ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2012, reclamanții C.F. și C.G. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Reformată Someșeni VIII să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 2.556 din 7 martie 2012 emisă de comisia pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească la pct. 5 că, pentru partea din imobil reprezentând apartamentele nr. 1, 2, 3 și 4, titularului dreptului de proprietate îi revine obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată prin Legea nr. 241/2006.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin decizia contestată s-a dispus retrocedarea în favoarea Parohiei Reformate Someșeni a nudei proprietăți a imobilului compus din construcție și teren, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea funciară a localității Someșeni, cu încălcarea dreptului lor de locațiune asupra apartamentelor nr. 1 și nr. 2 din acest imobil, pentru care termenul a fost prelungit până la data de 19 mai 2014, în baza actului adițional nr. 6 la contactul de închiriere din 9 iulie 2003. Pârâta Parohia Reformată Someșeni a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivând că aceștia sunt chiriași ai imobilului retrocedat, astfel că nu pot contesta titlul său de proprietate și anume, Decizia nr. 2.556 din 7 martie 2012. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 851 din 8 noiembrie 2012, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat parțial Decizia nr. 2.556 din 7 martie 2012 în ceea ce privește art. 5 și a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România să emită o nouă decizie prin care să recunoască drepturile locative ale reclamanților pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2,

în condițiile Legii nr. 241/2001. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă, cu motivarea că, din perspectiva calității lor de chiriași, dovedită prin contractele de închiriere depuse la dosar, aceștia justifică legitimarea procesuală în prezenta cauză. În consecință, s-a reținut că, identitatea între calitatea reclamanților de chiriași și cea de persoane îndreptățite la recunoașterea unor drepturi în baza O.U.G. nr. 94/2000, le conferă acestora calitate procesuală activă în litigiu. Pe fondul cauzei, s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 2.556 din 7 martie 2012, reținându-se că măsura de la art. 5, încalcă dreptul recunoscut reclamanților, în calitate de chiriași ai imobilului retrocedat, de dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 94/2000, care prevăd că, pe un interval de 5 ani de la data emiterii deciziei de retrocedare se prelungesc contractele de închiriere legal încheiate referitoare la imobilele retrocedate. Instanța de fond a considerat că reclamanții au dovedit îndeplinirea condiției legale impusă prin acest text de lege, fiind în posesia unui contract de închiriere aflat în desfășurare și având o situație juridică egală cu titularii contractelor de închiriere aferente apartamentelor nr. 3 și nr. 4 din imobil, în privința cărora titularul dreptului de proprietate a fost atenționat că are obligația de a respecta prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, la care face trimitere O.U.G.

nr. 94/2000. Clauza contractuală referitoare la încetarea contractului de închiriere la data retrocedării imobilului a fost interpretată de către judecătorul fondului ca fiind contrară normelor legale care conferă chiriașilor dreptul la prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă limitată în timp. În acest sens, s-a apreciat că, aplicarea clauzei respective contravine legii speciale, având față de reclamanți un caracter discriminator și vătămător, în condițiile în care, asemenea celorlalți chiriași, au dreptul să beneficieze de prevederea legală care impune prelungirea termenului contractelor de închiriere. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Reformată VIII Someșeni, Județul Cluj, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată. Prin critica comună formulată pe fondul cauzei, recurentele au susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 2.556 din 7 martie 2012, deși contractul de închiriere nr. x/2003 încheiat de intimații-reclamanți pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat nu mai era în vigoare și prin actele adiționale încheiate începând cu anul 2004 s-a prevăzut expres că durata locațiunii încetează la data revendicării imobilului de către proprietar.

Recurentele au învederat că, intimații-reclamanți cunoșteau situația juridică a imobilului, în sensul că, valabilitatea contractului lor de închiriere este condiționată de revendicarea imobilului de către proprietar, spre deosebire de situația titularilor contractelor de închiriere aferente apartamentelor nr. 3 și 4, în cazul cărora, s-a prevăzut expres că, durata contractului de închiriere încetează la data soluționării revendicării.

Recurenta Parohia Reformată VIII Someșeni a solicitat modificarea hotărârii atacate și în privința soluției de respingere a excepției lipsei procesuale active a intimaților-reclamanți, motivând că aceștia nu sunt părți în raportul juridic cu recurenta Comisia Specială de Retrocedare și în baza unui contract de închiriere expirat și încheiat cu un neproprietar, nu pot contesta titlul de proprietate, reprezentat de Decizia nr. 2556 din 7 martie 2012. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate în cauză, pentru următoarele considerentele: Motivul de recurs prin care recurenta Parohia Reformată VIII Someșeni, Județul Cluj a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți C.G.

și C.F. este neîntemeiat, constatându-se că în mod corect a fost respinsă în primă instanță această excepție față de existența contractului de închiriere din 9 iulie 2003 pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat, ceea ce conferă titularilor legitimarea procesuală de a formula în justiție acțiunea pentru anularea deciziei administrative de retrocedare a imobilului respectiv. Cele două recursuri sunt întemeiate în privința criticii formulate pe fondul cauzei, constatându-se că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea în anulare, dând o interpretare greșită normelor de drept incidente prezentului litigiu în raport cu situația de fapt concretă dovedită prin înscrisurile depuse de părți și necontestată de acestea.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 2.556 din 7 martie 2012 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea către Parohia Reformată VIII Someșeni, Județul Cluj a imobilului înscris în CF a localității Someșeni, nr. topo x, compus din construcție și teren aferent în suprafață de 643 mp. La pct. 5 din această decizie s-a dispus că, pentru partea din imobil reprezentând apartamentele nr. 3 și nr. 4, titularului dreptului de proprietate îi revine obligația de a respecta prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 241/2001.

Această măsură în mod legal nu a fost dispusă și pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat, întrucât din dosarul întocmit pentru soluționarea cererilor de retrocedare nu a rezultat existența unor contracte de închiriere în vigoare și a unor acte adiționale care să ateste că persoanele care le-au încheiat pot beneficia de prevederile O.U.G. nr. 40/1999.

Intimații-reclamanți au încheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat contractul de închiriere din 9 iulie 2003, cu termen până la data de 1 iulie 2008. Prin actele adiționale nr. x1/2005, nr. x2/2007, nr. x3/2009 și nr. x4/2012, s-a modificat alin. (4) din capitolul 1 din contractul de închiriere, în sensul prelungirii succesive a duratei termenului de locațiune până la soluționarea revendicării, respectiv până la data predării posesiei imobilului către revendicator prin protocol de predare-primire, dar nu mai mult de data de 19 mai 2014; prin ultimul act adițional s-a prevăzut expres că, încetează de drept contractul de închiriere la data predării posesiei imobilului către revendicator, prin protocol de predare-primire.

Instanța de fond a înlăturat fără temei efectele acestei clauze contractuale, acceptată de către intimații-reclamanți prin semnarea actelor adiționale la contractul lor de închiriere. De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere că, prin Hotărârea nr. 259 din 1 iunie 2011 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca s-a aprobat prelungirea termenului de locațiune pentru locuințele sociale situate în imobilele revendicate până la soluționarea revendicării, dar nu mai mult de data de 31 decembrie 2011, conform anexei nr. 2 la această hotărâre, iar în lista din anexa nr. 2 la poz. nr. 7 sunt menționați intimații-reclamanți. În consecință, la data emiterii Deciziei nr. 2556 din 7 martie 2012, intimații-reclamanți nu erau titularii unui contract de închiriere în vigoare asupra apartamentelor nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat și deci nu îndeplineau condiția prevăzută în O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuință, aprobată prin Legea nr. 241/2001, pentru a beneficia de prelungirea duratei termenului de locațiune. Cazul concret al contractului de închiriere încheiat de intimații-reclamanți nu justifică măsura de protecție instituită prin reglementarea menționată anterior, spre deosebire de apartamentele nr. 3 și nr. 4 din imobilul retrocedat, pentru care s-a constatat îndeplinirea cerințelor impuse de O.U.G. nr. 94/2000 și de O.U.G. nr. 40/1999 și s-a impus titularului dreptului de proprietate obligația de a respecta contractele de locațiune în vigoare. De altfel, actul adițional nr. x la contractul de închiriere din 9 iulie 2003 nici nu prezenta relevanță în analiza legalității Deciziei nr. 2556 din 7 martie 2012, fiind încheiat ulterior datei la care a fost emis actul administrativ dedus judecății în prezenta cauză.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite recursurile și va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de intimații-reclamanți, constatându-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece aceștia nu au dovedit că sunt titulari ai unui drept recunoscut de lege sau ai unui interes legitim care să fi fost vătămat prin măsura dispusă la art. 5 din Decizia nr. 2556 din 7 martie 2012 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România. În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și de Parohia Reformată Someșeni VIII împotriva Sentinței civile nr. 851 din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2014. Procesat de GGC - CL