ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1102/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Galați, contestatorul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, B. S.A. și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea titlului executoriu nr. x/13.02.2017 și a somației nr. x, emise de intimata AJFP în dosarul de executare nr. x, precum și a deciziei FNGCÎMM IFN-SA nr. 45917/13.12.2016 de aprobare a plății garanției de către stat în cadrul desfășurării contractului privind cumpărarea unei locuințe prin programul " Prima Casă". A mai solicitat și suspendarea executării silite.

La termenul de judecată din data de 26.09.2018, Judecătoria Galati a invocat din oficiu și a pus în discuția părților disjungerea capătului de cerere privind anularea deciziei intimatului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. C. nr. 45917/13.12.2016, privind cererea de plată a garanției de către stat în cuantum de 10.816,81 euro.

La același termen de judecată, în temeiul art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, formarea unui nou dosar, având ca părți - reclamant - A. și pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. C., iar ca obiect - anulare act administrativ.

Dosarul nou format a fost înregistrat cu nr. x/2018, iar instanța a acordat termen de judecată în aceeași ședință - 26.09.2018, invocând din oficiu și punând în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați.

Prin sentința civilă nr. 6206 din 12 noiembrie 2018, Judecătoria Galați a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anulare act, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Fondul Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de Apel Galați cauza a fost înregistrată la data de 15.11.2018.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 12 martie 2019, în temeiul art. 131 C. proc. civ. a constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza de față, motivele fiind cuprinse în încheierea de la termen.

Prin precizările formulate de reclamant pentru termenul din 22.04.2019, s-a arătat în clar că obiect al acțiunii îl formează decizia emisă la data de 17.11.2016, privind aprobarea cererii de plată transmisă de B. S.A., aferentă Contractului de garantare nr. PC4-22028/12.12. 2011, pentru beneficiarul A.. Decizia contestată nu poartă nici un număr, însă se afla în cadrul documentației depusă de către pârâta împreună cu întâmpinarea, la filele (1-6). Potrivit deciziei mai sus menționate, pârâta a aprobat cererea de plată înregistrată la Fond cu nr. x/26.08.2016, transmisă de B. S.A., cerere formulată în temeiul Protocolului nr. 58/2011, cu actele adiționale ulterioare și aferentă Contractului de garantare nr. PC4_22028/12.12.2011 pentru suma de 10.816,81 Euro.

Prin sentința civilă nr. 59/2020 din 26 iunie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN, B. S.A., astfel cum a fost precizat, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situației de fapt, recurentul a arătat:

Judecătorul fondului și-a argumentat soluția exclusiv pe aspectele invocate de către intimata pârâtă F.N.G.C.Î.M.M. S.A., dând o interpretată trunchiată a articolelor privind modalitatea de comunicare a diferitelor înscrisuri, cu predilecție a notificării declarării exigibilității anticipate a finanțării garantate.

Un prim aspect care ar trebui să ridice semne de întrebare este acela că, deși singurul înscris care ar fi trebuit să stea la baza verificării legalității deciziei contestate ar fi fost contractul de garantare x/12.12.2011 încheiat între recurent și intimata N.G.C.I.M.M. S.A., exact acesta este singurul înscris care nu numai că nu se regăsește la dosar, însă nici nu a fost în vedere de către judecătorul fondului. Este adevărat că instanța de fond îl amintește în considerente sentinței pronunțate, însă doar ca urmare a preluării argumentelor produse de către intimata F.N.G.C.Î.M.M. S.A., nu și în urma unei analize proprii, imparțiale, care să fi garantat că recurentul a avut parte de o judecată corectă.

Absolut toată motivarea instanței de fond se limitează la dispozițiile Protocolului cadru 58/2011, protocol în baza căruia a fost încheiat Contractul de garantare x/12.12.2011, acest din urmă înscris rămânând cu desăvârșire în afara sferei de interes a instanței de judecată.

