ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2015

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la dala de 08 iulie 2014, reclamantul L.D.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând anularea deciziei nr. 244598 din 9 aprilie 2014 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii corecte și la restituirea diferențelor cuvenite.

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 2087 din data de 09 martie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. 3 . Hotărârea pronunțată de curtea de apel Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2775 din 21 iulie 2015, cu mențiunea că decizia este definitivă.

Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 septembrie 2015. În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin punctul de vedere la raport, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 27 noiembrie 2015, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursulului Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Hotărârile curților de apel precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive". De asemenea, conform art. 156 din același act normativ, dispozițiile referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1,000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Față de dispozițiile legale sus-menționate, decizia nr. 2775 din 21 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poale fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.