ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2012, reclamanții C.F. și C.G. au

solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de Retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și

Parohia Reformată Someșeni VIII să se dispună anularea parțială a Deciziei nr.

2.556 din 7 martie 2012 emisă de comisia pârâtă și obligarea acesteia la

emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească la pct. 5 că, pentru

partea din imobil reprezentând apartamentele nr. 1, 2, 3 și 4, titularului

dreptului de proprietate îi revine obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile

cu destinația de locuințe, aprobată prin Legea nr. 241/2006.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că, prin decizia contestată s-a dispus retrocedarea în favoarea Parohiei

Reformate Someșeni a nudei proprietăți a imobilului compus din construcție și

teren, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în Cartea funciară a

localității Someșeni, cu încălcarea dreptului lor de locațiune asupra

apartamentelor nr. 1 și nr. 2 din acest imobil, pentru care termenul a fost

prelungit până la data de 19 mai 2014, în baza actului adițional nr. 6 la

contactul de închiriere din 9 iulie 2003.

Pârâta Parohia Reformată Someșeni a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivând că

aceștia sunt chiriași ai imobilului retrocedat, astfel că nu pot contesta

titlul său de proprietate și anume, Decizia nr. 2.556 din 7 martie 2012.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 851 din 8

noiembrie 2012, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active

a reclamanților, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat parțial

Decizia nr. 2.556 din 7 martie 2012 în ceea ce privește art. 5 și a obligat

pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile a unor bunuri care

au aparținut cultelor religioase din România să emită o nouă decizie prin care

să recunoască drepturile locative ale reclamanților pentru apartamentele nr. 1

și nr. 2, în condițiile Legii nr. 241/2001.

Excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților a fost respinsă, cu motivarea că, din perspectiva calității lor

de chiriași, dovedită prin contractele de închiriere depuse la dosar, aceștia

justifică legitimarea procesuală în prezenta cauză.

În consecință, s-a reținut că, identitatea

între calitatea reclamanților de chiriași și cea de persoane îndreptățite la

recunoașterea unor drepturi în baza O.U.G. nr. 94/2000, le conferă acestora

calitate procesuală activă în litigiu.

Pe fondul cauzei, s-a dispus anularea

parțială a Deciziei nr. 2.556 din 7 martie 2012, reținându-se că măsura de la

art. 5, încalcă dreptul recunoscut reclamanților, în calitate de chiriași ai

imobilului retrocedat, de dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000,

care prevăd că, pe un interval de 5 ani de la data emiterii deciziei de

retrocedare se prelungesc contractele de închiriere legal încheiate referitoare

la imobilele retrocedate.

Instanța de fond a considerat că reclamanții

au dovedit îndeplinirea condiției legale impusă prin acest text de lege, fiind

în posesia unui contract de închiriere aflat în desfășurare și având o situație

juridică egală cu titularii contractelor de închiriere aferente apartamentelor

nr. 3 și nr. 4 din imobil, în privința cărora titularul dreptului de

proprietate a fost atenționat că are obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile

cu destinația de locuințe, la care face trimitere O.U.G. nr. 94/2000.

Clauza contractuală referitoare la încetarea

contractului de închiriere la data retrocedării imobilului a fost interpretată

de către judecătorul fondului ca fiind contrară normelor legale care conferă

chiriașilor dreptul la prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă

limitată în timp.

În acest sens, s-a apreciat că, aplicarea

clauzei respective contravine legii speciale, având față de reclamanți un

caracter discriminator și vătămător, în condițiile în care, asemenea celorlalți

chiriași, au dreptul să beneficieze de prevederea legală care impune

prelungirea termenului contractelor de închiriere.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România și Parohia Reformată VIII Someșeni,

Județul Cluj, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.

proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

Prin critica comună formulată pe fondul

cauzei, recurentele au susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea și s-a

dispus anularea parțială a Deciziei nr. 2.556 din 7 martie 2012, deși

contractul de închiriere nr. x/2003 încheiat de intimații-reclamanți pentru

apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat nu mai era în vigoare și

prin actele adiționale încheiate începând cu anul 2004 s-a prevăzut expres că

durata locațiunii încetează la data revendicării imobilului de către

proprietar.

Recurentele au învederat că,

intimații-reclamanți cunoșteau situația juridică a imobilului, în sensul că,

valabilitatea contractului lor de închiriere este condiționată de revendicarea

imobilului de către proprietar, spre deosebire de situația titularilor

contractelor de închiriere aferente apartamentelor nr. 3 și 4, în cazul cărora,

s-a prevăzut expres că, durata contractului de închiriere încetează la data

soluționării revendicării.

Recurenta Parohia Reformată VIII Someșeni a

solicitat modificarea hotărârii atacate și în privința soluției de respingere a

excepției lipsei procesuale active a intimaților-reclamanți, motivând că

aceștia nu sunt părți în raportul juridic cu recurenta Comisia Specială de

Retrocedare și în baza unui contract de închiriere expirat și încheiat cu un

neproprietar, nu pot contesta titlul de proprietate, reprezentat de Decizia nr.

2556 din 7 martie 2012.

