ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 201/2016

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 februarie 2011, sub nr.

xxx/105/2011, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

SC E. SA Ploiești, K. și SC G. SA, să se constate că au dobândit, ca efect al

uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 38.893 mp

situat în Ploiești, jud. Prahova, precum și obligarea pârâților să le lăse în

deplină proprietate și liniștită posesie acest bun imobil.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1890 și art. 480 C. civ.,

reclamanții au arătat că pârâții ocupă abuziv terenul mai sus menționat,

care le aparține de drept, fiind dobândit prin moștenire de la autorii H.

(decedat) și I. (decedată).

Prin sentința civilă nr.

2304 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței

materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, în raport de

prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ.

Recursul declarat de

reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2304 din 12 octombrie 2011 a

Tribunalului Prahova a fost respins prin Decizia nr. 1602 din 15 decembrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. xxx/281/2011 la data de 29

decembrie 2011.

Judecătoria Ploiești,

secția civilă, prin sentința nr. 4693 din 14 martie 2013 a apreciat, la

rându-i, că nu este competentă să soluționeze pricina, întrucât valoarea

imobilului, după prețuirea inițială realizată de reclamanți, de 1.000 lei, a

fost contestată iar valoarea terenului, stabilită prin expertiză este de

19.306.040 lei, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Curtea de Apel

Ploiești, prin Decizia nr. 27/ CC din 25 aprilie 2013, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că, la data

înregistrării acțiunii, reclamanții au precizat valoarea imobilului ca fiind

superioară sumei de 500.000 lei, iar stabilirea corectă a valorii imobilului a

fost determinată prin raportul de expertiză.

Prin sentința civilă nr.

3102 din 12 decembrie 2013, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de

reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții SC J. SRL, K., L.

și SC G. SA - Ploiești, ca neîntemeiată; de asemenea, a respins cererea

reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ., potrivit căruia, toate acțiunile

reale se vor prescrie în termenul de 30 de ani, fară ca cel care invocă această

prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fară să i se poată opune

reaua-credință.

Astfel, s-a reținut

că, de vreme ce reclamanții nu dețin stăpânirea materială a bunului în litigiu,

nu se poate susține că ar avea posesia acestuia.

Tribunalul a apreciat

că reclamanții nu pot uza nici de instituția joncțiunii posesiilor reglementată

de art. 1860 C. civ., pentru că această facultate instituită de legiuitor se

poate invoca doar pentru unirea a două sau mai multe posesii propriu-zise, ori

reclamanții nu exercită posesia asupra bunului în litigiu.

Nu a fost primită

nici cererea de constatare a îndeplinirii condițiilor de a uzucapa în persoana

autorului comun al reclamanților, H.

A mai reținut

tribunalul că reclamanții au încercat redobândirea aceluiași bun imobil pe

calea acțiunii în revendicare de drept comun, acțiune care a fost respinsă

irevocabil prin Decizia nr. 99 din 12 mai 2009, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva sentinței

civile nr. 3102 din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Prahova au declarat apel

reclamanții A., B., C. și D., solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul

constatării dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii.

În motivarea cererii

de apel apelanții-reclamanți au arătat că prima instanță a pronunțat o

hotărâre contrară probelor din dosar și dispozițiilor legale referitoare la

constatarea uzucapiunii asupra suprafeței de teren identificată în cererea de

chemare în judecată și în expertiza de evaluare întocmită de expertul N., fiind

nesocotite prevederile art. 1847 și urm. C. civ.

Reclamanții au

susținut că, deși au dovedit că autorul lor a stăpânit peste 30 ani terenul în

litigiu, sub nume de proprietar, au fost deposedați silit în anul 1962, prin

mutarea forțată la bloc și alungarea din gospodăria proprie și de pe terenul

aferent, pe care, în prezent, pârâții îl stăpânesc abuziv.

Referitor la

exercitarea posesiei, reclamanții au precizat că au locuit cu toată familia în

gospodărie, s-au ocupat de cultivarea terenului, iar autorul lor a achitat

impozitele pentru respectivul imobil, deși documentele din arhivă nu au

mai putut fi păstrate.

În ceea ce privește

taxa judiciară de timbru, apelanții-reclamanți au susținut că sunt

scutiți de plata acesteia, conform Legii nr. 146/1997, astfel că, în mod

eronat s-a dispus eșalonarea plății.

La termenul de

judecată din data de 16 octombrie 2014, intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești, a

invocat excepția netimbrării apelului cu 197.091,4 lei taxă judiciară de timbru

și 2,5 lei timbru judiciar.

Prin Decizia nr. 1112

din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis

excepția netimbrării apelului declarat de apelanții-reclamanți și, pe cale

de consecință, a anulat apelul formulat de aceștia, ca netimbrat.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și

completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar

în acord cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din același act normativ, dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Prin art. 20 alin.

(3) al aceluiași text, se statuează că neîndeplinirea obligației de plată a

taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii

sau a cererii, în același sens fiind și dispozițiile art. 35 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Totodată,

dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancționează

nedepunerea timbrului judiciar, cu anularea cererii.

Împotriva Deciziei

nr. 1112 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

I civilă, au declarat recurs, la data de 31 octombrie 2014, recurenții-reclamanți

A., B., C. și D., criticând-o sub aspectul calculului greșit al taxei judiciare

de timbru stabilite de instanță, arătând că în apel au fost obligați să achite

integral taxa judiciară de timbru în cuantum de 197.091,4 lei și 5 lei, timbru

judiciar, deși în căile de atac, taxele judiciare de timbru se achită, în

proporție de 50% din taxa legală stabilită la judecata în primă instanță.

Recurenții-reclamanți

au mai arătat că, pe lângă calcul greșit al taxei judiciare de timbru stabilit

de instanța de apel, instanța de control judiciar nu le-a respectat nici

dreptul la apărare, deoarece le-a respins în mod nejustificat cererea prin care

au solicitat, la data de 16 octombrie 2014, amânarea cauzei și acordarea unui

nou termen de judecată.

Recurenții-reclamanți

au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Prin Decizia civilă nr.

253 din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția

inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă SC G. SA, a admis

recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D., împotriva Deciziei nr. 1112

din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că, în calea ordinară de atac, prin

motivele de apel formulate de apelanții-reclamanți, s-a solicitat

“scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul Legii nr. 146/1997”.

Ulterior,

apelanții-reclamanți au formulat, în temeiul art. 6 lit. d) din O.U.G. nr.

51/2008, privind ajutorul public judiciar, o cerere de acordare a acestuia sub

forma “scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării de la plata taxelor

judiciare de timbru”.

Această cerere

privind acordarea ajutorului public judiciar a fost analizată de instanță și

respinsă, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20 mai

2014 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reținându-se, în esență,

că pe lângă cerințele prevăzute de art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, instanțele

vor verifica, totodată, și îndeplinirea condițiile stipulate de dispozițiile art.

7 din aceeași ordonanță, în sensul că ajutorul public se poate acorda, separat

sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea

depăși, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu

10 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată

cererea de acordare; cu privire la această ultimă cerință, curtea de apel a

apreciat că aceasta nu este îndeplinită în speță.

Împotriva încheierii

din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

reclamanții au formulat, în termenul prevăzut de art. 15 alin. (2) din

ordonanța de urgență sus-menționată, cerere de reexaminare, care a

fost respinsă, prin încheierea din 24 iunie 2014 a aceleiași instanțe,

pronunțată în Dosarul nr. xxx/281/2011/al.

Potrivit

dispozițiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G nr. 51/2008, încheierea prin care

instanța se pronunță asupra cererii de reexaminare are caracter irevocabil.

Înalta Curte a

respins excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanți (excepție

invocată de consilier juridic M., în reprezentarea intimatei SC G. SA), cu

motivarea că, în cuprinsul motivelor de recurs supuse examinării, reclamanții

au invocat critici privind calculul greșit al taxei judiciare de timbru,

obligație prevăzută de art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, și nu critici care

vizează soluția de respingerea a cererii de ajutor public judiciar, această din

urmă instituție fiind reglementată sub un alt regim juridic al căii de atac, de

O.U.G. nr. 51/2008, care are un caracter special în materie.

Așa fiind, Înalta

Curtea a apreciat că recursul este fondat, sub aspectul criticilor referitoare

la calculul greșit al taxei judiciare de timbru în apel, fiind incident motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a

aplicat în mod corect prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată și completată.

Astfel, taxa

judiciară de timbru în apel, calculată în raport de dispozițiile art. 11 din

actul normativ sus menționat ar fi trebuit să fie de 98.545,5 lei, iar instanța

de apel a stabilit-o, în mod greșit în același cuantum cu cel

stabilit de instanța de fond, cu consecința anulării apelului, ca

netimbrat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului reclamanților de

acces la justiție și atrage nulitatea deciziei atacate.

