ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 19 mai 2005, R.N.P. R. - Direcția Silvică Suceava a contestat decizia

nr. 469 din 14 martie 2005, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând

anularea acesteia, ca lipsită de temei legal.

În motivarea acțiunii sale,

reclamanta a arătat, în principal, că prin decizia atacată s-a retrocedat nuda

proprietate a unui imobil compus din construcție și teren aferent Fondului

Bisericesc Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, deși nu

există identitate între persoanele juridice Fondul Bisericesc Ortodox al

Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și mai mult, Arhiepiscopia

Sucevei și Rădăuților nu este succesoarea Mitropoliei Bucovinei.

Reclamanta a arătat că

Fondul a fost desființat în baza Decretului nr. 273/1949, fapt ce nu a avut

nici o influență asupra funcționării și organizării bisericești din zona

Bucovinei, iar în anul 2000 s-a înființat o fundație ce se pretinde fără temei

succesoarea vechiului fond.

Totodată, reclamanta a

arătat că imobilul asupra căruia s-a dispus prin decizia atacată, compus din

construcții și terenul aferent situat în comuna Dorna Candrenilor, județul

Suceava, înscris în C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, nr.

top al parcelei 1052, nu coincide cu imobilul ce a fost înscris în cartea

funciară cu aproximativ 100 de ani în urmă. Astfel, arată reclamanta, Direcția

Silvică a efectuat lucrări de investiții la imobile, constând în reparații,

îmbunătățiri și extinderi și s-au realizat și imobile noi prin demolarea celor

vechi care ieșiseră din perioada normală de utilizare.

Comisia specială de

retrocedare a formulat întâmpinare, arătând, în esență, că imobilul a fost

retrocedat corect în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr.

501/2002. În acest sens s-a arătat, pe de o parte, că beneficiarul retrocedării

are calitatea de persoană îndreptățită, cu trimitere la sentința civilă nr. 109

din 11 aprilie 2000 și încheierea din 22 august 2001 a Judecătoriei Suceava,

potrivit cărora fundația este aceeași persoană juridică cu cea care și-a

încetat activitatea în mod abuziv prin Decretul nr. 273/1949. Pe de altă parte,

s-a arătat că în C.F., cu nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor,

județul Suceava, pe parcela cu nr. top 1052 figurează clădire proprietatea

Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar conform dispozițiilor

Decretului - lege nr. 115/1938, în sistemul cărților funciare opera principiul

forței probante a înscrierii.

La data de 5 iulie 2005 a

fost înregistrată la dosarul cauzei cererea de intervenție în interes propriu

formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, solicitând instanței a se

constata că intervenienta a redobândit dreptul de proprietate asupra

construcției ce are destinația actuală de casă silvică și a terenului aferent,

situate în comuna Dorna Candrenilor, județul Suceava, identificat prin parcela

top nr. 1052 înscrisă în C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor,

conform deciziei de retrocedare nr. 469 din 14 martie 2005, emisă de Comisia

pârâtă și, pe fondul cauzei, a se respinge contestația formulată de R.N.P. R.,

prin Direcția Silvică Suceava, cu menținerea deciziei de retrocedare atacată.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 239 din 6

iulie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei și a admis cererea de

intervenție considerată a fi formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților,

în interesul pârâtei, în sensul că respinge acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantă.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a reținut că în mod legal, comisia pârâtă a

dispus retrocedarea imobilelor constând în construcții și teren identice cu

P.F. nr. 1052 din C.F. nr. 2094 a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, iar

faptul că reclamanta a făcut investiții și a adus îmbunătățiri construcțiilor,

nu constituie motiv de a refuza retrocedarea imobilelor proprietarului în

drept. Referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia în cauză nu există

identitate între imobilul care face obiectul retrocedării și imobilul înscris

în cartea funciară, instanța de fond a reținut că aceasta nu poate fi primită,

întrucât reclamanta nu a opus nici un titlu înscrierilor din cartea funciară pe

numele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei

și Rădăuților.