Argumentează, în mod eronat, instanța de fond faptul că, potrivit textelor din protocolul cadru, nu se prevede nicăieri obligativitatea comunicării notificării declarării exigibilității anticipate a finanțării garantate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și, pe cale de consecință, nici cererea de plată comunicată de B. S.A. și în baza căreia a fost emisă decizia ce face obiectul cauzei, nu trebuia însoțită de dovada comunicării notificării sub exigențele mai sus amintite.

Întrucât apărarea se referă cu prioritate la încălcarea dreptului de a fi încunoștințat în mod legal despre întârzierile la plată, recurentul face trimitere punctual la prevederile Protocolului -Cadru nr. 58/3.06.2011, mai exact la capitolul referitor la Drepturile și Obligațiile părților.

Recurentul consideră că interpretarea judecătorului fondului, preluată de la intimata pârâtă FNGCIMM, referitoare la faptul că borderoul de trimiteri este suficient pentru a face dovada comunicării notificării, pe considerentul că legea prevede necesitatea atașării doar a dovezii de transmitere, nu și de primire a notificării este, în primul rând, scoasă din context.

Simpla existență a notificării (Somația din 27.07.2016 în cazul de față) însoțită de borderoul de trimiteri, nu și de dovada de primire de către recurent a corespondenței privind declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate nu fac dovada că acesta din urmă a fost încunoștințat în mod real despre situația sa și despre faptul că avea posibilitatea sa remedieze această deficiență.

Din analiza extrasului de cont, se observă că intenția reală a recurentului fost aceea de a continua plata ratelor contractului de credit și că doar din motive independente de voința acestuia s-a ajuns la acumularea de restanțe, o posibilă explicație, foarte credibilă de astfel, fiind aceea că plata se făcea dintr-un cont din străinătate.

Se constată din probatoriul administrat că banca avea la cunoștință adresa recurentului, știind că acesta avea, temporar, reședința în străinătate, pe teritoriul Uniunii Europene, la un moment în care Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord încă făcea parte din aceasta.

De asemenea, se constată din probatoriul administrai că banca avea la cunoștință inclusiv adresa de email a recurentului, precum și numărul de telefon, acestea regăsindu-se în chiar cuprinsul cererii de plata.

Observând întârzierile la plată, care erau de ordinul zilelor, un ofițer bancar cu bună credință și cu diligentă i-ar fi atras atenția debitorului să efectueze viramentele mai devreme, deducând că sconturile interbancare transfrontaliere tind să dureze ceva mai mult decât cele interne și având, în mod clar, cunoștință despre prevederile C. civ. în materia rezilierii contractelor pentru executare neconformă repetată a unei obligații pro rata temporis, chiar dacă aceasta este de mică însemnătate.

Cu atât mai mult devine evidentă reaua credință atunci când se examinează defectuoasa procedură de notificare, care a fost efectuată superficial, formal, fără a se demonstra vreo intenție reală de a-i aduce debitorului la cunoștință măsurile ce s-au dispus în privința sa, ba mai degrabă indicând către o intenție cel puțin indirectă de a-i pricinui acestuia prejudicii.

Recurentul reiterează împrejurarea că banca avea suficiente indicii pentru a încerca contactarea efectiva a recurentului și prin alte mijloace ce asigură transmiterea actelor si confirmarea primirii acestora, precum adresa de email (care se regăsește în chiar cererea de plata), sau chiar si prin telefon.

Art. 156 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. stabilește modul de citare și de comunicare a actelor de procedură pentru persoanele rezidente în străinătate și a căror adresă este cunoscută, dispoziția expresă din dreptul național impunând, pe cale de consecință, citarea debitorului la adresa cunoscută.

Or creditorul obligației, observând cum pe fiecare extras de cont ce dovedește plățile succesive făcute de recurent, pe durata câtorva ani, că debitorul locuiește efectiv în Regatul Unit, putea și trebuia să facă efortul de a-1 notifica pe acesta prin orice mijloace admise de lege în privința scadenței anticipate, pentru a se considera că și-a exercitat cu bună credință drepturile și obligațiile în raportul contractual cu acesta.

