ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2011

Asupra contestației în anulare, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții I.S.M., P.R. și V.V.V. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale solicitând obligarea pârâtului la acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 27 martie 2008, spor datorat de pârât, în conformitate cu art. 127 alin. (5) C. silvic, actualizată în raport de indicele de inflație și dobânda legală aferentă sumei datorate. Prin sentința nr. 177 din 9 aprilie 2009, Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 188 din 18 decembrie 2009, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să plătească reclamanților sporul de risc, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 27 martie 2008, actualizat în raport de indicele de inflație și dobânda legală aferentă sumei datorate, pentru perioada cuprinsă între 27 martie 2008 până la data pronunțării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Prin Decizia nr. 4362 din 15 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 188 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât intimații-reclamanți au raport de funcție cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, instituție publică cu personalitate juridică, ordonator secundar de credite, cu buget propriu, competentă să stabilească și să acorde sporuri, prin urmare calitate procesuală pasivă are instituția publică cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.

Împotriva Deciziei nr. 4362 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare I.S.M., P.R. și V.V.V., în temeiul art. 318 C. proc. civ. In motivarea contestației în anulare se arată, în esență, că instanța de recurs, din eroare, a apreciat că reclamanții au raporturi de funcție cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, întrucât contestatorii au un raport direct cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind funcționari publici salarizați ai acestui minister.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

In cauza de față, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Având în vedere că, în speță, contestatorii invocă tocmai aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin modul de apreciere al probelor, prin stabilirea situației de fapt și în raport de dispozițiile legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că aceste aspecte exced noțiunii de „greșeală materială,,. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate. Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu sunt întemeiate și, în temeiul art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația formulată, ca nefondată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de I.S.M., P.R. și V.V.V. împotriva Deciziei nr. 4362 din 15 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.