ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2318/2016
Asupra
conflictului de competență de față, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București, la data
de 17.12.2016, sub nr. x/303/2015, reclamanții A. și B. au solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România SA, obligarea pârâtei la plata sumei
de 17.580 euro reprezentând lipsa de folosință pentru terenul ocupat
abuziv fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la
expropriere, în suprafață totală de 2.930 mp pe ultimii 3 ani
(echivalent în lei la data introducerii acțiunii fiind de 79.632,12 lei).
În motivarea acțiunii,
reclamanții au arătat că, la data de 10.0.2006, au dobândit
proprietatea expropriată de la SC C. SRL, conform contractului autentic
anexat, la data de 19.05.2006 s-a admis cererea acestora de intabulare a
dreptului de proprietate, astfel încât, încă de la această dată
dreptul lor a devenit opozabil erga omnes, la 19.09.2007 și 25.10.2007, C.N.A.D.N.R.
a încheiat acte de expropriere față de un neproprietar - SC C. SRL
(fiind atașate procesul-verbal de stabilire a cuantumului
despăgubirii și hotărârea de stabilire a despăgubirilor).
Totodată,
reclamanții au arătat că sumele cuvenite pentru expropriere au
fost consemnate la dispoziția fostului proprietar SC C. SRL,
fără ca reclamanții să fie informați, iar la data de
24.03.2008, după efectuarea așa zisei exproprieri, reclamanții
figurau în continuare în cartea funciară ca proprietari. La data de
25.03.2008 au sesizat C.N.A.D.R. despre nelegalitatea exproprierii,
atașând extrasul din Cartea Funciară și au sperat că vor
remedia exproprierea „eronată”.
Reclamanții
au mai arătat că la 21.04.2008 au sesizat Tribunalul Prahova cu o
cerere atipică - în temeiul art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de
autostrăzi și drumuri naționale, coroborate cu dispozițiile
Legii nr. 33/1994 privind exproprierea - prin acțiune solicitând atât
constarea nulității actelor privind procedurile de expropriere pentru
terenul situat în jud. Prahova, com. Târgșorul Vechi, nr. cadastral
provizoriu 19/1 în suprafață de 2.457 mp ca fiind nelegale - întrucât
au fost întocmite față de o persoană care nu este proprietar,
cât și cu dispunerea efectuării măsurilor de expropriere
(inclusiv a procedurilor de despăgubire), față de reclamanți
(fără a preciza suprafața).
La data de
09.05.2008, pârâta, în loc să reia procedura exproprierii față
de adevărații proprietari și să își revoce propriile
acte nelegale, a solicitat și a obținut intabularea abuzivă a
dreptului de proprietate pentru Statul Român, informându-i că nu mai sunt
proprietari (conform încheierii nr. 31447 din 09 mai 2008), iar la data de
15.09.2008, în urma contestării în instanță a dispoziției
O.C.P.I. prin care Statul Român a fost intabulat ca proprietar pe terenul
reclamanților, prin sentința nr. 7754, Judecătoria Ploiești
a anulat încheierea sus-menționată și a dispus radierea din C.F.
a Statului Român din calitatea de proprietar și reintabularea
reclamanților ca proprietari - pe cale de consecință, inclusiv
la data pronunțării deciziei nr. 1499/2014 aceștia fiind în
continuare proprietarii în drept ai terenului.
La data de
04.03.2008, prin sentința civilă nr. 546, Tribunalul Prahova a admis
în parte acțiunea, formulată de reclamanți în baza Legii nr.
33/1994 și a Legii nr. 198/2004, și a constatat nulitatea
absolută parțială a hotărârii de stabilire a
despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007 privind beneficiarul
despăgubirilor și cuantumul lor; a constatat dreptul
subsemnaților la despăgubiri de 207.091,31 lei conform expertizei
întocmite de D., pentru suprafața de 2.457 mp situată în com.
Târgșor Vechi, sat Strejnic, jud. Prahova.
Ulterior, la
data de 02.06.2009, la Curtea de Apel Ploiești s-a înregistrat apelul
formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 546
pronunțată la fond de Tribunalul Prahova prin care au solicitat
schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul constatării
nulității integrale a Hotărârii de stabilire a
despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, cât și a procesului-verbal
de stabilire a cuantumului despăgubirii și hotărârea de stabilire
a despăgubirilor din 19.09.2007; obligarea pârâtelor la refacerea
procedurii de expropriere în prezent, cu consecința obligării
pârâților la plata unei despăgubiri majoritate - la 30.09.2009
depunând și motive de apel suplimentare prin care au solicitat refacerea
procedurii de expropriere pentru suprafața reală ocupată de
Statul Român - C.N.A.D.N.R. fără a menționa expres o valoare a
despăgubirilor.
Suprafața
proprietatea lor, afectată în prezent de construcția „centurii
ocolitoare Ploiești”, excedează cu mult suprafața
menționată inițial în Hotărârea de stabilire a
despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, procesul-verbal de stabilire
a cuantumului despăgubirii și hotărârea de stabilire a
despăgubirilor din 19.09.2007, iar prin raportul de expertiză întocmit
în apel a rezultat afectarea suplimentară a unui teren în
suprafață de 473 mp (proprietatea reclamanților), față
de terenul menționat inițial în acte - 2.477 mp, având o valoare de
piață a terenului de 473 mp de 62.203 lei/15.295 euro.
La data de 21.10.2010,
prin hotărârea pronunțată în primul ciclul procesual, Curtea de
Apel Ploiești a admis în parte apelul reclamanților, în sensul
că a constatat dreptul acestora de a beneficia de despăgubiri
majorate în cuantum de 366.597 lei, și a menținut în parte restul
dispozițiilor sentinței pronunțate la fond, respingând cererea
pentru despăgubiri suplimentare aferente terenului în suprafața de
473 mp (deși a omologat raportul de expertiză care constată
ocuparea lui) - iar la data de 20.10.2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul reclamanților și al C.N.A.D.N.R., a
casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în
principal pentru că raportul de expertiză din apel nu ar fi fost
semnat de toți experții. Totodată, instanța supremă a
menționat că în rejudecare, se va clarifica situația
juridică a terenului.
La data de
26.09.2013, după administrarea unei noi expertize, instanța de apel a
admis apelurile formulate de reclamanți și de C.N.A.D.R., a schimbat
în parte sentința instanței de fond, fără a acorda
însă despăgubiri și pentru terenul folosit în plus de C.N.A.D.R.
(suprafața de 473 mp), nemenționat în actele inițiale de
expropriere.
La data de
1.04.2014, Înalta Curte a admis din nou recursul reclamanților și a
trimis cauza spre rejudecare, tocmai pentru că instanța de apel nu a
respectat indicațiile date în prima casare și nu s-a pronunțat
cu privire la situația juridică a terenul de 473 mp. Astfel, la data
de 17.12.2014, prin decizia nr. 1499, în a treia rejudecare a apelului, Curtea
de Apel Ploiești a admis apelurile, a schimbat în partea sentința de
la fond, a admis acțiunea formulată, a constatat nulitatea
hotărârii de expropriere nr. 60 din 25 octombrie 2007 și a
procesului-verbal aferent (întocmite cu fostul proprietar), a dispus refacerea
procedurilor de expropriere cu reclamanții, însă nu s-a limitat la
simpla „dispunere”, ci a indicat toatele elementele exproprierii:
suprafața - prin trimitere la expertiza tehnică, care diferă de
cea expropriată inițial; prețul - 25 euro/mp - din nou prin
trimitere la expertiza administrată, adică în total 320.946 lei.
Împotriva acestei hotărâri nu s-a mai formulat recurs, devenind
irevocabilă.
Reclamanții
au mai arătat că C.N.A.D.R. nu a achitat inițial suma
reprezentând despăgubiri la care a fost obligată la data de 17.12.2014,
existând un dosar de executare silită pe rolul B.E.J. E., iar la data de
20.02.2015, executorul judecătoresc a somat C.N.A.D.R. să
plătească suma la care a fost obligată de către
instanța de judecată.
La data de
16.07.2015, C.N.A.D.R. a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor
nr. 1 prin care a constat că despăgubirea la care a fost
obligată este de 320.940 lei, sumă ce, la 02.09.2015, a fost
distribuită în dosarul de executare silită nr. x/2015 - B.E.J. E.
conform încheierii (cu 6 lei mai mult), iar la data de 20.10.2015
reclamanții au notificat C.N.A.D.R. și au solicitat ca în termen de
15 zile să le achite și contravaloarea lipsei de folosință
pentru terenul expropriat în fapt pentru ultimii 3 ani, având în vedere că
îl folosesc încă din anul 2007, însă C.N.A.D.R. le-a refuzat
solicitarea invocând o pretinsă autoritate de lucru judecat.
În continuare
reclamanții au precizat că exproprierea „în drept” a avut loc abia la
17.12.2014 - prin pronunțarea deciziei nr. 1499/2014 de către Curtea
de Apel Ploiești în al treilea ciclu procesual.
Pe de
altă parte, astfel cum rezultă din probatoriu administrat în dosarul
având ca obiect refacerea procedurii de expropriere (nr. x/105/2008), terenul a
fost efectiv ocupat de către C.N.A.D.R. de peste 3 ani.
Reclamanții
au invocat în cauză jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, mai exact Hotărârea pronunțată de C.E.D.O. la 27
ianuarie 2009 în cauza Burghelea c. România, publicată în M. Of. nr. 736/29.10.2009.
În
consecință, reclamanții au susținut că, pentru
însușirea efectivă a bunului, C.N.A.D.R. datorează lipsa de
folosință către aceștia, în baza răspunderii civile
delictuale, de la data însușirii efective, arătând totodată
că instanțele s-au pronunțat exclusiv pe expropriere (contravaloarea
terenului la momentul trecerii lui în proprietatea statului), iar nu și pe
lipsa de folosință de la momentul ocupării efective.
În acest
sens, reclamanții au arătat că, deși au investit
inițial instanța din Ploiești cu un asemenea capăt de cerere
(lipsa de folosință), ulterior au renunțat la judecată în
privința acelui capăt. Au precizat că au calculat o chirie medie
de 2 euro/1 mp, ceea ar conduce la chirie (lipsă de folosință)
de 5,860 euro/an pentru terenul în litigiu total de 2.930 mp.
În drept,
acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și
urm. noul C. civ., art. 555 și urm. noul C. civ., art. 1 din Protocolul 1
adițional la C.E.D.O.
La data de
08.02.2016, pârâta C.N.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 6
București și a solicitat declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Pârâta a
invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la
solicitarea reclamanților de obligare a Statului Român prin C.N.A.D.N.R.
SA - D.R.D.P. București la plata sumei de 9.632,12 lei echivalentul a
17.580 euro pentru lipsa de folosință a terenului în
suprafață de 2.930 mp situat în loc. Târgșoru Vechi, jud. Prahova,
întrucât prin decizia nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și
irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel
Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*, instanța a stabilit cuantumul
despăgubirilor la suma de 25 euro/mp pentru suprafața
expropriată de 930 mp, suma de 25 euro/mp pentru exproprierea
suprafeței de 2.930 mp fiind calculată în condițiile art. 26 din
Legea nr. 33/1994, republicată, care se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, fără nicio
distincție în privința unor categorii de prejudicii.
Pârâta a
invocat și excepția lipsei calității procesuale active a
reclamanților, începând cu data de 08.12.2007, pentru terenul în
suprafață de 2.930 mp situat în com. Târgșorul Vechi, jud.
