ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2016

Decizia nr. 1947/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3226/2/2015 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 544 din 1 februarie 2011 a ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin hotărârea judecătorească atacată s-a admis acțiunea CNSAS și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității, fiind îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 2/2008.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că la data de 8 mai 2015 a intrat în posesia Ordinului Ministrului de Interne nr. 001370 din 10 mai 1978 privind perfecționarea activității de prevenire, descoperire, neutralizare și lichidare a acțiunilor teroriste pe teritoriul Republicii Socialiste România, respectiv de înființarea și organizare a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (B.) și a unor documente care atestă că nu putea fi declarat colaborator al securității întrucât a fost racolat în cadrul B.

A mai arătat revizuentul că atât în acțiunea în constatare cât și în Nota de constatare a CNSAS nr. S/DI/3534 din 27 noiembrie 2008 - ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2009 al Curții de Apel București nu s-a luat în considerare faptul că B. este Unitate Specială de Luptă Antiteroristă și nu se încadrează în cerințele de la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit cu care colaborator al securității este persoana care a furnizat informații precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

De altfel, a precizat revizuentul că ulterior anului 2010, chiar CNSAS-ul și-a reconsiderat poziția, apreciind că nu pot fi catalogați ca și colaboratori ai Securității persoanele recrutate de către B.

În opinia revizuentului, reconsiderarea poziției CNSAS-ului corespunde cu jurisprudența în materie.

Astfel, s-a arătat că în Dosarul nr. y/3/2008 în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2024 din 14 mai 2009 de către Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5909 din 17 decembrie 2009 a ICCJ, cu privire la petentul C. s-a apreciat ca activitățile desfășurate de B. reprezintă activități specifice prevenirii și combaterii terorismului, nefiind suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor.

Pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, solicitând nulitatea revizuirii, iar în subsidiar respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire formulată de A.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București

Prin Sentința nr. 2916 din 9 noiembrie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2009 de CAB - SCAF, formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - 1865 „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În cadrul acestui motiv de revizuire invocat de către revizuent s-a reținut că acesta a invocat în esență două împrejurări: prima cu referire la faptul că ar fi intrat ulterior pronunțării sentinței civile a cărei revizuire se solicită în posesia Ordinului Ministrului de Interne nr. 001370 din 10 mai 1978 privind perfecționarea activității de prevenire, descoperire, neutralizare și lichidare a acțiunilor teroriste pe teritoriul Republicii Socialiste România, respectiv de înființare și organizare a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (B.), iar secunda că ar fi intrat în posesia și a unor alte documente care atestă ca nu putea fi declarat colaborator al securității întrucât a fost racolat în cadrul B.

În acest context, revizuentul a arătat că pârâtul-intimat nu a învederat instanței faptul că USLA desfășura activități exclusiv pentru combaterea terorismului, iar persoanele care desfășurau o astfel de activitate nu puteau fi apreciate drept colaboratori ai fostei Securități în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, depunând în acest sens și practică judiciară apreciată drept relevantă sub acest aspect, respectiv Sentința civilă nr. 2024 din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 5909 din 17 decembrie 2009 a ÎCCJ cu privire la o altă persoană, numitul C., cu privire la care s-ar fi apreciat că activitățile desfășurate de USLA, în fapt B. reprezentau activități specifice prevenirii și combaterii terorismului, nefiind astfel suprimate sau îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor, o astfel de activitate și scop urmărit de USLA rezultând în opinia revizuentului tocmai din conținutul actului normativ depus în sprijinul cererii de revizuire.

Cu referire la aceste aspecte, Curtea a reținut că nu sunt întrunite cerințele pentru admiterea prezentei cereri.

Curtea a reținut că atât Ordinul Ministrului de Interne nr. 001370 din 10 mai 1978 privind perfecționarea activității de prevenire, descoperire, neutralizare și lichidare a acțiunilor teroriste pe teritoriul Republicii Socialiste România, respectiv de înființare și organizare a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (B.), cât și sentința civilă evocată în motivarea cererii de revizuire, cu referire la o situație pretins a fi fost similară cu a revizuentului din prezenta cauză, nu au putut fi apreciate drept relevante pentru schimbarea soluției a cărei revizuire s-a solicitat în prezentul cadru procesual, acestea neconducând la concluzia că în fapt revizuentul prin aderarea la o astfel de activitate ar fi furnizat datele și informațiile care au condus la admiterea acțiunii în acest context faptic invocat.

În concret, s-a reținut că informațiile furnizate de către revizuentul-pârât nu pot fi circumscrise în categoria celor evocate prin cererea de revizuire de către revizuent, luând în considerare inclusiv concluziile organelor fostei Securități.

Mai mult, din analiza sentinței civile depusă în sprijinul cererii de revizuire, s-a constatat că era necesar ca revizuentul-pârât să facă dovada că într-adevăr ar fi desfășurat exclusiv activități de combatere și prevenire a terorismului, fiind recrutat de USLA, iar nu și activitățile evidențiate în mod judicios de către intimatul-pârât, aspecte care au condus la admiterea acțiunii.

Pe de altă parte, s-a constatat că activitatea de trecere frauduloasă a frontierei nu vizează în mod direct o activitate de terorism sau cu caracter extremist, neavând relevanță că și în prezent aceasta este sancționabilă penal, instanța de fond reținând că numai relatările despre activitățile efective de prevenire și combatere a terorismului, în măsura în care ar fi fost dovedite de către revizuent prin înscrisurile depuse astfel în sprijinul acestei cereri, ar fi condus la o altă concluzie, în sensul celor invocate de acesta din urmă, iar nu evidențierea formală a scopului înființării acestei entități militare și a necesității combaterii actelor cu caracter terorist.

Împotriva Sentinței nr. 2916 din 9 noiembrie 2016, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței nr. 576 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - SCAF, fără a se lua în considerare înscrisurile noi depuse în susținerea acestei cereri.

Astfel, s-a arătat că Ordinul Ministrului de Interne nr. 001370 din 10 iulie 1978 de înființare și organizare a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (B.), a existat pe perioada judecării în fond a cauzei, legiuitorul nelimitând categoria actelor care constituie înscrisuri noi.

S-a menționat că CNSAS deținea acest înscris și trebuia să-l depună la dosar.

De asemenea, revizuentul a susținut că instanța de fond nu a analizat natura activității desfășurate de structura respectivă, care avea ca scop prevenirea și combaterea actelor de terorism, iar nu oprimarea cetățenilor României, prin îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Drept urmare, indiferent de conținutul informațiilor, acestea puteau fi valorificate nu pentru îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenilor ci doar în scopul prevenirii și combaterii terorismului.

Recurentul a mai arătat că singura notă informativă invocată de CNSAS în constatarea calității sale de colaborator este cea referitoare la numitul D. care era apatrid, acesta împuternicindu-l să facă publică intenția de a părăsi chiar fraudulos teritoriul României, în acest sens fiind și declarația acestuia autentificată notarial, astfel că informația din Nota informativă în mod eronat a fost valorificată de judecătorul fondului.

Mai mult, s-a susținut că trecerea frauduloasă a României, atât în regimul comunist cât și astăzi, reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

În cuprinsul cererii de revizuire s-a arătat și faptul că motivarea soluției instanței de fond este și contradictorie întrucât, deși s-a reținut recrutarea sa de B. - USLA, instanța de fond a menționat că motivul real al recrutării sale era obținerea de informații care interesau organele fostei Securități, fiind făcute astfel și aprecieri asupra fondului cauzei.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, acest înscris fiind necesar să existe la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fie apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

În cauză, în mod corect prima instanță a stabilit că înscrisurile invocate de recurent nu îndeplinesc cerințele menționate anterior.

Referitor la Ordinul Ministrului de Interne nr. 001370 din 10 iulie 1978 de înființare și organizare a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (B.), menționat de recurentul-revizuent ca act nou, se reține că acesta nu poate avea această calificare.

Este necontestat că acest înscris a existat pe tot parcursul judecării cauzei în fond.

Recurentul-revizuent putea să-și realizeze apărarea în cauza privind constatarea calității de colaborator oricând, în raport de înscrisul invocat, însă, analizând dosarul în care s-a pronunțat Sentința nr. 576/2010 a CAB - SCAF, irevocabilă prin Decizia nr. 544/2011 a ÎCCJ - SCAF, se constată că apărarea recurentului-revizuent nu a vizat elemente referitoare la ordinul invocat ca înscris nou în cauza de față (exemplu: Încheierea din 3 noiembrie 2009, dosar fond).

Nu prezintă relevanță faptul că acest ordin a fost sau nu deținut de CNSAS, întrucât, astfel cum s-a menționat, recurentul-revizuent și-a putut manifesta pe deplin dreptul la apărare, nefiind dovedit că acesta i-a fost îngrădit în vreun fel.

De asemenea, nu s-a dovedit în cauză că au fost făcute demersuri pentru a înfățișa acest înscris la judecata pe fond sau că partea potrivnică, deși i s-a solicitat, a refuzat să îl comunice/prezinte.

Prin urmare, ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri nu constituie o împrejurare de necunoaștere a înscrisului mai presus de voința părților, ci o deficiență de apărare sau pregătire a apărării în cadrul acțiunii în constatarea calității de colaborator.

Mai mult, acest înscris nu este determinant, în sensul de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată, fiind corecte aprecierile instanței de fond în acest sens.

În altă ordine, dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. fac referire doar la înscrisuri, ceea ce înseamnă că sunt excluse celelalte mijloace de probă, cum ar fi depozițiile unor martori chiar și în formă autentică.

Declarațiile notariale, în sensul de „instrumentum”, nu sunt înscrisuri descoperite ulterior și reținute de către partea potrivnică.

Prin urmare, declarația notarială la care a făcut referire recurentul-revizuent nu poate fi calificată ca înscris nou, astfel că aceasta este fără relevanță în cauză.

În fapt, cum corect a reținut și Curtea de apel revizuentul solicită suplimentarea/suplinirea probatoriului și implicit o reanalizare în calea extraordinară a revizuirii a cauzei irevocabil judecată, fapt care este inadmisibil din perspectiva principiului securității raporturilor juridice.

În același sens, este și jurisprudența constantă a CEDO, potrivit căreia, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă, printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa (exemplu: cauzele Șerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).

În altă ordine, analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii și nici nu a fost depășit obiectul investirii, cum eronat a susținut revizuentul.

Se reține că instanța de fond a analizat condițiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, aspectele invocate nefiind dovedite.

Față de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. (1865), art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2916 din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM