ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5770/2020

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2020

Asupra căilor de atac de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 și a somației nr. x/27.01.2015 emise de pârâtă în dosarul de executare nr. x/2010, precum și suspendarea executării silite.

Reclamanții au modificat succesiv acțiunea, în sensul că au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a C. S.A. și a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, precum și anularea deciziei nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, astfel că instanța a pus în discuția părților disjungerea capătului de cerere privind anularea acestei decizii, a disjuns acest capăt de cerere și a dispus formarea unui nou dosar, având ca reclamanți pe A. și B. și ca pârâți pe Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN și C. S.A., dosarul nou format având nr. 12709/233/2015.

Prin sentința nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN și s-a dispus anularea deciziei nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Împotriva sentinței nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâta C. S.A. și apel pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. S.A. a arătat că la instanța de fond a invocat excepția tardivității formulării contestației, în raport cu data emiterii titlului executoriu contestat, 27.01.2015, și data promovării contestației solicitând respingerea contestației la executare ca tardiv formulată.

A prezentat situația de fapt și a susținut că reclamanții nu și-au achitat ratele asumate conform graficelor de rambursare aferente contractului de credit nr. x/30.01.2012 încheiat cu C. S.A., așa încât creanța urmărită este certă, lichidă și exigibilă, îndeplinind condițiile impuse de art. 662 C. proc. civ.

În mod nejustificat instanța a apreciat că nu rezultă faptul că decizia contestată respectă termenii contractuali asumați de părți prin contractul de garantare, fiind emisă fără o notificare prealabilă valabilă și fără respectarea celor 60 de zile minim restante, în condițiile în care a depus la dosar dovada comunicării către contestatori a notificărilor, respectiv borderourile de trimitere din mai multe perioade, pe care apare mențiunea "destinatar mutat de la adresă", deși părțile nu au anunțat schimbarea domiciliului și locuiesc la aceeași adresă.

A criticat faptul că instanța a mai reținut că întârzierea la plată ar fi fost mai mică de 60-75 zile, în raport cu data de 10.11.2014, având în vedere că la data de 06.11.2014 a fost declarat creditul scadent anticipat, banca apreciind data de referință a ultimei plăți 10.11.2014, când au fost achitate doar restanțe și nu ratele curente, astfel că, în realitate, restanțele au fost mai mari de 60 zile, fiind îndreptățită să formuleze cererea către Fond.

Precizează că reclamanții au fost notificați începând cu data de 14.01.2014, prin poștă, cu privire la faptul că înregistrau o întârziere la plata creditului de 45 zile, situație care s-a perpetuat și banca a emis o altă notificare la data de 13.02.2014, transmisă cu confirmare de primire, după care a emis notificări la 15.04.2014, 15.10.2014, iar la data de 06.11.2014 a declarat scadent anticipat întregul credit pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate. Ulterior, la data de 11.11.2014, a transmis dosarul de daună la FNGCIMM, cererea de plată a fost aprobată conform Deciziei nr. 56674 din 21.11.2014, recurenta-pârâtă încasând suma virată de la Fond.

3.2. În motivarea apelului întemeiat pe disp. art. 466 și următoarele C. proc. civ., pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a arătat că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea pronunțându-se asupra unei cereri cu care nu a fost învestită și a respins, în mod nefondat, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantul-pârât.

A susținut că instanța s-a pronunțat cu privire la anularea Deciziei FNGCIMM nr. 56674/21.11.2014 deși nu a fost învestită cu o asemenea cerere, ci cu anularea titlului executoriu și a somației de plată, în procedura contestației la executare, motiv pentru care apreciază că instanța a interpretat greșit aspectele deduse judecății, pronunțându-se asupra unor cauze străine pricinii cu care a fost învestită. Mai mult, instanța de fond a atribuit contestatorilor calitatea de "reclamanți", iar contestația a fost apreciată drept "acțiune în anulare act administrativ", deși obiectul cererii era "contestație la executarea silită".

