ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2016

Decizia nr. 201/2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 februarie 2011, sub nr. xxx/105/2011, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC E. SA Ploiești, K. și SC G. SA, să se constate că au dobândit, ca efect al uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 38.893 mp situat în Ploiești, jud. Prahova, precum și obligarea pârâților să le lăse în deplină proprietate și liniștită posesie acest bun imobil. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1890 și art. 480 C. civ., reclamanții au arătat că pârâții ocupă abuziv terenul mai sus menționat, care le aparține de drept, fiind dobândit prin moștenire de la autorii H. (decedat) și I. (decedată).

Prin sentința civilă nr. 2304 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, în raport de prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ. Recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2304 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova a fost respins prin Decizia nr. 1602 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. xxx/281/2011 la data de 29 decembrie 2011. Judecătoria Ploiești, secția civilă, prin sentința nr. 4693 din 14 martie 2013 a apreciat, la rându-i, că nu este competentă să soluționeze pricina, întrucât valoarea imobilului, după prețuirea inițială realizată de reclamanți, de 1.000 lei, a fost contestată iar valoarea terenului, stabilită prin expertiză este de 19.306.040 lei, constatând ivit conflictul negativ de competență. Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 27/ CC din 25 aprilie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că, la data înregistrării acțiunii, reclamanții au precizat valoarea imobilului ca fiind superioară sumei de 500.000 lei, iar stabilirea corectă a valorii imobilului a fost determinată prin raportul de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 3102 din 12 decembrie 2013, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții SC J. SRL, K., L. și SC G. SA - Ploiești, ca neîntemeiată; de asemenea, a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ., potrivit căruia, toate acțiunile reale se vor prescrie în termenul de 30 de ani, fară ca cel care invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fară să i se poată opune reaua-credință. Astfel, s-a reținut că, de vreme ce reclamanții nu dețin stăpânirea materială a bunului în litigiu, nu se poate susține că ar avea posesia acestuia.

Tribunalul a apreciat că reclamanții nu pot uza nici de instituția joncțiunii posesiilor reglementată de art. 1860 C. civ., pentru că această facultate instituită de legiuitor se poate invoca doar pentru unirea a două sau mai multe posesii propriu-zise, ori reclamanții nu exercită posesia asupra bunului în litigiu. Nu a fost primită nici cererea de constatare a îndeplinirii condițiilor de a uzucapa în persoana autorului comun al reclamanților, H. A mai reținut tribunalul că reclamanții au încercat redobândirea aceluiași bun imobil pe calea acțiunii în revendicare de drept comun, acțiune care a fost respinsă irevocabil prin Decizia nr. 99 din 12 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva sentinței civile nr. 3102 din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Prahova au declarat apel reclamanții A., B., C. și D., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul constatării dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii. În motivarea cererii de apel apelanții-reclamanți au arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară probelor din dosar și dispozițiilor legale referitoare la constatarea uzucapiunii asupra suprafeței de teren identificată în cererea de chemare în judecată și în expertiza de evaluare întocmită de expertul N., fiind nesocotite prevederile art. 1847 și urm. C. civ.

Reclamanții au susținut că, deși au dovedit că autorul lor a stăpânit peste 30 ani terenul în litigiu, sub nume de proprietar, au fost deposedați silit în anul 1962, prin mutarea forțată la bloc și alungarea din gospodăria proprie și de pe terenul aferent, pe care, în prezent, pârâții îl stăpânesc abuziv. Referitor la exercitarea posesiei, reclamanții au precizat că au locuit cu toată familia în gospodărie, s-au ocupat de cultivarea terenului, iar autorul lor a achitat impozitele pentru respectivul imobil, deși documentele din arhivă nu au mai putut fi păstrate. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, apelanții-reclamanți au susținut că sunt scutiți de plata acesteia, conform Legii nr. 146/1997, astfel că, în mod eronat s-a dispus eșalonarea plății.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești, a invocat excepția netimbrării apelului cu 197.091,4 lei taxă judiciară de timbru și 2,5 lei timbru judiciar. Prin Decizia nr. 1112 din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția netimbrării apelului declarat de apelanții-reclamanți și, pe cale de consecință, a anulat apelul formulat de aceștia, ca netimbrat. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în acord cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Prin art. 20 alin. (3) al aceluiași text, se statuează că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în același sens fiind și dispozițiile art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancționează nedepunerea timbrului judiciar, cu anularea cererii.