Așa cum se poate desprinde și din jurisprudența constantă a CJUE, cauza C-325/11, în procedura Krystyna Aldet; Ewald Alder împotriva Sabina Orlowska, Czeslaw Oiiowski, prin pronunțarea din 19 decembrie 2012, că aplicarea Regulamentului este incompatibilă cu o normă națională ce instituie o procedură fictivă de citare sau de notificare, așa cum era cea de la art. 1135 indice 5 din C. proc. civ. polonez.

Obligația generală de diligentă, prudență, bună credință și loialitate în exercitarea drepturilor și în îndeplinirea obligațiilor nu se consideră executată, atâta timp cât expeditorului îi este, în mod vădit, absolut indiferent dacă debitorul va primi sau nu notificarea, acestuia fiindu-i mult mai importantă demararea intempestivă și prematură a procedurii de executare a garanțiilor, așa cum reiese din conduita sa.

Cunoscând calea de urmat pentru o comunicare efectivă și cunoscând obligațiile pe care le are, intimata a ales totuși să simuleze o notificare la adresa de domiciliu unde în mod clar bănuia sau ar fi trebuit să intuiască împrejurarea că debitorul nu locuiește și că nimeni altcineva care întrunește condițiile prevăzute de lege nu poate recepționa scrisoarea în numele recurentului, pentru a i-o transmite ulterior.

Prin exercitarea cu rea credință sau cel puțin cu nepăsare a drepturilor instituite în favoarea lor, reprezentanții intimatei au prejudiciat în mod nejustificat drepturile și interesele recurentului, căruia nu i-au adus la cunoștință că și-a executat neconform unele obligații, așa încât acesta să își poată remedia conduita contractuală.

Un ultim aspect care ar trebui este cela ca recurentul reclamant a aflat despre împrejurarea ca banca a declarat scadența anticipata a finanțării garantate doar la momentul demarării procedurii execuționale, decurgând de aici că doar organul de executare silita, în speța de fața Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, a fost singura care a respectat procedura comunicării actelor de procedură, asigurându-se ca debitorul va lua la cunoștința despre aceasta.

In ceea ce privește neîndeplinirea condiției referitoare la întârzierea la plata de 60-75 de zile, arătă următoarele:

Potrivit extrasului de cont emis de intimata D. S.A. pe perioada 27.12.2011-6.07.2017, la data de 31.05.2016 recurentul a transferat suma de 151,62 de euro, suma din care banca încasat credit restant, dobânda restanta ș.a.

La data de 15.06.2016, în contul curent al recurentului se mai afla suma de 90,61 euro, încasata de banca cu titlu de rata dobânda și rata de credit.

Potrivit Somației emisa de către intimata B. S.A. la data de 27.07.2016, la acel moment recurentul înregistra o datorie totala de 131.13 Euro și o întârziere de 43 de zile la plata creditului, zile calculate începând cu data de 16.06.2016, în condițiile în care la 15.06.2016 banca a încasat rate restante.

La data de 22.08.2016 recurentul a achitat suma de 143,92 Euro, suma din care banca a încasat dobânda restanta și credit restant .La acel moment, recurentul figura cu un număr de 71 e zile întârziere la plata creditului, iar cererea de plata nu fusese încă înregistrată, aceasta fiind înregistrata la Fond sub nr. x/26.08.2016.

Faptul ca recurentul a înțeles sa achite plata ratei aferente lunii în curs nu poate să denote decât ca acesta nu a avut nici cea mai mica idee referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului, motiv pentru care, potrivit extrasului de cont, a continuat sa facă aceleași plăți regulate și la data de 12.09.2016, 3.10.2016, 14.11.2016, 29.11.2016, 16.01.2017 și tot așa până la data de 3.07.2017 când a aflat despre demararea procedurii execuționale împotriva sa și a luat legătura cu ofițerul de credite.

Potrivit art. 6.1 alin. (1) din Contractul de garantare, "în cazul în care beneficiarul nu chila ratele de principal pe o perioada mai mare de 60 de zile, Finanțatorul poate transmite NGCIMM cerere de plata. Cererea de plata se transmite FNGCIMM în termen de maximum75 de zile calendaristice de restanta la plata a beneficiarului, însoțita de documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol".

Așadar, banca avea opțiunea și nu obligația de a transmite cererea de plata către intimata FNGCIMM, posibilitate de care putea sa uzeze cu atât mai mult cu cât, anterior înregistrării acesteia, recurentul făcuse o noua plata. Mai mult decât atât, termenul maxim de 75 de zile calendaristice de restanta nu se împlinise, cererea de plata fiind emisa de către banca în cea de-a 71 zi, conform propriilor mențiuni făcute pe cerere.

Potrivit art. 6.2 alin. (1) din Contractul de garantare, "în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plata, FNGCIMM aproba sau respinge plata", în condițiile asumării sau neasumării de către Finanțator a îndeplinirii obligațiilor de la art. 4.2.alin 1. Revenind la documentația aflata la dosar și care a însoțit cererea de plata, am observat existenta unei adrese cu nr. x/28.08.2016 emisa de intimata B. S.A. către intimata FNGCIMM, în cuprinsul căreia se face vorbire despre atașarea documentației referitoare la "dosar despăgubire program "Prima Casa"4 - A.". Ori aceasta documentație cuprinde și extrasul de cont la zi, aferent întregii perioade de derulare a finanțării, extras de cont în cuprinsul căreia apare plata din 22.08.2016, plata făcuta înainte de expirarea celor 75 de zile.

În atare context, și intimata FNGCIMM avea posibilitatea de a respinge cererea de plata, doar prin simpla coroborare a lipsei dovezii comunicării notificării scadentei anticipate cu plata unei rate făcuta înainte de depunerea cererii de plata, în interiorul celor 75 de zile prevăzute de Protocol și contractul de garantare.

Intimatul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurentul-reclamant pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a indicat și acesta prin cererea de recurs, prin care a susținut, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor Protocolului Cadru nr. 58/03.06.2011 și a contractului de garantare nr. PC4_22028/121.12.2011.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei emise la data de 17.11.2016, privind aprobarea cererii de plată transmisă de B. S.A., aferentă Contractului de garantare nr. PC4-22028/12.12. 2011, pentru beneficiarul A., prin care pârâta a aprobat cererea de plată înregistrată la Fond cu nr. x/26.08.2016, transmisă de B. S.A., cerere formulată în temeiul Protocolului nr. 58/2011, cu actele adiționale ulterioare, și aferentă Contractului de garantare nr. PC4_22028/12.12.2011, pentru suma de 10.816,81 Euro.

În motivarea acțiunii, reclamantul a solicitat anularea deciziei de plată, susținând că a fost emisă cu nerespectarea Protocolului cadru publicat în Monitorul Oficial nr. 370/2011 la art. 8.1.și 8.2, texte care fac referire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de plată, una dintre aceste condiții vizând notificarea pe care finanțatorul este obligat să o comunice către beneficiar/beneficiari, garant/garanți, semnatar/semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate și la data acesteia, însoțită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Pentru a respinge acțiunea reclamantului, instanța de fond a reținut că, în raport de criticile formulate de reclamant, decizia de plată, ca act administrativ, este legală.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în cauză neputându-se constata încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu referire la susținerile recurentului referitoare la lipsa din dosar a contractului de garantare x/12.12.2011 încheiat între recurent și intimata N.G.C.I.M.M. S.A, Înalta Curte constată că acest înscris este atașat la dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Galați, astfel că sunt nefondate criticile recurentului potrivit cărora instanța de fond a făcut referire la acest contract doar ca urmare a preluării argumentelor produse de către intimatul F.N.G.C.Î.M.M. S.A., nu și în urma unei analize proprii, imparțiale, care să fi garantat că reclamantul a avut parte de o judecată corectă.

Sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora este greșită interpretarea instanței de fond referitoare la faptul că borderoul de trimiteri este suficient pentru a face dovada comunicării notificării, pe considerentul că legea prevede necesitatea atașării doar a dovezii de transmitere, nu și de primire a notificării.

Condițiile în care pârâtul FNGCIMM aprobă plata sunt expres prevăzute de art. 8.2 alin. (3) din Protocolul cadru 58/2011, pârâta fiind împuternicită să verifice îndeplinirea de către bancă a obligațiilor prevăzute la art. 7.1, lit. a), e), b), g), i), k), 1), m), n), o), p) si q) și respectarea transmiterii documentației potrivit art. 8.1. din Protocol.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că în cauză, în mod corect intimatul-pârât F.N.G.C.Î.M.M. S.A a reținut că a fost respectată de către bancă condiția notificării către beneficiar/garant/semnatar al contractului de garantare, cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate și la data acesteia, însoțită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Contrar susținerilor recurentului, notificarea, ca formă suficientă în acest sens, a fost convenită de părți prin condițiile generale ale contractului de credit încheiat, iar art. 8.1 lit. f) din Protocolul-cadru prevede obligația transmiterii notificării împreună cu dovada transmiterii, iar nu a primirii, cu cel puțin 15 zile înainte de declararea exigibilității anticipate.

În mod neîntemeiat încearcă recurentul să se prevaleze de dispozițiile legale dispersate și de jurisprudență CJUE, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză, câtă vreme finanțatorul B. S.A. a transmis, în copie certificată, Somația ar. 23917227/27.07.2016, așa cum rezultă din borderoul de trimiteri prin S.C. E. S.R.L. din data de 29.07.2016, la adresa declarată de recurent în contract, respectiv Galați, str. x, cu respectarea prevederilor art. 7.1, lit. a), e), b), g), i), k), 1), m), n), o), p) si q) și a) art. 8.1. din Protocolul nr. 58/2011.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cărora banca avea suficiente indicii pentru a încerca contactarea sa și prin alte mijloace, precum adresa de email sau prin telefon, câtă vreme acesta, în calitate de parte semnatară a contractului de împrumut, avea cunoștința din clauzele contractuale ce obligații are și care sunt riscurile nerespectării acestora.

De asemenea, sunt nefondate susținerile recurentului privind neîndeplinirea condiției referitoare la întârzierea de plată de 60-75 de zile.

Potrivit prevederilor art. 8.1. alin. (1) "Cererea de plată se transmite de către Finanțator în cadrul perioadei de valabilitate a garanției, ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului."

Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că finanțatorul a transmis extrasul de cont curent și extrasul de cont de credit curent din data de 22.08.2016, aferent perioadei 01.01.-19.08.2016, fișa de cont de credit restant din data de 22.08.2016, din care reiese trecerea integrală la restanță în data de 19.08.2016 a soldului creditului curent și situația serviciului datoriei din data de 22.08.2016, documente din care rezultă că recurentul-reclamant înregistra mai mult de 60 de zile calendaristice de restanță la rata principalului.

În fine, Înalta Curte constată că sunt lipsite de relevanță juridică trimiterile recurentului la jurisprudența Curții de Apel Galați, fiind evident că fiecare caz în parte este analizat de către instanță în funcție de specificul acestuia.

Față de cele reținute, având în vedere că prin hotărârea primei instanțe au fost aplicate corect dispozițiile de drept material aplicabile și nu se poate reține încălcarea dispozițiilor Protocolului Cadru nr. 58/2011 de implementare a Programului Prima Casă, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A.. Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 59/2020 din 26 iunie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.