ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2446/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16 mai 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Ordinului nr. 2812/25.10.2017 emis de pârât, prin care se ia act de încetarea calității sale de administrator al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că are calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., îndeplinind, în temeiul Contractului nr. x/16.05.2017 încheiat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., și mandatul de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al acestei societăți.

Calitatea de membru al consiliului de administrație a fost dobândită ca urmare a emiterii Ordinului nr. 267/25.02.2016 al Ministerului Finanțelor Publice și a Hotărârii A.G.A. nr. 49/25.02.2016 (publicată în M. Of. nr. 1031/14.03.2016), prin încheierea, între reclamant și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., a Contractului de administrare din 25 februarie 2016.

Prin precizările formulate și depuse în data de 14 august 2018, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Galați, prin A.J.F.P. Constanța, a invocat excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, prin prisma efectelor pe care reclamantul tinde să le obțină prin admiterea cererii sale de chemare în judecată, respectiv anularea Hotărârii A.G.A. a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. nr. 74/25.10.2017.

În drept, au fost invocate art. 18 alin. (7), art. 25, art. 28 alin. (5), art. 29 alin. (5), art. 34 alin. (2), art. 35, 59, 60, art. 64 alin. (2), art. 64

1

și 64

4

din O.U.G. nr. 109/2011, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 93/2009, art. 137 alin. (1), art. 138

2

și 153

23

din Legea nr. 31/1990, art. 17 din O.G. nr. 29/2013, art. 34 și 13 din H.G. nr. 1211/2001, art. 17 și art. 54 alin. (1) din Regulamentul B.N.R. nr. 20/2009, art. 141 alin. (2), (4) și 5 și art. 153 din Legea nr. 31/1990, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, art. 18 alin. (6), (8) și 9 și art. 23 din H.G. nr. 376/2012, art. 51 alin. (3) din Regulamentul B.N.R. nr. 20/2009 și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 93/2009.

Prin sentința civilă nr. 159/CA din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat natura civilă a cauzei și, prin urmare, a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reținând, în esență, că activitatea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. se desfășoară în cadrul legal general aplicabil societăților, astfel încât întreaga sa activitate, precum și exercitarea atribuțiilor de către statul român, în calitate de acționar, nu pot avea un alt caracter decât civil, astfel că, raportat la prevederile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., actul dedus judecății nu are caracter administrativ, cauza neintrând în sfera contenciosului administrativ, așa cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018, la data de 21 noiembrie 2018.

Reclamantul A. a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că actul a cărui anulare se solicită are caracter administrativ individual.

Prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a constatat natura civilă a cauzei și, prin urmare, a respins excepția necompetenței materiale ca nefondată, considerentele avute în vedere la dezlegarea acestei chestiuni fiind prezentate în încheierea menționată.

Prin sentința civilă nr. 122 din 29 ianuarie 2019 Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes ale reclamantului, respingând acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 543 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apelul a fost respins ca nefondat.

La data de 22 mai 2020, împotriva acestei decizii și a tuturor încheierilor premergătoare, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru judecarea fondului, pricina fiind soluționată prin admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanța de apel nu era competentă material să judece cauza, fiind astfel încălcate normele procedurale imperative privind competența materială a instanțelor și, implicit, normele privind compunerea completului de judecată.

Actul juridic contestat este un act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică. Prin urmare, competența de soluționare aparține Curții de Apel Constanța, în temeiul art. 10 alin. (1) teza 1 din lege.

Acest act a fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv a art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 și art. 4 din H.G. nr. 1211/2001, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Entitatea pentru organizarea căreia a fost emis actul contestat - Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017 -, a fost constituită și autorizată cu scopul unic de a presta un serviciu public, prin delegarea puterii publice de la statul român, prin autoritatea tutelară Ministerul Finanțelor Publice.

Nelegala calificare a cererii de chemare în judecată și, implicit, nelegala învestire a tribunalului au consecințe asupra căii de atac formulate împotriva hotărârii primei instanțe. Conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, calea de atac în cazul acțiunilor în contencios administrativ este recursul, ceea ce conduce la ideea că instanța care a judecat calea de atac nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În privința soluției date asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, se arată că acțiunea vizează constatarea nulității absolute a Ordinului M.F.P. nr. 2812/2017, pentru motive deduse din încălcarea normelor imperative ale legii. Raportat la calificarea dată actului juridic contestat, în sensul că se atacă un contract de mandat, prin prisma art. 1246 și 216 din C. civ., oricine poate invoca nulitatea absolută, cu condiția dovedirii unui interes legitim.

