instanțele naționale,

în litigiul ce s-a purtat între părți, litigiu soluționat prin sentința civilă

nr. 784/2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a cărei

revizuire se cere, a vreunui alt drept reglementat de Convenție.

Reiese deci că, în cauză, nu sunt

întrunite cerințele art. 322 pct. 9 C. proc. civ., respectiv nici aceea ca

hotărârea a cărei revizuire se cere să fi produs prin ea însăși o încălcare a

drepturilor reclamanților și nici aceea ea încăicarea constatată de C.E.D.O. să

continue să se producă, iar consecințele acestei încălcări să nu poată fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Redeschiderea procesului pe calea

revizuirii și. rejudecarea cauzei, ar conduce la prelungirea duratei

procedurilor jurisdicționale, iar consecințele încălcării constatate de

C.E.D.O. prin hotărârea de care se prevalează recurenta revizuientă nu ar

înceta să se producă, ci, dimpotrivă, s-ar perpetua pe o durată incertă.

În ceea ce privește apelul declarat de

intimații pârâți, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată în

temeiul art. 274 C. proc. civ, este reprezentat de culpa procesuală a părții

„care cade în pretenții".

Stabilind că temeiul juridic al

acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a

părții care a căzut în pretenții, fapta acesteia declanșează o răspundere

civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare

a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a

câștigat procesul a fost nevoită să le avanseze.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. prevăd că „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloid onorariilor

minimale, când constată motivat că simt nepotrivit de mici sau mari, față de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

În speță, însă, procedând la reducerea

onorariului de avocat achitat de apelanții intimați, tribunalul nu a ținut

seama de criteriile la care se referă aceste dispoziții legale, respectiv de

complexitatea pricinii și de munca depusă de avocat.

Astfel, deși obiectul litigiului îl

constituie o cerere de revizuire, aceasta nu înseamnă că o astfel de cerere are

întotdeauna o complexitate redusă. în speță, revizuirea sentinței civile nr.

784/2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost solicitată

pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței

europene, de care s-au prevalat revizuenții fiind atipică, încălcarea art. 6

alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție fiind constatată pe baza

recunoașterii tăcute de Guvernul Român în mai multe cauze aliate pe rolul

C.E.D.O., printre care și cea promovată de apelanții revizuenți.

Atipicul situației a necesitat din

partea avocatului pârâților studierea juris prudenței și doctrinei, problemele

de drept puse în discuție în revizuire fiind diferite de cele avute în vedere

la soluționarea fondului litigiului purtat între părți.

Mai mult, instanța de fond a

îmbrățișat soluția de inadmisibîlitatea a cererii de revizuire și motivele

invocate de intimați prin întâmpinare în susținerea acestui fine de neprimire.

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 132

din Statutul Profesiei de Avocat, prevăd că la stabilirea onorariului, sunt

avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul și volumul de muncă

solicitate pentru executarea mandatului, natura și dificultatea cauzei,

notorietatea, experiența, reputația și titlurile avocatului. Așadar, instanța

de fond trebuia sa aibă în. vedere experiența și notorietatea apărătorului

apelanților intimați, de faptul că acesta deține titlul de doctor în drept, că

deține funcția de decan al Baroului Ilfov, criterii în raport de care se

apreciază că reducerea cheltuielilor de judecată, realizată de instanța de fond

în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., este excesivă.

Prin urmare, având în vedere natura

cauzei, documentele depuse și criteriile menționate anterior, un onorariu

avocațial în cuantum de 6.000 lei corespunde gradului de complexitate a cauzei

precum și eforturilor depuse de către avocatul apelanților intimați pentru

soluționarea prezentei cauze.

Împotriva deciziei curții de apel an

formulat recurs revizitienții N.A. și N.G., criticând-o din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, aceștia au

arătat că decizia curții de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 322 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., invocând următoarele argumente.

În mod greșit, Curtea de apel a

reținut că nu sunt îndeplinite cerințele motivului de revizuire prevăzut de

dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la faptul ca hotărârea a

cărei revizuire a fost solicitată, nu a produs o încălcare a drepturilor

revizuienților, iar încălcarea dreptului la un proces echitabil, reținută de

C.E.D.O., nu se continuă să se producă. Durata excesivă a procedurilor interne,

totalizând 18 ani, a avut drept consecință atribuirea imobilului proprietatea

revizuienților în cotă de %, unui terț, doar pe considerentul că pe durata

procesului, familia P. a fost cea care a ocupat imobilul.

Admiterea prezentei căi de atac are ca

efect înlăturarea consecințele grave ale încălcării drepturilor revizuienților

prin pronunțarea unei hotărâri în care să se analizeze cauza dedusă judecății,

fără ca instanța de judecată să fie "ținută de durata procedurii la nivel

național și de faptul că familia Popescu este cea care a ocupat imobilul pe

durata derulării procedurilor judiciare"

Prin urmare, exercitarea prezentei căi

de atac reprezintă singura modalitate pentru înlăturarea consecințelor grave

ale încălcărilor drepturilor revizuienților, astfel cum acestea au fost

recunoscute de Guvernul României și constatate de C.E.D.O. în cauza Niculescu

vs. României.

