ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3719/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3719/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC C.E.B. (Romania) SA a solicitat anularea Deciziei nr. 50338 din

17 februarie 2012 emise de Fondul Național pentru Întreprinderi Mici și

Mijlocii SA - I.F.N. și emiterea unei noi decizii de aprobare a cererii de

plată formulate.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut, în esență, că, în mod nelegal, prin decizia atacată

pârâtul a respins Cererea de plată depusă în baza Contractului de garantare nr.

PC2 4161 din 16 iunie 2010 pentru finanțarea garantată acordată beneficiarului

R.S. de către finanțator, în vederea achiziționării unei locuințe în cadrul

Programului Prima Casă, pentru beneficiarul R.S., iar motivele care au condus

la respingerea inițială a acestei cereri nu constau în probleme de fond ale

dosarului de credit sau încălcări ale legislației aferente, ci erau aspecte ce

puteau fi reglementate.

Totodată, a arătat

că, potrivit Convenției de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 semnate de părți,

astfel cum a fost modificată și completată prin Actul adițional nr. 1/2011,

societatea a depus la pârât cererea de plată și documentația în formă completă,

solicitând reexaminarea cererii de plată, însă, prin Adresa nr. 5793 din 07

martie 2012, i s-a comunicat că decizia de respingere a cererii de plată este

temeinică și legală.

În temeiul art. 60 -

63 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite

cererea reclamantei, să fie obligat chematul în garanție, prin aceeași

hotărâre, să plătească valoarea de executarea a garanției.

1.2. Prin

întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii,

întrucât plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost înregistrată la

pârât în data de 19 martie 2012, comunicarea răspunsului s-a făcut la data de

05 aprilie 2012, iar acțiunea a fost depusă la Curtea de Apel București la data

de 20 martie 2012, înainte ca dreptul recunoscut reclamantei de a se adresa

instanței să se nască.

Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că cererea de plată nr. 3413

din 09 iulie 2012 a fost respinsă întrucât reclamanta nu a respectat

prevederile art. 6.1 lit. m) și a celor de la art. 7.1 lit. b), e) și f) din

Convenția de garantare nr. 24 din 06 iulie 2010 modificată și completată cu

Actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, act semnat ca urmare a modificării și

completării prin Ordinul Comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of. nr. 370 din 26

mai 2011 a Convenției de garantare aprobate prin Ordinul comun nr.

2225/994/2009.

De asemenea, a arătat

că, ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, finanțatorul a

completat documentația aferentă cererii de plată, însă din economia art. 7

alin. (2) din Convenția de garantare rezultă că legiuitorul a înțeles să

sublinieze caracterul imperativ al obligației de a atașa la cererea de plată

documentația corectă și completă.

1.3. Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 5334 din 27 septembrie 2012 a respins excepția prematurității formulării

acțiunii, invocată de pârât.

Totodată, a respins

acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție a Ministerul

Finanțelor Publice, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, cu privire la excepția

prematurității formulării acțiunii, s-a avut în vedere că plângerea prealabilă

a fost înregistrată la pârât la data de 19 martie 2012, iar comunicarea

răspunsului s-a realizat la 5 aprilie 2012, după care reclamanta a formulat

acțiunea de față împotriva deciziei contestate.

Prin urmare,

procedura prealabilă a fost efectuată conform art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, chiar dacă termenul pentru primirea răspunsului din partea

autorității pârâte nu a fost respectat, iar la data de 05 aprilie 2012

autoritatea a dat un răspuns negativ solicitării reclamantei, astfel încât nu

are relevanță juridică introducerea cererii de chemare în judecată la data de

20 martie 2012, anterior primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cererea de plată nr.

3413 din 9 iulie 2012 a fost respinsă de către pârâtă motivat de faptul că nu

au fost respectate prevederile art. 6 pct. 1 lit. m) și art. 7 pct. 1 lit. b),

e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 modificată și

completată cu Actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca urmare a modificării

și completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicat în M. Of. nr. 370 din

26 mai 2011 a Convenției de garantare aprobată prin Ordinul comun nr.

2225/994/2009.

Din conținutul art. 7

pct. 1 alin. (2) din Convenția de garantare s-a reținut că obligația de a atașa

la cererea de plată documentația completă are caracter imperativ:

"documentația care trebuie să însoțească cererea de plată se depune la

sediul social al FNGCIMM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și

opisat".

Așadar, o completare

a documentației ulterior depunerii cererii de plată, respinsă prin decizia de

respingere a acesteia, nu putea forma obiectul reexaminării dosarului.

Potrivit deciziei de

respingere, în Cap. XIV pct. 14 pct. 13 se face referire la lista de taxe și

comisioane a C.E.B. (Romania) SA care este parte integrantă din contractul de

credit, fără ca Anexa 1 să fie atașată în dosar, ceea ce face să nu poată fi

analizată condiția de nepercepere a comisionului de rambursare anticipată.

De asemenea, s-a

reținut că în ce privește condiția neîndeplinită a notificării beneficiatului

cu privire la declararea exigibilității anticipate prevăzute la art. 7 pct. 1

lit. f) din Convenție s-a constatat lipsa dovezii transmiterii notificării,

astfel încât completarea documentației aferente cererii de plată făcută

ulterior după emiterea deciziei nu mai poate fi luată în considerare.

