ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2948/2015

Decizia nr. 2948/2015

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 524 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 3206 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În raport de soluția dată acțiunii de fond, prin hotărârea atacată a fost menținută, reținându-se că potrivit notei nr. 2 la anexele O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ abrogat în prezent, grefierii care au ocupat funcții medii de specialitate în calculul vechimii în specialitate, se poate lua în considerare și cel mult jumătate din timpul cât a lucrat în funcțiile respective.

S-a mai reținut că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a preluat aceste dispoziții legale anterioare, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2), capitolul VIII Secțiune a 4-a stabilind că pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu studii superioare, care a ocupat funcții medii de specialitate, în calculul vechimii în specialitate se ia în considerare și cel mult jumătate din timpul lucrat în funcțiile respective.

Potrivit notei 1 la anexa nr. IV din Legea-cadru, prin vechime în funcție, în sensul prezentei anexe, se înțelege vechimea în funcții auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor iar vechimea în funcție se calculează potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea-cadru.

Instanța de control judiciar a mai constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale reținând că în speță recurentei-reclamante i-au fost aplicate dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea-cadru pentru stabilirea vechimii în funcție, aceasta beneficiind în mod corect de un spor de vechime în muncă de 25% corespunzător vechimii în muncă de peste 20 de ani și un spor de fidelitate de 15%, corespunzător vechimii în funcție între 15 - 20 ani.

Prin urmare, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea reclamantei împotriva Hotărârii nr. 32/16 mai 2013 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați prin care a fost soluționată, contestația împotriva modului de stabilire a cuantumului brut al salariului de bază, începând cu data de 01 aprilie 2013.

Motivele și temeiul legal al contestației în anulare

Împotriva Deciziei nr. 524 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat contestație în anulare, recurenta A.

Invocând ca temei legal al contestației în anulate, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în motivarea căii extraordinare de atac a susținut următoarele:

Dezlegarea dată recursului este rezultatul erorii materiale, această eroare fiind de natură a genera o interpretare greșită, eronată a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, justificând admisibilitatea contestației în anulare.

A argumentat că eroarea instanței de recurs pe care a invocat-o în susținerea contestației în anulare vizează, pe de o parte, reținerea greșită de către instanță cu privire la calculul vechimii în specialitate, întrucât acest articol nu se referă la vechimea în funcție iar, pe de altă parte, din nota nr. 1 la anexă cu coeficienții de ierarhizare reiese foarte clar că vechimea în funcție ( în raport de care se dispune trecerea într-o altă tranșă de vechime) este vechimea în funcții auxiliare, contrar celor reținute de instanța de control judiciar.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați a formulat, întâmpinare, în condițiile art. 508 (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare

Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestator, în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestația în anulare este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea, deși în drept a invocat dispozițiile art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., din expunerea pe larg a motivelor contestației în anulare, reiterând o parte din argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză (așa cum a specificat prin răspunsul la întâmpinare formulat de revizuentă) și a aplicat dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Astfel, din analiza contestației deduse prezentei judecăți se constată că, contestatoarea, așa cum am arătat anterior, reiterează o parte din criticile formulate prin cererea de recurs referitoare la faptul că instanța nu a răspuns la apărările decisive invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor deduse judecății de către instanța de fond, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora instanța de recurs le-a răspuns, printr-un raționament juridic de sinteză, în sensul că este corectă soluția instanței de fond, în sensul expunerii în mod clar și logic a argumentelor care i-au creat convingerea în soluția adoptată.

Rezultă de asemenea, că instanța de recurs a analizat în contextul motivelor de recurs care vizau fondul cauzei, toate susținerile recurentei-reclamante, în raport de probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în raport de situația de fapt reținută, situație care ținând de analiza probelor, nu poate fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

Înalta Curte reține, în acord cu jurisprudența consecventă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Temeiul legal al soluției adoptate

În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 503 (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 508 C. proc. civ. va respinge prezenta contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 524 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

Procesat de GGC - ED