Recurentul-reclamant susține că are un interes evident în formularea cererii întrucât din simpla lecturare a actului atacat rezultă că acesta îl vizează direct și aduce atingere drepturilor și intereselor sale legitime.

Instanța de apel a reținut nelegal că nu prin actul atacat s-ar aduce atingere directă drepturilor și intereselor recurentului, ci prin actele subsecvente, respectiv prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/2017 a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., prin deciziile consiliului de administrație și ordinele președintelui acestuia organ colegial.

O astfel de argumentare este contradictorie și vizează motive străine de natura cauzei întrucât, din moment ce actul contestat dispune măsuri care îl vizează direct pe reclamant, acest act aduce atingere drepturilor sale.

Chiar dacă actul atacat nu aduce atingere directă drepturilor sale, în măsura în care a fost adoptat cu încălcarea normelor legale imperative, recurentul susține că are interesul să constate nulitatea acestuia deoarece, în conformitate cu art. 1254 alin. (2) din C. civ., urmare declarării nulității, poate solicita și nulitatea actelor subsecvente, potrivit principiului quod nullum est nullum effectum producit. Nulitatea actelor subsecvente deschide implicit și dreptul recurentului la plata retroactivă a tuturor drepturilor bănești prevăzute în contractul de administrare.

Recurentul arată că situația este similară și în ceea ce privește constatarea nulității art. 1 pct. 4-6 din Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017.

Prin respingerea apelului au fost menținute motivele contradictorii în ceea ce privește condițiile de validitate ale unui act, apreciindu-se că aspectele de nelegalitate nu privesc cerințele de validitate ale contractului în general și, cu atât mai puțin, ale contractului de mandat, ci efectele produse de actul atacat. În realitate, motivele de nelegalitate invocate prin acțiune se referă la condițiile de validitate ale actului atacat și la nelegalitatea obiectului, respectiv a cauzei actului atacat.

Recurentul arată că a criticat nelegalitatea obiectului sub aspectul obligațiilor persoanelor mandatate prin actul atacat, întrucât a fost dat cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, obiectul conduitei stabilite pentru mandatar fiind ilicit în raport cu dispozițiile art. 1226 alin. (1) și (2) din C. civ.

Instanța de apel, validând hotărârea primei instanțe sub acest aspect, a omis criticile relative la cauza emiterii actului atacat, respectiv înlăturarea reclamantului din funcție.

Recurentul consideră că instanța de apel era obligată să țină seama de faptul că o instituție a statului - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - a constatat că a fost victima unei discriminări din motive politice, ce a dus la emiterea actului atacat și a actelor subsecvente de înlăturare a sa din calitățile și funcțiile deținute în cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N.

La data de 5 noiembrie 2020 intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, susținând că decizia atacată este definitivă potrivit art. 634 din C. proc. civ., și excepția tardivității recursului întrucât a fost formulat la data de 22 mai 2020, cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 485 din același cod, iar pe fond a solicitat respingerea lui ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 au fost respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, cu motivarea reținută în această încheiere, recursul fiind admis în principiu.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 3 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu era competentă material să judece, cauza fiind una civilă, fiind astfel încălcate normele procedurale imperative privind competența materială a instanțelor și, implicit, normele privind compunerea completului de judecată, având în vedere natura de act administrativ a actului juridic contestat.

Critica este nefondată, în cauză fiind stabilită în mod corect natura civilă a actului juridic contestat.

Înalta Curte reține că, prin emiterea ordinului contestat, având nr. 2812/25.10.2017, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului român, a acționat, s-a manifestat ca acționar al unei societăți privind activitatea comercială, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. având, după cum rezultă și din denumirea sa, forma juridică a unei societăți pe acțiuni, intimatul-pârât nefăcând altceva decât să mandateze anumite persoane în vederea exercitării dreptului său de vot în adunarea generală ordinară a acționarilor.

Prin urmare, deși este emis de o autoritate publică, actul juridic prin care se trasează mandatarilor limitele mandatului conferit nu constituie un act administrativ, nici măcar asimilat, deoarece nu îndeplinește una dintre condițiile impuse cumulativ de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu este emis în regim de putere publică, drepturile și obligațiile născute în baza actului nefiind circumscrise conținutului unui raport juridic de drept administrativ.

