ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 161/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 161/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 161/2016
Asupra cererii de
față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 noiembrie 2015,
revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2185 din 20 noiembrie
2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. xxx/100/2013.
În motivarea cererii,
întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susține
că hotărârea împotriva căreia a formulat cerere de revizuire este potrivnică Deciziei
nr. 2162 din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr.
xxx/100/2013, prin care s-a soluționat un litigiu cu obiect identic cu cel al
său, între alte părți, soluția din acel dosar fiind contrară celei din dosarul
soluționat cu hotărârea a cărei revizuire o cere.
Întrucât aceste
hotărâri sunt potrivnice, revizuentul solicită anularea ultimei decizii.
Pentru aceste motive,
revizuentul consideră că cererea întrunește condițiile prevăzute de art. 509 pct.
8 C. proc. civ. și solicită admiterea acesteia și după rejudecare, anularea
celei din urmă hotărâri.
La termenul din 27 ianuarie
2016, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire,
pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C.
proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Prin Decizia nr. 2185
din 20 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis
apelul declarat de pârâta
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș -
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice
Cluj Napoca împotriva sentinței
civile nr. 494 din 14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș, pe care a
schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de
reclamantul A.
Revizuentul a
solicitat revizuirea acestei decizii,
în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 C.
proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de
atac, de retractare și nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri
definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,
în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
S-a susținut că
decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu Decizia civilă nr.
2162 din 19 octombrie
2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. xxx/100/2013, prin care
s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a
Finanțelor Publice Maramureș - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice
Cluj Napoca, în contradictoriu cu reclamantul B.M., împotriva sentinței civile nr.
496 din 14 mai 2015 a Tribunalului Maramureș.
Potrivit art. 509 pct.
8 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive
potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități.
Fundamentul acestui
motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune
îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri
definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,
deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză,
hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces
să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost
ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat
mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție
vizează tripla identitate, de părți, obiect și cauză între litigiile în care
s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.
În cauza dedusă
judecății, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiția identității de părți.
Revizuentul nu invocă
pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași
părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unei soluții
favorabile de către o altă persoană care s-ar afla în situație similară cu a lui.
Or, pentru a fi
incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este
necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același
obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță.
Contrar susținerii
revizuentului, soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă
acestea ar viza circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot
fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.,
deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai
sus.
Instanța competentă
să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C.
proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei
hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile
considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima
hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat
ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea
ultimei hotărâri.
Scopul
reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu
este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și
pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat,
prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.
Cu privire la această
chestiune, în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat asupra faptului că instituirea
normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (reglementarea din vechiul cod de
procedură civilă) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru
judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce
înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de
atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două
puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni”. (cauza Stanca Popescu c.
României din 7 iulie 2009).
De asemenea, aceeași
curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra
Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de
jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor
extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești
intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă
nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a
instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste
scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului
securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește
unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești
ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil
demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care
ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru
restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la
nivel de speță, fără să “lege” în niciun fel instanțele de judecată, servind
numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de
această cale extraordinară de atac. Prin urmare, C.E.D.O. pare să fie reticentă
în a îndrepta ,,un rău”, respectiv divergențele de jurisprudență prin
intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului
securității juridice în aceeași măsură.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind
întrunite condițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2185 din 20 noiembrie 2015
pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. xxx/100/2013, formulată de
revizuentul A.
Potrivit
dispozițiilor art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia se
comunică părților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.