În ceea ce privește cererea

de intervenție în interes propriu, instanța de fond a reținut că această cerere

nu poate fi caracterizată decât ca o cerere în interesul comisiei pârâte, atâta

vreme, cât din petitul ei rezultă până la evidență că intervenienta a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei și menținerea deciziei prin care i-au fost

retrocedate imobilele preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 273/1949,

intervenienta nejustificând interes pentru promovarea unei cereri de

intervenție în interes propriu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică

Suceava, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9, precum și cele ale

art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată a fost dată

cu încălcarea celor mai elementare reguli procedurale privind judecarea unei

pricini. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a

refuzat acordarea unui termen de judecată solicitat pentru a luat cunoștință,

atât de întâmpinarea care nu a fost depusă la dosar cu cel puțin 5 zile înainte

de termenul din 6 iulie 2005, cât și de conținutul cererii de intervenție

formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Catedrala Ortodoxă

„Sfânta Treime” Vatra Dornei. Mai precizează recurenta-reclamantă că instanța a

refuzat să-i comunice cererea de intervenție, deși a solicitat expres acest

lucru și mai mult, chiar reprezentantul Arhiepiscopiei a arătat că va depune

înscrisuri în sprijinul poziției sale la un termen ulterior.

În plus, arată

recurenta-reclamantă, instanța de fond a refuzat chiar și să amâne pronunțarea,

astfel cum prevăd imperativ dispozițiile Codului de procedură civilă.

În aceste condiții,

recurenta-reclamantă apreciază că judecarea cauzei s-a realizat fără

respectarea principiului constituțional al existenței unui proces echitabil și

corect, fapt pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a

cauzei.

O altă critică se referă la

faptul că, deși cererea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților era de intervenție

în interes propriu, instanța de fond, fără a o pune în dezbaterea contradictorie

a părților, o recaracterizează abia prin sentință, ca fiind o cerere de

intervenție în interesul pârâtei, fără a exista o solicitare în acest sens a

părții direct interesate. Mai mult, arată recurenta-reclamantă, cererea de

intervenție a fost formulată prin Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” Vatra

Dornei, fără ca să fie prezentată instanței vreo împuternicire legală, așa

zisul mandat dat de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, P., unuia din preoții

Catedralei fiind o procură generală nevalabilă ca reprezentare specială în

cauză.

Printr-un alt motiv de

recurs se susține că instanța de fond nu a reținut că nu există identitate de

imobile, constatând doar că nu s-a depus nici un titlu în acest sens, deși

aceasta era obligată să pună în vedere părților să arate înscrisurile sau alte

probe pe care le solicită în dovedirea susținerilor. Aceasta, în condițiile în

care Arhiepiscopia nu a depus la dosar decât un extras de carte funciară, iar

nu și un plan de situație care să confirme că imobilul înscris în cartea

funciară identificat cu un număr de parcelă funciară este identic din punct de

vedere al amplasamentului din plan cu Cantonul silvic care a făcut obiectul

deciziei de retrocedare.

De asemenea,

recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de fond este nelegală și

netemeinică și cu privire la pretinsa identitate dintre Fondul Bisericesc

Ortodox Român din Bucovina înscris în cartea funciară C.F. (Fundația nou

înființată în anul 2000) și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, aceasta

omițând a aplica dispozițiile O.G. nr. 26/2000, modificată și aprobată prin

Legea nr. 246/2005 (art. 8 - 12, 33 și 34).

De altfel, arată

recurenta-reclamantă, instanța de fond nu răspunde motivelor de contestație

invocate, deși din întâmpinarea pârâtei Comisia specială de retrocedare rezultă

că această instituție s-a pronunțat doar în baza înscrisurilor ce i-au fost

puse la dispoziție de către intervenientă, fără o minimă privire critică asupra

realității celor susținute și fără a aplica Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe

Române din anul 1925 și Regulamentul pentru organizarea și funcționarea

Fondului Bisericesc din anul 1936, Legea pentru organizarea Fondului Bisericesc

publicată în Monitorul Oficial nr. 148/1940, precum și Legea nr. 295/1946 și

Statutul fondului aprobat prin această lege.

Recursului i-a fost anexat

și Actul de constituire a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților care, în opinia

recurentei-reclamante, confirmă lipsa de identitate arătată în cele ce preced.

La data de 8 noiembrie 2005

au fost înregistrate la dosarul cauzei și precizări la recursul formulat în

termen legal, prin care recurenta-reclamantă susține că același imobil face

obiectul unei acțiuni în revendicare promovată de Fundația Fondul Bisericesc

Ortodox Român al Bucovinei, cauză ce a format obiectul dosarului nr. 11297/2004

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a dispus casarea cu

trimitere spre rejudecare, motiv pentru care imobilul nu putea face obiectul

retrocedării pe cale administrativă.

Totodată,

recurenta-reclamantă susține că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu este și

nu poate fi succesoarea Mitropoliei Bucovinei, referindu-se la aspecte de ordin

istoric și reglementar, începând cu ocupația habsburgică.

În cauză a fost formulată

întâmpinare de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Î.P.S. P., prin

preotul M.V. de la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Vatra Dornei,

solicitând respingerea recursului și invocând excepția lipsei calității

procesuale active a recurentei-reclamante.

De asemenea, în cauză a

formulat întâmpinare și pârâta Comisia specială de retrocedare, invocând

excepția lipsei capacității procesuale a recurentei-reclamante Direcția Silvică

Suceava și solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art.

24 alin. (1) din Constituția României, dreptul la apărare este garantat, iar

conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, părțile au

dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 116 alin. (1) C. proc. civ., la întâmpinare se vor alătura

atâtea copii de pe întâmpinare câți reclamanți sunt și se va alătura același

număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un

rând de copii pentru instanță.

În cauză, se constată că întâmpinarea

și înscrisurile anexe acesteia nu au număr și dată de înregistrare la instanță,

nu sunt mențiuni cu privire la existența unor copii ale acestora, iar din

practicaua sentinței atacate nu rezultă modalitatea de depunere a acestora și

nici comunicarea lor către recurenta-reclamantă.

De asemenea, Înalta Curte

constată că în cauză, la data de 5 iulie 2005, a fost înregistrată cererea de

intervenție în interes propriu, dar nu rezultă că aceasta ar fi fost comunicată

părților, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.

Mai mult, deși art. 52 alin.

(1) C. proc. civ. prevede că „după ascultarea părților și a celui care

intervine, instanța va hotărî asupra încuviințării în principiu a

intervenției”, urmând a proceda conform dispozițiilor alin. (2) și (3) ale

aceluiași articol, în cauză se constată că instanța de fond nu a respectat

aceste prevederi legale. În acest sens, din practicaua sentinței atacate nu

rezultă că cererea de intervenție ar fi fost pusă în discuția părților și nici

că instanța apreciază necesitatea recalificării acesteia.

Mai mult, instanța de fond

nu a avut în vedere nici faptul că intervenientul a precizat că urmează să

prezinte o hotărâre judecătorească pentru a-și dovedi calitatea.

Este cunoscut că art. 129 C.

proc. civ. statuează asupra rolului activ al părților, dar mai ales asupra

rolului activ al judecătorului, atât cu privire la punerea în vedere a

drepturilor și obligațiilor părților ce le revin în calitatea lor din proces,

cât și cu privire la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului prin

numeroasele mijloace prevăzute de alin. (4) și (5) ale acestui articol.

De asemenea, conform

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre

altele și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7, casarea hotărârii poate fi cerută când aceasta

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

În cauză, Înalta Curte

constată că, în raport cu motivele acțiunii, ale întâmpinării precum și cele

ale cererii de intervenție, sentința atacată, prin conținutul său sumar, nu

corespunde exigențelor dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

Prin urmare, constatându-se

că instanța de fond nu a fost preocupată de a asigura garanțiile unui proces

echitabil prin respectarea dispozițiilor procedurale privind întâmpinarea și

cererea de intervenție, că nu a avut rol activ și că nu a pronunțat o sentință

motivată în sensul dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., criticile formulate în

acest sens fiind fondate, se va admite recursul declarat în cauză, se va casa

sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare. Cu această ocazie,

instanța de fond va avea în vedere și toate înscrisurile depuse de părți,

precum și toate motivele invocate în recurs și în apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică Suceava, împotriva sentinței civile nr.

239 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.