Astfel, Ordinul M.F.P. nr. 2812/25.10.2017 generează un raport juridic de drept civil, respectiv de mandat, iar emitentul actului acționează în calitate de asociat al unei societăți de drept privat având un scop lucrativ, în cadrul impus de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, iar nu ca autoritate publică, în exercitarea competențelor sale legale conferite de puterea publică.

O atare interpretare, în sensul că întreaga activitate a societății în care recurentul și-a desfășurat activitatea, precum și exercitarea atribuțiilor de către statul român, în calitate de acționar, nu pot avea un alt caracter decât civil, rezultă din H.G. nr. 1211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., republicată, coroborată cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990 și cele ale O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

În consecință, raportat la natura juridică civilă a actului contestat, sunt nefondate criticile recurentului care privesc încălcarea normelor de competență materială și a celor privind alcătuirea instanței de judecată.

Contrar afirmațiilor recurentului, entitatea pentru organizarea căreia a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017 nu a fost constituită și autorizată cu scopul unic de a presta un serviciu public, prin delegarea puterii publice de la statul român, prin autoritatea tutelară Ministerul Finanțelor Publice, astfel că nu intră sub incidența Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Fiind calificată în mod corect cererea de chemare în judecată, tribunalul a fost legal învestit ca instanță civilă, context în care o astfel de acțiune are deschisă calea de atac a recursului, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Sunt nefondate și criticile prin care recurentul reclamă aplicarea greșită a normelor juridice care reglementează nulitatea absolută, din perspectiva soluției date asupra excepției lipsei calității procesuale active și asupra celei a lipsei de interes, aspecte care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că nulitatea este o sancțiune civilă care intervine atunci când au fost încălcate normele imperative ale legii, diferența între nulitatea absolută și cea relativă fiind dată de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală nesocotită.

Deși nulitatea absolută este de ordine publică și, în principiu, poate fi invocată de orice persoană interesată, în cauză, astfel cum au reținut și instanțele de fond, calitatea de reclamant se suprapune peste cerința existenței unui interes.

Interesul pe care îl afirmă recurentul nu este unul general, ci un interes individual, așadar, circumscris normelor subordonate raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, chiar dacă nemulțumirile recurentului vizează contractul de mandat, prin prisma dispozițiilor art. 1246 și 216 din C. civ., nulitatea absolută invocată și interesul legitim susținut de recurent trebuie să se raporteze la particularitățile raportului juridic existent între acesta și emitentul actului contestat.

Identificarea interesului nu se poate realiza din simpla lecturare a actului atacat, cum greșit consideră recurentul, ci din complexul de raporturi juridice, cu caracter derogatoriu de la dreptul comun.

Prin ordinul contestat, calificat ca fiind un mandat, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent, și-a exercitat un drept decurgând din calitatea de reprezentant al statului român în exercițiul tuturor drepturilor ce îi revin acestuia din urmă, în calitate de acționar la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. Prin urmare, efectele specifice acestui contract civil se produc doar asupra părților contractante, nu și față de recurent, care este terț, iar în raport cu această calitate ordinul îi este opozabil, motiv pentru care trebuie să-l respecte și să-i suporte efectele, ca fapt juridic.

Dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 2812/2017 au fost duse la îndeplinire în cadrul Adunării Generale a Acționarilor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. din data de 25 octombrie 2017 de către cei doi mandatari, care și-au exprimat votul în acord cu mandatul încredințat de mandant, astfel că, la momentul promovării acțiunii, contractul de mandat încetase, iar o eventuală nulitate a ordinului ar prezenta interes doar dacă s-ar finaliza cu repunerea părților în situația anterioară, ceea ce în cazul de față este imposibil de realizat, având în vedere conținutul concret al mandatului. Astfel, manifestarea de voință a mandantului într-un anume sens și dreptul de vot al mandatarilor odată exprimate nu mai pot fi supuse restituirii, context în care eficiența practică a constatării nulității Ordinului M.F.P. nr. 2812/25.10.2017 este inexistentă.

