ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1378/2016

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova la data de 01 iunie 2012 sub nr. x/105/2012,

reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA și Comisia pentru Aplicarea Legii

nr. 198/2004, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

să se dispună constatarea nulității absolute a

Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, parte

integrantă din această hotărâre, constatarea calității

acestora de expropriați, titulari ai dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 3031 mp, parte din suprafața

totală de 47.405 mp situată în extravilanul comunei Gherghița,

județul Prahova, teren expropriat pentru cauză de utilitate

publică prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, Anexa 1,

cu o valoare a despăgubirilor stabilită la suma de 90.945,16 lei,

conform tabelului afișat la sediul Consiliului Local al comunei

Gherghița și obligarea pârâtului Statul Român la plata

despăgubirilor stabilite pentru expropriere, în cuantum de 90.945,16 lei,

suma reactualizată în funcție de cursul leu/euro al BNR din ziua

plății.

În subsidiar,

au solicitat obligarea pârâtului Statului Român să lase în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 3031 mp, parte

din suprafața totală de 47405 mp situată în extravilanul comuna

Gherghița, județul Prahova, proprietatea acestora, conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 la

Biroul Notarial Public C. și D. din Ploiești, iar în situația în

care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului în

litigiu, obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 90.945,16 lei,

reprezentând contravaloarea terenului, la data ocupării abuzive, valoare

care a fost stabilită chiar de către pârât prin raportul de evaluare,

actualizată în funcție de cursul leu/euro al BNR din ziua

plății.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat ca sunt proprietarii imobilului

în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul comunei

Gherghița, jud. Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 27 aprilie 2003 de Biroul Notarial Public C. și D. din

Ploiești, înscris în Cartea Funciară prin Încheierea nr. 11588 din 31

mai 2005 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Prahova.

Prin

Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, publicată în M. Of.

nr. 195/13.03.2008, Anexa 1, a fost dispusă exproprierea unei

suprafețe de teren de 3031 mp situată în comuna Gherghița,

județul Prahova, parte din suprafața totală de 47.405 mp.

Conform

tabelului din Anexa 1 la Hotărârea de Guvern nr. 244/2008, în mod

greșit au fost menționați ca titulari ai dreptului de

proprietate asupra imobilului suspus exproprierii numiții E., F., G.,

deși la data publicării hotărârii de expropriere, erau titulari

ai dreptului de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare

indicat.

Au solicitat

Primăriei comunei Gherghița ca plata despăgubirilor să fie

efectuată în calitate de titulari ai dreptului de proprietate, în

condițiile în care, în fapt, imobilul a fost ocupat de autostrada

București - Brașov, tronsonul București - Ploiești

încă din 2008, fără plata niciunei despăgubiri, deși

cuantumul stabilit al despăgubirilor nu l-au contestat.

La data de 21

mai 2012, reclamanților li s-au comunicat din partea H. București, în

calitate de reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România, o serie de înscrisuri, respectiv

Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița și Procesul-verbal nr. 13 din

21 mai 2009 ce face parte integrantă din această hotărâre, prin

care se dispunea încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în

suprafața de 3031 mp, fără a se proceda la plata sau consemnarea

despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 244/2008.

Prin urmare,

au solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.

13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a

comunei Gherghița și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, în temeiul

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local Comisia numită de către

expropriator la nivelul autorității locale având atribuții doar

de a verifica dreptul de proprietate sau un alt drept real în temeiul

căruia cererea a fost formulată și de a constata acceptarea sau,

după caz, contestarea, cuantumului despăgubirii de către

proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.

Au mai

susținut că Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița este

lovită de nulitate întrucât nu a fost semnată de către toți

membrii comisiei prezenți, așa cum au fost menționați în

Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009.

Potrivit art.

6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea

Comisiei se emite în patru exemplare originale și poartă

semnăturile membrilor comisiei prezenți.

Procesul-verbal

nr. 13 din 21 mai 2009 poartă o dată modificată în mod evident,

aspect care poate conduce la nulitatea înscrisurilor contestate, potrivit art.

6 alin. (1) din Normele metodologice.

În

susținerea celui de al doilea și al treilea capăt de cerere,

reclamanții au solicitat să se constate că la data exproprierii

terenului în litigiu prin H.G. nr. 244/2008, figurau în calitate de titulari ai

dreptului de proprietate potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 27 aprilie 2005 de BNP C. și D., teren înscris în C.F. sub

nr. x5 a comunei Gherghița, jud. Prahova prin încheierea emisă de

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1588 din 31 mai

indicați ca titulari ai dreptului de proprietate numiții E., F., G.,

motiv pentru care nu le-a fost comunicat niciodată vreun înscris referitor

la exproprierea imobilului, așa cum impune legislația în vigoare la

acea dată.

Înscrisurile

a căror nulitate absolută se solicită nu au fost comunicate nici

foștilor proprietari, acestea fiind motivul pentru care nicio

persoană nu s-a prezentat în fața Comisiei constituite în baza Legii

nr. 198/2004 pentru a solicita despăgubirile stabilite pentru expropriere.

