ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3719/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.E.B. (Romania) SA a solicitat anularea Deciziei nr. 50338 din 17 februarie 2012 emise de Fondul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA - I.F.N. și emiterea unei noi decizii de aprobare a cererii de plată formulate. În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că, în mod nelegal, prin decizia atacată pârâtul a respins Cererea de plată depusă în baza Contractului de garantare nr. PC2 4161 din 16 iunie 2010 pentru finanțarea garantată acordată beneficiarului R.S.

de către finanțator, în vederea achiziționării unei locuințe în cadrul Programului Prima Casă, pentru beneficiarul R.S., iar motivele care au condus la respingerea inițială a acestei cereri nu constau în probleme de fond ale dosarului de credit sau încălcări ale legislației aferente, ci erau aspecte ce puteau fi reglementate. Totodată, a arătat că, potrivit Convenției de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 semnate de părți, astfel cum a fost modificată și completată prin Actul adițional nr. 1/2011, societatea a depus la pârât cererea de plată și documentația în formă completă, solicitând reexaminarea cererii de plată, însă, prin Adresa nr. 5793 din 07 martie 2012, i s-a comunicat că decizia de respingere a cererii de plată este temeinică și legală.

În temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei, să fie obligat chematul în garanție, prin aceeași hotărâre, să plătească valoarea de executarea a garanției. 1.2. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost înregistrată la pârât în data de 19 martie 2012, comunicarea răspunsului s-a făcut la data de 05 aprilie 2012, iar acțiunea a fost depusă la Curtea de Apel București la data de 20 martie 2012, înainte ca dreptul recunoscut reclamantei de a se adresa instanței să se nască.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că cererea de plată nr. 3413 din 09 iulie 2012 a fost respinsă întrucât reclamanta nu a respectat prevederile art. 6.1 lit. m) și a celor de la art. 7.1 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 modificată și completată cu Actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, act semnat ca urmare a modificării și completării prin Ordinul Comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of. nr. 370 din 26 mai 2011 a Convenției de garantare aprobate prin Ordinul comun nr. 2225/994/2009. De asemenea, a arătat că, ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, finanțatorul a completat documentația aferentă cererii de plată, însă din economia art. 7 alin. (2) din Convenția de garantare rezultă că legiuitorul a înțeles să sublinieze caracterul imperativ al obligației de a atașa la cererea de plată documentația corectă și completă.

1.3. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5334 din 27 septembrie 2012 a respins excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de pârât. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, cu privire la excepția prematurității formulării acțiunii, s-a avut în vedere că plângerea prealabilă a fost înregistrată la pârât la data de 19 martie 2012, iar comunicarea răspunsului s-a realizat la 5 aprilie 2012, după care reclamanta a formulat acțiunea de față împotriva deciziei contestate.

Prin urmare, procedura prealabilă a fost efectuată conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă termenul pentru primirea răspunsului din partea autorității pârâte nu a fost respectat, iar la data de 05 aprilie 2012 autoritatea a dat un răspuns negativ solicitării reclamantei, astfel încât nu are relevanță juridică introducerea cererii de chemare în judecată la data de 20 martie 2012, anterior primirii răspunsului la plângerea prealabilă. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cererea de plată nr. 3413 din 9 iulie 2012 a fost respinsă de către pârâtă motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 6 pct. 1 lit. m) și art. 7 pct. 1 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 modificată și completată cu Actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca urmare a modificării și completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of.

nr. 370 din 26 mai 2011 a Convenției de garantare aprobată prin Ordinul comun nr. 2225/994/2009. Din conținutul art. 7 pct. 1 alin. (2) din Convenția de garantare s-a reținut că obligația de a atașa la cererea de plată documentația completă are caracter imperativ: "documentația care trebuie să însoțească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIMM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și opisat". Așadar, o completare a documentației ulterior depunerii cererii de plată, respinsă prin decizia de respingere a acesteia, nu putea forma obiectul reexaminării dosarului. Potrivit deciziei de respingere, în Cap. XIV pct. 14 pct. 13 se face referire la lista de taxe și comisioane a C.E.B.

