ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1803/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1803/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
În primul proces, prin acțiunea
înregistrată la data de 21 mai 2008 reclamanta Federația A., în
numele și pentru membrii săi de sindicat, a chemat în judecată
pe pârâta Regia Națională a Pădurilor B., solicitând obligarea
acesteia să acorde sporuri de risc în proporție de 25% din salariul
de bază pentru personalul silvic care își desfășoară
activitatea în cadrul regiei.
Învestită
cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința
civilă nr. 2229 din 10 septembrie 2008 a respins, ca nefondată,
acțiunea formulată de reclamantă, iar Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, prin Decizia nr. 3496 din 23 iunie 2009 a respins recursul
declarat de reclamanta Federația A. împotriva Sentinței civile nr.
2229/2008.
În al doilea
proces, prin cererea înregistrată la data de 5 august 2014 sub nr.
x/90/2014 la secția contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea,
reclamantul C., în contradictoriu cu RNP B. - Direcția Silvică
Vâlcea, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie
obligată pârâta la plata contravalorii sporului de risc în procent de 25%
din salariul de bază pentru perioada 1 decembrie 2009 - 1 decembrie 2012,
sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de
inflație de la data scadenței până la plata efectivă.
Tribunalul
Vâlcea, prin Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015, a admis
în parte acțiunea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu
pârâta Regia Națională a Pădurilor B. - Direcția
Silvică Vâlcea și a obligat pârâta să plătească
reclamantului contravaloarea sporului de risc în procent de 25 % din salariul
de bază pe perioada 06 august 2011 - 01 decembrie 2012, sumă
urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data
scadenței până la data plății efective.
A respins
acțiunea formulată în contradictoriu cu aceeași pârâtă,
pentru perioada 01 decembrie 2009 - 05 august 2011, ca prescrisă, și
a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei
cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței a formulat apel, în termen, pârâta Regia Națională a
Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând
în cadrul motivelor de apel faptul că prin Decizia civilă nr. 3496
din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în Dosarul nr. x/2/2008, s-a statuat că sporul de
risc nu poate fi acordat de către unitate întrucât nu există un
regulament care să prevadă normele de aplicare.
Curtea de
Apel Pitești, prin Decizia nr. 1696 din 28 iunie 2016 a respins, ca
nefondat, apelul reținând că instanța de judecată nu poate
refuza soluționarea cauzei respingând acțiunea pe motiv că nu
există cadru legislativ de punere în aplicare a dispozițiilor legale
privind acordarea sporului de risc. Cum, prin prevederile art. 127 alin. (5)
din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, legiuitorul a impus drept
singură condiție pentru plata sporului de risc, calitatea de personal
silvic și nu a stabilit alte termene sau condiții suspensive pentru
plata dreptului salarial, legea este de imediată aplicare, fără
a fi necesară elaborarea normelor.
În ceea ce privește
excepția autorității de lucru judecat, Curtea a constatat
că nu există identitate de obiect între judecata ce a format obiectul
Dosarului nr. x/2/2008, în care reclamantul C. a fost reprezentat de sindicat
conform împuternicirii sale, și prezentul litigiu, întrucât soluția
dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia
nr. 3496 din 23 iunie 2009 a vizat perioada anterioară datei
pronunțării, iar în cel de-al doilea proces instanța a fost
învestită să lămurească existența dreptului la sporul
de risc începând cu data de 01 decembrie 2009.
La data de 26
august 2016 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, cererea de revizuire formulată
de pârâta Regia Națională a Pădurilor B. prin Direcția
Silvică Vâlcea împotriva Deciziei civile nr. 1696 din 28 iunie 2016 a
Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul
dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea
căii extraordinare de atac, revizuenta a arătat că prin decizia
atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a
Sentinței civile nr. 2229 din 10 septembrie 2008 pronunțată de
Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia
civilă nr. 3496 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
A
susținut că între cele două litigii există identitate de
obiect, în sensul că ambele cauze se referă la sporul de risc de 25%
din salariul de bază; că există identitate de cauză,
întrucât temeiul juridic în ambele litigii este art. 127 alin. (5) din Legea
nr. 46/2008 privind Codul silvic, iar în cel de-al doilea proces reclamantul C.
a acționat în nume propriu pentru același drept salarial care s-a
soluționat definitiv prin Decizia civilă nr. 3496 din 23 iunie 2009
pronunțată de Înalta Curte, în care reclamantă era
Federația A. pentru și în numele membrilor săi de sindicat.
Față
de faptul că în cazul primului proces s-a pronunțat o hotărâre
care are deja autoritate de lucru judecat, consideră că are
deschisă calea revizuirii, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 pentru
contrarietate de hotărâri.
A solicitat
admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii
atacate. Totodată, a cerut și suspendarea executării deciziei
atacate.
Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția I civilă, prin
încheierea de ședință din 22 septembrie 2016 a respins cererea
de suspendare a executării Deciziei civile nr. 1696 din 28 iunie 2016 a
Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
La data de 3
octombrie 2016, revizuenta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată
de modificare a cererii de revizuire, prin care a precizat obiectul cererii de
revizuire, arătând că solicită revizuirea Sentinței civile
nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă,
rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1696 din 28 iunie
2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul
dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La
aceeași dată, 3 octombrie 2016, a fost înregistrată și
întâmpinarea intimatului C. la cererea intitulată de modificare a cererii
de revizuire, prin care acesta a solicitat, în principal, să se constate
nulitatea acestei cereri, iar, în subsidiar, respingerea acesteia, ca
inadmisibilă.
La termenul
de judecată din 6 octombrie 2016, Înalta Curte a calificat cererea depusă
de revizuentă la data de 3 octombrie 2016 ca fiind o cerere precizatoare a
obiectului revizuirii și a respins excepția nulității
acestei cereri, invocată de intimat prin întâmpinare.
La
același termen, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția tardivității
cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată, precum și
excepția inadmisibilității acesteia, invocată de intimat
prin întâmpinare și, acordând prioritate excepției
tardivității, a rămas în pronunțare pe acest aspect.
Analizând
cererea de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct.
8 cu referire la dispozițiile art. 634 alin. (2) C. proc. civ., Înalta
Curte constată că cererea de revizuire a fost depusă peste
termenul legal pentru următoarele considerente:
Cererea de
revizuire, astfel cum a fost precizată, este îndreptată împotriva
Sentinței civile nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea,
secția I civilă, revizuenta susținând că această
hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile
nr. 2229 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
rămasă definitivă prin Decizia nr. 3496 din 23 iunie 2009 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal.
Potrivit
dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care se
invocă ca temei juridic al cererii de revizuire contrarietate de
hotărârii în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de
revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii
definitive a ultimei hotărâri.
În
speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv
Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea,
secția I civilă, a cărei anulare s-a solicitat pe calea
revizuirii, a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1696 din
28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Potrivit
dispozițiilor art. 483 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu sunt supuse
recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de
muncă și de asigurări sociale, iar potrivit art. 634 alin. (1)
pct. 4 din același Cod, sunt hotărâri definitive deciziile date în
apel, fără drept de recurs.
Potrivit
dispozițiilor art. 634 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile
prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului
de exercitare a apelului ori a recursului sau, după caz, la data
pronunțării.
Din
interpretarea sistematică a dispozițiilor legale evocate,
rezultă că deciziile pronunțate în apel în materia conflictelor
de muncă sunt decizii definitive de la data pronunțării.
Pe cale de
consecință, cum împotriva sentinței civile atacate cu revizuire,
respectiv Sentința civilă nr. 1986 din 18 decembrie 2015 a
Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a fost exercitată calea de
atac a apelului, rezultă că, potrivit dispozițiilor legale
anterior menționate, hotărârea supusă revizuirii a rămas
definitivă la data pronunțării Deciziei nr. 1696 din 28 iunie
2016 prin care Curtea de Apel Pitești a soluționat apelul.
Așa
fiind, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii supuse
revizuirii - 28 iunie 2016 - termenul legal de pentru exercitarea căii de
atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C.
proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 28
iulie 2016.
Cererea de
revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de
art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv la data de 20 august
2016, astfel cum rezultă din plicul aflat la dosar.
Art. 185
alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede: "Când un drept procesual trebuie
exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea
din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Articolul
invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul
nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Așa
fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de
revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.
proc. civ. ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii
decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru
neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
Pentru aceste
considerente, cererea de revizuire, formulată de Regia Națională
a Pădurilor - B., prin Direcția Silvică Vâlcea, astfel cum a
fost precizată, va fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
tardivă, cererea de revizuire formulată de Regia Națională
a Pădurilor B., prin Direcția Silvică Vâlcea, astfel cum a fost
precizată, împotriva Sentinței civile nr. 1986 din 18 decembrie 2015
pronunțată de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă
prin Decizia civilă nr. 1696 din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești,
secția I civilă.
Cu drept de
recurs la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.
Procesat
de GGC - NN