Pe de altă parte, intimatul P.C. nu a

achitat sulta stabilită prin titlul executoriu aferentă cotei de % din dreptul

de proprietate asupra imobilului în litigiu, deși s-a probat că acesta aparține

în întregime revizuienților. De asemenea, executarea silită a intimatului P.C.

cu privire la plata suitei, nu a putut fi realizată urmare a admiterii

excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită invocate de

instanțele de judecată.

Rezultă deci că efectele grave produse

revizuienților se produc și în prezent, iar aceste consecințe nu ar putea fi

înlăturate decât prin admiterea revizuirii sentinței civile nr. 784 din 03 octombrie

2003, pronunțată de Tribunalul București.

Invocă în acest sens cauza Sfrijan

împotriva României.

Decizia Curții de Apel este nelegală

și din perspectiva obligării revizuienților la plata cheltuielilor de judecată

către intimați în cuantum de 6.000 lei, apreciind nejustificat cuantumul

acestor cheltuieli, în raport de munca îndeplinită de avocat. Din această

perspectivă, decizia recurată este nelegală pentru aplicarea și interpretarea

greșită a dispozițiilor din art. 132 din Statutul profesiei de avocat.

Analizând recursul declarat de

revizuienții N.A. și N.G., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pet. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele

considerente:

Pct. 9 al art. 322 C. proc. civ.

deschide calea revizuirii în situația în care C.E.D.O. a Drepturiior Omului a

constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului

prin hotărârea judecătorească atacată, iar consecințele grave ale acestei

încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii naționale pronunțate.

Motivul introdus prin O.U.G. nr.

58/2003, a fost o consecință a realității practicii judiciare românești,

ulterioară ratificării de către România a Convenției europene pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ulterioară anului

1994, și el presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să

existe o hotărâre a C.E.D.O. prin care s-a constatat că hotărârea națională

încalcă anumite drepturi sau libertăți fundamentale ale omului pentru una din

părțile procesului; încălcarea, prin hotărârea națională, a drepturiior sau

libertăților fundamentale ale omului să aibă consecințe grave pentru părți;

consecințele grave ale încălcării în discuție să nu poată fi înlăturate prin

alte căi procedurale.

Prin urmare, pentru admiterea cererii

de revizuire instanța trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a

condițiilor sus-rnenționate,

În cauza de față, la data de 10

aprilie 2012, C.E.D.O., prin decizia Ilie Stana împotriva României și 16 alte

cereri conexe, printre care și cererea iui M.N., autorul revizuienților din

prezenta cauză, a luat act de recunoașterea Guvernului României privind

încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare

la durata excesivă a procedurilor judiciare interne.

Prin urmare, instanța de contencios

european a apreciat că respectarea drepturilor omului, așa cum acestea sunt

definite în Convenție și Protocoale, nu necesită continuarea examinării

plângerilor din perspectiva duratei excesive a procedurilor judiciare, în

raport de dispozițiile art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

și, pe baza declarației unilaterale a Guvernului, a dispus scoaterea de pe rol

a cererii.

În ceea ce privește soluționarea

celorlalte capete de cerere, C.E.D.O. a apreciat că nu există niciun indiciu al

vreunei încălcări a drepturilor și a libertăților, astfel cum acestea sunt

definite în Convenție și Protocoale, drept urmare, le-a respins, ca fiind vădit

nefondate.

În contextul art. 326 alin. (3) C.

proc. civ., înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ,

condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva art. 322

pct. 9 din C. proc. civ., după cum se va arăta.

Prima dintre condiție se verifică în

speță, anume aceea privind constarea unei încălcări a drepturilor omului de

către C.E.D.O., dată fiind hotărârea pronunțată de C.E.D.O. la data de 10

aprilie 2012 în cauza Ilie Stana și alții împotriva României.

Așa cum s-a arătat, instanța de

contencios european, în legătură cu cererea inițiată de autorul revizuienților,

N.M., a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție, încălcare produsă

prin durata excesivă a procesului, respectiv de 9 ani și 5 luni.

Daca prima condiție de admisibilitate

a cererii de revizuire este îndeplinită, Înalta Curte constată că în speță nu

se verifică celelalte două exigențe ale normei de la art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., anume referitoare la continuarea producerii consecințelor grave ale

încălcărilor constatate și cea consecutivă, a necesității remedierii acestora

doar prin intermediul revizuirii hotărârii pronunțate de Tribunalul București;

îndeplinirea doar a uneia dintre condițiile textului, deși necesară oricare

dintre ele, nu este suficientă pentru admiterea cererii.

Rațiunea pentru care legiuitorul român

a reglementat posibilitatea părților de a solicita instanțelor de judecată

desființarea unor hotărâri judecătorești care se bucură de autoritate de lucru

judecat, a fost aceea a înlăturării acelor consecințe grave produse acestora ca

urmare a încălcării drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum acestea

sunt reglementate de Conveția europeană a drepturilor omului și de protocoalele

adiționale ta aceasta, încălcare constatată de instanța de contencios european,

printr-o hotărâre. Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ., are ca scop înlăturarea efectelor încălcărilor

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului produse prin pronunțarea

hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită, prin pronunțarea unei

noi hotărâri juecătorești noi, care să respecte și care să fie în acord cu

reglementările europene ale drepturilor omului.

