ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2016

Decizia nr. 1803/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: În primul proces, prin acțiunea înregistrată la data de 21 mai 2008 reclamanta Federația A., în numele și pentru membrii săi de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta Regia Națională a Pădurilor B., solicitând obligarea acesteia să acorde sporuri de risc în proporție de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic care își desfășoară activitatea în cadrul regiei. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2229 din 10 septembrie 2008 a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3496 din 23 iunie 2009 a respins recursul declarat de reclamanta Federația A. împotriva Sentinței civile nr. 2229/2008.

În al doilea proces, prin cererea înregistrată la data de 5 august 2014 sub nr. x/90/2014 la secția contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea, reclamantul C., în contradictoriu cu RNP B. - Direcția Silvică Vâlcea, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata contravalorii sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 decembrie 2009 - 1 decembrie 2012, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă.

Tribunalul Vâlcea, prin Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor B. - Direcția Silvică Vâlcea și a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea sporului de risc în procent de 25 % din salariul de bază pe perioada 06 august 2011 - 01 decembrie 2012, sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceeași pârâtă, pentru perioada 01 decembrie 2009 - 05 august 2011, ca prescrisă, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat apel, în termen, pârâta Regia Națională a Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în cadrul motivelor de apel faptul că prin Decizia civilă nr. 3496 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2008, s-a statuat că sporul de risc nu poate fi acordat de către unitate întrucât nu există un regulament care să prevadă normele de aplicare. Curtea de Apel Pitești, prin Decizia nr. 1696 din 28 iunie 2016 a respins, ca nefondat, apelul reținând că instanța de judecată nu poate refuza soluționarea cauzei respingând acțiunea pe motiv că nu există cadru legislativ de punere în aplicare a dispozițiilor legale privind acordarea sporului de risc.

Cum, prin prevederile art. 127 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, legiuitorul a impus drept singură condiție pentru plata sporului de risc, calitatea de personal silvic și nu a stabilit alte termene sau condiții suspensive pentru plata dreptului salarial, legea este de imediată aplicare, fără a fi necesară elaborarea normelor.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că nu există identitate de obiect între judecata ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2008, în care reclamantul C. a fost reprezentat de sindicat conform împuternicirii sale, și prezentul litigiu, întrucât soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3496 din 23 iunie 2009 a vizat perioada anterioară datei pronunțării, iar în cel de-al doilea proces instanța a fost învestită să lămurească existența dreptului la sporul de risc începând cu data de 01 decembrie 2009. La data de 26 august 2016 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea de revizuire formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor B. prin Direcția Silvică Vâlcea împotriva Deciziei civile nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a arătat că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2229 din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3496 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. A susținut că între cele două litigii există identitate de obiect, în sensul că ambele cauze se referă la sporul de risc de 25% din salariul de bază; că există identitate de cauză, întrucât temeiul juridic în ambele litigii este art. 127 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, iar în cel de-al doilea proces reclamantul C. a acționat în nume propriu pentru același drept salarial care s-a soluționat definitiv prin Decizia civilă nr. 3496 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte, în care reclamantă era Federația A. pentru și în numele membrilor săi de sindicat.

Față de faptul că în cazul primului proces s-a pronunțat o hotărâre care are deja autoritate de lucru judecat, consideră că are deschisă calea revizuirii, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 pentru contrarietate de hotărâri. A solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate. Totodată, a cerut și suspendarea executării deciziei atacate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2016 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei civile nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

La data de 3 octombrie 2016, revizuenta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată de modificare a cererii de revizuire, prin care a precizat obiectul cererii de revizuire, arătând că solicită revizuirea Sentinței civile nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La aceeași dată, 3 octombrie 2016, a fost înregistrată și întâmpinarea intimatului C. la cererea intitulată de modificare a cererii de revizuire, prin care acesta a solicitat, în principal, să se constate nulitatea acestei cereri, iar, în subsidiar, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2016, Înalta Curte a calificat cererea depusă de revizuentă la data de 3 octombrie 2016 ca fiind o cerere precizatoare a obiectului revizuirii și a respins excepția nulității acestei cereri, invocată de intimat prin întâmpinare. La același termen, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția tardivității cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată, precum și excepția inadmisibilității acesteia, invocată de intimat prin întâmpinare și, acordând prioritate excepției tardivității, a rămas în pronunțare pe acest aspect. Analizând cererea de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 cu referire la dispozițiile art. 634 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost depusă peste termenul legal pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, este îndreptată împotriva Sentinței civile nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, revizuenta susținând că această hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2229 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3496 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care se invocă ca temei juridic al cererii de revizuire contrarietate de hotărârii în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din același Cod, sunt hotărâri definitive deciziile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori a recursului sau, după caz, la data pronunțării. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale evocate, rezultă că deciziile pronunțate în apel în materia conflictelor de muncă sunt decizii definitive de la data pronunțării. Pe cale de consecință, cum împotriva sentinței civile atacate cu revizuire, respectiv Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a fost exercitată calea de atac a apelului, rezultă că, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data pronunțării Deciziei nr. 1696 din 28 iunie 2016 prin care Curtea de Apel Pitești a soluționat apelul.

Așa fiind, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii supuse revizuirii - 28 iunie 2016 - termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 28 iulie 2016. Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv la data de 20 august 2016, astfel cum rezultă din plicul aflat la dosar. Art. 185 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege. Așa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac. Pentru aceste considerente, cererea de revizuire, formulată de Regia Națională a Pădurilor - B., prin Direcția Silvică Vâlcea, astfel cum a fost precizată, va fi respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de Regia Națională a Pădurilor B., prin Direcția Silvică Vâlcea, astfel cum a fost precizată, împotriva Sentinței civile nr. 1986 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Cu drept de recurs la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016. Procesat de GGC - NN