Examinând actele și lucrările dosarului, în

raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate în cauză, pentru următoarele

considerentele:

Motivul de recurs prin care recurenta Parohia

Reformată VIII Someșeni, Județul Cluj a reiterat excepția lipsei calității

procesuale active a intimaților-reclamanți C.G. și C.F. este neîntemeiat,

constatându-se că în mod corect a fost respinsă în primă instanță această

excepție față de existența contractului de închiriere din 9 iulie 2003 pentru

apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat, ceea ce conferă

titularilor legitimarea procesuală de a formula în justiție acțiunea pentru

anularea deciziei administrative de retrocedare a imobilului respectiv.

Cele două recursuri sunt întemeiate în

privința criticii formulate pe fondul cauzei, constatându-se că instanța de

fond a admis în mod greșit acțiunea în anulare, dând o interpretare greșită

normelor de drept incidente prezentului litigiu în raport cu situația de fapt

concretă dovedită prin înscrisurile depuse de părți și necontestată de acestea.

Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 2.556

din 7 martie 2012 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au

aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea către Parohia

Reformată VIII Someșeni, Județul Cluj a imobilului înscris în CF a localității

Someșeni, nr. topo x, compus din construcție și teren aferent în suprafață de

643 mp.

La pct. 5 din această decizie s-a dispus că,

pentru partea din imobil reprezentând apartamentele nr. 3 și nr. 4, titularului

dreptului de proprietate îi revine obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile

cu destinația de locuințe, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea

nr. 241/2001.

Această măsură în mod legal nu a fost dispusă

și pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat, întrucât din

dosarul întocmit pentru soluționarea cererilor de retrocedare nu a rezultat

existența unor contracte de închiriere în vigoare și a unor acte adiționale

care să ateste că persoanele care le-au încheiat pot beneficia de prevederile

O.U.G. nr. 40/1999.

Intimații-reclamanți au încheiat cu Consiliul

local al municipiului Cluj-Napoca pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din

imobilul retrocedat contractul de închiriere din 9 iulie 2003, cu termen până

la data de 1 iulie 2008.

Prin actele adiționale nr. x1/2005, nr.

x2/2007, nr. x3/2009 și nr. x4/2012, s-a modificat alin. (4) din capitolul 1

din contractul de închiriere, în sensul prelungirii succesive a duratei

termenului de locațiune până la soluționarea revendicării, respectiv până la

data predării posesiei imobilului către revendicator prin protocol de

predare-primire, dar nu mai mult de data de 19 mai 2014; prin ultimul act

adițional s-a prevăzut expres că, încetează de drept contractul de închiriere

la data predării posesiei imobilului către revendicator, prin protocol de

predare-primire.

Instanța de fond a înlăturat fără temei

efectele acestei clauze contractuale, acceptată de către intimații-reclamanți

prin semnarea actelor adiționale la contractul lor de închiriere. De asemenea,

instanța de fond nu a avut în vedere că, prin Hotărârea nr. 259 din 1 iunie

2011 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca s-a aprobat prelungirea

termenului de locațiune pentru locuințele sociale situate în imobilele

revendicate până la soluționarea revendicării, dar nu mai mult de data de 31

decembrie 2011, conform anexei nr. 2 la această hotărâre, iar în lista din anexa

nr. 2 la poz. nr. 7 sunt menționați intimații-reclamanți.

În consecință, la data emiterii Deciziei nr.

2556 din 7 martie 2012, intimații-reclamanți nu erau titularii unui contract de

închiriere în vigoare asupra apartamentelor nr. 1 și nr. 2 din imobilul retrocedat

și deci nu îndeplineau condiția prevăzută în O.U.G. nr. 40/1999 privind

protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de

locuință, aprobată prin Legea nr. 241/2001, pentru a beneficia de prelungirea

duratei termenului de locațiune.

Cazul concret al contractului de închiriere

încheiat de intimații-reclamanți nu justifică măsura de protecție instituită

prin reglementarea menționată anterior, spre deosebire de apartamentele nr. 3

și nr. 4 din imobilul retrocedat, pentru care s-a constatat îndeplinirea

cerințelor impuse de O.U.G. nr. 94/2000 și de O.U.G. nr. 40/1999 și s-a impus

titularului dreptului de proprietate obligația de a respecta contractele de

locațiune în vigoare.

De altfel, actul adițional nr. x la

contractul de închiriere din 9 iulie 2003 nici nu prezenta relevanță în analiza

legalității Deciziei nr. 2556 din 7 martie 2012, fiind încheiat ulterior datei

la care a fost emis actul administrativ dedus judecății în prezenta cauză.

Pentru considerentele care au fost expuse,

Înalta Curte va admite recursurile și va modifica hotărârea instanței de fond,

în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

intimații-reclamanți, constatându-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece aceștia nu au dovedit că

sunt titulari ai unui drept recunoscut de lege sau ai unui interes legitim care

să fi fost vătămat prin măsura dispusă la art. 5 din Decizia nr. 2556 din 7

martie 2012 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au

aparținut cultelor religioase din România.

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursurile și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Comisia

Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România și de Parohia Reformată Someșeni VIII împotriva

Sentinței civile nr. 851 din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj - Secția a

II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

iunie 2014.

Procesat

de GGC - CL