Decizia nr. 2075/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 2648/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.11.2014, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Fondul Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. și C. S.A.: 1.anularea actului administrativ reprezentat de decizia de plată nr. x/28.07.2014; 2.suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de decizia de plată nr. x/28.07.2014 până la soluționarea irevocabilă a cauzei; 3.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. .

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2648 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins în tot acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Fondul Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. și C. S.A., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței menționate la pct. 2, reclamanții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. 1. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă arată: - instanța nu a fost compusă potrivit legii, neregularitate ce atrage casarea hotărârii dacă hotărârea a fost pronunțata de alt judecător decât (...) cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. - au fost încălcate dispozițiile art. 214 C. proc. civ., care instituie principiul continuității completului de judecata, precum și dispozițiile art. 99 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară ("ROI") a instanțelor de judecată, care reglementează soluționarea incidentelor procedurale cu respectarea continuității completului de judecată, precum și cu respectarea normelor privind repartizarea aleatorie în cazul în care nu se poate aplica principiul continuității. - în concret, menținerea denumiri completului - C23-fond, nu echivalează cu respectarea principiului continuității completului de judecată, întrucât continuitatea se referă la membrii completului de judecată și nu la denumirea acestuia. Consideră că acest înțeles al principiului continuității rezultă din conținutul art. 214, care în alin. (1) are în vedere componența acestuia, adică judecătorii care îl compun și nu numărul completului. - în condițiile în care continuitatea completului de judecată nu putea fi realizată soluția legală era cea a repartizării aleatorii, conform art. 95 din ROI al instanțelor aprobat prin Hotarea Plenului CSM nr. 387/2005, cu modificările și completările ulterioare. 2. Instanța de fond in mod eronat a reținut că in speță nu are importanță cuantumul sumei cu care reclamanții au întârziat la plată. - instanța practic refuză judecata, motivând ca nu poate analiza clauzele contractuale, astfel incat nu va analiza susținerile invocate, reținând doar ca există un debit, fara a analiza și textul contractual. - dispozițiile art. 7.1. - ipoteza a treia - nerambursarea ratelor de principal pe o perioada de 60 de zile calendaristice consecutive inseamna ca cel puțin o rata de principal sa nu fi fost plătită de cel puțin 60 de zile, nu ca trebuie să existe 2 rate neplatite la zi, astfel cum incearcă cu rea voință să explice pârâta. - instanța trebuia sa analizeze daca la data de 14.07.2014, atunci când pretine banca ca a declarat debitul scadent, sa fi existat o rata principala scadenta de 60 de zile. - instanța se mulțumește a constata o situație de fapt recunoscuta de reclamanți, - că exista debit, și din aceasta situație, fara a analiza textul contractului, stabilește că exista și posibilitatea declarării scadentei anticipate, ceea ce este fals, întrucât conform condițiilor contractuale nu orice debit se putea declara scadent. - scadențarea anticipata era condiționată de doua aspecte: Termenul de 60 de zile; Debitul trebuie sa fie de peste 60 de zile la "ratele de principal". Astfel, instanta avea obligația de a analiza daca debitul era scadent cu peste 60 de zile la ratele de principal, nu sa constate ca exista debit. Or din documentele depuse atașat cererii de plata adresate FNGCIMM, nu reiese ca la data respectiva ar fi existat o rata de principal scadenta de peste 60 de zile. Astfel: - In inscrisul denumit lista conturi client (document inscriptionat cu numărul 91) reiese ca la data de 01.07.2014 exista un debit de 455 euro, din care s-a achitat 200 euro in 02.07, deci nu era îndeplinita condiția celor 60 de zile scadente a unei rate de principal; - In conformitate cu art. 4.5. din contract - Condițiile Generale - comisionul datorat FNGCIMM va fi plătit din contul debitorilor, iar in cazul in care nu exista disponibil in cont, banca va plăti acest comision și il va înregistra ca debit fata de banca, dar in niciun caz acest comision nu va fi considerat ca facand parte de rata de principal; Din