Cu toate

că despăgubirile nu au fost consemnate la dispoziția titularilor

dreptului de proprietate, așa cum se prevăd dispozițiile din

Legea nr. 198/2004, terenul a fost ocupat în mod abuziv de către Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România care a demarat lucrările pentru construcția autostrăzii

București - Brașov din anul 2008.

Preluarea a

fost abuzivă deoarece conform art. 15 din Legea nr. 198/2004

"transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea

publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale

și în administrarea expropriatorului operează de drept la data

plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la

data consemnării acestora în condițiile prezentei legi".

Față

de modalitatea preluării abuzive a terenului, fără plata în

prealabil a unei juste despăgubiri, așa cum se statuează în art.

44 alin. (3) din Constituția României, reclamanții au apreciat

că sunt întemeiate cererile de constatare a calității acestora

de expropriați în temeiul H.G. nr. 244/2008 și de plată a

despăgubirilor stabilite la acea dată, chiar dacă expropriator,

prin raportul de evaluare, în sumă de 90.945,16 lei, ce urmează a fi

reactualizată în vederea acoperirii prejudiciului ce le-a fost creat prin

plata cu întârziere a acestora.

În subsidiar,

reclamanții au solicitat ca în cazul în care instanța apreciază

că nu sunt întemeiate capetele de cerere mai sus menționate, să

se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România să lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 3.031 mp, parte din suprafața totală de 47.405

mp situată în extravilanul comunei Gherghița, jud. Prahova.

În cazul în

care terenul nu mai poate fi restituit în natură, reclamanții au

solicitat obligarea pârâtului la plata către aceștia a contravalorii

terenului, astfel cum a fost stabilită chiar de către expropriator,

respectiv la suma de 90.945,16 lei, sumă actualizată în funcție

de cursul leu/euro al Băncii Naționale a României din ziua

plății.

În drept,

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile H.G.

nr. 244/2008, Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004, art. 480 C. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 44 alin. (3)

Constituția României.

La termenul

din 30 octombrie 2012, tribunalul a admis excepția netimbrării

capătului subsidiar de cerere având ca obiect revendicare, invocată

din oficiu.

La data de 05

decembrie 2012, reclamanții A. și B. având în vedere întâmpinarea

formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au depus

completare și precizare la cererea introductivă prin care au

solicitat anularea Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011

emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA prin care a fost dispusă exproprierea

suprafeței de 3279 mp și au fost stabilite despăgubiri în

cuantum de 3959,39 lei.

Tribunalul

Prahova, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 5611 din

10 decembrie 2012, a respins contestația formulată în contradictoriu

cu Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și

contestația formulată de reclamanții A. și B., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut

următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 a stabilit că procedura de expropriere privitoare la imobilul

situat în localitatea Gherghița, jud. Prahova, în suprafață de

3.031,00 încetează la data adoptării acesteia, fără a se

proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute în H.G. nr.

244/2008.

Potrivit

hotărârii mai sus menționate cât și a Procesului-verbal nr. 13

din 21 mai 2009 din registrul de evidență a cererilor pentru plata

despăgubirilor, depuse în baza Legii nr. 198/2004, pentru terenul situat

în Comuna Gherghița, jud. Prahova, în suprafață de 3031 mp, nu a

fost depusă nicio astfel de cerere în termenul prevăzut de art. 5

alin. (2) din lege.

De asemenea,

potrivit documentației cadastrale privitoare la imobilul sus-menționat,

a rezultat că titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului supus

exproprierii, erau la data întocmirii respectivei documentații, E., F.

și G., conform Titlului de proprietate nr. x6 din 27 decembrie 2004

eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de

proprietate asupra Terenurilor Prahova.

Potrivit

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 de

Biroul Notarial Public D. reclamanții au dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului situat în extravilanul Comuna Gherghița, județul

Prahova, în suprafață de 47.405 mp, categoria arabil. Dreptul de

proprietate al reclamanților a fost înscris în CF nr. x5 a

localității Gherghița, potrivit încheierii Oficiului de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Prahova din 31 mai 2005.

Potrivit

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ia sfârșitul anului 2011, au fost

reluate procedurile de expropriere în baza Legii nr. 255/2010.

Prin Decizia

de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA s-a dispus exproprierea imobilelor aflate pe coridorul de

expropriere al lucrării "Construcția autostrăzii

București - Brașov, tronsonul București - Ploiești",

identificate în anexă. Astfel, în anexă a fost menționat

imobilul reclamanților în suprafață de 3279 mp, pentru care s-a

consemnat în despăgubire suma de 3959, 39 RON.

Potrivit art.

6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 anterior înregistrării cererii

expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea

funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive

temeinice.

Întrucât

potrivit Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 a fost necesară refacerea

documentației cadastrale a imobilului cu nr. cadastral x1 din localitatea

Gherghița în vederea punerii în concordanță cu limita de

expropriere stabilită prin Proiectul termic al autostrăzii

București - Ploiești întocmit în anul 2008, procedura exproprierii a

încetat, însă înainte de a se proceda la plata sau consemnarea

despăgubirilor, astfel că nu se poate susține că a operat

transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, potrivit art. 15 din

Legea nr. 198/2004.

