ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2194/2015

Decizia nr. 2194/2015

Asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Vâlcea, B., C. București, D. Craiova și E., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 lei, în solidar, reprezentând daune morale și despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1098 din 20 mai 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată și, în consecință, a constatat nulă acțiunea formulată de reclamantul A. pentru lipsa semnăturii.

Prin Decizia civilă nr. 53/A din 19 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A. și a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâții B. și C., a menținut restul sentinței apelate și a obligat apelantul la câte 500 lei cheltuieli de judecată față de B. și D. și 600 lei față de B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul reclamant, susținând, în esență, înlăturarea obligației sale de plată a cheltuielilor de judecată.

Recurentul reclamant a fost citat pentru termenul de la data de 23 octombrie 2014 cu obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, conform art. 11 cu referire la art. 13 din Legea nr. 146/1997 și a unui timbru judiciar de 0,15 lei, conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995.

Pentru a fi scutit de la plata taxei judiciare de timbru, recurentul reclamant a formulat cerere de ajutor public judiciar, instanța respingând-o prin încheierea din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2014.

Prin Decizia nr. 3252 din 20 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 53/A din 19 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Totodată, a obligat pe recurentul reclamant la plata sumei de 500 lei către B. și a sumei de 729,64 lei către B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurentul reclamant, deși legal citat cu mențiunea depunerii sumei de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, nu și-a îndeplinit această obligație.

Potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau, cel mai târziu, până la primul termen de judecată acordat în cauză, în caz contrar, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării acțiunii, potrivit alin. (3) din același text de lege.

Cum recurentul reclamant nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, Înalta Curte a anulat recursul ca netimbrat.

Totodată, în baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat recurentul reclamant la plata sumei de 500 lei către B. și a sumei de 729,64 lei către B., ambele sume cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 5 decembrie 2014, A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3252 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea contestației în anulare, întemeiată în drept pe art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut că anularea ca netimbrată a recursului său constituie rezultatul unei greșeli materiale.

A arătat că la data de 18 noiembrie 2014 a expediat prin poștă taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.

De asemenea, la data de 20 noiembrie 2014 a trimis o cerere prin email către Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că a expediat taxa de timbru din Drăgășani, dar e posibil să ajungă cu întârziere la dosar, astfel că solicita a se dispune amânarea pronunțării.

Totodată se arată de către contestator că o altă greșeală materială pe care o cuprinde hotărârea este aceea că a fost obligat la cheltuieli de judecată față de pârâta B., pârâtă față de care a renunțat de judecată prin cererea de apel.

Contestația în anulare va fi respinsă, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. invocat de contestator ca temei de drept, contestația în anulare specială poate fi promovată în două situații: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În jurisprudență au fost considerate greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. teza I, respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv, anularea greșită a recursului, ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate.

Greșelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. teza I vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poștă, înăuntrul termenului legal ori dovada că recursul a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, respectiv

greșeli cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Contestația în anulare specială este o cale de retractare și nicidecum o cale de reformare a unei decizii irevocabile, pronunțată de o instanță de judecată, ceea ce înseamnă că nu se poate formula contestație în anulare pentru a „provoca” rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate, sub pretextul „omisiunii” unora dintre motivele de recurs sau al invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează greșeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanță raportului juridic dedus judecății.

În speță, contrar susținerilor contestatorului,

nu exista nicio greșeală materială care să influențeze dezlegarea dată în recurs, respectiv anularea căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art.

20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

“(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.„

La momentul la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului,

20 noiembrie 2014,

la dosar nu exista dovada plății taxei judiciare de timbru, așa cum impun dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, originalul chitanței, care făcea dovada achitării taxei de timbru, fiind depusă la dosar în data de 21 noiembrie 2014, la o zi după pronunțarea deciziei, din culpa exclusivă a contestatorului care nu s-a conformat textului de lege arătat.

Împrejurarea că dovada achitării taxei de timbru a fost transmisă prin poștă anterior datei la care instanța a rămas în pronunțare, 18 noiembrie 2014, așa cum susține contestatorul, nu poate fi considerată, în mod legal, ca o îndeplinire a obligației de achitare a taxei de timbru, de vreme ce, la momentul la care completul a reținut cauza în pronunțare, la dosarul cauzei, nu se regăsea dovada achitării taxei de timbru, așa cum impun dispozițiile legale amintite.

Totodată, conform mențiunilor din cuprinsul practicalei deciziei contestate, rezultă că instanța a luat act de petiția contestatorului A. transmisă prin e mail la data de 20 noiembrie 2015, prin care solicită amânarea pronunțării, motivat de faptul că dovada achitării taxei de timbru a fost transmisă prin poștă, și a dispus, din oficiu, efectuarea, în acest sens, de verificări la arhivă. Urmare a verificărilor dispuse la arhivă, constatându-se că nu a fost înregistrată la dosar dovada achitării taxei de timbru aferente soluționării recursului, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării.

De asemenea, conform practicii și jurisprudenței constante, s-a statuat că prima ipoteză prevăzută în art. 318 alin. (1) C. proc. civ. se referă la erorile materiale săvârșite de instanța de recurs în legătură cu procedura de judecată. Prin greșeală materială în sensul textului de mai sus, trebuie înțeleasă orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. Constituie, de exemplu, astfel de greșeli materiale anularea unui recurs ca netimbrat, deși la dosar se regăsea recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea unui recurs, ca tardiv, deși el a fost depus în termen la poștă, dar instanța, din eroare, nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării recursului la instanță.

Totodată, s-a statut că instanța care soluționează contestația în anulare întemeiată pe motivul existenței unei greșeli materiale reglementate de dispozițiile 318 C. proc. civ., trebuie să se raporteze, în principiu, la situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii care se atacă, deoarece, față de ceea ce judecătorii aveau la dispoziție la acel moment, se poate aprecia dacă soluția este sau nu rezultatul unei greșeli materiale. Judecătorul nu poate săvârși o greșeală materială decât în raport cu actele care se află la dosar.

Prin urmare, în cauza de față, dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unei greșeli materiale a instanței, ci neîndeplinirii obligației legale de către contestator.

În ceea ce privește faptul că instanța de recurs nu a amânat pronunțarea, acesta reprezintă un aspect ce nu poate fi cenzurat de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, întrucât aceasta nu este o instanță de control judiciar, iar contestația în anulare, ca o cale extraordinară de atac, “nu poate fi transformată într-un apel sau recurs deghizat” (cauza Mitrea contra României a Curții Europene a Dreptului Omului

din 29 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 455 din 21 decembrie 2010

).

Referitor la susținerea contestatorului că o

altă greșeală materială pe care o cuprinde hotărârea ar fi aceea că a fost obligat la cheltuieli de judecată față de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, pârâtă față de care a renunțat de judecată prin cererea de apel, instanța constată că nici aceasta

nu este o greșeală materială, în sensul cerut de prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., ci vizează o presupusă greșeală de judecată, prin aplicarea greșită a unui text de lege referitor la acordarea cheltuielilor de judecata.

Or, pe calea aleasă - contestația în anulare specială - prevăzută de art. 318 teza I C. proc. civ. - nu pot fi soluționate erori de judecata, ci dimpotrivă, se pot îndrepta acele soluții din deciziile pronunțate în recurs care au fost rezultatul unor erori evidente de ordin material, iar nu critici care vizează interpretarea ori aplicarea greșită a unui text de lege, aprecierea greșită a probelor, cu consecința reținerii unei situații de fapt si de drept eronate etc.

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse și constatând că dezlegarea dată recursului nu este rezultatul unor greșeli materiale, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.

împotriva Deciziei civile nr. 3252 din 20 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013

.

În baza art. 274 C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 500 lei către B. și a sumei de 500 lei C., ambele sume cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 3252 din 20 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013.

Obligă pe contestatorul A. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B.

Obligă pe contestatorul A. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2015.