extrasul de cont (pagina numerotata de Fond cu nr. 82,83) rezulta ca in data de 08.05 s-a depus suma de 350 euro, din aceștia s-a plătit o suma de 17,77 credit și 6,55 asigurare, astfel incat la data de 08.05.2014 (pagina verso paginii numerotate cu 83) era un disponibil in cont de 325,68 euro. Din aceștia s-au oprit 175,5 euro credit, 101,40 dobânda, 48,11 comision și 0,67 dobânda. Astfel - din propriul extras de cont depus de banca in fata FNGCIMM - la data de 08.05.2014 reclamanții nu aveau datorii, iar intrucat următoarele operațiuni in cont apar in 02.06.2014 (atât de creditare cat și de debitare cont), inseamna ca la data de 14.07.2014 când s-a declarat scadenta anticipata nu aveau un debit restant de 60 de zile, intrucat pana la data de 01.06.2014 nu aveau debite. - Ulterior s-a depus (aceeași pagina verso la pagina numerotata 83) suma de 200 euro (02.06.2014), dar și suma de 200 euro la data de 02.07.2014, sume cu care s-a achitat credit in valoare de 200+12,28+14,42=226,70 euro și dobânzi și comisioane; - Balanța finală a contului la data de 17.07.2014 - data generării extrasului, astfel după data de 14.07.2014 când se pretinde ca s-a declarat scadent anticipat creditul, indică următoarea situația debit - credit: 6273,18 euro debitarea contului, din care achitați - creditarea contului - 6224,77 euro, adică existau în cont la 17.07.2014 o lipsa de 48,41 euro, deci nici pe departe o datorie de rata principala de peste 60 de zile - pagina numerotata 82; - Tot documentele depuse de banca către FNGCIMM, arata (pagina numerotata 66) ca la data de 15.07.2014 - data generării - exista un disponibil in cont de 227,23 euro, astfel nici urma de debit. Se poate remarca inconsistenta informațiilor financiare remise de banca către FNGCIMM, însă, in orice situație se poate observa ca la data de 14.07.2014 nu exista un debit restant de peste 60 de zile și ca declararea scadentei anticipate a fost abuziva. 3. Instanța de fond retine in mod eronat ca s-a respectat termenul de 75 de zile pentru transmiterea cererii de plata, dimpotrivă acest termen nu putea sa curgă decât in condițiile art. 6.1. din contractul de garantare - adică - "in cazul in care debitorul obligației de plata nu achita ratele principale pe o durata de 60 de zile, Finanțatorul poate transmite Fondului cererea de plată", astfel trebuia sa existe o întârziere de plata a ratelor principale de peste 60 de zile, or in speța la data transmiterii cererii de plata nu exista o astfel de restanță. Instanța analizează selectiv textele contractuale aplicabile, fara a observa condițiile menite sa protejeze debitorul de măsura drastica a scadentei anticipate a contractului. Astfel, calculează termenul de 75 de zile fara a observa ca data de la care pretinde ca incepe acest termen este la rândul ei condiționata de o situație de fapt - anume debit de peste 60 de zile, condiție neindeplinita la data de 07.05.2014. De altfel, lipsa analizei efective a contractului și a situației de fapt și de drept reiese și din reținerea instanței privitoare la faptul ca retine o garantare in proportie de 95% a creditului de către Fond, ceea ce este eronat.

In ceea ce privește notificarea și legalitatea notificării - instanța în mod greșit a apreciat legalitatea raportat la situația de fapt, reținând numai o situație de fapt fara a corela și cu textul contractual. Astfel, textul contractual impunea anumite condiții pentru notificarea declarării scadentei anticipate. - în conformitate cu art. 7.5. din Condițiile Generale ale Contractului de Credit: "declararea scadentei anticipate a creditului se va face printr-o notificare scrisa transmisa de banca împrumutatului". - rezulta astfel că forma notificării este una speciala, nu o simpla notificare de plată, ci o notificare care să prevadă în conținutul său faptul că s-a declarat scadent anticipat creditul. Notificarea emisa de banca (nereceptionată de reclamanți) nu conține mențiunea ca s-a declarat scadent creditul (la trecut astfel), ci conține o simpla avertizare pentru viitor și comunicarea unui termen limita de plata. Abia daca reclamanții nu și-ar fi indeplinit obligația impusa in termenul limita de plata acordat, banca ar fi putut emite o notificare de declarare scadenta, așadar altă notificare care i-a act de un fapt trecut sau actual - am declarat debitul scadent, nu potențial și viitor - daca nu plătiți vom declara. - notificarea descrisă de art. 7.5 are caracter necondiționat, în schimb, notificarea emisa la 26.06 - era una condiționata - daca nu plătiți - vom declara in viitor, așadar nu se poate admite că se declarase la data emiterii notificării creditul scadent, ci doar se avertiza pentru viitor