În ceea ce

privește motivele de nulitate absolută invocate de către

reclamanți, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea

ce privește atribuțiile Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

potrivit art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009, atribuțiile Comisiei sunt

enumerate generic, având competența în analizarea cererilor și

documentelor doveditoare depuse în condițiile art. 5 din Legea nr.

198/2004. Aceste atribuții nu sunt stabilite limitativ prin lege în

condițiile în care potrivit art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, în

situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a

detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică,

expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor

supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin.

(5), cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a

mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a

autorității administrației publice locale competente, după

caz.

Astfel în

cauză, documentația cadastrală trebuia refăcută în

vederea stabilirii suprafeței exacte ce urma să fie expropriată,

astfel că hotărârea de despăgubire putea fi lipsită de

efecte juridice, printr-o decizie de încetare a procedurii de expropriere

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În ceea ce

privește lipsa semnăturii tuturor membrilor comisiei, tribunalul a

reținut că potrivit art. 5 alin. (12) din H.G. nr. 434/2009, comisia

a fost legal întrunită și își putea desfășura

lucrările în prezența a cel puțin 3 membri, astfel că

susținerile reclamanților au fost considerate neîntemeiate.

În ceea ce

privește solicitarea reclamanților de a se constata calitatea

acestora de expropriați în temeiul Legii nr. 198/2004 față de

care solicită obligarea pârâtei la consemnarea despăgubirilor în

valoare de 90.945 lei, tribunalul a apreciat de asemenea că este neîntemeiată,

având în vedere faptul că procedura de expropriere a încetat din motive

temeinice.

Prin Decizia

civilă nr. 22 din 28 martie 2013, Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, a admis apelul, a desființai sentința

sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond.

Pentru a

pronunța această decizie instanța de apel a reținut

următoarele:

În raport de

dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 și a art. art. 20 (2) din

același act normativ, instanța de fond avea suficiente elemente în

funcție de care să stabilească ea însăși cuantumul

taxei de timbru datorate de către reclamanți, în condițiile în

care aceștia au menționat în mod expres contravaloarea terenului

revendicat ca fiind 90.945,16 lei, prin chiar acțiunea introductivă.

Ca atare, în

mod eronat instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând acțiunea ca netimbrată,

deși potrivit taxelor legale anterior menționate avea obligația

ca, prin raportare la valoarea indicată de către reclamanți,

să stabilească în sarcina acestora cuantumul taxei judiciare de

timbru datorate și să le pună în vedere de asemenea,

obligația de a achita această taxă de timbru sub sancțiunea

anulării cererii.

Neprocedând

în acest mod, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, instanța

s-a aflat în situația de a anula cererea ca netimbrată,

fără a intra deci, în judecata fondului privind acest capăt de

cerere.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. de la 1865, a criticat hotărârea dată în apel, invocând

următoarele argumente: motivarea instanței de apel este

"lacunară", în condițiile în care este tratat în principal

motivul de apel vizând anularea ca netimbrat a capătului de cerere având

ca obiect revendicarea imobilului; s-a reținut în mod greșit că

instanța de fond ar fi avut suficiente elemente pentru a stabili ea

însăși cuantumul taxei de timbru datorată de către reclamanți,

în condițiile în care nu a existat o valoare indicată de aceștia

în petitul cererii, deși li s-a solicitat să o precizeze; în

legătură cu celelalte capete de cerere, instanța de control

judiciar nu a oferit o argumentare adecvată cu privire la motivele

casării, în privința lor.

Prin Decizia

civilă nr. 5619 din 3 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a admis recursul, a casat decizia

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

Pentru a

pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut următoarele:

Așa cum

corect se reține prin motivele de recurs, instanța de control

judiciar și-a argumentat soluția, tratând în principal motivul de

apel referitor la anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca

obiect revendicarea, deși acesta fusese formulat, subsidiar cererilor

principale.

Or, la

dosarul cauzei, sunt suficiente elemente care să poată contura

convingerea instanței de control judiciar, în legătură cu

cererile deduse judecății.

Astfel, este

de necontestat că reclamanții dețin dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul

comunei Gherghița, județul Prahova, lot din care face parte și

suprafața expropriată de 3279 mp.

Actele cauzei

atestă fără echivoc, că procedurile exproprierii imobilelor

aflate pe "coridorul" lucrării "Construcția

autostrăzii București - Brașov, tronsonul București -

Pitești", suspendate la nivelul anului 2009, au fost reluate la

sfârșitul anului 2011, în baza Legii nr. 255/2010, act normativ în temeiul

căruia s-a emis Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 a

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA în anexa căreia este menționat imobilul proprietatea

reclamanților.

În legătură

cu această decizie, reclamanții au învederat primei instanțe

că, înțeleg să o conteste și să-și completeze

cererea introductivă, făcând trimitere la prevederile art. 132 alin.

(2) pct. 3 C. proc. civ., chestiune reiterată în apel.

