ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2082/2015

Decizia nr. 2082/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1878 din 24 mai 2005 pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 468 din 14 martie 2005, solicitând anularea acesteia.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu există identitate între Fondul Ortodox al Bucovinei, proprietarul tabular al imobilului și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Fondul fiind persoană juridică de drept public, distinctă de reorganizarea cultului iar Mitropolia era doar una dintre persoanele juridice membre ale fundației și astfel nu există identitate între Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei și Arhiepiscopie.

S-a mai arătat că Fondul a desființat în baza Decretului nr. 273/49 și că imobilul nu coincide în materialitatea lui cu cel înscris în C.F., reclamantul efectuând reparații, îmbunătățiri și extinderi precum și imobile noi.

Prin întâmpinare pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în sistemul cărților funciare operează principiul forței probante a înscrierii iar imobilul retrocedat figurează în C.F. cu nr. x a comunei Cârlibaba, județul Suceava, ca proprietate a Fondului.

Prin cererea din 21 septembrie 2005, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuți formulează întâmpinare și cerere de intervenție în interesul pârâtei.

Prin întâmpinare s-a arătat că prin decizia nr. 269/A/2004 Curtea de Apel Galați a statuat asupra calității procesuale a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei soluție rămasă irevocabilă; s-a susținut pe fondul cauzei că retrocedarea se bazează pe înscrisurile din cartea funciară.

Prin încheierea nr. 5502 din 16 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bacău, fiind înregistrată sub nr. 7157/2005.

Prin cererea din 17 ianuarie 2006 reclamanta a formulat precizări prin care a completat probele prin care se tinde a susține că Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu este continuatoarea persoanei juridice de drept public, că bunurile fundației erau doar în exploatarea acestuia conform decretelor regale din 1946-1947, că instituția patronatului nu este recunoscută din 1928.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința

nr. 60 din 13 martie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, împotriva pârâtului Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, în contradictoriu cu intervenienta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Pentru a pronunță această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 468 din 14 martie 2005 Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a restituit Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților imobilul compus din construcție și terenul aferent situat în comuna Cârlibaba, județul Suceava înscris în C.F. nr. x a comunei Cârlibaba.

S-a reținut că din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul este proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoană juridică rezultată prin reorganizarea succesivă a Fondului Religios constituit în 19 iunie 1783 prin Ordonanța împăratului Iosif al II-lea.

S-a reținut că ultima reorganizare s-a realizat prin Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925 când prin Regulament se dispune cu privire la statutul juridic al Fundației „Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei".

De asemenea, s-a arătat în considerente că Fundația a fost desființată prin Decretul nr. 273/1949 însă, prin sentința civilă nr. 109/2000 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost înființat Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoană juridică înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor iar prin încheierea din 22 august 2001 a Judecătoriei Suceava s-au înscris modificările aduse actelor constitutive ale Fundației, în sensul că aceasta este aceeași persoană juridică cu cea desființată abuziv prin Decretul nr. 273 din 24 iunie 1948.

S-a mai arătat că, s-a statuat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească asupra calității Fundației constituită în 2000 de continuatoare a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (încheierea din 17 august 2001 și Decizia nr. 4401/2003 a Curții Supreme de Justiție.

Față de aceste motive, susținerea reclamantei că nu există identitate între proprietarul înscris în C.F. și persoana juridică Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei în favoarea căruia s-a emis decizia contestată, a fost respinsă.

În ceea ce privește afirmațiile că în legătură cu imobilul retrocedat ar fi adus îmbunătățiri acestuia sau că ar fi edificat, pe același teren alte imobile, s-a considerat că acestea nu sunt de natură a atrage nulitatea deciziei contestate, eventualele drepturi ale reclamantei putând fi valorificate în condițiile stabilite de legea civilă.

De asemenea, s-a arătat că este irelevantă, sub aspectul acțiunii promovate de reclamantă, existența sau inexistența continuității dintre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Mitropolia Bucovinei, retrocedarea realizându-se către proprietarul tabular, persoană juridică cu existență proprie și nu Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, aceasta din urmă neavând calitatea de „patronat", ci doar de membru fondator al Fundației care are drepturile și obligațiile prevăzute de O.G. nr. 26/2000 aprobate prin Legea nr. 246/2005.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava - criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în esență pentru următoarele motive:

- Se arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, ea nerăspunzând motivelor invocate de către unitatea recurentă prin contestație.

Faptul că beneficiarul deciziei este Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, deși în cartea funciară era menționat Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, pune sub semnul întrebării faptul că în dosar s-a efectuat o reală cercetare judecătorească.

Este inexactă mențiunea din paragraful penultim al considerentelor în sensul că, proprietatea s-ar fi restituit realului proprietar tabular, susținerile din acest aliniat fiind contrare însăși evidenței persoanei juridice.

Astfel, nici măcar nu s-a observat că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu este membră fondatoare a Fundației Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ci Arhiepiscopul de la acel moment ca persoană fizică.

- Al doilea motiv al nelegalității și netemeiniciei hotărârii

Se învederează faptul că s-au reluat transcrierile din susținerile părților, precum că prin hotărâre definitivă și irevocabilă anume încheierea Judecătoriei Suceava din 17 septembrie 2001, s-ar fi statuat faptul că Fundația este continuatoarea vechiului Fond.

Această afirmație fără nici o motivare, nu răspunde în nici un fel susținerilor recurentei fondate pe art. 9 din O.G nr. 26/2000, precum că judecătorul delegat cu înscrierea persoanelor juridice nu face decât de o verificare a legalității aparente a actelor - constitutive, respectiv semnături, formă autentică, nu și o verificare de fond.

Ar fi fost de altfel imposibil ca judecătorul desemnat la acest compartiment, în lipsa unei publicități reale a modificărilor, să aibă cunoștință despre legislația care a guvernat Fondul Bisericesc înainte de anul 1949. Rămân astfel fără răspuns întrebările formulate de către unitatea recurentă, cum putea o persoană juridică de drept privat să fie succesoarea uneia de drept public, cum putea și poate fi o Fundație, cu scop declarat non profit, atât conform vechii legislații - Legea nr. 21/1924, cât și conform celei actuale - O.G. nr. 26/2000 modificată și aprobată prin Legea nr. 246/2005, să dețină un patrimoniu cu afectațiune directă pentru desfășurarea de activități economice.

Susținerea că prin încheierea dată într-un litigiu având ca obiect acțiunea în revendicare a acestei Fundații și printr-o soluție a C.S.J. dată în recurs în aceeași cauză, s-a constatat calitatea de succesor, vădește din nefericire necunoașterea dispozițiilor procedurale.

- Un al treilea motiv de recurs îl constituie faptul că instanța raportează înscrierea în C.F. de legislația actuală și nu de cea din momentul efectuării mențiunilor.

Acestea s-au făcut sub imperiul legii austriece, care guverna raporturile de drept civil într-o modalitate profund diferită de dreptul civil român, cu trimitere la Decretul - Lege nr. 115/1938.

Pe de altă parte, nu sunt luate în considerare dispozițiile constituționale de la acea dată - respectiv Constituția din anul 1923 și 1938, care garantau apartenența acestor bunuri la domeniul public.

Spre exemplificare, aceleași înscrisuri de C.F. arătau că mai multe mine și cariere se aflau în proprietatea Fondului, însă cele două Constituții sus menționate prevedeau că aceste bunuri aparțin Statului.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 5 art. 304

1

C. proc. civ., art. 312 alin. (5) C. proc. civ., art. 313 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Referitor la susținerile recurentei - reclamante (precizate și în cuprinsul cererii introductive de instanță), prin care critică aspectul calității de persoană îndreptățită a beneficiarului retrocedării, și anume că „beneficiarul deciziei este Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, deși în cartea funciară era menționat Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Beneficiarul deciziei nr. 468 din 14 aprilie 2005 a Comisiei speciale de retrocedare este Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei și nu Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei și Rădăuților, așa cum în mod eronat susține recurenta - reclamantă.

Afirmațiile recurentei reclamante în sensul că „instanța a reținut că prin hotărâre definitivă și irevocabilă - încheierea Judecătoriei Suceava din 22 august 2001 s-ar fi statuat că Fundația este continuatoarea vechiului Fond (...) nu răspunde în nici un fel dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 26/2000, precum că judecătorul nu face decât o verificare a legalității aparente a actelor constitutive, nu și o verificare de fond", sunt eronate pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Suceava, în încercarea de a motiva recursul, nu observă că de fapt este vorba de două hotărâri distincte și anume: una care privește înființarea persoanei juridice Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei cealaltă reprezintă o hotărâre dată în constatarea calității de continuator al Fondului Bisericesc desființat prin Decretul nr. 273 din 24 iunie 1949.

Sunt corecte reținerile instanței în sensul că s-a statuat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească asupra calității Fundației constituită în 2000 de continuatoare a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei".

Acest fond a fost constituit prin „Regulamentul duhovnicesc" din 129 aprilie 1786 dat de Împăratul Iosif al II-lea, care dispunea că: „sub denumirea de Fond religios se înțelege întreaga avere ce a fost închinată pentru întreținerea religiunii".

Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost înființat pentru a nu se amesteca activitatea cultică, și anume tot ceea ce este legat de serviciul religios, cu cea administrativă. Acest Fond - forum administrativ, care în mod practic era și este una și aceiași unitate cultică, respectiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților restrânsă de data aceasta la granița impusă de sovietici - se ocupa de administrarea bunurilor bisericești. Așadar, Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, conform Statutului a fost dintotdeauna deținut, gestionat și administrat de episcopul eparhiot prin Consiliul de Administrație al Fondului.

În acest sens, instanța de fond în mod corect a reținut că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este persoana juridică rezultată prin reorganizarea succesivă a Fondului Religios constituit în 19 martie 1783 prin Ordonanța Împăratului Iosif al II-lea; ultima reorganizare s-a realizat prin Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925 când prin Regulament se dispune cu privire la statutul juridic al Fundației „Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei".

Referitor la susținerile recurentei - reclamante potrivit cărora „instanța raportează înscrierea în cartea funciară de legislația actuală și nu de cea din momentul mențiunilor acestea s-au făcut sub imperiul legii austriece, care guverna raporturile juridice de drept civil într-o modalitate profund diferită de dreptul civil român, cu trimitere la Decretul - Lege nr. 115/1938 se arată următoarele:

În sistemul de publicitate imobiliară, și anume cel al cărților funciare, reglementat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea de legislația austriacă și ungară, iar ulterior, de Decretul - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, aplicabil în provinciile românești anexate de fostul Imperiu austro - ungar (Transilvania, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș și Bucovina de Sud); în acest sistem, numit și "sistemul publicității reale " evidența se ținea pe imobile iar nu pe persoane.

Odată cu extinderea legislației civile și comerciale, în primul rând a C. civ. român - esențialmente consensualist - în teritoriile de peste Carpați, în speță în Bucovina, efectul constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară ar fi fost suprimat, se arată că, (potrivit art. 42 dispozițiile din legile extinse în Bucovina a legislației din vechiul regat, începând cu 1 octombrie 1938, în măsura în care acestea sunt contrare Legii nr. 115 din 1938 pentru unificară dispozițiilor privitoare la cărțile funciare sau prezentei legi, nu se vor aplica în tot ceea ce privește drepturile reale imobiliare înscrise în cărțile funciare. Per a contrario se vor aplica dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 și ale Decretului - Lege nr. 511/1938 care sunt de imediată aplicare și au caracter derogator față de dreptul comun-în speță C. civ.

Potrivit dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/1938, în sistemul cărților funciare, opera principiul forței probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte iar, pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În ceea ce privește, trimiterea pe care recurenta-reclamantă o face la legea austriacă care guverna raporturile de drept civil, referitoare la înscrierile în cartea funciară, se arată următoarele:

- regimul cărților funciare era reglementat după modelul sistemului de drept german (de inspirație germană);

- în dreptul german, orice transmisiune sau constituire de drepturi pentru a fi valabilă, trebuie să fie intabulată:

- de asemenea, sistemul de publicitate imobiliar german (după care s-a realizat și C. civ. austriac), consacră caracterul absolut al înscrieri, ceea ce înseamnă că, drepturile real se dobândesc, se modifică sau se sting numai de la data intabulării;

- legislația austriacă de inspirație germană, care reglementa sistemul cărților funciare, a fost introdus în Bucovina prin Legea din 8 martie 1873.

În acest sens, atât sistemul de publicitate german cât și cel austriac stabileau caracterul absolut al înscrierii în cartea funciară, și pe cale de consecință efectul constitutiv de drepturi al înscrierii, care era asemănător celui reglementat de Decretul - Lege nr. 115/1938.

Față de afirmațiile recurentei-reclamantei potrivit cărora Fondul avea doar un drept de administrare asupra averii mănăstirilor invocând în sprijinul acestor afirmații lucrarea Enciclopedia României apărută în anul 1940 se arată că acestea nu pot fi reținute deoarece o lucrare de cultură nu poate fi considerată un mijloc de probă absolut, concludent și generator de drept.

Intervenienta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava arătând că instanța de fond a pronunțat sentința legală și temeinică, intervenienta susținând toate argumentele aduse de pârâta Comisia Specială de Retrocedare .

Prin încheierea din 24 aprilie 2007 a fost suspendată judecarea cauzei în conformitate cu art. 244 alin. (1) pct. 1, până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, secția civilă, această măsură a fost menținută prin încheierea pronunțată în data de 29 septembrie 2007, iar prin referatul din data de 1 aprilie 2014, cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecății.

La dosar au fost depuse în conformitate cu art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în dovedirea cererii de recurs și a celorlalte apărări și susțineri ale părților.

- Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

- În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei – recurente

Potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 1105/2003 publicată în M. Of. I nr. 678/2006 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA este persoană juridică, ce funcționează pe bază de gestiune economică și economie financiară, iar potrivit art. 3, unitățile din structura Regiei Naționale a Pădurilor, sunt prevăzute în anexă la această hotărâre, unde sunt enumerate direcțiile silvice ca și unități fără personalitate juridică, printre care și Direcția Silvică Suceava.

Art. 7 și 8 din H.G. nr. 1105/2003 privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, prevăd competența regiei de a reprezenta în justiție interesele statului în domeniul care constituie obiectul său de activitate.

Aceste acte normative definesc obiectul de activitate al regiei ca fiind aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează.

Art. 6 lit. a) din Regulamentul privind funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, stipulează că aceasta "asigură integritatea fondului forestier proprietatea publică a statului", ceea ce denotă că are dreptul prevăzut de lege în virtutea obiectului de activitate, de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietatea statului să întreprindă orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile statului, ce îi sunt date în administrare.

În consecință, față de aceste aspecte, R.N.P. - ROMSILVA prin Direcția Silvică Suceava, justifică interes și deci calitate procesuală activă în cauză, încât excepția lipsei calității procesuale active pe acest considerent urmează a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește fondul cauzei

În fapt

Prin decizia nr. 468 din 14 martie 2015 s-a dispus de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, retrocedarea nudei proprietăți a imobilului compus din construcții și terenul aferent situat în comuna Cârlibaba, județul Suceava înscris în C.F. nr. x a comunei cadastrale Cârlibaba, către Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Reclamanta - recurentă a motivat că nu există identitate între persoanele juridice Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților aceasta din urmă nu este succesoarea Mitropoliei Bucovinei.

Temeiul legal al emiterii deciziei nr. 468 din 14 martie 2005 a fost art. 1 alin. (1) și (7) și art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002.

Art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată prevede „Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât casele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Prin sentința civilă nr. 538 din 13 martie 2007 pronunțată în Dosar nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava a fost admisă în parte acțiunea reclamantei Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, intervenienții Prefectul Județului Suceava, Fundația A. și B., au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Suceava să lase reclamantului în deplină proprietate, posesie - imobilul și terenul individualizat în decizia de retrocedare nr. 468 din 14 martie 2005.

Judecarea recursului în prezenta cauză a fost suspendat în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție considerând că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, respectiv din Dosarul nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava care a judecat acțiunea în revendicare declanșată de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Această judecată în Dosarul nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar Înalta Curte prin decizia nr. 3322 din 27 noiembrie 2014 a respins ca nefondate recursurile formulate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava și Fundația A.

În decizia civilă nr. 147A/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 13 noiembrie 2013 - menținută prin decizia civilă nr. 3322 din 27 noiembrie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-a reținut că „până la momentul soluționării acțiunii în revendicare, calitatea reclamantei de proprietar asupra bunurilor revendicate nu a fost dovedită, autorul acesteia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nefiind proprietarul bunului ci administratorul lui” (decizia civilă nr. 147A/2013).

De asemenea, s-a reținut că nu s-ar putea considera că „bunurile revendicate de reclamantă au fost preluate abuziv de Statul Român prin efectul Decretului nr. 273 emis în anul 1949. În realitate așa după cum rezultă, din anul 1949, la momentul emiterii acestui act normativ, Fondul nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor pe care le deținea, ci un drept de administrare, corespunzător proprietății publice, care includea atributele profesiei, folosinței și dispoziției, exercitate în limitele legale (decizia civilă nr. 147A/143).

Înalta Curte, având în vedere faptul că în cadrul acțiunii în revendicare declanșată de reclamanta Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu a dovedit calitatea de proprietar asupra bunului imobil și construcție care face obiectul deciziei de retrocedare nr. 468 din 14 martie 2015 - ci calitatea de administrator - rezultă că nu exista temei legal pentru admiterea cererii de retrocedare, condițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată nefiind îndeplinite.

Față de aceste împrejurări, sentința civilă recurată este nelegală și netemeinică fiind aplicabile disp. prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința recurată în sensul că admite acțiunea reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva Romsilva - Direcția Silvică Suceava și dispune anularea deciziei nr. 468 din 14 martie 2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unui bun imobil care au aparținut cultelor religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava.

Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava împotriva sentinței nr. 60 din 13 martie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal;

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava și dispune anularea deciziei nr. 468 din data de 14 martie 2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2015.