sub condiție; - sensul notificării descrise in art. 7.5. este unul de rezultat, nu unul de diligentă, pentru a fi adusă efectiv la cunoștința debitorului declararea scadentei anticipate, in condițiile in care banca insasi nu a apreciat contractul ca fiind declarat scadent anticipat atât timp cat a incasat și acceptat plați ulterioare ale ratelor - plata din 30.07, ulterioară datei la care pretind ca s-ar fi declarat scadenta. - instanța nu are in vedere de susținerile ale băncii din notificare - prin care reclamanții sunt avertizați sub condiție viitoare - ca daca nu plătesc se va declara scadent anticipat creditul, or reclamanții au dispus plata unei sume de 200 euro in 02.07.2014, ulterior emiterii notificării (26.06.2014), dar inainte de declararea scadentei anticipate, astfel incat au achitat debitul care era scadent cu mai mult de 30 de zile, rămânând debit numai ultima rată. - faptul ca a intervenit o noua rata la scadenta in 03.07.2014 nu are importanță deoarece reclamanții au fost din nou notificați și cu scadenta acestei rate, notificarea anterioara privind și sume mai vechi care au fost astfel acoperite; Rata din 03.07.2014 nu influenta condiția întrucât nu era scadenta de peste 60 de zile (in 14.07.2014 data la care se susține ca au declarat scadenta, nu era scadenta decât de 11 zile), or reclamanții nu aveau scadente mai vechi de 60 de zile la rata de principal. - instanța observă ca existau notificări de plată - notificări prin care li se solicita sa plătească nu li se aducea la cunoștința scadenta, și transforma aceste notificări in notificări de declarare anticipata a creditului. Simplul fapt ca instanța nu a analizat conținutul notificărilor și le tratează ca identice prin enumerarea lor, arată ca a apreciat eronat textul contractual - care impunea o notificare prin care se declare scadent creditul. Având în vedere aspectele învederate,solicită admiterea, casarea in tot a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de fond. 4. Apărările intimatei Pârâta FNGCIMM SA IFN, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând următoarele apărări de fond: 1. In ceea ce privește susținerea conform căreia instanța de fond a reținut in mod eronat ca nu are importanta cuantumul cu care reclamanții întârziaseră la plată, arată că instanța explica aceste susțineri, considerând ca este irelevanta apărarea reclamanților in sensul ca nu au datorat doua rate integrale consecutive, prin raportare la clauzele contractuale existente. In consecință, susținerile recurenților sunt neintemeiate, instanța nu a reținut doar ca exista debit (asa cum in mod greșit susțin recurenții), iar reținerile instanței de fond au fost prezentate trunchiat. In Contractul de credit nr. x (Condițiile Generale) se prevede in mod expres la art. 7.4. cum se acoperă obligațiile de plata ale împrumutatului D. din sumele achitate de catre acesta: ..La data contractului, obligațiile de plata ale împrumutatului fata de Banca aferente aceleiași date de scadenta se achita după cum urmează: comisoane, dobânda penalizatoare, dobânda, capitalul, prima de asigurare/viata/imobil (daca este cazul) ținând cont de faptul ca sumele restante au prioritate." In condițiile in care clauzele contractului de credit nu au fost anulate sau declarate nule de o instanța de judecata, contractul de credit incheiat intre recurenți și C. S.A. se impune instanței de contencios administrativ. Fondul și-a indeplinit obligațiile legale și convenționale și a verificat indeplinirea condiției de fond a cererii de plata făcute de C. S.A., referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului. Art. 7.1. liniuta a 3- a din Condițiile Generale ale Contractului de credit nr. x prevede ca Banca este in drept sa solicite rambursarea imediata a creditului aprobat in cazuri justificate, determinate de: ..nerambursarea ratelor de principal (chiar și parțiala) care deriva din Contract pe o perioada de 60 de zile calendaristice consecutive". In aceste condiții, Fondul a procedat la analiza îndeplinirii condiției prevăzute la art. 8.1. alin. (1) lit. e) din Protocolul - cadru. Banca a transmis documentul Interogare stare credit aferent perioadei 21.03.2011 - 17.07.2014 din care rezulta trecerea la restanta a soldului finanțării garantate nerambursate (principal) in data de 16.07.2014, precum și Raportul sintetic inregistrari cartoteca pentru intervalul 07.05.2014 - 17.07.2014 și extrasul de cont curent aferent perioadei 07.03.2011 -17.07.2014. Din toate documentele anterior menționate a reieșit ca la data de 16.07.2014 împrumutatul D. avea întârzieri la plata ratelor de principal mai mari de 60 de zile. La data menționata. capitalul