Toate aceste

aspecte conturează cadrul procesual în limitele căruia - și în

acord cu prevederile mai sus invocate - instanța de apel, evocând fondul,

trebuia să se pronunțe (în raport de probele deja administrate sau,

dacă este cazul, dispunând completarea probatoriului) asupra cererilor

deduse judecății.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 19

februarie 2014 sub nr. x/105/2012*.

Curtea de

Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 384

din 24 februarie 2016, a admis apelul declarat de reclamanții A. și

B., împotriva Sentinței civile nr. 5611 din 10 decembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în

contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a schimbat în

parte Sentința civilă nr. 5611 din 10 decembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în

sensul că a admis, în parte, contestația completată și

precizată, a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune vizând capătul de cerere având ca obiect despăgubiri

invocată de intimată. A constatat nulitatea Hotărârii nr. 13 din

21 mai 2009 și a procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, ambele emise de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Gherghița,

jad. Prahova și a constatat calitatea reclamanților de

expropriați cu privire la terenul în suprafață 3031 mp (3279 mp

conform expertizei I.) situat în comuna Gherghița, ce a avut numerele

cadastrale x1, ulterior x2 și astăzi x3. A dispus anularea Deciziei

de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România în ceea ce privește terenul situat în comuna Gherghița, în

suprafață de 3279 mp și a obligat pârâta la plata către

reclamanți a sumei de 90.945,16 lei cu titlu de despăgubiri. A

respins, în rest, contestația completată și precizată. A

menținut sentința în ceea ce privește respingerea

contestației formulată în contradictoriu cu Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 - comuna Gherghița, jud Prahova, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă. A obligat intimata pârâtă la 7500 lei cheltuieli de

judecată către reclamanți.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea de apel a reținut

următoarele:

Prin cererea

completatoare, reclamanții nu au făcut altceva decât să își

mărească câtimea pretențiilor raportat la noul act de

expropriere și de care au luat cunoștință pe parcursul

desfășurării litigiului. Așa fiind, în mod nelegat a

apreciat tribunalul că în cauză a intervenit o modificare a

acțiunii inițiale cu nesocotirea dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ.

În ceea ce

privește solicitarea de constatare a nulității absolute a

Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 ce face

parte integrantă din aceasta hotărâre, prin respectiva hotărâre,

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Gherghița a

dispus că procedura de expropriere privitoare la imobilul situat în

localitatea Gherghița, Jud. Prahova, având număr cadastral x1, în

suprafață de 3013 mp încetează la data adoptării acesteia,

fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute

de H.G. nr. 244/2008.

La baza

emiterii acesteia au stat reținerile comisiei în sensul că, pe de o

parte, pentru respectivul imobil nu a fost depusă nicio cerere în termenul

prevăzut de art. 5 alin. (2) din lege, iar pe de altă parte că,

potrivit procesului-verbal încheiat la data de 03 octombrie 2008 cu SC J. SRL,

societatea care s-a ocupat de documentațiile cadastrale, imobilul nu mai

este necesar a fi expropriat, întrucât documentația cadastrală

trebuie refăcută, pentru a fi pusă în concordanță cu

limita de expropriere actuală, stabilită prin protocolul tehnic

întocmit în anul 2008.

Or, în lumina

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în termen de 5 zile

de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, respectiv de

la data publicării hotărârii autorității

administrației publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1),

expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate

ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și

constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului

despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale

asupra imobilului supus exproprierii.

Art. 5 alin.

(4) din H.G. nr. 434/2009 referitoare la Normele Metodologice de punere în

aplicare a actului normativ menționat prevede că la nivelul

fiecărei unități administrativ-teritoriale se va numi prin

decizie a expropriatorului, o comisie, fără personalitate

juridică, care va analiza cererile și documentele doveditoare depuse

în condițiile art. 5 din lege, va întocmi procesul-verbal, va emite

și va comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor în vederea

efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele

persoanelor îndreptățite, potrivit legii.

Așadar,

atribuțiile comisiei sunt circumstanțiale de lege, între acestea

neincluzându-se și îndrituirea de a dispune încetarea unor proceduri de

expropriere.

În cauză

sunt incidente și dispozițiile art. 4 alin. (7) din Legea nr.

198/2004, potrivit cu care, în situația în care, urmare a

definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție,

amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la

regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și

la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea

reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară

modificarea hotărârii Guvernului sau a autorității

administrației publice locale competente, după caz.

Reiese, deci,

că singurul îndrituit la luarea de măsuri în situația unor

modificări ale amplasamentelor lucrărilor este expropriatorul și

fără a mai fi necesară emiterea unei alte hotărâri de

guvern, așa cum s-a procedat în cauza de față.

Pe de

altă parte, este real că, în lumina dispozițiilor art. 6 alin.

(3) din Normele metodologice anterior înregistrării cererii

expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea

funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive

temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat.

Numai

că, de vreme ce singurele hotărâri ce pot emise de Comisie în

virtutea atribuțiilor conferite de lege, sunt cele cu privire la despăgubiri,

acest text de lege nu poate constitui temei pentru dispunerea încetării

unei proceduri de expropriere, așa cum în mod nelegal a apreciat

tribunalul.