Împotriva Deciziei nr. 1112 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recurs, la data de 31 octombrie 2014, recurenții-reclamanți A., B., C. și D., criticând-o sub aspectul calculului greșit al taxei judiciare de timbru stabilite de instanță, arătând că în apel au fost obligați să achite integral taxa judiciară de timbru în cuantum de 197.091,4 lei și 5 lei, timbru judiciar, deși în căile de atac, taxele judiciare de timbru se achită, în proporție de 50% din taxa legală stabilită la judecata în primă instanță. Recurenții-reclamanți au mai arătat că, pe lângă calcul greșit al taxei judiciare de timbru stabilit de instanța de apel, instanța de control judiciar nu le-a respectat nici dreptul la apărare, deoarece le-a respins în mod nejustificat cererea prin care au solicitat, la data de 16 octombrie 2014, amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Prin Decizia civilă nr. 253 din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă SC G. SA, a admis recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D., împotriva Deciziei nr. 1112 din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că, în calea ordinară de atac, prin motivele de apel formulate de apelanții-reclamanți, s-a solicitat “scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul Legii nr. 146/1997”.

Ulterior, apelanții-reclamanți au formulat, în temeiul art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar, o cerere de acordare a acestuia sub forma “scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării de la plata taxelor judiciare de timbru”. Această cerere privind acordarea ajutorului public judiciar a fost analizată de instanță și respinsă, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20 mai 2014 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reținându-se, în esență, că pe lângă cerințele prevăzute de art. 8 din O.U.G.

nr. 51/2008, instanțele vor verifica, totodată, și îndeplinirea condițiile stipulate de dispozițiile art. 7 din aceeași ordonanță, în sensul că ajutorul public se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăși, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare; cu privire la această ultimă cerință, curtea de apel a apreciat că aceasta nu este îndeplinită în speță. Împotriva încheierii din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamanții au formulat, în termenul prevăzut de art. 15 alin. (2) din ordonanța de urgență sus-menționată, cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 24 iunie 2014 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. xxx/281/2011/al.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G nr. 51/2008, încheierea prin care instanța se pronunță asupra cererii de reexaminare are caracter irevocabil. Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanți (excepție invocată de consilier juridic M., în reprezentarea intimatei SC G. SA), cu motivarea că, în cuprinsul motivelor de recurs supuse examinării, reclamanții au invocat critici privind calculul greșit al taxei judiciare de timbru, obligație prevăzută de art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, și nu critici care vizează soluția de respingerea a cererii de ajutor public judiciar, această din urmă instituție fiind reglementată sub un alt regim juridic al căii de atac, de O.U.G.

nr. 51/2008, care are un caracter special în materie. Așa fiind, Înalta Curtea a apreciat că recursul este fondat, sub aspectul criticilor referitoare la calculul greșit al taxei judiciare de timbru în apel, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a aplicat în mod corect prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată și completată. Astfel, taxa judiciară de timbru în apel, calculată în raport de dispozițiile art. 11 din actul normativ sus menționat ar fi trebuit să fie de 98.545,5 lei, iar instanța de apel a stabilit-o, în mod greșit în același cuantum cu cel stabilit de instanța de fond, cu consecința anulării apelului, ca netimbrat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului reclamanților de acces la justiție și atrage nulitatea deciziei atacate.

Constatând că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18 martie 2015. Prin Decizia nr. 1182 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția de netimbrare a apelului invocată de intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești și a anulat apelul declarat de apelanții-reclamanți A., prin procurator A., B., C. și D., prin procurator A., împotriva sentinței civile nr. 3102 din 12 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC F. SRL, K., L. și SC G. SA Ploiești, ca netimbrat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 7 mai 2015, apelanților- reclamanți li s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la filele 4 - 7 dosar. La data de 04 iunie 2015, apelanții-reclamanți au depus la dosar o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau, în subsidiar, sub forma eșalonării acesteia. Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de ajutor public judiciar, împotriva căreia apelanții-reclamanți nu au formulat cerere de reexaminare.

La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2015, intimata-pârâtă SC G. SA Ploiești, prin consilier juridic M., a invocat excepția netimbrării cererii de apel, având în vedere că apelanții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, punându-li-se în vedere și sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligației. Dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

Potrivit art. 20 alin. (1)-(3), cu aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii. Potrivit art. 18 din Legea 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

În cauză, prin încheierea de ședință din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții-reclamanți; împotriva acestei încheieri nu s-a formulat cerere de reexaminare, astfel că instanța a pus în vedere apelanților-reclamanți să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată. Deși au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, încă din data de 19 iunie 2015, punându-li-se în vedere și sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligației (așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 38 - 40 dosar), apelanții-reclamanți nu s-au conformat acestei obligații.

În consecință, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de netimbrare a cererii de apel invocată de intimata SC G. SA Ploiești și a dispus anularea cererii de apel, ca netimbrată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C. și D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia instanței de apel este nelegală deoarece li s-a încălcat dreptul la apărare având în vedere că la data de 17 septembrie 2015 au solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare atât în considerarea faptului că mandatara apelanților-reclamanți, A., era grav bolnavă, fiind în imposibilitate de deplasare, cât și pentru motivul că pe rolul Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ, se aflau două dosare privind două acte administrative emise de Consiliul Local având ca obiect trecerea în patrimoniul autorității locale a terenului în litigiu întrucât ar fi fost părăsit de proprietar, cu toate că acest teren a făcut obiectul unei cereri de revendicare și, respectiv, de constatare a uzucapiunii.

Au susținut recurenții că, întrucât unul din aceste procese avea termen stabilit la data de 28 octombrie 2015, în considerarea strânsei legături care exista între litigii era legal ca instanța de apel să acorde un termen pentru lipsă de apărare, cu atât mai mult cu cât taxa judiciară de timbru datorată în apel fiind foarte mare, nu ar mai fi avut rost să fie achitată dacă obiectul procesului ar fi fost rezolvat pe calea contenciosului-administrativ. Recurenții-reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de apel a consemnat că nu au formulat cerere de reexaminare cu privire la încheierea din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții-reclamanți.

Astfel, în condica de ședință din 19 august 2015, este menționată respingerea cererii de reexaminare, încheierea fiind irevocabilă. Sub un alt aspect aceștia au arătat că toate părțile au fost inițial de acord cu rezolvarea litigiilor de contencios-administrativ și apoi a celui în cauză, astfel că încălcarea dreptului la apărare cu prilejul pronunțării acestei decizii este evident. Totodată, recurenții au arătat că, urmare casării cu trimitere spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte a indicat cuantumul corect al taxei judiciare de timbru, respectiv 98.545,50 lei. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed: Recurenții - reclamanți au susținut că în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât la termenul la care a fost admisă excepția de netimbrare a apelului, Curtea de Apel Ploiești nu a acordat un termen de judecată pentru imposibilitatea de prezentare a mandatarei lor, precum și pentru a se soluționa un alt dosar aflat în strânsă legătură cu cauza de față. Motivul de recurs invocat de recurenții-reclamanți sancționează încălcarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest motiv de recurs constituie, potrivit doctrinei, dreptul comun în materia nulității actelor de procedură; critica privind încălcarea dreptului la apărare poate fi cercetată din perspectiva acestui motiv de recurs.

Prin raportare la situația particulară dedusă judecății, Înalta Curte reține că cererea de amânare formulată de reclamanți în faza procesuală a apelului, la al doilea termen de judecată, a fost fundamentată pe considerente de ordin medical în ceea ce o privește pe A. (care este și reclamant în cauză), respectiv pe considerente de oportunitate, în sensul în care s-a solicitat practic amânarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul acordat în alt dosar, care are legătură cu cauză de față, recurenții susținând că nu ar mai fi avut interes să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 98.545,50 lei, dacă ar fi primit o soluție favorabilă în dosarul aflat pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, cu termen la data de 28 octombrie 2015. Însă, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 147/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, incidente în speță ca lege în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, dispun că plata taxelor judiciare de timbru se face anticipat.

Numai în măsura în care actul de sesizare a instanței care pune în mișcare acțiunea civilă nu a fost însoțit de plata taxei de timbru instanța de judecată va încunoștiința partea despre cuantumul taxei de timbru și sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații. Plata taxei judiciare de timbru este un aspect care ține de legala învestire a instanței; prin urmare, excepția de netimbrare se examinează cu prioritate atunci cînd vine în concurs cu alte excepții sau cu alte cereri care nu pun în discuție reexaminarea taxei de timbru sau acordarea ajutorului public judiciar. În speță, recurenții aveau cunoștință de obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,50 lei încă de la judecata desfășurată în recurs în primul ciclu procesual.

În plus, aceștia au uzat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008 și au fost legal citați pentru termenul din 17 septembrie 2015. Împrejurarea că instanța de apel a reținut că nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 18 iunie 2015, când în realitate o asemenea cerere a fost formulată dar a fost respinsă în mod irevocabil nu afectează legalitatea hotărârii atacate cu recurs, în condițiile în care la data admiterii excepției de netimbrare a apelului, potrivit chiar susținerilor recurenților, cererea de reexaminare era soluționată în mod irevocabil prin respingere. Înalta Curte mai reține că recurenții nu au arătat în ce măsură starea de boală cronică a unuia dintre aceștia, chiar în măsura în care era și mandatar al celorlalți reclamanți, era de natură să conducă la o nouă amânare a judecății în apel, în al doilea ciclu procesual, în condițiile în care apelul a fost declarat la data de 08 aprilie 2014, reclamanții au uzat de dispozițiile O.U.G.

nr. 51/2008 și aveau cunoștință de obligația de plată a taxei judiciare de timbru și de cuantumul acesteia încă de la judecata în recursul soluționat prin Decizia civilă nr. 253 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu referire la existența unui acord al părților în ceea ce privește ordinea de soluționare a proceselor, Înalta Curte reține că un asemenea consens nu are incidență cu privire la prorogarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, ci poate viza, de exemplu o suspendare a judecății prin acordul părților, însă numai după achitarea taxei judiciare de timbru. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 1182 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 1182 din 17 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.