neplatit era in cuantum de 451,91 euro, asa cum reiese din Raportul sintetic înregistrări cartoteca care a fost atașat la întâmpinarea depusa de intimata pârâtă in dosarul de la fond. 2. In ceea ce privește susținerea conform căreia instanța a reținut in mod eronat ca s-a respectat termenul de 75 de zile pentru transmiterea cererii de plata se arată că Fondul a verificat îndeplinirea condiției prevăzute la art. 8.1. alin. (1) din Protocolul-cadru, conform căreia Cererea de plata se transmite de către Finanțator in intervalul cuprins intre 60 de zile și maximum 75 de zile calendaristice de restanta la plata a beneficiarului", așa cum rezulta din documentele transmise de către Bancă. Cererea de plata a fost transmisa de către Finanțator in termen de 71 de zile calendaristice de restanta la plata ratelor de principal (calculat începând cu data de 07.05.2014 când împrumutatul înregistra o întârziere de 75,66 euro a ratelor de principal - pana Ia data transmiterii cererii de plata de către Banca - 18.07.2014). 3. In ceea ce privește transmiterea de către Banca a notificărilor și legalitatea notificării cu privire la declararea exigibilității anticipate a creditului (art. 8.1. alin. (1) lit. f) din Protocolul - cadru), se arată că Banca a transmis impreuna cu cererea de plata, copiile Notificărilor pentru beneficiarul A. și pentru garantul B. cu nr. x/26.06.2014, insotite de copiile recipiselor reprezentând expedierea prin firma de curierat E. din data de 26.06.2014. Art. 8.1. alin. (1) lit. f) din Protocolul - cadru prevede obligația transmiterii notificării impreuna cu dovada transmiterii (și nicidecum a primirii), cu cel puțin 15 zile inainte de declararea exigibilității anticipate a creditului (condiție de asemenea indeplinita - conform recipiselor Notificările au fost transmise in data de -26.06.2014, iar exigibilitatea anticipata a creditului a fost declarata in data de 16.07.2014. împrumutatul are cunoștința din clauzele contractuale ce obligații are și care sunt riscurile nerespectarii acestora, mai ales ca A. a recunoscut in acțiunea sa ca a inregistrat intarzieri la plata inca din luna ianuarie, atunci fiind pasuit de către Bancă. Ulterior punerii în intarziere a împrumutaților, exigibilitatea anticipata a creditului se putea face oricând de către Banca, astfel incât nu este necesara precizarea unei date exacte in notificare. In ceea ce privește acceptarea de către Bancă a plăților ulterioare declarării scadentei anticipate a creditului, consideră că acceptarea nu avea niciun impdiment in condițiile in care aceștia aveau calitatea de debitori ai C. S.A.. 4. In ceea ce privește susținerile recurenților din prezentarea situației de fapt, conform cărora creditul a fost acordat pe o perioada de 20 de ani, deși conform prevederilor legale aveau dreptul la acordarea finanțării pe o perioada maxima de 30 de ani arată că într-adevăr art.

I. lit. k) din Protocolul - cadru nr. 60/2011 prevede ca finanțările in cadrul Programului se acorda pe o perioada de maxim 30 de ani, nu este insa obligatoriu ca finanțarea sa se intinda pe perioada maxima prevăzuta. Perioada de creditare a fost stabilita de comun acord de către Banca și beneficiar la data solicitării și acordării creditului, in funcție de dorința beneficiarului (in speța a d-lui D.), de veniturile acestuia, de gradul sau de indatorare, de alte criterii prevăzute de Normele de creditare ale Băncii (și notificate la BNR). Mai mult, prin semnarea Contractului de credit, împrumutatul și Garantul declara (având in vedere prevederile art. 17.1. din Condițiile Generale), ca "au fost informați de Banca, înainte de semnarea Contractului, despre contractele de credit oferite de Banca, despre toata documentația necesară acordării creditului și considera ca tipul și suma Creditului din Contract sunt adecvate situației lor financiare ". Perioada de creditare a fost de asemenea menționata in contractul de garantare nr. PC31805/14.03.2011 emis de către Fond, iar in situația in care soții D. nu erau de acord cu perioada contractuală, puteau să refuze semnarea acestuia. Banca nu avea obligația să accepte solicitarea (daca aceasta a existat) de restructurare a creditului prin extinderea perioadei contractuale, această decizie rămânând la latitudinea Băncii. In concluzie, având in vedere susținerile de mai sus, prevederile legale și convenționale invocate, susține ca FNGCIMM S.A. IFN a emis în mod corect Decizia de aprobare a cererii de plată nr. x/28.07.2014 și, in consecință, solicită respingere recursului formulat. II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 23 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții A. și B. au supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decizia de plată nr. x/28.07.2014, prin care pârâta FNGCIMM a constat îndeplinite condițiile contractuale de solicitare a plății garanției, conform Contractului de garantare nr. x/14.03.2011 încheiat cu Finanțatorul C. S.A. și prin care s-a aprobat cererea de plată pentru suma de 23.896,64 Euro, reprezentând 50% din soldul finanțării garantate la data trecerii integrale la restanță. În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat nulitatea deciziei de plată, ca act administrativ emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 60/2011, H.G. nr. 717/2009, a Protocolului Cadru nr. 60/2011 de implementare a Programului Prima Casă. Pentru a respinge acțiunea reclamantei, instanța de fond a reținut că în raport de criticile formulate de reclamanți decizia de plată, ca act administrativ, este legală, subliniind că în cadrul controlului de legalitate exercitat de acțiunea în contencios administrativ nu pot fi invocate nelegalitățile unor acte civile, neconstatate ca atare, anterior, în cadrul unor litigii civile. Astfel, prima instanță a observat, potrivit înscrisurilor comunicate de bancă, că reclamanții au înregistrat întârzieri în plata creditului contractat prin contractul nr. x/07.03.2011 mai mari de 60 de zile calendaristice, data de la care înregistra restanțe în raport de care s-a calculat acest termen fiind 07.05.2014, în condițiile în care reclamanții aveau întârzieri la plată începând cu luna ianuarie 2014, potrivit propriilor susțineri. Fără a analiza modalitatea de derulare a raporturilor contractuale, de imputare a sumelor și de apreciere a acordurilor amiabile încheiate între client și bancă, prima instanță a statuat că, la emiterea deciziei contestate, Fondul a constatat existența unei întârzieri mai mari de 60 de zile, iar susținerile reclamanților, în sensul că nu se poate aprecia întârzierea înregistrată ca o întârziere mai mare de 60 de zile aptă să ducă la scadența întregului credit, nu pot fi primite, întrucât prin contractul încheiat între părți s-a stabilit că și o neachitare parțială poate determina declararea scadenței. Cu referire la cuantumul sumei datorate cu titlu de debit principal care putea determina declararea scadenței anticipate, prima instanță a reținut că este suficient ca restanța la acest capitol să depășească durata neîntreruptă de 60 de zile, fiind neconcludentă apărarea reclamanților în sensul că nu au datorat două rate integrale consecutive. În ceea ce privește susținerea relativă la nerespectarea termenului de 75 de zile pentru transmiterea cererii de plată, de către C. către Fond, prima instanță a constat că aceasta este neîntemeiată, întrucât banca avea obligația de a transmite solicitarea în cel mult 75 de zile de la data înregistrării restanțelor la capital, respectiv în termen de 75 de zile de la 07.05.2014, condiție îndeplinită având în vedere transmiterea cererii la data de 18.07.2014. De asemenea, susținerea reclamanților în sensul că nu au fost notificați nu poate fi primită în condițiile existenței notificărilor nr. x/20.06.2014 x/20.06.2014, x/26.06.2014, x/26.06.2014 - dosar. Prin acestea reclamanților li se pune în vedere că în situația în care nu achită întreaga sumă restantă de 627.55 euro până la data de 14.07.2014, creditul va fi declarat scadent anticipat, fiind îndeplinită cerința celor 15 zile. Notificarea, ca formă suficientă în acest sens a fost convenită de părți prin punctul 7.5 din Condițiile Generale ale contractului de credit, astfel încât orice altă formalitate pretinsă de către reclamanți apare în afara cadrului contractual stabilit. Pe cale de consecință, prima instanță a constatat că au fost îndeplinite toate formalitățile impuse de articolul 8.1 din Protocolul cadru nr. 60/06.06.2011, încheiat între Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și C. S.A., decizia atacată fiind emisă în condițiile acestui articol. 3. Analiza recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat. Într-o primă critică, formulată în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s- a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 214 Cod de procedură civilă, precum și ale art. 95 și 99 din ROIIJ, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005, cu modificările și completările ulterioare, întrucât menținerea denumiri completului - C23-fond, nu echivalează cu respectarea principiului continuității completului de judecată, continuitatea vizând membrii completului de judecată și nu la denumirea acestuia. Consideră că acest înțeles al principiului continuității rezultă din conținutul art. 214, care în alin. (1) are în vedere componența