Recurentul a mai invocat, ca motiv de nulitate a actului contestat, și nelegalitatea măsurilor ce urmau a fi executate de mandatari din perspectiva încălcării unor dispoziții ale actului constitutiv al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. referitoare la cazurile de încetare a calității de administrator (art. 15 alin. (8), dar și ale H.G. nr. 1211/2011, respectiv ale O.U.G. nr. 109/2011 (art. 28 alin. (5) și (6) și art. 29 alin. (5), însă aceste aspecte nu privesc condițiile de validitate ale contractului în general și, cu atât mai puțin, ale contractului de mandat, ci efectele produse de Ordinul nr. 2812/2017, concretizate prin adoptarea Hotărârii A.G.A. a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., în cadrul căreia mandatarii și-au îndeplinit mandatul acordat. De aceea, se constată că nici din această perspectivă constatarea nulității ordinului contestat nu aduce vreun beneficiu recurentului care, în realitate, urmărește anularea hotărârii adunării generale a acționarilor prin care s-au adoptat toate punctele cuprinse în Ordinul nr. 2812/2017.

Înalta Curte reține, ca și instanțele de fond, că deciziile asupra chestiunilor prejudiciabile pentru recurent nu s-au realizat prin Ordinul nr. 2812/2017, care a fost contestat prin cererea introductivă de instanță, ci prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/25.10.2017. Prin urmare, drepturile reclamantului izvorâte din contractul de administrare din data de 25 februarie 2016 nu au fost lezate prin acest ordin, ci prin adoptarea hotărârii adunării generale a acționarilor menționate anterior, fiind, așadar, evident că anularea actului contestat nu aduce recurentului niciun folos practic.

Interesul recurentului nu poate fi reținut nici din perspectiva caracterului accesoriu al Hotărârii A.G.A. nr. 74/2017 în raport cu Ordinul M.F.P. nr. 2812/2017, deoarece lipsirea de efecte a hotărârii adunării generale a acționarilor, scop urmărit în realitate, nu se poate realiza decât în condițiile specifice Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, între cele două acte juridice neexistând relația de accesorietate invocată de recurent, fiecare act având un regim juridic distinct.

Întrucât recurentul nu se legitimează procesual activ în demersul său judiciar privind constatarea nulității ordinului atacat și nici nu justifică un interes legitim, rezultă că sancțiunea nulității nu produce efectele menționate de acesta, iar reclamantul nu obține niciun folos practic în urma anulării ordinului contestat.

Critica prin care se invocă contradictorialitatea deciziei atacate, precum și existența unor motive străine de natura pricinii, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o analiză exactă a raporturilor juridice deduse judecății, sub aspectul folosului practic al recurentului în ceea ce privește anularea Ordinului M.F.P. nr. 2812/2017, în cauză reținându-se în mod corect faptul că, nu prin actul atacat s-ar aduce atingere directă drepturilor și intereselor recurentului, ci prin actele subsecvente, respectiv prin Hotărârea A.G.A. nr. 74/2017 a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., prin deciziile consiliului de administrație al societății și ordinele președintelui acestui organ colegial de administrare.

O astfel de argumentare nu este contradictorie și nici străină de natura pricinii întrucât raportul juridic dedus judecății nu este unul de drept comun, ci unul supus dispozițiilor legii speciale, ceea ce a impus analiza acestora în contextul petitului acțiunii formulate de recurentul-reclamant.

Contrar susținerilor părții recurente, pentru ca principiul nulității actelor subsecvente să funcționeze este necesară legitimarea procesuală activă în susținerea nulității absolute a actului principal, condiție neîntrunită în cauză, astfel cum s-a arătat deja, având în vederea calitatea de terț a recurentului față de actul contestat.

În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte va înlătura și criticile privind incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind identificată nicio normă de drept material încălcată de instanța de apel, contrar afirmațiilor recurentului.

Totodată, vor fi înlăturare și criticile care privesc aspecte de fond privind actul contestat întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost analizată pe fond, ci respinsă pentru lipsa calității procesuale active și pentru lipsa interesului reclamantului în formularea acțiunii, excepții care împiedică analizarea fondului cauzei.

În ceea ce privește susținerile recurentului, în sensul că s-a constatat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că acesta a fost victima unei discriminări din motive politice, ce a dus la emiterea actului atacat și a actelor subsecvente de înlăturare a sa din calitățile și funcțiile deținute în cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N., acestea nu sunt de natură să confere recurentului legitimitate procesuală activă în prezentul demers judiciar, urmând să fie înlăturate ca neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 543 din 30 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.