În cauza de față, C.E.D.O. a constatat

o încălcare a dreptului revizuienților la un proces echitabil, raportat la

durata excesivă a procedurilor judiciare.

Această constatare a curții de

contencios european a îndreptățit revizuienții să solicite, în temeiul

dispozițiilor mai sus arătate, anularea sentinței pronunțate cu încălcarea art.

6 alin. (1) din Convenție, susținându-se că astfel, va înceta nesocotirea

dreptului de soluționare a unei cauze într-un termen rezonabil.

Admiterea prezentei cereri de

revizuire ar avea drept consecință desființarea sentinței civile nr. 784 din 03

octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția IV civilă,

rejudecarea cauzei, și deci, o prelungirii duratei de soluționare a cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

în situația dată, admiterea prezentei cereri de revizuire nu poate să asigure

părților o situație mai bună, din perspectiva duratei procedurilor judiciare,

față de cea anterioară pronunțării sentinței a cărei revizuire este solicitată.

Aceasta întrucât, s-ar ajunge la un efect contrar celui avut în vedere de

legiuitorul român atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.

Rezultă deci, că existența unei

constatări a curții de contencios european cu privire la o încălcare a

dreptului părților la un proces echitabil din perspectiva duratei procedurilor

judiciare, nu este în măsură să deschidă, în mod efectiv, posibilitatea

părților de a solicita revizurea hotărârii judecătorești pronunțate cu

nesocotirea dreptului prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție, fără ea prin

aceasta să fie încălcat dreptul de acces la justiție.

Prin urmare, în mod corect Curtea de

Apel a reținut că redeschiderea procesului pe calea prezentei revizuiri și

rejudecarea cauzei ar conduce la prelungirea duratei procedurilor

jurisdicționale, iar consecințele încălcării constatate de C.E.D.O. prin hotărârea

de care se prevalează recurenta revizuientă nu ar înceta să se producă, ci,

dimpotrivă, s-ar perpetua pe o durată incerta.

Celelalte argumente în susținerea

cererii de recurs și care privesc motivele care au condus la imposibilitatea

recuperării sultei datorate de intimatul P.C., exced limitelor prevăzute de

art. 326 alin. (3) raportat la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., neavând legătură

cu încălcările constatate de C.E.D.O.

De asemenea, nici criticile

referitoare la considerentele avute în vedere în vedere de Tribunalul București

la pronunțarea sentinței civile ce se solicită a fi revizuită, se vădesc a fi

critici de fond ale cauzei, care nu pot fi analizate în calea extraordinară de

atac a revizuirii care, neavând caracter devolutiv, nu poate face posibilă o

reapreciere a situației de fapt. Această regulă a fost afirmată în mod constant

în jurisprudența sa de către instanța de contencios european.

În acest sens, C.E.D.O. a menționat că

puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizata pentru a

corecta erorile judiciare, si nu pentm a se ajunge la o noua examinare a

cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, prin care părțile

nemulțumite de soluțiile pronunțate să obțină o nouă judecată pe fond.

În ceea ce privește critica legată de

obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000

lei Înalta Curte reține caracterul nefondat a! acestora, pentru următoarele

considerente:

Articolul 274 alin. (3) C. proc. civ.,

permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de

câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea

pricinii sau de munca îndeplinită. Prin urmare acesta are menirea să împiedice

abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa

firească, aceea de a permite justițiabilului să. beneficieze de o asistență

judiciară calificată pe parcursul procesului, în aprecierea cuantumului

onorariului, instanța trebuie sa;%ibâ în vedere atât valoarea pricinii cât și

proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea

apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea

sau noutatea litigiului.

Abilitatea instanței de judecată de a

proceda la reducerea onorariului de avocat cu ocazia soluționării cererii de

acordare a cheltuielilor de judecată, prerogativă prevăzută de dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost confirmată și prin Decizia nr. 401 din

14 iulie 2005 a Curții Constituționale, care a declarat constituțional acest text

legal, reținându-se totodată că nicio dispoziție din legea fundamentală nu

interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura

cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit

între părțile contractului de asistență juridica, prin prisma proporțional

ității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

În același sens este și jurisprudența

C.E.D.O., care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate

numai In măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real

făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Aplicând aceste principii

jurisprudențiale în cauza de față, Înalta Curte constată că obiectul prezentei

cauze s-a constituit o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

cpt. 9 din C. proc. civ.

Se constată astfel că, în raport de

complexitatea cauzei, de efectele pe care admiterea unei astfel de cereri de

revizuire ar fi putut sa le aibă asupra patrimoniului intimaților, onorariul

solicitat de către intimați este proporțional cu munca depusă de apărătorul

acestora în formularea apărărilor,

Pentru considerentele mai sus expuse,

în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuienții N.A. și N.G. împotriva Deciziei nr. 176/A din

15 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuienții N.A. și împotriva Deciziei nr. 176/A din 15 aprilie 2014

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 noiembrie 2014.