completului, adică judecătorii care îl compun și nu numărul completului. Cu referire la această critică, Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 488 ain. 1 pct. 2 teza a doua C. proc. civ., invocate de recurenții reclamanți, prevăd două ipoteze, și anume cea în care are lor înlocuirea completului căruia s-a repartizat cauza, care vizează numărul completului și cea privind schimbarea compunerii completului, care vizează judecătorul care era desemnat în respectivul complet. În această ordine de idei, instanța de recurs subliniază că motivul de recurs invocat de recurenți nu este absolut, astfel încât, în condițiile legii, poate interveni schimbarea completului de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza sau componența acestuia, fără a atrage casarea hotărârii de fond astfel pronunțate. Prin Hotărârea nr. 135/1.09.2015 a Colegiului de conducere a Curții de Apel București - aflată la fila 505 a dosarului de fond - s-a aprobat, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) lit. d), art. 95 alin. (5) și art. 98 alin. (5) și (5) 1 din ROIIJ, modificarea compunerii completului de judecată C 23- Fond din data de 14.09.2015. Având în vedere că schimbarea membrilor completelor de judecată, în cazurile în care se impune din motive obiective, este atribuția Colegiului de conducere a instanței, se apreciază că nu se poate reține încălcarea principiului continuității în forma și condițiile invocate de recurenții reclamanți. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia i-au fost subsumate, așa cum rezultă din Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul judecății, criticile vizând considerentele reținute de prima instanță sub aspectul relevanței cuantumului sumelor cu care reclamanții au întârziat la plată, respectarea termenului de 75 de zile pentru transmiterea cererii de plată și legalitatea notificării privind declararea scadenței anticipate, Înalta Curte apreciază că este nefondat. În ceea ce privește cuantumul sumei datorate cu titlu de debit principal care ar fi putut determina declararea scadenței anticipate, prima instanță a reținut în mod corect că este suficient ca restanța la acest capitol să depășească durata neîntreruptă de 60 de zile, precum și că este neconcludentă apărarea reclamanților în sensul că nu au datorat două rate integrale consecutive. În conformitate cu dispozițiile art. 6.3 din Contractul de garantare nr. x/14.03.2011, Fondul poate respinge cererea de plată a garanției în situația în care Finanțatorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. Astfel, una dintre condițiile plății garanției este stipulată la art. 6.1 din contract și se referă la situația în care "beneficiarul nu achită ratele de principal pe o perioadă mai mare de 60 de zile". Interpretarea acestei clauze contractuale în sensul reținut de prima instanță este conformă cu dispozițiile art. 7.1 -liniuța a treia- din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. x, potrivit cărora nerambursarea ratelor de principal, chiar și parțială, care derivă din Contract pe o perioadă de 60 de zile consecutive îndreptățește banca la declararea scadenței anticipate a creditului. În ceea ce privește susținerea relativă la nerespectarea termenului de 75 de zile pentru transmiterea cererii de plată, de către C. către Fond, instanța de recurs împărtășește opinia primei instanțe în sensul că banca avea obligația de a transmite solicitarea în cel mult 75 de zile de la data înregistrării restanțelor la capital, respectiv în termen de 75 de zile de la 07.05.2014, condiție îndeplinită având în vedere transmiterea cererii la data de 18.07.2014. Înalta Curte nu poate achiesa nici la susținerilor recurenților reclamanți în ceea ce privește interpretarea art. 7.5 din Condițiile generale ale contractului de credit în sensul că notificarea emisă ar fi trebuit să conțină mențiunea clară și nu doar o avertizare că s-a declarat scadența anticipată. În temeiul dispozițiilor contractuale invocate notificarea prin intermediul căreia are loc declararea scadenței anticipate nu are o formă prestabilită. Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că afirmația recurenților, în sensul că ar fi trebuit să existe mențiunea clară și necondiționată că s-a declarat scadent anticipat creditul, este lipsită temei contractual. Față de cele reținute, având în vedere că hotărârea primei instanțe respectă dispozițiile de drept material aplicabile și nu se poate reține încălcarea dispozițiilor Legii nr. 60/2011, ale H.G. nr. 717/2009 și ale Protocolului Cadru nr. 60/2011 de implementare a Programului Prima Casă, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții A. și B..