ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2306/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis contestația la executare formulată de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2011.

S-a dispus lămurirea înțelesului Sentinței penale nr. 230 din 15 mai 2013 doar cu privire la ridicarea controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului, în sensul că această dispoziție este executorie.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, la data de 20 iunie 2012, petentul A. a formulat contestație la executare, conform dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., solicitând lămurirea înțelesului Sentinței penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București în legătură cu mențiunea ridicării controlului judiciar instituit în sarcina sa, în sensul dacă această mențiune este executorie sau nu.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost luată față de petent măsura liberării provizorii sub control judiciar.

Prin aplicarea prevederilor art. 160

2

C. proc. pen., inculpatului i s-au instituit anumite obligații, acestea fiind identice cu cele dispuse în cazul măsurii preventive a obligației de a nu părăsi localitatea.

Unele din aceste obligații restricționează dreptul la liberă circulație și impun cerința prezentării la toate chemările organelor judiciare.

Aceste măsuri au fost considerate necesare la data luării măsurii neprivative de libertate, fiind în acord cu dispozițiile Protocolului 4, art. 2, parag. 1 - 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

De la luarea acestei măsuri, Curtea de Apel București, secția I penală, a pronunțat Sentința penală nr. 230 din 15 mai 2013 prin care s-a dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 150/P/2011 din 12 octombrie 2011.

S-a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpaților B., A., C. și D. prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 350 alin. (2) C. proc. pen., în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol hotărârea pronunțată cu privire la măsurile preventive cum sunt arestarea preventivă a inculpatului sau obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara este executorie.

Instanța de fond a apreciat că măsura preventivă neprivativă de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara se suprapune cu obligațiile prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. referitoare la măsura neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar.

Pentru identitate de rațiune și măsura preventivă neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar este executorie, cum, de altfel, sunt executorii toate măsurile preventive în caz de achitare sau încetare a procesului penal.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate.

Dincolo de aspectul că liberarea provizorie sub control judiciar face parte din Titlul IV - referitor la măsurile preventive și doctrina este în acest sens.

Astfel, în C. proc. pen. din 1926 erau reglementate, ca măsuri preventive, reținerea și arestarea preventivă, amândouă fiind măsuri privative de libertate. În mod excepțional, și numai ca urmare a liberării provizorii a celui arestat preventiv, se putea interzice acestuia deplasarea într-o anumită localitate ori părăsirea localității în care locuia. C. proc. pen. din 1968 a introdus, pe lângă reținerea și arestarea preventivă, și o măsură restrictivă de drepturi, denumită obligarea de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pune de acord reglementarea măsurilor preventive cu cerințele actelor internaționale privind drepturile omului, Legea nr. 32/1990 a introdus două măsuri având același scop, restrictive de drepturi: liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, care întregesc astfel categoriile de măsuri preventive. Spre deosebire de reținere și arestare preventivă, care instituie o privare de libertate, liberarea provizorie sub control judiciar și cea pe cauțiune sunt măsuri care înlocuiesc privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului, ca efect al arestării preventive, cu o libertate mai restrânsă și cu caracter provizoriu, învinuitul sau inculpatul fiind supus unor obligații, sub sancțiunea, în cazul nerespectării obligațiilor asumate, de a reveni la starea de privare de libertate (Grigore Teodora - tratat de drept procesual penal - Editura Hamangiu 2007 - pag. 429).

Este necesar a fi făcute aceste precizări, dat fiind faptul că, în cazul pronunțării unei achitări, instanța este obligată să se pronunțe și asupra măsurilor preventive instituite în cauză, iar potrivit dispozițiilor art. 350 alin. (4) C. proc. pen. dispoziția instanței cu privire la măsurile preventive este executorie.

Ar fi ilogic a se interpreta că, în caz de achitare sau încetare a procesului penal se dispune punerea de îndată în libertatea inculpatului, hotărârea fiind în această privință executorie, iar măsura preventivă neprivativă de libertate a liberării sub control judiciar să subziste în continuare.

Dacă față de un inculpat aflat în stare de arest preventiv, ca urmare a unei soluții de achitare, se dispune punerea de îndată în libertate, dispoziție executorie, cu toate consecințele inclusiv asigurarea dreptului la liberă circulație, prevăzută de art. 2 parag. 1 și 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, pentru identitate de rațiune se impune ca și față de un inculpat judecat în stare de libertate, dar față de care s-a instituit o măsură preventivă neprivativă de libertate, să se bucure de aceleași drepturi, inclusiv cel la libera circulație.

Este evident că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, din moment ce face parte din titlul IV al C. proc. pen., referitor la măsurile preventive, astfel că pentru identitate de rațiune, măsura de ridicare a controlului judiciar dispusă prin hotărârea de achitare este executorie.

Instanța de fond a mai reținut că, împotriva Sentinței penale nr. 230 din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a declarat recurs la data de 17 mai 2013, astfel că soluția de ridicare a controlului judiciar, care nu a fost atacată cu recurs în termen de 24 de ore, de la pronunțare, așa cum prevăd dispozițiile art. 160

9

alin. (2) C. proc. pen., a rămas definitivă.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., solicitând casarea sentinței și pe fond respingerea contestației la executare, ca inadmisibilă.

În motivarea recursului, s-a susținut că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., în cauză nu se impunea lămurirea dispozitivului sentinței, având în vedere că dispoziția de ridicare a controlului judiciar față de inculpatul A., ca urmare a pronunțării soluției de achitare a acestuia, nu este executorie.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform dispozițiilor art. 350 alin. (2) C. proc. pen., în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol hotărârea pronunțată cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara este executorie.

În prezenta cauză, prin Sentința penală nr. 230 din 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2011, s-a dispus achitarea inculpaților B., A., C., D., E. sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Prin aceeași sentință, s-a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpaților B., A., C. și D. prin Decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 350 alin. (4) C. proc. pen. sunt aplicabile și în situația în care, la data pronunțării hotărârii de achitare, inculpatul se află sub măsura liberării provizorii sub control judiciar, care potrivit doctrinei în materie, poate fi considerată o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același și anume asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Astfel, având în vedere că, dispozițiile art. 350 alin. (4) C. proc. pen. fac referire numai la caracterul executoriu al hotărârii pronunțată în cazul în care inculpatul se află sub măsura arestării preventive sau a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar la data pronunțării soluției de achitare inculpatul A. se afla sub măsura liberării provizorii sub control judiciar, în cadrul căreia i s-au instituit obligații care se regăsesc în conținutul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, instanța de fond a apreciat corect că sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., în cauză impunându-se lămurirea dispozitivului Sentinței penale nr. 230 din 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul de a se preciza dacă dispoziția de ridicare a controlului judiciar este executorie.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 321 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - MI