În condițiile în care obiectul cererii deduse judecății a fost contestație la executare, a invocat prin întâmpinarea de la fond excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de capătul de cerere privind anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 și a somației de plată emise de ANAF - AJFP Galați. Sub acest aspect, critică respingerea excepției cu motivarea că se atacă un act administrativ emis de Fond, întrucât contestatorii au reiterat prin precizările depuse în dosarul Judecătoriei Galați, pentru termenul din data de 04.06.2015, faptul că obiectul contestației la executare îl reprezintă anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 și a somației de plată emise în dosarul nr. x/2010 de către ANAF - AJFP Galați.

Recurenta a apreciat că reținerea unor considerente străine de cauza dedusă judecății echivalează cu lipsa motivării sentinței conducând la nulitatea acesteia, pentru nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv hotărârea nu arată în concret motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la admiterea cererii și nici argumentele pentru care a înlăturat susținerile apelantului.

Pe fond, arată că argumentele instanței sunt lipsite de fundament juridic și legal, întrucât nu este prevăzută în niciun act normativ care reglementează Programul "Prima Casă" obligația în sarcina FNGCIMM de a comunica beneficiarilor decizia de aprobare/respingere a cererii de plată transmise de finanțator și nici aceea de a înștiința beneficiarul programului cu privire la declanșarea și desfășurarea procedurii de plată a garanției de către stat, în sensul interpretat de instanță, cu atât mai mult cu cât decizia de aprobare a unei cereri de plată înaintată către Fond de finanțator privește strict raportul juridic dintre aceștia, beneficiarul programului fiind un simplu terț față de raportul juridic respectiv.

Precizează că în sarcina sa fost instituită, prin H.G nr. 717/2009, obligația de a înștiința beneficiarul cu privire la executarea garanției de către finanțator ca urmare a neachitării la scadență a împrumutului acordat, indicându-se un termen în care poate fi efectuată plata sumei achitate de Ministerul Finanțelor Publice, precum și faptul că în cazul neplății va fi demarată procedura de executare silită de către organele fiscale competente ale A.N.A.F.

Menționează că înscrisul nr. 38127/03.12.2014 a fost comunicat AJFP Galați, în vederea demarării procedurii de executare silită în temeiul contractului de garantare nr. PC4_24716/19.01.2012, care constituie titlu executoriu, și spre știință beneficiarilor A. și B., considerând că a respectat art. 17 alin. (2) din H.G nr. 717/2009, în sensul că a comunicat intimaților înscrisul care a fost transmis la adresa imobilului achiziționat prin programul "Prima Casă", printr-un serviciu de curierat, existând semnătura de primire pe AWB la rubrica respectivă. În acest înscris a fost individualizată creanța bugetară rezultată prin plata garanției efectuată de M.F.P. către C. S.A., au fost menționate data scadenței, precum și faptul că urmează a fi declanșată procedura de executare silită în caz de neplată.

În ceea ce privește lipsa procedurii notificării, cu scrisoare de primire, care să ateste confirmarea primirii, precizează că finanțatorul C. S.A. a depus la dosarul care a însoțit cererea de plată, copiile somațiilor nr. x/15.10.2014, adresată d-lui A. și nr. x/15.10.2014, adresată d-nei B., privind iminența declarării scadenței anticipate a creditului, însoțite de borderoul de prezentare trimiteri recomandate printr-un serviciu de curierat în data de 17.10.2014. Referitor la obligația impusă FNGCIMM de verificare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească cererea de plată, arată că la dosarul aferent cererii de plată existau la momentul verificării îndeplinirii acestei condiții, conform art. 8.1 lit. f) din Protocol, atât notificarea beneficiarilor, cât și dovada transmiterii acesteia către beneficiarii reclamanți.

Sub aspectul neîndeplinirii condiției privind întârzierea la plată de 60-75 de zile în raport cu ultima plată efectuată la data de 10.11.2014, arată că instanța a achiesat la susținerile intimaților, în loc să adopte un raționament juridic propriu și obiectiv în raport cu înscrisurile de la dosar, reținând că la data de 10.11.2014 intimații au efectuat o plată parțială, banca nedorind să încaseze întreaga restanță, deși la acea dată creditul nu fusese declarat scadent anticipat.

Mai precizează că, în condițiile în care la 15.10.2014 înregistrau o întârziere de 44 de zile la plata creditului, iar intimații au efectuat o plată abia la data de 10.11.2014, reiese că la 10.11.2014 înregistrau deja peste 60 de zile întârziere, ceea ce a conferit băncii dreptul de a proceda la declararea exigibilității anticipate a creditului, întrucât plata efectuată la 10.11.2014 era deja tardivă și nu era de natură să întrerupă împlinirea termenului de 60 de zile.

4.1. Intimații reclamanți au formulat întâmpinare la recursul pârâtei C. S.A., prin care au invocat excepția nulității acestuia, întrucât nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

4.2. Intimații reclamanți au formulat întâmpinare la apelul pârâtului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, prin care au invocat excepția inadmisibilității căii de atac a apelului, având în vedere că hotărârea poate fi atacată doar cu recurs în 15 zile de la comunicare, sens în care au făcut referire la Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, în raport cu care apreciază că în speță nu se poate dispune recalificarea căii de atac a apelului în recurs și că, într-o asemenea eventualitate, recursul ar fi nul pentru lipsa motivelor de nelegalitate. În subsidiar, solicită respingerea căii de atac și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

4.3. Apelantul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a depus la dosar un punct de vedere cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului, solicitând respingerea excepției inadmisibilității și recalificarea apelului în recurs, în temeiul art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., ținând cont de faptul că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. A invocat și Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, apreciind că în speță se poate proceda la recalificarea căii de atac în raport cu considerentele și dispozitivul acestei decizii.

Cu privire la motivele de recurs invocate a precizat că acestea sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., după cum urmează: pronunțarea asupra unei cereri cu care instanța nu a fost învestită, cu încălcarea principiului disponibilității, atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nemotivarea sentinței este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar lipsa de fundament legal a sentinței care contravine disp. art. 17 alin. (2) din H.G. 717/17.06.2009 atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Astfel, prin Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii s-a statuat că:

"În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.."

Potrivit disp. art. 152 C. proc. civ.:

"Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită."

Analizând calea de atac exercitată de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, instanța de control judiciar constată că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, având în vedere că, deși cererea a fost intitulată "apel", aceasta cuprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, apelantul-pârât critică:

- încălcarea de către prima instanță a principiului disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ., prin faptul că s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, respectiv, deși reclamanții au formulat o contestație la executare prin care solicitau anularea unui titlu executoriu și a unei somații de plată emise de organul fiscal, instanța a soluționat o cerere de anulare a unei decizii emise de apelant. Această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

- motivarea sentinței recurate, respectiv încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât sub aspectul nemotivării soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului, cât și sub aspectul nemotivării soluției pronunțate pe fondul cauzei. În acest sens, instanța de control judiciar reține că în cererea de apel se susține că instanța de fond pur și simplu a achiesat la susținerile intimaților contestatori, în loc să adopte un raționament juridic propriu și obiectiv asupra acestora, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar. Această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv teza I vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

- soluția pronunțată pe fondul cauzei, prin prisma aplicării greșite a disp. art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 717/2009, prin raportare și la dispozițiile O.U.G. nr. 60/2009 și ale Protocolului cadru publicat în Monitorul Oficial nr. 370/2011 - art. 8.1 și 8.2, critică ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care se referă la interpretarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Prin urmare, întrucât criticile apelantului se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul disp. art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., reținând și aplicabilitatea Deciziei nr. 19/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, va califica apelul formulat de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN ca fiind recurs. În consecință, va respinge excepția inadmisibilității căii de atac denumite apel de către pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, având în vedere că excepția a fost întemeiată pe considerentul că cererea de apel nu poate fi recalificată, nefiind antamate prin aceasta motive de nelegalitate a hotărârii atacate, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așa cum s-a precizat deja, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de "apel" pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel că excepția inadmisibilității va fi respinsă.

Astfel, reține că recurenta a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material care reglementează procedura de declarare a creditului scadent anticipat și de plată a garanției de către stat. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de pârâta C. S.A.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. x/17.02.2015 pe rolul Judecătoriei Galați, contestatorii A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 și a somației nr. x/27.01.2015 emise de intimată în dosarul de executare nr. x/2010, precum și suspendarea executării silite.

La termenul de judecată din data de 07.05.2015, contestatorii au modificat acțiunea solicitând introducerea în cauză a C. S.A. București, în calitate de intimată, iar la data de 18.05.2015, au modificat acțiunea înțelegând să se judece în contradictoriu și cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București, în calitate de intimat.

La termenul de judecată din 18.06.2015, contestatorii au modificat acțiunea, în sensul că au solicitat și anularea deciziei Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București nr. 56674/21.11.2014, de aprobare a plății garanției de către stat în cadrul desfășurării contractului privind cumpărarea unei locuințe prin Programul "Prima Casă".

Intimata C. S.A. București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare și a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

Intimatul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la capetele de cerere privind anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2010 al AJFP Galați. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

Judecătoria Galați, având în vedere precizarea acțiunii, a pus în discuția părților disjungerea capătului de cerere privind anularea deciziei intimatului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București nr. 56674/21.11.2014 și, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind anularea acestei decizii și a dispus formarea unui nou dosar, având ca părți: reclamanți - A. și B. și pârâți - Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București și C. S.A. București, iar ca obiect - anulare act administrativ.

Instanța, în dosarul nou format, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați, iar prin sent. civ. nr. 6417/18.06.2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Galați și Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3774/20.11.2015, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

După stabilirea competenței, litigiul a fost soluționat prin prezenta sentință recurată, prin care a fost admisă acțiunea și a fost anulată decizia nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

În considerentele sentinței recurate se menționează că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, întrucât prin acțiune se solicită anularea unui act administrativ emis de această instituție.

Pe fondul cauzei instanța a reținut incidența disp. art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 60/2009 modificată, art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 60/2009 modificată, art. 2 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 717/2009 modificată, art. 17 alin. (1) și (2) din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 717/2009 modificată, constatând că decizia nu a fost comunicată reclamanților pentru a-și putea exercita, în mod concret, drepturile prevăzute de Legea nr. 554/2004 și pentru a putea contesta, eventual, caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitate de creditoarea C. S.A.. Instanța a constatat că reclamanților nu le-a fost adusă la cunoștință declanșarea și desfășurarea procedurii de plată a garanției de către stat, pentru a invoca eventuale apărări, fiind puși în fața faptului împlinit, respectiv efectuarea unei proceduri de executare silită fiscală pentru recuperarea unei sume plătite de stat.

Instanța a făcut referire la art. 8.1 lit. f) și 8.2 din Protocolul cadru publicat în M.Of. nr. 370/2011 și a apreciat că decizia contestată nu respectă termenii contractuali pe care părțile și i-au asumat prin contractul de garantare x/19.01.2012, fiind emisă fără notificare prealabilă valabilă și fără respectarea celor 60 de zile minim restante, condiții minimale care ar fi trebuit îndeplinite înainte de a fi declarat scadent anticipat creditul. Astfel, din înscrisurile depuse de Bancă nu reiese că procedura notificării, cu scrisoare de primire, care să ateste confirmarea primirii, ar fi fost îndeplinită.

La dosar au fost depuse doar borderourile de trimitere, fără ca acestea să fie însoțite de confirmările de primire. Există o singură confirmare din data de 20.10.2014, de unde reiese că destinatarul s-a mutat de la adresă, deși părțile locuiesc acolo, acela fiind imobilul, obiect al contractului de împrumut. Mai mult, conform contractului dintre părți, se prevedea în mod expres notificarea, atât a părților, cât și a garanților, de asemenea, cu dovada primirii. Nu există nicio dovadă că procedura notificării s-a făcut în mod valabil și în termenii asumați cu toate părțile din contract, împrumutați și garanți.

Tot o condiție era și întârzierea la plată de 60-75 zile, care, de asemenea, la data de 11.11.2014, momentul la care s-a formulat cererea către FNGCIMM, nu era îndeplinită, dată fiind ultima plată făcută de reclamanți în data de 10.11.2014, moment în care părțile înregistrau restanțe mai mici de 60 de zile.