Constatând că este

incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a

admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18 martie 2015.

Prin Decizia nr. 1182

din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis

excepția de netimbrare a apelului invocată de intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești

și a anulat apelul declarat de apelanții-reclamanți A., prin procurator A.,

B., C. și D., prin procurator A., împotriva sentinței civile nr. 3102 din 12

decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu

intimatele-pârâte SC F. SRL, K., L. și SC G. SA Ploiești, ca netimbrat.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin citația emisă

pentru termenul de judecată din 7 mai 2015, apelanților- reclamanți li s-a

pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de

98.545,5 lei, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la filele 4 - 7

dosar.

La data de 04 iunie 2015,

apelanții-reclamanți au depus la dosar o cerere de ajutor public judiciar sub

forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau, în subsidiar, sub

forma eșalonării acesteia.

Prin încheierea de

ședință din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de ajutor

public judiciar, împotriva căreia apelanții-reclamanți nu au formulat cerere de

reexaminare.

La termenul de

judecată din data de 17 septembrie 2015, intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești,

prin consilier juridic M., a invocat excepția netimbrării cererii de apel,

având în vedere că apelanții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a face dovada

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, punându-li-se

în vedere și sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligației.

Dreptul de acces

liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din

Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un

proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile

instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar

promovat.

Potrivit art. 20 alin.

(1)-(3), cu aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost

plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii,

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la

primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se

cu anularea acțiunii ori a cererii.

Potrivit art. 18 din

Legea 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de

către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei

judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță,

în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data

comunicării sumei datorate.

În cauză, prin

încheierea de ședință din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești a fost

respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții-reclamanți;

împotriva acestei încheieri nu s-a formulat cerere de reexaminare, astfel că

instanța a pus în vedere apelanților-reclamanți să achite o taxă judiciară de

timbru în cuantum de 98.545,5 lei, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art.

2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.

Deși au fost

legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, încă din

data de 19 iunie 2015, punându-li-se în vedere și sancțiunea care intervine în

cazul neîndeplinirii obligației (așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a

procedurii de citare aflate la filele 38 - 40 dosar), apelanții-reclamanți nu

s-au conformat acestei obligații.

În consecință,

în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 21 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de netimbrare

a cererii de apel invocată de intimata SC G. SA Ploiești și a dispus anularea

cererii de apel, ca netimbrată.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C. și D.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei, spre rejudecarea apelului.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia

instanței de apel este nelegală deoarece li s-a încălcat dreptul la

apărare având în vedere că la data de 17 septembrie 2015 au solicitat acordarea

unui termen pentru lipsă de apărare atât în considerarea faptului că mandatara

apelanților-reclamanți, A., era grav bolnavă, fiind în imposibilitate de

deplasare, cât și pentru motivul că pe rolul Tribunalului Prahova, secția

de contencios administrativ, se aflau două dosare privind două acte

administrative emise de Consiliul Local având ca obiect trecerea în patrimoniul

autorității locale a terenului în litigiu întrucât ar fi fost părăsit de

proprietar, cu toate că acest teren a făcut obiectul unei cereri de revendicare

și, respectiv, de constatare a uzucapiunii.

Au susținut

recurenții că, întrucât unul din aceste procese avea termen stabilit la

data de 28 octombrie 2015, în considerarea strânsei legături care exista între

litigii era legal ca instanța de apel să acorde un termen pentru lipsă de

apărare, cu atât mai mult cu cât taxa judiciară de timbru datorată în apel

fiind foarte mare, nu ar mai fi avut rost să fie achitată dacă obiectul

procesului ar fi fost rezolvat pe calea contenciosului-administrativ.

Recurenții-reclamanți

au arătat că în mod greșit instanța de apel a consemnat că nu au

formulat cerere de reexaminare cu privire la încheierea din 18 iunie 2015 a

Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public

judiciar formulată de apelanții-reclamanți. Astfel, în condica de

ședință din 19 august 2015, este menționată respingerea cererii de reexaminare,

încheierea fiind irevocabilă.

Sub un alt aspect

aceștia au arătat că toate părțile au fost inițial de acord cu rezolvarea

litigiilor de contencios-administrativ și apoi a celui în cauză, astfel că

încălcarea dreptului la apărare cu prilejul pronunțării acestei decizii

este evident. Totodată, recurenții au arătat că, urmare casării cu

trimitere spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte a indicat

cuantumul corect al taxei judiciare de timbru, respectiv 98.545,50 lei.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul

nu este fondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed:

Recurenții -

reclamanți au susținut că în speță este incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât la termenul la care

a fost admisă excepția de netimbrare a apelului, Curtea de Apel

Ploiești nu a acordat un termen de judecată pentru imposibilitatea de

prezentare a mandatarei lor, precum și pentru a se soluționa un alt

dosar aflat în strânsă legătură cu cauza de față.

Motivul de recurs

invocat de recurenții-reclamanți sancționează încălcarea, de

către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Acest motiv de recurs

constituie, potrivit doctrinei, dreptul comun în materia nulității actelor

de procedură; critica privind încălcarea dreptului la apărare poate fi

cercetată din perspectiva acestui motiv de recurs.

Prin raportare la

situația particulară dedusă judecății, Înalta Curte reține că

cererea de amânare formulată de reclamanți în faza procesuală a apelului,

la al doilea termen de judecată, a fost fundamentată pe considerente de ordin

medical în ceea ce o privește pe A. (care este și reclamant în cauză), respectiv

pe considerente de oportunitate, în sensul în care s-a solicitat practic

amânarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru până

la termenul acordat în alt dosar, care are legătură cu cauză de față,

recurenții susținând că nu ar mai fi avut interes să achite taxa

judiciară de timbru în cuantum de 98.545,50 lei, dacă ar fi primit o

soluție favorabilă în dosarul aflat pe rolul secției de contencios

administrativ a Tribunalului Prahova, cu termen la data de 28 octombrie 2015.

Însă, prevederile art.

20 alin. (1) din Legea nr. 147/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu

modificările ulterioare, incidente în speță ca lege în vigoare la data

formulării cererii de chemare în judecată, dispun că plata taxelor judiciare de

timbru se face anticipat. Numai în măsura în care actul de sesizare a

instanței care pune în mișcare acțiunea civilă nu a fost

însoțit de plata taxei de timbru instanța de judecată va

încunoștiința partea despre cuantumul taxei de timbru și

sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații.

Plata taxei judiciare

de timbru este un aspect care ține de legala învestire a instanței;

prin urmare, excepția de netimbrare se examinează cu prioritate atunci

cînd vine în concurs cu alte excepții sau cu alte cereri care nu pun în discuție

reexaminarea taxei de timbru sau acordarea ajutorului public judiciar.

În speță,

recurenții aveau cunoștință de obligația de a face dovada

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,50 lei încă de la

judecata desfășurată în recurs în primul ciclu procesual. În plus,

aceștia au uzat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008 și au fost legal

citați pentru termenul din 17 septembrie 2015.

Împrejurarea că

instanța de apel a reținut că nu s-a formulat cerere de reexaminare

împotriva încheierii din 18 iunie 2015, când în realitate o asemenea cerere a

fost formulată dar a fost respinsă în mod irevocabil nu afectează legalitatea

hotărârii atacate cu recurs, în condițiile în care la data admiterii

excepției de netimbrare a apelului, potrivit chiar susținerilor

recurenților, cererea de reexaminare era soluționată în mod irevocabil

prin respingere.

Înalta Curte mai

reține că recurenții nu au arătat în ce măsură starea de boală

cronică a unuia dintre aceștia, chiar în măsura în care era și

mandatar al celorlalți reclamanți, era de natură să conducă la o nouă

amânare a judecății în apel, în al doilea ciclu procesual, în

condițiile în care apelul a fost declarat la data de 08 aprilie 2014,

reclamanții au uzat de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 și aveau

cunoștință de obligația de plată a taxei judiciare de timbru

și de cuantumul acesteia încă de la judecata în recursul soluționat

prin Decizia civilă nr. 253 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Cu referire la

existența unui acord al părților în ceea ce privește ordinea de

soluționare a proceselor, Înalta Curte reține că un asemenea consens

nu are incidență cu privire la prorogarea obligației de plată a taxei

judiciare de timbru, ci poate viza, de exemplu o suspendare a judecății prin

acordul părților, însă numai după achitarea taxei judiciare de timbru.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 1182 din 17

septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva

Deciziei nr. 1182 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.