Cu privire la

celălalt aspect invocat în Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 privitor

la lipsa unei cereri de plată a despăgubirilor, acesta nu poate

constitui un motiv în sensul luării măsurii dispuse de către un

organ care oricum nu avea competență în acest sens.

Pe cale de

consecință, și procesul-verbal care a stat la baza emiterii

acesteia este lovit de aceleași nulități.

Alegațiile

reclamanților privitoare la nulitatea hotărârii, raportat la

persoanele care au semnat-o, din conținutul acesteia, coroborat cu

înscrisurile depuse în apel, se constată că sunt nefondate,

dispozițiile art. 5 alin. (12) din H.G. nr. 434/2009 fiind în mod corect

aplicate.

În ceea ce

privește petitul reclamanților privind constatarea

calității lor de expropriați cu privire la terenul în

suprafață de 3031 mp, parte din suprafața totală de 47.405

mp situată în extravilanul comunei Gherghița, județul Prahova,

prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, Anexa 1, având

inițial numărul cadastral x1, menționat în cuprinsul Anexei nr.

1 la H.G. nr. 244/2008, se rețin următoarele:

La rubrica

numele proprietarilor sunt inserați E., F. și G.

La data

adoptării respectivei Hotărârii de Guvern, titulari ai dreptului de

proprietate asupra imobilului supus exproprierii erau reclamanții, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 de BNP

Asociați C. și D. și pentru care fusese întocmite

formalitățile de publicitate imobiliară, așa cum se

reține din încheierea din data de 31 mai 2005 a Oficiului de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Prahova.

Așadar,

nu există nicio justificare pentru care în hotărârea de expropriere,

au fost menționați foștii proprietari, cu atât mai mult cu cât

în faza de întocmire a documentației tehnico-economice este implicată

și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară.

Pe de

altă parte, menționarea greșită a numelor, dublată de

lipsa afișării hotărârii de despăgubiri la sediul

consiliului local, așa cum rezultă din relațiile comunicate de

Consiliul Local Gherghița la solicitarea instanței de apel, a

făcut să nu se formuleze nicio cerere de acordare a

despăgubirilor.

Din cuprinsul

raportului de expertiză, coroborat cu înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, reiese că terenul menționat în Anexa nr. 1 a Hotărârii

Guvernului nr. 244/2008 și având numărul cadastral x1 este unul

și aceiași cu terenul pentru care, la solicitările din anul 2010

ale SC J. SRL, au fost atribuite numerele cadastrale x2 și ulterior x3.

Prin urmare,

rezultă că nu a avut loc nicio modificare a amplasamentului pe care

s-a realizat lucrarea pentru care s-a dispus exproprierea.

La momentul

emiterii celei de a doua decizii de expropriere și anume Decizia nr.

1652/2011, lucrările de autostradă fuseseră deja finalizate.

La aceste

evidențe se adaugă și o prezumție simplă a

judecătorului dedusă din refuzul Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de a comunica

data începerii lucrărilor de construire a tronsonului de autostradă

de pe raza UAT Gherghița.

Reiese deci

că, în realitate, exproprierea reclamanților a avut loc în baza

Hotărârii Guvernului nr. 244/2008.

Prin

modalitatea în care a acționat Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au fost

nesocotite și dispozițiile art. 15 din lege potrivit cu care

transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea

publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale

și în administrarea expropriatorului operează de drept la data

plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la

data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.

Această

sumă reprezintă cuantumul despăgubirilor aferente exproprierii

din anul 2008, așa cum recunoaște și pârâtul pe cale de

întâmpinare în fața primei instanțe.

În ceea ce

privește excepția prescripției dreptului de a solicita obligarea

pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România a despăgubirilor stabilite

pentru expropriere, în cuantum de 90.945,16 lei, aceasta este nefondată

întrucât în cauză își găsesc incidența dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 potrivit cu care în cazul în care

hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se

consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești

competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 1, sub

sancțiunea decăderii.

Or, în cauza

de față, hotărârea de despăgubiri nu a fost comunicată

reclamanților, aceștia nefiind menționați ca persoane

expropriate.

De asemenea,

potrivit relațiilor transmise de Consiliul Local Gherghița, hotărârile

de stabilire a despăgubirilor și procesele-verbale ale Comisiei de

aplicare a Legii nr. 198/2004 emise în anii 2007, 2008, 2009 și 2010 au

fost transmise acestei entități administrative de societatea de

avocați care s-a ocupat de procedura de expropriere cu adresa din 01

aprilie 2014, deci pe parcursul soluționării cauzei și dat fiind

volumul mare de documente, Consiliul s-a aflat în imposibilitate de a proceda

la afișare.

Mai mult

decât atât, nu a fost transmisă o hotărâre de stabilire a

despăgubirilor pe numele reclamanților.

Așa

fiind, reclamanții se află în termenul de 3 ani defipt de legea

specială.

Chiar și

în situația în care s-ar admite incidența în cauză a

dispozițiilor C. civ. care reglementează răspunderea civilă

delictuală, în lumina dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr.

167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât

și pe cel ce răspunde de ea.

Or, în

condițiile în care, atât în anexa la hotărârea de guvern din 2008,

cât și chiar în hotărârea atacată prin intermediul primului

petit, drept proprietari ai terenului sunt menționate alte persoane decât

reclamanții, este indiscutabil că momentul luării la

cunoștință este cel al comunicării de către H. din data

de 21 mai 2012.

Și

raportat la acest moment, formularea cererii de chemare în judecată la

data de 01 iunie 2012 se încadrează în termenul de prescripție de 3

ani.

Având în

vedere că exproprierea a avut loc în baza Hotărârii Guvernului din

anul 2008 și față de recunoașterea părții adverse

în sensul că în această situație, proprietarii terenului urmau a

fi despăgubiți cu suma de 90.945,16 lei, pretențiile

reclamanților apar ca întemeiate.

Împotriva

deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA.

În

susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul pârât a invocat următoarele argumente:

Instanța

de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a

dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr 434/2009. Astfel, a

reținut faptul că de vreme ce în virtutea atribuțiilor conferite

de lege, singurele hotărâri ce pot fi emise de Comisia de aplicare a Legii

nr. 198/2004 sunt cele cu privire la despăgubiri, dispozițiile legale

ale art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu pot constitui temei pentru

dispunerea încetării procedurii de expropriere. Or, contrar celor

reținute de instanța de apel, hotărârile pronunțate de

comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu puteau avea ca obiect doar

stabilirea despăgubirilor, ci și revocarea hotărârilor de

expropriere pentru motive temeinice, anterior înregistrării cererii

expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară,

așa cum rezultă din art. 6 alin. (3) al Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.

Totodată,

Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 era îndreptățită

să înceteze procedura de expropriere, nefinalizată printr-o

hotărâre de acordare a despăgubirilor, atât timp cât, pentru motive

temeinice, putea să revoce însăși hotărârea de acordare a

despăgubirilor, în aplicarea principiului "cine poate mai mult, poate

și mai puțin".

Hotărârea

nr. 13 din 21 mai 2009 a fost emisă în baza unor motive temeinice legate

de necesitatea refacerii documentației cadastrale a imobilului cu nr.

cadastral x1 din localitatea Gherghița în vederea punerii în

concordanța cu limita de expropriere stabilită prin Proiectul tehnic

al Autostrăzii București - Ploiești întocmit în anul 2008, fapt

confirmat de Procesul-verbal din 03 octombrie 2008 încheiat între H.,

reprezentanta expropriatorului, și SC J. SRL, societatea specializată

în întocmirea documentațiilor cadastrale.

Hotărârea

recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 4, art. 6 și art. 15 din Legea nr. 198/2004 și ale H.G. nr.

953/2011, instanța de apel concluzionând, în baza unor argumente nelegale

și neîntemeiate, că exproprierea a avut loc în temeiul H.G. nr.

244/2008 motivat de faptul că imobilul cu nr. cadastral x1 menționat

în H.G. nr. 244/2008 este unul și același cu imobilul cu nr.

cadastral x2 menționat în Decizia de expropriere nr. 1852 din 28 noiembrie

2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România; fiind unul și același imobil, în

realitate nu a operat nicio modificare de amplasament.

Or,

soluția instanței de apel sub acest aspect este nelegală și

neîntemeiată și încalcă flagrant mecanismul de expropriere

prevăzut de Legea nr. 198/2004, aplicabilă la data emiterii H.G. nr.

244/2008.

Astfel,

procedurile de expropriere ce s-au desfășurat în baza Legii nr.

198/2004, presupuneau parcurgerea mai multor etape, respectiv: publicarea unei

hotărâri de guvern, identificarea imobilelor ce urmau să fie

expropriate, stabilirea amplasamentul lucrării și aprobarea

declanșării procedurii de expropriere; constituirea comisiilor de

aplicare a Legii nr. 198/2004, potrivit art. 6 din lege; analiza cererilor de

acordare a despăgubirilor, depuse de persoanele ale căror imobile

urmau a fi expropriate; emiterea proceselor-verbale și a hotărârilor

de acordare a despăgubirilor de către Comisia de aplicare a Legii nr.

198/2004; acordarea despăgubirilor prin plata sau consemnarea acestora pe

numele titularilor de drepturi reale, identificați în baza actelor de

proprietate prezentate sau, în cazul neprezentării acestora, în baza

documentațiilor cadastrale, moment care reprezenta transferul dreptului de

proprietate de la expropriat către expropriator.

În cauza de față,

reclamanții nu au fost expropriați prin H.G. nr. 244/2008, deoarece

prin această hotărârea de guvern doar au fost identificate imobilele

ce urmau sa fie expropriate, urmând ca pentru finalizarea procedurii, să

fie parcurse toate etapele descrise anterior, fapt ce în speță nu s-a

întâmplat.

Or,

nefinalizându-se procedura de expropriere prin plata sau consemnarea unor

despăgubiri, este evident că nu a operat transferul dreptului de

proprietate de la reclamanți către Statul Român și prin urmare

aceștia nu sunt îndreptățiți să primească suma de

90.945 RON, solicitată cu titlu de despăgubire.

Reținerea

instanței de apel referitoare la faptul că imobilul menționat în

H.G. nr. 244/2008 identificat cu nr. cadastral x1, este unul și

același cu imobilul cu numărul cadastral x2, menționat în

Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 este nelegală

și neîntemeiată întrucât cele două imobile au suprafețe

diferite; astfel, în timp ce imobilul cu nr. cadastral x1 a avut o suprafață

de 3.031 mp, imobilul cu nr. cadastral x2 are o suprafață de 3279 mp;

imobilul cu nr. cadastral x1 nu mai există, documentația

cadastrală de dezmembrare în baza căruia a fost acordat acest

număr cadastral a fost anulată, așa cum reiese din adresa

O.C.P.L Prahova, anexă la raportul de expertiză; cele două

imobile au un alt număr cadastral, respectiv cel menționat în H.G.

244/2008 a fost identificat cu nr. cadastral x1, în timp ce imobilul

menționat în Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, poartă

nr. cadastral x2;

Hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004. Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004 în situația în

care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție,

amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la

regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și

va efectua actualizarea tabelelor cu imobilele supuse exproprierii, cu

respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi

necesară modificarea hotărârii Guvernului.

Or, în mod

greșit de către instanța de fond a constatat că

dispozițiile legale arătate sunt incidente în cauză.

Art. 4 alin.

(7) a fost introdus în Legea nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, la un moment

ulterior datei la care a intrat în vigoare H.G. nr. 244/2008, prin care se

consideră că ar fi fost expropriați reclamanții.

Astfel, în

timp ce H.G. nr. 244/2008 a intrat în vigoare la data de 13 martie 2008, Legea

nr. 184/2008 prin care a fost modificată Legea nr. 198/2004 a intrat în

vigoare la data de 03 noiembrie 2008, adică la un interval de timp de

aproape 8 luni (Hl), neputând fi aplicabilă speței.

În ce

privește "argumentul" instanței de apel legat de refuzul

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România de a comunica data începerii lucrărilor de construire a

tronsonului de autostradă pe raza UAT Gherghița, acesta este fals,

întrucât Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România a comunicat atât instanței de apel, cât și

expertului topograf că data la care a început lucrările de construire

pe raza localității Gherghița, a fost 29 noiembrie 2011,

adică imediat după transferul dreptului de proprietate prin Decizia

de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011.

Referitor la

susținerile autorităților locale, acestea nu se coroborează

cu nicio altă probă.

Hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 132 și art. 103 din vechiul C. proc. civ. Din

economia textelor legale arătate, reiese că la prima zi de

înfățișare, în ședință publică, reclamantul

poate să-și completeze cererea, completarea cererii după acest

moment procesual, fiind sancționată cu decăderea.

Instanța

de apel a apreciat, în mod greșit, că cererea formulată de reclamanți

în fața instanței de fond, prin care aceștia și-au

completat acțiunea prin introducerea unui nou capăt de cerere privind

anularea Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011,

echivalează cu o cerere precizatoare. Eludarea dispozițiilor legale

este evidentă în condițiile în care sintagma "câtimea

pretențiilor" nu poate conduce decât la ideea de mărire a

pretențiilor de la o sumă la alta și nicidecum adăugarea

unui nou capăt de cerere, distinct de cele formulate prin acțiunea

introductivă.

Intimații-reclamanți

A. și B., au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea

recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că decizia

curții de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor

legale prevăzute de Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost completată

prin Legea nr. 184/2008, a H.G. nr. 244/2008, a H.G. nr. 434/2009 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, a art. 44 din

Constituția României și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În combaterea

recursului au mai susținut următoarele:

În mod legal,

Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea absolută a

Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21

mai 2009 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, această

Comisie neavând competența legală de a constata "încetarea

exproprierii", față de motivul menționat în Hotărâre,

fiind incidente prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, astfel cum

a fost modificată.

În mod corect

instanța de apel a stabilit că la data emiterii Hotărârii

și a Procesului-verbal contestate respectiv, 21 mai 2009, erau în vigoare

prevederile Legii nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.

198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

publicată în M. Of. nr. 740/2008.

În

cauză, nu se analizează revocarea unei hotărâri de stabilire a

despăgubirilor, situație reglementată de dispozițiile art.

6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 ci, Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009

prin care a fost constatată încetarea exproprierii, hotărâre ce

excede drepturilor stabilite de legiuitor în sarcina Comisiei.

Pentru a se

revoca o hotărâre, se prezuma că anterior, ar fi existat o

hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Or, în cauza

dedusă judecății, nu a existat nicio hotărâre de stabilire

a despăgubirilor emisă de Comisie.

Este

neîntemeiată critica referitoare la faptul că hotărârea

pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 132 și art. 103 din C. proc. civ., având în vedere

că prin Decizia de casare nr. 5619 din 03 decembrie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

mod irevocabil s-a stabilit obligația Curții de Apel Ploiești

ca, în judecata pe fond, să analizeze inclusiv ultima Decizie de

expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011.

Analizând

aspectele de nelegalitate deduse judecății de către

pârâtul-recurent, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potrivit următoarelor considerente:

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a

susținut că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G.

nr. 434/2009. A arătat că hotărârile pronunțate de

comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu puteau avea ca obiect doar

stabilirea despăgubirilor, ci și încetarea procedurii de expropriere,

anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului

de proprietate în cartea funciară.

Critica

recurentului este determinată de aprecierea instanței de apel în

sensul că, de vreme ce, în virtutea atribuțiilor conferite de lege,

singurele hotărâri ce pot fi emise de Comisia de aplicare a Legii nr.

198/2004 sunt cele cu privire la despăgubiri, dispozițiile legale ale

art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu pot constitui temei pentru dispunerea

încetării procedurii de expropriere.

Prin urmare,

una dintre nemulțumirile recurentului care a determinat exercitarea

prezentei căi de atac este reprezentată de identificarea titularului

dreptului de revocare a hotărârii de expropriere, chestiune de drept pe

care instanța de recurs urmează să o dezlege potrivit celor ce

urmează.

Conform art.

2 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 198/2004, "Prin prezenta lege se

declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de

construcție de drumuri de interes național, județean și

local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes

național, județele pentru drumurile de interes județean, iar

municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes local.

În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, iar unitățile

administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile

administrației publice locale.".

Reiese deci,

că pentru efectuarea lucrărilor de drumuri de interes național,

cum este cazul în speță, legiuitorul a recunoscut în favoarea

statului român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România - SA, calitatea de expropriator.

De asemenea,

potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, "Pe baza

documentației tehnico-economice prevăzute la art 3 alin. (1), Guvernul

sau autoritatea publică locală competentă, după caz,

aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul

lucrării, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate,

respectiv a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare,

precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor

care constituie coridorul, de expropriere, suma globală a

despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui

raport de evaluare întocmit conform alin. (9) și termenul în care aceasta

se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului Amplasamentul

lucrării se aduce la cunoștință publică prin

afișarea la sediul consiliului local respectiv, prin afișare pe

pagina proprie de internet a expropriatorului, și va fi comunicat

Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în

vederea notării intenției de expropriere a imobilelor situate pe

coridorul de expropriere. Amplasamentul va fi materializat prin bornarea

tuturor punctelor de coordonate care îl definesc pe acesta.

Autoritățile administrației publice locale vor include

coordonatele coridorului de expropriere în planurile urbanistice generale ale

localităților."

Reiese, deci

că, expropriatorul aprobă, prin hotărâre de Guvern - sau prin

hotărâre a autorității locale, după caz - indicatorii

tehnico-economici ai lucrărilor, sursa de finanțare, precum și

declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie

coridorul de expropriere, a listei proprietarilor așa cum rezultă din

evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate

Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, sumele

individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe

baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite

și actualizate de camerele notarilor publici și termenul în care

acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la

dispoziția proprietarilor de imobile.

Ulterior

emiterii hotărârii de Guvern privind exproprierea, expropriatorul

numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept

real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată

acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de

către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului

supus exproprierii, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Potrivit art.

5 alin (4) din H.G nr. 434/2009 cuprinzând Normele metodologice de punere în

aplicare a Legii nr. 198/2004, la nivelul fiecărei unități

administrativ-teritoriale se va numi prin decizie a expropriatorului o comisie,

fără personalitate juridică, care va analiza cererile și

documentele doveditoare depuse în condițiile art. 5 din lege, va întocmi

procesul-verbal, va emite și va comunica hotărârea de acordare a

despăgubirilor în vederea efectuării plăților sau a

consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit

legii.

Comisia

numită de către expropriator are competența de a analiza

cererile și documentele doveditoare depuse în condițiile art. 5 din

Legea nr. 198/2004, de a întocmi procesul-verbal, de a emite și comunica

hotărârea de acordare a despăgubirilor, în vederea efectuării

plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor

îndreptățite, potrivit legii. Rezultă, deci, că

această comisie, numită de expropriator, are menirea de a efectua

acte administrative, în numele și pe seama expropriatorului, legiuitorul

nerecunoscând acesteia personalitate juridică în procesul de expropriere,

și a fost constituită în scopul de a aduce la îndeplinire atribuțiile

expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de a de a întocmi

procesul-verbal, de a emite și comunica hotărârea de acordare a

despăgubirilor, în vederea efectuării plăților sau a

consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit

legii, fără ca aceasta să preia calitatea de expropriator

și de a revoca măsurile dispuse de către acesta. Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 reprezintă o entitate subordonată

expropriatorului și care, în virtutea competențelor atribuite prin

lege, nu poate să intervină asupra măsurii exproprierii.

Dintr-o

interpretare sistematică și gramaticală a textelor legale

redate, rezultă că entitatea căreia legiuitorul i-a recunoscut

în mod expres atributul în ceea ce privește măsura exproprierii

pentru drumurile de interes național, este Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România - SA.

Hotărârea

privind exproprierea reprezintă un act administrativ, ca manifestare de

voință juridica unilaterală a statului român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA.,

Revocarea

reprezintă operațiunea juridică prin care organul emitent al

unui act administrativ sau organul ierarhic superior desființează

ace