Totodată, contractul

de credit nu era însoțit de Anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din acesta

conform art. 7 pct. 1 lit. b) din Convenție, acest contract fiind valabil și

producând efecte juridice de la data semnării de către părți și până la

rambursarea integrală a creditului, dobânzilor și comisioanelor și a celorlalte

cheltuieli legate de către acesta.

S-a mai reținut și

neîndeplinirea condiției referitoare la atașarea extrasului contului curent și

a extrasului contului de credit al beneficiarului aferente perioadei de

derulare a finanțării, constatându-se că situația soldurilor conturilor rulată

la 8 februarie 2012, data înregistrării cererii de plată, nu cuprinde

elementele necesare pentru analizarea operațiunilor efectuate în perioada de

derulare a finanțării garantate.

Așa fiind, prima

instanță a reținut neîndeplinirea condițiilor menționate în privința cererii de

plată transmise de către finanțator, care se face în termen de maximum 75 zile

calendaristice de restanță la plata beneficiarului care, de asemenea, nu a

putut fi apreciată ca fiind îndeplinită, întrucât Finanțatorul nu a prezentat

extrasul de cont sau un document echivalent pentru întreaga perioadă de

derulare a finanțării garantate.

Prin urmare,

reclamanta nu a făcut dovada că a depus documentația completă pentru cererea de

plată și că această documentație respectă întocmai prevederile art. 7 pct. 1

alin. (2) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 și Actul adițional

nr. 1 din 22 iulie 2011.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de

pârât, prima instanță a reținut că aceasta este motivată pe împrejurarea că în

activitatea de acordare a garanțiilor în cadrul Programului Prima Casă, pârâtul

acționează în numele și în contul statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, calitatea de mandatar rezultând din art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr.

60/2009 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ministerul

este autorizat să mandateze Fondul în vederea emiterii de garanții în numele și

în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice

pentru achiziția sau construirea unei locuințe în cadrul Programului Prima

Casă.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei soluții a formulat recurs SC C.E.B. (România) SA București, care a

invocat în mod generic prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ formulând, în esență, următoarele critici care pot

fi circumscrise prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. - 1865:

- instanța de fond a

apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta completarea

documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare analizării

cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea scadenței

anticipate;

- instanța de fond a

reținut fără temei că FNGCIMM - I.F.N. nu putea reveni asupra deciziei, precum

și că societatea comercială nu ar fi depus documentația completă referitoare la

cererea de plată, deși posibilitatea corectării oricăror neregularități este

recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

În concluzie,

societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu

consecința admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 50338 din 17 februarie

2012, cu obligarea FNGCIMM să emită o nouă decizie prin care să aprobe cererea

de plată.

2.2. FNGCIMM - I.F.N.

a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în cererea de

recurs și a solicitat respingerea acestuia, susținând, în esență, că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică.

2.3. În ședința din

25 septembrie 2014, instanța de recurs a pus în discuția părților competența

instanței de contencios de a soluționa cauza în fond, în raport cu statutul de

persoană juridică de drept privat al FNGCIMM - I.F.N. și de natura juridică a

actului a cărui anulare s-a cerut.

2.4. Ministerul

Finanțelor Publice a depus Concluzii scrise susținând că deciziile emise de

FNGCIM - IFN în soluționarea cererilor de plată depuse în baza contractelor de

garantare, este de competența instanțelor de contencios administrativ, potrivit

prevederilor Legii nr. 554/2004.

Pe fondul recursului,

ministerul intimat a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

de recurs

3.1. Competența de

soluționare pe fond a cauzei aparține instanței de contencios administrativ

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, potrivit

art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001 privind înființarea FNGCIMM - IFN și

Actului constitutiv, Fondul este persoană juridică de drept privat și

instituție financiară organizată ca societate comercială pe acțiuni, cu

acționar unic statul român.

Însă, potrivit art. 2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei

autorități publice, în sensul acestei legi, dacă a obținut statut de utilitate

publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de

putere publică.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea

înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a

prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituție cu

capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor

instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și

mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum și de a susține

accesul la finanțare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în

raport cu politicile economice guvernamentale.

Astfel fiind,

instanța constată că misiunea legală, încredințată potrivit dispozițiilor

legale la care s-a făcut referire mai sus, reprezintă realizarea unui serviciu

public, din fonduri alocate de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor

Publice fiind reprezentantul statului român ca acționar majoritar.

De altfel, Înalta

Curte, prin Decizia nr. 2406/2014, într-un litigiu similar, a respins recursul

formulat de R.B. SA împotriva Sentinței civile nr. 1065/2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în

contradictoriu cu FNGCIMM - IFN, reținând, în mod implicit, sesizarea legală a

instanței de fond și competența materială a acelei instanțe.

3.2. Pe fond,

recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, prin semnarea Contractului de garantare nr.

