ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2011

Asupra

contestației în anulare,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții I.S.M., P.R. și V.V.V. au

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale solicitând obligarea pârâtului la acordarea sporului de risc în cuantum

de 25% din salariul de bază, începând cu data de 27 martie 2008, spor datorat

de pârât, în conformitate cu art. 127 alin. (5) C. silvic, actualizată în

raport de indicele de inflație și dobânda legală aferentă sumei datorate.

Prin sentința

nr. 177 din 9 aprilie 2009, Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Curtea de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 188 din 18 decembrie 2009, a admis acțiunea reclamanților și a obligat

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să plătească

reclamanților sporul de risc, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând

cu data de 27 martie 2008, actualizat în raport de indicele de inflație și

dobânda legală aferentă sumei datorate, pentru perioada cuprinsă între 27

martie 2008 până la data pronunțării.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii

acțiunii reclamanților.

Prin Decizia

nr. 4362 din 15 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței

nr. 188 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău și a modificat sentința

atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că

recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu

are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât intimații-reclamanți au

raport de funcție cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare

Suceava, instituție publică cu personalitate juridică, ordonator secundar de

credite, cu buget propriu, competentă să stabilească și să acorde sporuri, prin

urmare calitate procesuală pasivă are instituția publică cu care funcționarul

public are stabilit raportul de serviciu.

Împotriva

Deciziei nr. 4362 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în

anulare I.S.M., P.R. și V.V.V., în temeiul art. 318 C. proc. civ.

In motivarea

contestației în anulare se arată, în esență, că instanța de recurs, din eroare,

a apreciat că reclamanții au raporturi de funcție cu Inspectoratul Teritorial

de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, întrucât contestatorii au un raport

direct cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind

funcționari publici salarizați ai acestui minister.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate în

raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va

respinge contestația în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C.

proc. civ.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

In cauza de

față, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în

sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza

I

C. proc.

civ. Noțiunea de „greșeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 C.

proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

Verificarea

unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea

fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare

tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine

făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin

aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea

recursului la recurs.

Având în

vedere că, în speță, contestatorii invocă tocmai aspecte care țin de fondul

cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin modul de apreciere al

probelor, prin stabilirea situației de fapt și în raport de dispozițiile legale

aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii atacate, Înalta Curte

constată că aceste aspecte exced noțiunii de „greșeală materială,,.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față, contestația în anulare

formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 318 C.

proc. civ., deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în

niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

Astfel fiind,

criticile invocate de contestatoare nu sunt întemeiate și, în temeiul art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația formulată, ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de I.S.M., P.R. și V.V.V. împotriva Deciziei

nr. 4362 din 15 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.