La 10.11.2014, data ultimei plăți făcute de reclamanți, aceștia au dorit să plătească întreaga restanță, dar pârâta - Banca nu a dorit să încaseze întreaga restanță, deși în 10.11.2014 creditul nu fusese declarat scadent anticipat. Astfel, deși s-a înregistrat o plată în data de 10.11.2014, banca pârâtă declară scadent anticipat creditul la 11.11.2014, când nu se mai putea face acest lucru conform contractului.

Cu privire la recursul formulat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN se reține că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma pretinsei încălcări de către prima instanță a principiului disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs în raport cu critica formulată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, prin precizarea acțiunii în fața Judecătoriei Galați, reclamanții au solicitat anularea deciziei Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN București nr. 56674/21.11.2014. Prezentul litigiu are ca obiect această cerere care a fost disjunsă de Judecătoria Galați și a cărei competență de soluționare a fost stabilită de instanța supremă în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, sentința recurată a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ emis de acest recurent și nu într-o contestație la executare, cum în mod eronat susține recurentul, contestația la executare silită fiind obiectul inițial al litigiului înregistrat sub nr. x/17.02.2015 pe rolul Judecătoriei Galați.

Prin urmare, instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri cu care a fost învestită, respectând principiul disponibilității la care face referire recurenta.

Este însă fondat cel ce-al doilea motiv de casare invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar numai în ceea ce privește motivarea soluției pronunțate pe fondul cauzei.

Conform considerentelor prezentei decizii mai sus menționate, acest motiv de recurs a fost invocat sub două aspecte și anume: nemotivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN și nemotivarea soluției pronunțate pe fondul cauzei.

Critica vizând nemotivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive pornește de la premisa eronată că obiectul cauzei soluționate prin sentința recurată este o contestație la executare, recurentul susținând că nu are calitatea de emitent al titlului executoriu și al somației de plată contestate. Or, instanța de fond a soluționat o cerere de anulare a unui act administrativ emis de recurent, astfel că motivarea soluției de respingere a excepției prin raportare la calitatea acestuia de emitent al actului administrativ este corectă.

În ceea ce privește motivarea soluției pronunțate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu corespunde exigențelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În acest sens, reține că motivarea soluției constă în menționarea conținutului dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în redarea fidelă a notelor de concluzii depuse de reclamanți după rămânerea cauzei în pronunțare, pentru a fi avute în vedere la pronunțarea sentinței, note aflate la dosarul de fond.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind pronunțată cu nerespectarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate, care necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar. Instanța de fond nu a prezentat propriul raționament juridic, pornind de la susținerile părților și probele administrate, ci a procedat la redarea unor susțineri ale reclamanților pe care și le-a însușit fără a indica argumentele avute în vedere.

În aceste condiții, s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Având în vedere aceste considerente, rezultă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., dar în același timp critica este subsumată și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în cauză, nerespectarea principiului dreptului la un proces echitabil.

Trebuie subliniat și faptul că, din punct de vedere al incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este relevantă și împrejurarea că instanța de fond a soluționat cererea de anulare a actului administrativ fără a fi depus la dosar actul administrativ respectiv și fără a solicita documentația care a stat la baza emiterii acestuia, obligație stabilită în sarcina instanței de disp. art. 13 din Legea 554/2004.

La termenul de judecată din 12.03.2020, Înalta Curte a solicitat părților depunerea la dosar a deciziei contestate, iar recurentului i-a solicitat și documentația în temeiul căreia a fost emisă.

Reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie avute în vedere de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

În privința recursului formulat de pârâta C. S.A. se reține că este lipsită de relevanță susținerea vizând tardivitatea contestației la executare din moment ce obiectul cauzei soluționate prin sentința recurată este anulare act administrativ și nu contestație la executare silită.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că nu se mai impune analizarea lor, urmând să fie examinate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică apelul formulat de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN ca fiind recurs.

Respinge excepția inadmisibilității apelului formulat de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, precum și excepția nulității recursului formulat de pârâta C. S.A.

Admite recursurile formulate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN și C. S.A. împotriva sentinței nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 noiembrie 2020.