PC2-4161 din 16 iunie 2010 încheiat în baza Convenției nr. 6 din 8 martie 2010

- Convenție de garantare pentru Programul Prima Casă, abrogată de Convenția de

garantare nr. 24 din 6 iulie 2010 cu act adiționat nr. 1 din 22 iulie 2011 -

FNGCIMM - IFN garantează în numele și în contul statului, în mod direct,

expres, irevocabil și necondiționat, rambursarea finanțării acordate

beneficiarului R.S., de către Finanțatorul C.E.B. SA.

Conținutul Convenției

de garantare în baza căreia a fost acordată garanția aferentă creditului

destinat achiziționării unei locuințe în cadrul Programului Prima Casă de care

a beneficiat R.S., a fost standardizat prin aprobarea modelului acesteia ca

anexă la Ordinul comun al Ministrului Finanțelor Publice și al Ministrului

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nr. 2225/994/2009, cu modificările

și completările ulterioare.

Garanția a fost

acordată de către FNGCIMM - IFN, în numele și în contul statului, în calitate

de mandatar al Statului Român reprezentat prin Ministerului Finanțelor Publice,

prin contractul de garantare, conținutul Contractului de garantare nr. PC2 4161

din 16 iunie 2010 regăsindu-se în cuprinsul Anexei nr. 2 la Convenție, semnată

de FNGCIMM - IFN și C.E.B. SA.

Întrucât beneficiarul

creditului, R.S., nu și-a onorat obligațiile de plată față de C.E.B. SA, Banca

a înaintat o cerere de plată pentru acest beneficiar, cererea fiind

înregistrată la FNGCIMM sub nr. 3413 din 9 februarie 2012.

Prin Decizia nr.

50338 din 17 februarie 2012 autoritatea publică pârâtă a respins cererea de

plată reținând că societatea comercială finanțatoare nu a respectat prevederile

art. 6.1 lit. m) și art. 71 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24

din 6 iulie 2010.

Instanța de fond,

sesizată cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 56338 din 17 februarie 2012, a

respins acțiunea prin Sentința nr. 5334 din 27 septembrie 2012, reținând în

esență că actul administrativ atacat este legal și temeinic.

În cererea de recurs,

societatea comercială finanțatoare a susținut, în esență, în primul rând că

instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că intimata nu putea accepta

completarea documentelor, din moment ce a trimis toate documentele necesare

analizării cererii de plată în termenul de 75 de zile de la declararea

scadenței anticipate.

Așa cum s-a arătat,

prin Decizia nr. 50338/2012 autoritatea publică intimată a respins cererea de

plată, reținând că nu au fost respectate prevederile art. 6.1 lit. m) și ale

art. 7.1 lit. b), e) și f) din Convenția de garantare nr. 24 din 6 iulie 2010

modificată și completată cu actul adițional nr. 1 din 22 iulie 2011, semnat ca

urmare a modificării și completării prin Ordinul comun nr. 2024/1043 publicată

în M.Of. nr. 370 din 26 mai 2011.

Este adevărat că

ulterior emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, prin adresa nr.

1807/2012 înregistrată la FNGCIMM sub nr. 4752 din 23 februarie 2012,

finanțatorul a completat documentația aferentă cererii de plată.

Însă, conform art. 3

lit. f) din Convenția de implementare a Programului Prima Casă, FNGCIMM - IFN a

aprobat plata garanției "numai în condițiile expres prevăzute în

convențiile de garantare sau în protocoalele încheiate cu finanțatorii și în

contractele de garantare".

Astfel, potrivit art.

7.1 alin. (2) din Convenția de garantare nr. 24/2010: "documentația care

trebuie să însoțească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIM

într-un singur exemplar, îndosariat, paginat și opisat", iar termenul de

75 de zile se referă la depunerea cererii de plată și nu la completarea documentației.

În al doilea rând,

societatea comercială a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut fără

temei că FNGCIMM - I.F.N. nu putea reveni asupra deciziei, precum și că

societatea comercială nu ar fi depus documentația completă referitoare la

cererea de plată, deși posibilitatea corectării oricăror neregularități este

recunoscută de procedura plângerii prealabile reglementată la art. 7 din Legea

nr. 554/2004.

Or, în cauză, este

necontestat că documentația a fost completată după emiterea Deciziei nr. 50338/2012,

cu Adresa nr. 1807 din 22 februarie 2012, iar invocarea ca argument a

prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o susținere lipsită de

temei legal.

În ceea ce privește

susținerea că autoritatea publică intimată ar fi putut și ar fi trebuit să

revină asupra Deciziei nr. 50338/2012, aceasta este lipsită de temei legal, din

moment ce este necontestat că cererea de plată a fost depusă fără să fie

însoțită de documentația completă, expres și imperativ prevăzută la art. 61

lit. m), art. 7.1 lit. b), e) și f) și art. 7.1 alin. (2) din Convenția de

garantare nr. 24 din 06 iulie 2010.

În concluzie, rezultă

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, actul administrativ

atacat fiind la rândul său, legal și temeinic, urmând ca recursul să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

necompetenței materiale a instanței.

Respinge recursul

declarat de SC C.E.B. (Romania) SA împotriva Sentinței nr. 5334 din 27

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV