ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2016

Decizia nr. 2318/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București, la data de 17.12.2016, sub nr. x/303/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, obligarea pârâtei la plata sumei de 17.580 euro reprezentând lipsa de folosință pentru terenul ocupat abuziv fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la expropriere, în suprafață totală de 2.930 mp pe ultimii 3 ani (echivalent în lei la data introducerii acțiunii fiind de 79.632,12 lei).

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 10.0.2006, au dobândit proprietatea expropriată de la SC C. SRL, conform contractului autentic anexat, la data de 19.05.2006 s-a admis cererea acestora de intabulare a dreptului de proprietate, astfel încât, încă de la această dată dreptul lor a devenit opozabil erga omnes, la 19.09.2007 și 25.10.2007, C.N.A.D.N.R. a încheiat acte de expropriere față de un neproprietar - SC C. SRL (fiind atașate procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii și hotărârea de stabilire a despăgubirilor). Totodată, reclamanții au arătat că sumele cuvenite pentru expropriere au fost consemnate la dispoziția fostului proprietar SC C. SRL, fără ca reclamanții să fie informați, iar la data de 24.03.2008, după efectuarea așa zisei exproprieri, reclamanții figurau în continuare în cartea funciară ca proprietari.

La data de 25.03.2008 au sesizat C.N.A.D.R. despre nelegalitatea exproprierii, atașând extrasul din Cartea Funciară și au sperat că vor remedia exproprierea „eronată”. Reclamanții au mai arătat că la 21.04.2008 au sesizat Tribunalul Prahova cu o cerere atipică - în temeiul art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea - prin acțiune solicitând atât constarea nulității actelor privind procedurile de expropriere pentru terenul situat în jud. Prahova, com. Târgșorul Vechi, nr. cadastral provizoriu 19/1 în suprafață de 2.457 mp ca fiind nelegale - întrucât au fost întocmite față de o persoană care nu este proprietar, cât și cu dispunerea efectuării măsurilor de expropriere (inclusiv a procedurilor de despăgubire), față de reclamanți (fără a preciza suprafața).

La data de 09.05.2008, pârâta, în loc să reia procedura exproprierii față de adevărații proprietari și să își revoce propriile acte nelegale, a solicitat și a obținut intabularea abuzivă a dreptului de proprietate pentru Statul Român, informându-i că nu mai sunt proprietari (conform încheierii nr. 31447 din 09 mai 2008), iar la data de 15.09.2008, în urma contestării în instanță a dispoziției O.C.P.I. prin care Statul Român a fost intabulat ca proprietar pe terenul reclamanților, prin sentința nr. 7754, Judecătoria Ploiești a anulat încheierea sus-menționată și a dispus radierea din C.F. a Statului Român din calitatea de proprietar și reintabularea reclamanților ca proprietari - pe cale de consecință, inclusiv la data pronunțării deciziei nr. 1499/2014 aceștia fiind în continuare proprietarii în drept ai terenului.

La data de 04.03.2008, prin sentința civilă nr. 546, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanți în baza Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 198/2004, și a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007 privind beneficiarul despăgubirilor și cuantumul lor; a constatat dreptul subsemnaților la despăgubiri de 207.091,31 lei conform expertizei întocmite de D., pentru suprafața de 2.457 mp situată în com. Târgșor Vechi, sat Strejnic, jud. Prahova.

Ulterior, la data de 02.06.2009, la Curtea de Apel Ploiești s-a înregistrat apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 546 pronunțată la fond de Tribunalul Prahova prin care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul constatării nulității integrale a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, cât și a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii și hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 19.09.2007; obligarea pârâtelor la refacerea procedurii de expropriere în prezent, cu consecința obligării pârâților la plata unei despăgubiri majoritate - la 30.09.2009 depunând și motive de apel suplimentare prin care au solicitat refacerea procedurii de expropriere pentru suprafața reală ocupată de Statul Român - C.N.A.D.N.R.

fără a menționa expres o valoare a despăgubirilor. Suprafața proprietatea lor, afectată în prezent de construcția „centurii ocolitoare Ploiești”, excedează cu mult suprafața menționată inițial în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 60 din 25 octombrie 2007, procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii și hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 19.09.2007, iar prin raportul de expertiză întocmit în apel a rezultat afectarea suplimentară a unui teren în suprafață de 473 mp (proprietatea reclamanților), față de terenul menționat inițial în acte - 2.477 mp, având o valoare de piață a terenului de 473 mp de 62.203 lei/15.295 euro.

La data de 21.10.2010, prin hotărârea pronunțată în primul ciclul procesual, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte apelul reclamanților, în sensul că a constatat dreptul acestora de a beneficia de despăgubiri majorate în cuantum de 366.597 lei, și a menținut în parte restul dispozițiilor sentinței pronunțate la fond, respingând cererea pentru despăgubiri suplimentare aferente terenului în suprafața de 473 mp (deși a omologat raportul de expertiză care constată ocuparea lui) - iar la data de 20.10.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților și al C.N.A.D.N.R., a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în principal pentru că raportul de expertiză din apel nu ar fi fost semnat de toți experții.

Totodată, instanța supremă a menționat că în rejudecare, se va clarifica situația juridică a terenului. La data de 26.09.2013, după administrarea unei noi expertize, instanța de apel a admis apelurile formulate de reclamanți și de C.N.A.D.R., a schimbat în parte sentința instanței de fond, fără a acorda însă despăgubiri și pentru terenul folosit în plus de C.N.A.D.R. (suprafața de 473 mp), nemenționat în actele inițiale de expropriere. La data de 1.04.2014, Înalta Curte a admis din nou recursul reclamanților și a trimis cauza spre rejudecare, tocmai pentru că instanța de apel nu a respectat indicațiile date în prima casare și nu s-a pronunțat cu privire la situația juridică a terenul de 473 mp.

Astfel, la data de 17.12.2014, prin decizia nr. 1499, în a treia rejudecare a apelului, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile, a schimbat în partea sentința de la fond, a admis acțiunea formulată, a constatat nulitatea hotărârii de expropriere nr. 60 din 25 octombrie 2007 și a procesului-verbal aferent (întocmite cu fostul proprietar), a dispus refacerea procedurilor de expropriere cu reclamanții, însă nu s-a limitat la simpla „dispunere”, ci a indicat toatele elementele exproprierii: suprafața - prin trimitere la expertiza tehnică, care diferă de cea expropriată inițial; prețul - 25 euro/mp - din nou prin trimitere la expertiza administrată, adică în total 320.946 lei. Împotriva acestei hotărâri nu s-a mai formulat recurs, devenind irevocabilă.

Reclamanții au mai arătat că C.N.A.D.R. nu a achitat inițial suma reprezentând despăgubiri la care a fost obligată la data de 17.12.2014, existând un dosar de executare silită pe rolul B.E.J. E., iar la data de 20.02.2015, executorul judecătoresc a somat C.N.A.D.R. să plătească suma la care a fost obligată de către instanța de judecată. La data de 16.07.2015, C.N.A.D.R. a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 prin care a constat că despăgubirea la care a fost obligată este de 320.940 lei, sumă ce, la 02.09.2015, a fost distribuită în dosarul de executare silită nr. x/2015 - B.E.J. E. conform încheierii (cu 6 lei mai mult), iar la data de 20.10.2015 reclamanții au notificat C.N.A.D.R.

și au solicitat ca în termen de 15 zile să le achite și contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul expropriat în fapt pentru ultimii 3 ani, având în vedere că îl folosesc încă din anul 2007, însă C.N.A.D.R. le-a refuzat solicitarea invocând o pretinsă autoritate de lucru judecat. În continuare reclamanții au precizat că exproprierea „în drept” a avut loc abia la 17.12.2014 - prin pronunțarea deciziei nr. 1499/2014 de către Curtea de Apel Ploiești în al treilea ciclu procesual. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din probatoriu administrat în dosarul având ca obiect refacerea procedurii de expropriere (nr. x/105/2008), terenul a fost efectiv ocupat de către C.N.A.D.R. de peste 3 ani. Reclamanții au invocat în cauză jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, mai exact Hotărârea pronunțată de C.E.D.O.

la 27 ianuarie 2009 în cauza Burghelea c. România, publicată în M. Of. nr. 736/29.10.2009. În consecință, reclamanții au susținut că, pentru însușirea efectivă a bunului, C.N.A.D.R. datorează lipsa de folosință către aceștia, în baza răspunderii civile delictuale, de la data însușirii efective, arătând totodată că instanțele s-au pronunțat exclusiv pe expropriere (contravaloarea terenului la momentul trecerii lui în proprietatea statului), iar nu și pe lipsa de folosință de la momentul ocupării efective. În acest sens, reclamanții au arătat că, deși au investit inițial instanța din Ploiești cu un asemenea capăt de cerere (lipsa de folosință), ulterior au renunțat la judecată în privința acelui capăt.

Au precizat că au calculat o chirie medie de 2 euro/1 mp, ceea ar conduce la chirie (lipsă de folosință) de 5,860 euro/an pentru terenul în litigiu total de 2.930 mp. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și urm. noul C. civ., art. 555 și urm. noul C. civ., art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O. La data de 08.02.2016, pârâta C.N.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 6 București și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a Statului Român prin C.N.A.D.N.R.

SA - D.R.D.P. București la plata sumei de 9.632,12 lei echivalentul a 17.580 euro pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2.930 mp situat în loc. Târgșoru Vechi, jud. Prahova, întrucât prin decizia nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 25 euro/mp pentru suprafața expropriată de 930 mp, suma de 25 euro/mp pentru exproprierea suprafeței de 2.930 mp fiind calculată în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, fără nicio distincție în privința unor categorii de prejudicii.

Pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, începând cu data de 08.12.2007, pentru terenul în suprafață de 2.930 mp situat în com.

Târgșorul Vechi, jud. Prahova, întrucât, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, abrogată prin Legea nr. 255/2010, cu completările și modificările ulterioare, transferul imobilului în suprafață totală de 2930 mp din proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului a operat de drept la data 08.12.2007, data consemnării despăgubirilor în sumă de 74.547,56 lei, conform recipisei de consemnare nr. 683286/1 din 08 decembrie 2007. Prin Decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirii în privința legii speciale de expropriere (in cazul de față Legea nr. 198/2004), în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 - republicată este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, care este momentul consemnării despăgubirilor în faza administrativă, anterioară procedurii judiciare care este ulterioară transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște intre expropriat și expropriator, iar nu vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

Totodată, pârâta a arătat că drepturile reale din expropriere pentru cauză de utilitate publică se dobândesc fără înscriere în cartea funciară [alin. (1) al art. 887 C. civ.], iar privitor la plata despăgubirilor, pârâta a precizat că prin dosarul de executare nr. x/2015 la solicitarea reclamanților A. și B., B.E.J. E. în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1499 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008*, a executat silit suma totală de 342.435 lei, astfel cum rezultă din încheierea din data de 02.09.2015, în dosarul de executare nr. x/2015, suma de 342.435 lei care cuprinde și despăgubirile în suma de 25 euro/mp pentru suprafața expropriată de 2.930 mp.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010 cu completările și modificările ulterioare, deciziei civile nr. 96 din 26 septembrie 2013 pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1, deciziei civile nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1* și expertizei tehnice completare II a ing. F., Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, numită prin decizia Directorului General al C.N.A.D.N.R.

SA nr. 321 din 01 aprilie 2015 a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 16 iulie 2015 în sumă de 320.940 lei, despăgubire la care a fost obligat expropriatorul potrivit deciziei civile nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*, pentru suprafața totală de 2.930 mp afectată de lucrarea de utilitate publică „Sporirea capacității de circulație pe centura Ploiești Vest Km 0+000 - Km12+850”. În consecință, față de cele menționate, pârâta a solicitat, în principal, admiterea excepției privind autoritatea de lucru judecat cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a Statului Român prin C.N.A.D.N.R.

SA - D.R.D.P. București la plata sumei de 79.632,12 lei echivalentul a 17.580 euro pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2.930 mp situat în loc. Târgșoru Vechi, jud. Prahova, întrucât, prin decizia civilă nr. 1499 din 17 decembrie 2014, definitivă și irevocabilă, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008/a1*, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 25 euro/mp pentru suprafața expropriată de 2.930 mp. Pârâta a solicitat, totodată, admiterea excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamanților, începând cu data de 08.12.2007, data consemnării și implicit data transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a reclamanților în proprietatea publică a statului pentru suprafața de 2.930 mp.

și respingerea acțiunii ca inadmisibilă. La data de 26.02.2016, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat instanței să respingă, ca nefondate, apărările pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sector 6 București, prin sentința civilă nr. 3258 din 19 aprilie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța astfel, Judecătoria sector 6 București a reținut că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 17.580 euro reprezentând lipsă de folosință pentru terenul expropriat în fapt în ultimii trei ani, reținând, totodată, că reclamanții invocă în motivarea cererii faptul că pârâta a procedat nu numai la folosirea terenului proprietatea lor, ci chiar la exproprierea acestuia, urmând între părți o serie de litigii având acest obiect - împrejurări față de care judecătoria a apreciat că sunt incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, prima instanță învestită a apreciat că prezentul demers judiciar este urmare a hotărârilor de expropriere emise de pârâtă încă din anul 2007. Așa fiind, a considerat că se impune soluționarea litigiului în conformitate cu legea specială, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 33/1994, a apreciat că este competent să soluționeze prezenta cerere, din punct de vedere material și teritorial, tribunalul în a cărei rază teritorială este situat terenul, respectiv Tribunalul Prahova, în favoarea căruia a declinat în consecință competența de soluționare în cauză.

Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2770 pronunțată în data de 10 octombrie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de către reclamanți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării lui. Pentru a decide astfel, Tribunalul Prahova a reținut că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și întemeiată în fapt și în drept de reclamanți, aceștia au înțeles să investească instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, prin care au solicitat obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R.

SA la plata lipsei de folosință pentru terenul pretins ocupat abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la expropriere - precizând atât în cuprinsul acțiunii, cât și în răspunsul la întâmpinare și în toate susținerile făcute în prezenta cauză, că nu au înțeles să conteste în prezenta cauză exproprierea, a cărei analizare a făcut obiectul unui litigiu separat, ce a format obiectul Dosarului nr. x/105/2008, ci au înțeles să solicite contravaloarea lipsei de folosință până în momentul realizării exproprierii, perioadă în care potrivit împrejurărilor prezentate pe larg, reclamanții consideră că pârâta a ocupat abuziv terenul proprietatea acestora.

Față de modalitatea concretă de formulare a cererii de chemare în judecată de către reclamanți, instanța este ținută sub aspectul aprecierii competenței de soluționare a cauzei, de obiectul cererii cu care a fost învestită în conținutul și în limitele în care reclamanții au înțeles să realizeze această învestire a instanței prin exercitarea principiului disponibilității, pe care instanța este ținută a-l respecta întocmai. Astfel, în condițiile în care reclamanții au înțeles și au precizat în mod repetat și expres că formulează o acțiunea în pretenții întemeiată pe răspunderea delictuală, instanța nu poate schimba conținutul efectiv și temeiul de drept al acțiunii astfel formulate, apreciind că aceasta ar avea ca obiect exproprierea terenului în litigiu, ceea ce ar atrage aplicarea dispozițiilor art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994 și implicit competența unei alte instanțe decât cea inițial investită de reclamanți prin cererea lor de chemare în judecată.

Mai mult, tribunalul constată că, în condițiile în care cererile privind exproprierea sunt scutite de taxa de timbru, conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 255/2010, Judecătoria sector 6 București a luat act inițial de acțiunea în pretenții a reclamanților, astfel cum a fost formulată de aceștia, punându-le în vedere, conform rezoluției din data de 18.12.2015 și adresei aferente, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor formulate, în cuantum de 2.697,65 lei, obligație legală pe care aceștia și-au îndeplinit-o, conform chitanței depuse la dosar.

Or, față de împrejurările reținute, tribunalul a apreciat că instanța trebuie să respecte întocmai obiectul cererii de chemare în judecată și limitele învestirii sale, cu respectarea întocmai a principiului disponibilității, Constatând, în consecință, că reclamanții au înțeles în mod indubitabil să formuleze o acțiune în pretenții, legal timbrată, întemeiată pe răspunderea delictuală, din punctul de vedere al competenței materiale, față de cuantumul pretențiilor formulate, respectiv 17.580 euro - echivalent în lei la data introducerii acțiunii 79.632,12 lei, este atrasă incidența disp. art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar din punct de vedere teritorial este atrasă incidența disp.

art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul - în cauză, nefiind vorba de o cerere privitoare la drepturi reale imobiliare care să atragă aplicarea prevederilor art. 117 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu poate fi competent nici material și nici teritorial să soluționeze prezenta cauză, astfel cum a fost formulată de reclamanți, această competență revenind, în raport de obiectul, temeiul de drept și valoarea pretențiilor formulate, Judecătoriei sector 6 București, având în vedere că pretențiile formulate sunt într-un cuantum mai mic de 200.000 lei, iar sediul pârâtei chemate în judecată este în București, sector 6. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, pentru considerentele care succed: Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au apreciat natura juridică a litigiului dedus judecății.

În speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii în pretenții a reclamanților A. și B. de a fi obligată pârâta C.N.A.D.N.R. la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul ocupat abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la expropriere, în suprafață de 2.930 mp, pe ultimii 3 ani. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și 1349 și urm. C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

Legea nr. 198/2004, prevede la art. 9 alin. (1) că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” Dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local prevăd la art. 22 alin. (1) că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate,

iar alin. (3) se prevede că acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate. Or, cererea formulată de reclamanți nu este o cerere de expropriere, în condițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și nici o contestație a cuantumului despăgubirii acordate pentru exproprierea de utilitate publică, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de legislația în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Fiind, așadar, o cerere în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în valoare de 17.680 euro, respectiv de 79.632,12 lei - echivalentul în lei la data introducerii acțiunii, instanța competentă material, în raport de criteriul valoric, este judecătoria, care potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. Cum potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, competența teritorială aparține Judecătoriei sectorului 6 București, având în vedere că sediul pârâtei este în sectorul 6, București.

Fata de aceste considerente, de natura pretenției deduse judecății, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală și în raport de criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății, în cuantum mai mic de 200.000 lei inclusiv, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.