Prahova, întrucât, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, abrogată prin
Legea nr. 255/2010, cu completările și modificările ulterioare,
transferul imobilului în suprafață totală de 2930 mp din
proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică a statului
și în administrarea expropriatorului a operat de drept la data 08.12.2007,
data consemnării despăgubirilor în sumă de 74.547,56 lei,
conform recipisei de consemnare nr. 683286/1 din 08 decembrie 2007.
Prin Decizia
nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a statuat că
stabilirea cuantumului despăgubirii în privința legii speciale de
expropriere (in cazul de față Legea nr. 198/2004), în condițiile
art. 26 din Legea nr. 33/1994 - republicată este o măsură
conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului
de proprietate, care este momentul consemnării despăgubirilor în faza
administrativă, anterioară procedurii judiciare care este
ulterioară transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment
este cel determinant în raportul juridic ce se naște intre expropriat
și expropriator, iar nu vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.
Totodată,
pârâta a arătat că drepturile reale din expropriere pentru cauză
de utilitate publică se dobândesc fără înscriere în cartea
funciară [alin. (1) al art. 887 C. civ.], iar privitor la plata despăgubirilor,
pârâta a precizat că prin dosarul de executare nr. x/2015 la solicitarea
reclamanților A. și B., B.E.J. E. în baza titlului executoriu
reprezentat de decizia civilă nr. 1499 din 17 decembrie 2014
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008*,
a executat silit suma totală de 342.435 lei, astfel cum rezultă din
încheierea din data de 02.09.2015, în dosarul de executare nr. x/2015, suma de
342.435 lei care cuprinde și despăgubirile în suma de 25 euro/mp
pentru suprafața expropriată de 2.930 mp.
De asemenea,
în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010 cu completările
și modificările ulterioare, deciziei civile nr. 96 din 26 septembrie
2013 pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1,
deciziei civile nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și
irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel
Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1* și expertizei tehnice
completare II a ing. F., Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a
altor drepturi reale, numită prin decizia Directorului General al C.N.A.D.N.R.
SA nr. 321 din 01 aprilie 2015 a emis Hotărârea de stabilire a
despăgubirilor nr. 1 din 16 iulie 2015 în sumă de 320.940 lei,
despăgubire la care a fost obligat expropriatorul potrivit deciziei civile
nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și irevocabilă,
pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*,
pentru suprafața totală de 2.930 mp afectată de lucrarea de
utilitate publică „Sporirea capacității de circulație pe
centura Ploiești Vest Km 0+000 - Km12+850”.
În
consecință, față de cele menționate, pârâta a
solicitat, în principal, admiterea excepției privind autoritatea de lucru
judecat cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a Statului Român
prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. București la plata sumei de 79.632,12 lei
echivalentul a 17.580 euro pentru lipsa de folosință a terenului în
suprafață de 2.930 mp situat în loc. Târgșoru Vechi, jud.
Prahova, întrucât, prin decizia civilă nr. 1499 din 17 decembrie 2014,
definitivă și irevocabilă, pronunțată de către
Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*, instanța a
stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 25 euro/mp pentru
suprafața expropriată de 2.930 mp.
Pârâta a
solicitat, totodată, admiterea excepției privind lipsa
calității procesuale active a reclamanților, începând cu data de
08.12.2007, data consemnării și implicit data transferului dreptului
de proprietate din proprietatea privată a reclamanților în
proprietatea publică a statului pentru suprafața de 2.930 mp. și
respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
La data de
26.02.2016, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin
care au solicitat instanței să respingă, ca nefondate,
apărările pârâtei Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România SA.
Învestită
cu soluționarea cauzei, Judecătoria sector 6 București, prin
sentința civilă nr. 3258 din 19 aprilie 2016, a admis excepția
necompetenței materiale a Judecătoriei sector 6 București
și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Prahova.
Pentru a
pronunța astfel, Judecătoria sector 6 București a reținut
că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții
solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 17.580 euro reprezentând
lipsă de folosință pentru terenul expropriat în fapt în ultimii
trei ani, reținând, totodată, că reclamanții invocă în
motivarea cererii faptul că pârâta a procedat nu numai la folosirea
terenului proprietatea lor, ci chiar la exproprierea acestuia, urmând între
părți o serie de litigii având acest obiect - împrejurări
față de care judecătoria a apreciat că sunt incidente prevederile
art. 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică.
Astfel, prima
instanță învestită a apreciat că prezentul demers judiciar
este urmare a hotărârilor de expropriere emise de pârâtă încă
din anul 2007. Așa fiind, a considerat că se impune soluționarea
litigiului în conformitate cu legea specială, motiv pentru care,
față de dispozițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 33/1994,
a apreciat că este competent să soluționeze prezenta cerere, din
punct de vedere material și teritorial, tribunalul în a cărei rază
teritorială este situat terenul, respectiv Tribunalul Prahova, în favoarea
căruia a declinat în consecință competența de
soluționare în cauză.
Astfel
învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.
2770 pronunțată în data de 10 octombrie 2016 a admis excepția
necompetenței sale teritoriale invocată de către
reclamanți, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit
conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului cauzei
către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea
soluționării lui.
Pentru a
decide astfel, Tribunalul Prahova a reținut că prin cererea de
chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și
întemeiată în fapt și în drept de reclamanți, aceștia au
înțeles să investească instanța cu soluționarea unei
acțiuni în pretenții, prin care au solicitat obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R.
SA la plata lipsei de folosință pentru terenul pretins ocupat abuziv,
fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la expropriere
- precizând atât în cuprinsul acțiunii, cât și în răspunsul la
întâmpinare și în toate susținerile făcute în prezenta
cauză, că nu au înțeles să conteste în prezenta cauză
exproprierea, a cărei analizare a făcut obiectul unui litigiu separat,
ce a format obiectul Dosarului nr. x/105/2008, ci au înțeles să
solicite contravaloarea lipsei de folosință până în momentul
realizării exproprierii, perioadă în care potrivit
împrejurărilor prezentate pe larg, reclamanții consideră că
pârâta a ocupat abuziv terenul proprietatea acestora.
Față
de modalitatea concretă de formulare a cererii de chemare în judecată
de către reclamanți, instanța este ținută sub aspectul
aprecierii competenței de soluționare a cauzei, de obiectul cererii cu
care a fost învestită în conținutul și în limitele în care
reclamanții au înțeles să realizeze această învestire a
instanței prin exercitarea principiului disponibilității, pe
care instanța este ținută a-l respecta întocmai.
Astfel, în
condițiile în care reclamanții au înțeles și au precizat în
mod repetat și expres că formulează o acțiunea în
pretenții întemeiată pe răspunderea delictuală,
instanța nu poate schimba conținutul efectiv și temeiul de drept
al acțiunii astfel formulate, apreciind că aceasta ar avea ca obiect
exproprierea terenului în litigiu, ceea ce ar atrage aplicarea
dispozițiilor art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994 și implicit
competența unei alte instanțe decât cea inițial investită
de reclamanți prin cererea lor de chemare în judecată.
Mai mult, tribunalul
constată că, în condițiile în care cererile privind exproprierea
sunt scutite de taxa de timbru, conform prevederilor art. 27 din Legea nr.
255/2010, Judecătoria sector 6 București a luat act inițial de
acțiunea în pretenții a reclamanților, astfel cum a fost
formulată de aceștia, punându-le în vedere, conform rezoluției
din data de 18.12.2015 și adresei aferente, să facă dovada
achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor
formulate, în cuantum de 2.697,65 lei, obligație legală pe care aceștia
și-au îndeplinit-o, conform chitanței depuse la dosar.
Or,
față de împrejurările reținute, tribunalul a apreciat
că instanța trebuie să respecte întocmai obiectul cererii de
chemare în judecată și limitele învestirii sale, cu respectarea
întocmai a principiului disponibilității, Constatând, în
consecință, că reclamanții au înțeles în mod
indubitabil să formuleze o acțiune în pretenții, legal
timbrată, întemeiată pe răspunderea delictuală, din punctul
de vedere al competenței materiale, față de cuantumul
pretențiilor formulate, respectiv 17.580 euro - echivalent în lei la data
introducerii acțiunii 79.632,12 lei, este atrasă incidența disp.
art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora
judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare
de până la 200.000 lei inclusiv, iar din punct de vedere teritorial este
atrasă incidența disp. art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora
cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a
cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul
- în cauză, nefiind vorba de o cerere privitoare la drepturi reale
imobiliare care să atragă aplicarea prevederilor art. 117 C. proc.
civ.
Față
de aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu poate fi competent
nici material și nici teritorial să soluționeze prezenta
cauză, astfel cum a fost formulată de reclamanți, această
competență revenind, în raport de obiectul, temeiul de drept și
valoarea pretențiilor formulate, Judecătoriei sector 6
București, având în vedere că pretențiile formulate sunt într-un
cuantum mai mic de 200.000 lei, iar sediul pârâtei chemate în judecată
este în București, sector 6.
Înalta Curte
va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei sectorului 6 București, pentru considerentele care succed:
Prezentul
conflict negativ de competență a fost generat de modalitatea
diferită în care instanțele aflate în conflict au apreciat natura
juridică a litigiului dedus judecății.
În
speță, instanța a fost învestită să se pronunțe
asupra cererii în pretenții a reclamanților A. și B. de a fi
obligată pârâta C.N.A.D.N.R. la plata contravalorii lipsei de
folosință pentru terenul ocupat abuziv, fără respectarea
dispozițiilor legale cu privire la expropriere, în suprafață de
2.930 mp, pe ultimii 3 ani.
În drept acțiunea
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și 1349 și urm. C.
civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O.
Potrivit
dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauze de utilitate publică, soluționarea cererilor de
expropriere este de competența tribunalului județean sau a
Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus
pentru expropriere.
Legea nr.
198/2004, prevede la art. 9 alin. (1) că „Expropriatul nemulțumit de
cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8)
și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței
judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care
i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea
contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra
imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu
suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,
respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”
Dispozițiile
Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes
național, județean și local prevăd la art. 22 alin. (1)
că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii
prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței
judecătorești competente în termenul general de prescripție,
care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de
stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,
fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către
expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor
de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului
despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, iar alin. (3)
se prevede că acțiunea formulată în conformitate cu prevederile
prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.
21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Înalta Curte
de Casație și Justiție reține că, în aplicarea
principiului disponibilității, reclamantul este cel care
stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în
judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor
formulate.
Or, cererea
formulată de reclamanți nu este o cerere de expropriere, în
condițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și nici o
contestație a cuantumului despăgubirii acordate pentru exproprierea
de utilitate publică, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispozițiile
speciale prevăzute de legislația în materia exproprierii pentru
cauză de utilitate publică.
Fiind,
așadar, o cerere în pretenții de drept comun, întemeiată pe
răspundere civilă delictuală, în valoare de 17.680 euro,
respectiv de 79.632,12 lei - echivalentul în lei la data introducerii
acțiunii, instanța competentă material, în raport de criteriul
valoric, este judecătoria, care potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C.
proc. civ. judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 200.000 lei inclusiv.
Cum potrivit
dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată
se introduce la instanța în a cărei circumscripție
domiciliază sau își are sediul pârâtul, competența
teritorială aparține Judecătoriei sectorului 6 București,
având în vedere că sediul pârâtei este în sectorul 6, București.
Fata de
aceste considerente, de natura pretenției deduse judecății,
respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală și
în raport de criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății,
în cuantum mai mic de 200.000 lei inclusiv, Înalta Curte stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.