(Romania) SA care este parte integrantă din contractul de credit, fără ca Anexa 1 să fie atașată în dosar, ceea ce face să nu poată fi analizată condiția de nepercepere a comisionului de rambursare anticipată. De asemenea, s-a reținut că în ce privește condiția neîndeplinită a notificării beneficiatului cu privire la declararea exigibilității anticipate prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. f) din Convenție s-a constatat lipsa dovezii transmiterii notificării, astfel încât completarea documentației aferente cererii de plată făcută ulterior după emiterea deciziei nu mai poate fi luată în considerare. Totodată, contractul de credit nu era însoțit de Anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din acesta conform art. 7 pct. 1 lit. b) din Convenție, acest contract fiind valabil și producând efecte juridice de la data semnării de către părți și până la rambursarea integrală a creditului, dobânzilor și comisioanelor și a celorlalte cheltuieli legate de către acesta.

S-a mai reținut și neîndeplinirea condiției referitoare la atașarea extrasului contului curent și a extrasului contului de credit al beneficiarului aferente perioadei de derulare a finanțării, constatându-se că situația soldurilor conturilor rulată la 8 februarie 2012, data înregistrării cererii de plată, nu cuprinde elementele necesare pentru analizarea operațiunilor efectuate în perioada de derulare a finanțării garantate. Așa fiind, prima instanță a reținut neîndeplinirea condițiilor menționate în privința cererii de plată transmise de către finanțator, care se face în termen de maximum 75 zile calendaristice de restanță la plata beneficiarului care, de asemenea, nu a putut fi apreciată ca fiind îndeplinită, întrucât Finanțatorul nu a prezentat extrasul de cont sau un document echivalent pentru întreaga perioadă de derulare a finanțării garantate.

Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada că a depus documentația completă pentru cererea de plată și că această documentație respectă întocmai prevederile art. 7 pct. 1 alin. (2) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 și Actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de pârât, prima instanță a reținut că aceasta este motivată pe împrejurarea că în activitatea de acordare a garanțiilor în cadrul Programului Prima Casă, pârâtul acționează în numele și în contul statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, calitatea de mandatar rezultând din art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 60/2009 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ministerul este autorizat să mandateze Fondul în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția sau construirea unei locuințe în cadrul Programului Prima Casă. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs SC C.E.B. (România) SA București, care a invocat în mod generic prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ formulând, în esență, următoarele critici care pot fi circumscrise prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. - 1865: - instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta completarea documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare analizării cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea scadenței anticipate; - instanța de fond a reținut fără temei că FNGCIMM - I.F.N.

nu putea reveni asupra deciziei, precum și că societatea comercială nu ar fi depus documentația completă referitoare la cererea de plată, deși posibilitatea corectării oricăror neregularități este recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 50338 din 17 februarie 2012, cu obligarea FNGCIMM să emită o nouă decizie prin care să aprobe cererea de plată. 2.2. FNGCIMM - I.F.N. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

2.3. În ședința din 25 septembrie 2014, instanța de recurs a pus în discuția părților competența instanței de contencios de a soluționa cauza în fond, în raport cu statutul de persoană juridică de drept privat al FNGCIMM - I.F.N. și de natura juridică a actului a cărui anulare s-a cerut. 2.4. Ministerul Finanțelor Publice a depus Concluzii scrise susținând că deciziile emise de FNGCIM - IFN în soluționarea cererilor de plată depuse în baza contractelor de garantare, este de competența instanțelor de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004. Pe fondul recursului, ministerul intimat a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. 3. Soluția instanței de recurs 3.1. Competența de soluționare pe fond a cauzei aparține instanței de contencios administrativ pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001 privind înființarea FNGCIMM - IFN și Actului constitutiv, Fondul este persoană juridică de drept privat și instituție financiară organizată ca societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român. Însă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorități publice, în sensul acestei legi, dacă a obținut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, potrivit dispozițiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituție cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum și de a susține accesul la finanțare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale. Astfel fiind, instanța constată că misiunea legală, încredințată potrivit dispozițiilor legale la care s-a făcut referire mai sus, reprezintă realizarea unui serviciu public, din fonduri alocate de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice fiind reprezentantul statului român ca acționar majoritar.

De altfel, Înalta Curte, prin Decizia nr. 2406/2014, într-un litigiu similar, a respins recursul formulat de R.B. SA împotriva Sentinței civile nr. 1065/2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu FNGCIMM - IFN, reținând, în mod implicit, sesizarea legală a instanței de fond și competența materială a acelei instanțe. 3.2. Pe fond, recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin semnarea Contractului de garantare nr. PC2-4161 din 16 iunie 2010 încheiat în baza Convenției nr. 6 din 8 martie 2010 - Convenție de garantare pentru Programul Prima Casă, abrogată de Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 cu act adiționat nr. 1 din 22 iulie 2011 - FNGCIMM - IFN garantează în numele și în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat, rambursarea finanțării acordate beneficiarului R.S., de către Finanțatorul C.E.B. SA. Conținutul Convenției de garantare în baza căreia a fost acordată garanția aferentă creditului destinat achiziționării unei locuințe în cadrul Programului Prima Casă de care a beneficiat R.S., a fost standardizat prin aprobarea modelului acesteia ca anexă la Ordinul comun al Ministrului Finanțelor Publice și al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nr. 2225/994/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Garanția a fost acordată de către FNGCIMM - IFN, în numele și în contul statului, în calitate de mandatar al Statului Român reprezentat prin Ministerului Finanțelor Publice, prin contractul de garantare, conținutul Contractului de garantare nr. PC2 4161 din 16 iunie 2010 regăsindu-se în cuprinsul Anexei nr. 2 la Convenție, semnată de FNGCIMM - IFN și C.E.B. SA. Întrucât beneficiarul creditului, R.S., nu și-a onorat obligațiile de plată față de C.E.B.

SA, Banca a înaintat o cerere de plată pentru acest beneficiar, cererea fiind înregistrată la FNGCIMM sub nr. 3413 din 9 februarie 2012. Prin Decizia nr. 50338 din 17 februarie 2012 autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată reținând că societatea comercială finanțatoare nu a respectat prevederile art. 6.1 lit. m) și art. 71 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010. Instanța de fond, sesizată cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 56338 din 17 februarie 2012, a respins acțiunea prin Sentința nr. 5334 din 27 septembrie 2012, reținând în esență că actul administrativ atacat este legal și temeinic.

În cererea de recurs, societatea comercială finanțatoare a susținut, în esență, în primul rând că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta completarea documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare analizării cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea scadenței anticipate. Așa cum s-a arătat, prin Decizia nr. 50338/2012 autoritatea publică intimată a respins cererea de plată, reținând că nu au fost respectate prevederile art. 6.1 lit. m) și ale art. 7.1 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 modificată și completată cu actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca urmare a modificării și completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicată în M.Of.

nr. 370 din 26 mai 2011. Este adevărat că ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, prin adresa nr. 1807/2012 înregistrată la FNGCIMM sub nr. 4752 din 23 februarie 2012, finanțatorul a completat documentația aferentă cererii de plată. Însă, conform art. 3 lit. f) din Convenția de implementare a Programului Prima Casă, FNGCIMM - IFN a aprobat plata garanției "numai în condițiile expres prevăzute în convențiile de garantare sau în protocoalele încheiate cu finanțatorii și în contractele de garantare". Astfel, potrivit art. 7.1 alin. (2) din Convenția de garantare nr. 24/2010: "documentația care trebuie să însoțească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și opisat", iar termenul de 75 de zile se referă la depunerea cererii de plată și nu la completarea documentației.

În al doilea rând, societatea comercială a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut fără temei că FNGCIMM - I.F.N. nu putea reveni asupra deciziei, precum și că societatea comercială nu ar fi depus documentația completă referitoare la cererea de plată, deși posibilitatea corectării oricăror neregularități este recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauză, este necontestat că documentația a fost completată după emiterea Deciziei nr. 50338/2012, cu Adresa nr. 1807 din 22 februarie 2012, iar invocarea ca argument a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o susținere lipsită de temei legal.

În ceea ce privește susținerea că autoritatea publică intimată ar fi putut și ar fi trebuit să revină asupra Deciziei nr. 50338/2012, aceasta este lipsită de temei legal, din moment ce este necontestat că cererea de plată a fost depusă fără să fie însoțită de documentația completă, expres și imperativ prevăzută la art. 61 lit. m), art. 7.1 lit. b), e) și f) și art. 7.1 alin. (2) din Convenția de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010. În concluzie, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, actul administrativ atacat fiind la rândul său, legal și temeinic, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței materiale a instanței. Respinge recursul declarat de SC C.E.B. (Romania) SA împotriva Sentinței nr. 5334 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV