Decizia nr. 3307/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1486/2017 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 02.11.2016, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA- IFN, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea deciziei nr. 20/10.08.2016 și a încheierii nr. 27/10.10.2016, emise de Curtea de Conturi a României și suspendarea efectelor celor două acte administrative, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1486 din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea în anulare formulată de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA- IFN, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a anulat, în parte, decizia nr. 20/10.08.2016 și încheierea nr. 27/10.10.2016, respectiv în ce privește măsurile dispuse cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A..

Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA- IFN, cât și pârâta Curtea de Conturi a României. 3.1. Prin recursul său, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN solicită casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, invocând motivele de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește respingerea punctelor II și III ale cererii introductive. Or, nemotivarea hotărârii echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Punctul II al cererii de chemare în judecată s-a referit la nelegalitatea constatării auditorilor publici, consemnate la pagina 28 a raportului de control, potrivit căreia valoarea estimată a abaterilor reținute este în sumă de 76.284 RON. Or, reclamantul a arătat că valoarea de 30.697 RON a serviciilor medicale și de asigurări medicale stabilită de auditori include și contravaloarea serviciilor de medicina muncii, care sunt obligatorii indiferent dacă sunt sau nu prevăzute în contractul colectiv de muncă. Astfel, valoarea estimată a abaterilor constatate ar fi trebuit să fie de 58.679 RON. Mai mult de atât, față de admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că din valoarea estimată a abaterilor trebuia eliminată în totalitate suma de 30.697 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de medicina muncii și a serviciilor de asigurări medicale, aferente celor două contracte încheiate cu A. S.A.. Cât privește pct. III al cererii introductive, acesta conține critici de nelegalitate referitoare la pct. 3 din decizia nr. 20/10.08.2016, prin care s-a constatat neîncasarea de la clienți a contravalorii facturilor emise de reclamant și neîncasate la data de 31.12.2015 conform prevederilor legale, ceea ce a condus la înregistrarea și menținerea de sume prescrise în contul 381 "Creanțe restante". Instanța de fond nu a analizat deloc argumentele reclamantului referitoare la pct. 3 al deciziei nr. 20/2016. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că "tichetele de masă puteau fi acordate de reclamant în calitate de angajator, doar în perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă la care se face trimitere în contractele individuale de muncă. Acordarea acestor tichete de masă reprezintă un beneficiu reglementat prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, iar pentru lunile martie și aprilie 2015 acordarea lor a avut loc în condiții de deplină legalitate întrucât CCM 2014-2015 era în vigoare. În luna mai (noul CCM intrând în vigoare la 15 mai 2015) numai salariații care au avut acest drept în contractul individual de muncă au primit tichete de masă. Oricum, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 142/1998, angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă, iar reclamantul a fost de acord cu acordarea lor. Legea nu condiționează acordarea tichetelor de încheierea CCM. În altă ordine de idei, instanța de fond a reținut greșit că "în ceea ce privește contribuțiile la pensiile facultative și primele de Paște, soluția este similară celei referitoare la tichetele de masă, argumentele fiind aplicabile mutatis mutandis". Decizia reclamantului de a continua plata contribuțiilor la fondul de pensii facultative chiar și în perioada în care nu a existat CCM a avut în vedere că are o obligație în acest sens, în temeiul art. 76 alin. (11) și (12) din Legea nr. 204/2006 și art. 10 alin. (1) și (2) din Norma nr. 2/2011 a Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii privat. Reclamantul, în calitate de angajator nu avea posibilitatea să notifice administratorului fondului de pensii suspendarea/încetarea plății contribuției, câtă vreme niciun salariat nu a notificat angajatorul despre intenția de a suspenda/înceta plata contribuției. Încetarea plății ar fi adus prejudicii reclamantului întrucât deveneau aplicabile sancțiunile prevăzute la art. 76 alin. (10) din Legea nr. 204/2006. Cât privește primele de Paște, reclamantul avea libertatea de a le acorda în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat. Încetarea CCM la data de 01.04.2015 nu echivalează cu încetarea posibilității angajatorului de a acorda astfel de daruri pentru stimularea salariaților. Ele nu mai sunt obligații contractuale în relația cu salariatul, dar rămâne la aprecierea angajatorului dacă le acordă sau nu. 3.2. Prin recursul său, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României solicită casarea în parte a hotărârii și, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii în anulare ca neîntemeiate, invocând motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea recursului, arată că instanța a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 186 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii coroborate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și pct. 174-227 din RODAS. Instanța nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii că obiectul contractului nr. x/2008 încheiat de reclamant cu A. S.A. îl reprezintă prestarea de servicii de asigurări de sănătate private, care nu intră în sfera serviciilor de medicina muncii stabilite în sarcina angajatorului, conform art. 186 din Codul muncii. Având în vedere că, în baza acestui contract, salariații reclamantului au beneficiat de asigurări de sănătate private care nu intră în categoria serviciilor de medicina muncii rezultă că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 186 din Codul muncii. De altfel, chiar reclamantul recunoaște că a contractat și alte servicii decât cele de medicina muncii, când se referă la valoarea prejudiciului, pe care o apreciază eronat estimată, arătând că din suma de 30.697 RON reprezentând contravaloarea contractului de servicii medicale și asigurări medicale trebuia scăzută suma de 16.372 RON aferentă contractului de servicii medicale de medicina muncii nr. 30001/03.01.2008.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că toate constatările și măsurile dispuse prin actele administrative atacate respectă cadrul normativ incident. Astfel, în ceea ce privește abaterea referitoare la neîncasarea de la clienți a contravalorii facturilor rămase neîncasate la data de 31.12.2015 care a condus la înregistrarea și menținerea de sume prescrise în contul 381 "Creanțe restante", arată că din verificarea contului a rezultat că reclamantul are înregistrate facturi neîncasate mai vechi de 3 ani (în valoare de 203.600 RON). De semenea, recurentul-reclamant a recunoscut că nu a analizat valoarea creanțelor înregistrate la data întocmirii situațiilor financiare anuale, evidența contabilă a acestor creanțe nefiind detaliată pe analitic și în funcție de termenul de încasare. Cât privește beneficiul tichetelor de masă acordat și după încetarea CCM, această acordare fără temei contractual în perioada 01.04-15.05.2015 încalcă cadrul normativ compus din Legea nr. 142/1998 și H.G. nr. 23/2015. Cât privește primele de Paște, Codul fiscal nu poate reprezenta cadrul legal pentru acordarea unor astfel de beneficii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele: 5.1. Recursul declarat de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA- IFN este fondat, din perspectiva motivului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu mențiunea că argumentele subsumate acestui motiv de casare se încadrează deopotrivă și în motivul de casare prevăzut de pct. 5 al aceluiași alineat al art. 488, întrucât se invocă nemotivarea hotârârii, în sensul netratării unora dintre motivele de nelegalitate distinct susținute prin cererea introductivă, echivalentă cu nepronunțarea asupra lor. Astfel, se constată că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 20/2016, respectiv a încheierii de soluționare a contestației administrative nr. 27/10.10.2016 emise de Curtea de Conturi. Decizia nr. 20/10.08.2016 cuprinde o seamă de constatări printre care se numără: evidențierea în contabilitate a contravalorii tichetelor de masă acordate, în conturile de creanțe și provizioane, fără respectarea prevederilor legale; nerecuperarea contravalorii tichetelor de masă acordate (așa cum s-a stabilit prin deciziile Comitetului executiv și Comitetului de nominalizare și remunerare din cadrul Fondului); asigurarea de servicii de asigurări medicale (contract nr. x/2008) și de servicii medicale (contract x/2008) contractate de la A. S.A., dar și plata primelor pentru pensii private facultative în limita a 200 euro/an, precum și acordarea de daruri cu ocazia sărbătorilor de Paște angajaților Fondului, toate acestea în lipsa unui contract colectiv de muncă în vigoare care să le prevadă sau a unor clauze în contractele individuale de muncă în acest sens; nerespectarea prevederilor legale la efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv la nivelul Fondului; neîncasarea de la clienți a contravalorii facturilor emise de Fond și neîncasate la data de 31.12.2015, ceea ce a condus la înregistrarea și menținerea de sume prescrise în contul 381 "Creanțe restante". Prin decizia atacată s-a dispus: luarea măsurilor necesare de către conducerea Fondului pentru operațiunile de inventariere astfel încât situațiile financiare anuale să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar, stabilirea sumelor acordate necuvenit și recuperarea acestora, precum și a beneficiilor nerealizate până la data încasării lor; efectuarea operațiunilor contabile referitoare la înregistrarea creanțelor, a ajustărilor pentru depreciere și stabilirea influențelor asupra rezultatului exercițiului financiar; stabilirea unei proceduri operaționale de actualizare a contractelor individuale de muncă; încasarea creanțelor existente în soldul contului 381 după efectuarea unei analize a cauzelor care au generat menținerea lor în sold și demararea procedurilor de recuperare în cazul celor neachitate la termen; actualizarea unor instrucțiuni de lucru și a fișelor de post ale personalului. Prin cererea introductivă, reclamantul s-a referit în concret la nelegalitatea constatărilor și, respectiv, a măsurilor referitoare la: acordarea tichetelor de masă, asigurarea de servicii de asigurări de sănătate și de servicii medicale contractate cu A. S.A.; plata primelor pentru pensiile private facultative în limita a 200 euro/an; darurile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște precum și neîncasarea de la clienți a contravalorii facturilor emise de Fond și neîncasate la data de 31.12.2015, ceea ce a condus la înregistrarea și menținerea de sume prescrise în contul 381 "Creanțe restante". Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la chestiunile litigioase referitoare la: acordarea tichetelor de masă, plata primelor pentru pensiile private facultative, acordarea darurilor de Paște, toate în lipsa stabilirii lor prin contractul colectiv de muncă, în privința cărora a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantului, precum și cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A., în privința cărora a admis cererea, anulând în parte decizia nr. 20/2016 și încheierea nr. 27/2016. Rezultă în mod explicit că instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la motivele de nelegalitate referitoare la pct. 3 din decizia nr. 20/2016 - neîncasarea de la clienți a contravalorii facturilor emise de Fond și neîncasate la data de 31.12.2015, care a condus la înregistrarea și menținerea de sume prescrise în contul 381 "Creanțe restante", ceea ce echivalează cu încălcarea regulilor de procedură care impun efectivitatea dreptului de acces la instanță - art. 6 C. proc. civ. și caracterul complet al motivării hotărârii - art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atrăgând deopotrivă incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Deși recurentul-reclamant se referă și la nepronunțarea asupra criticilor referitoare la valoarea estimată a abaterilor constatate, aceasta nu poate fi apreciată ca fiind o propriu-zisă omisiune de pronunțare asupra unor motive de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată întrucât estimarea prejudiciului în cadrul controlului de audit exercitat de Curtea de Conturi se găsește în strânsă legătură cu aspectele de nelegalitate constatate cu ocazia auditului, care au condus la dispunerea anumitor măsuri de remediere. Prin urmare, pronunțându-se asupra constatărilor și măsurilor dispuse cu privire la servicii medicale contractate cu A. S.A., instanța de fond s-a pronunțat implicit și cu privire la valoarea estimată a prejudiciului, înțelegându-se că valoarea respectivelor servicii nu poate fi inclusă în valoarea prejudiciului estimat. Cu toate acestea, nepronunțarea, respectiv nemotivarea hotărârii în privința motivelor de nelegalitate anterior referite va conduce, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără ca Înalta Curte să mai analizeze motivele de casare subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de indivizibilitatea obiectului cererii. 5.2. Recursul declarat de pârâta CCR este de asemenea fondat. Având în vedere soluția adoptată cu privire la recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat în sensul anulării deciziei nr. 20/2016 în ceea ce privește măsurile dispuse cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A. fără a distinge între cele două categorii de servicii analizate prin raportul de control al CCR, și anume, servicii de asigurări de sănătate private (pentru care reclamantul a încheiat cu A. S.A. contractul nr. x/2008) și servicii de medicina muncii (pentru care reclamantul a încheiat cu A. S.A. contractul nr. x/2008). Instanța a anulat decizia și încheierea, tratând cele două contracte ca având același obiect: servicii de medicina muncii. Prin urmare, această cuvenită distincție, care se impune din perspectiva obiectului diferit al contractelor urmează a fi avută în vedere de instanța de fond în cadrul rejudecării pricinii.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.