ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5619/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată la 1 iunie 2012, G.C.I. și G.D., au solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român prin M.T.I., reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - să constate nulitatea absolută a Hotărârii din 21 mai 2009 și a procesului verbal din 21 mai 2009, ce face parte integrantă din această hotărâre, precum și calitatea reclamanților de expropriați, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3031 m.p., situat în extravilanul comunei Gherghița, județ Prahova, teren ce a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 244 din 5 martie 2008. Reclamanții au mai solicitat totodată, obligarea Statul Român, de a le plăti suma de 90.946,16 lei, reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului, actualizată la cursul lei/euro, al B.N.R., din ziua plății.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea Statului Român de a le lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3031 mp, parte din suprafața totală de 47.405 mp, situată în extravilanul comunei Gherghița, județ Prahova sau obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, în sumă de 90.945,16 lei, reprezentând valoarea reală a nemișcătorului, de la data ocupării lui abuzive. În motivarea cererii, reclamanții au învederat că sunt proprietari ai terenului în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghița, județ Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2003 de B.N.P. F.M. și T.A.C. din Ploiești, înscris în C.F., prin încheierea din 31 mai 2005 a O.C.P.

Prahova. Prin H.G. nr. 244 din 05 martie 2008 publicată în M. Of. nr. 195 din 13 martie 2008, Anexa I, poziția 1652, s-a dispus exproprierea pentru suprafața de teren de 3031 mp situată în comuna Gherghița, județul Prahova, parte din suprafața totală de 47.405 mp. Menționează reclamanții că în tabelul din Anexa 1 la H.G. nr. 244/2008, poziția 1652, în mod eronat au fost arătați ca titulari ai dreptului de proprietate numiții M.T.B., M.I.M., M.E., deși la data publicării hotărârii reclamanții erau titulari ai dreptului de proprietate conform contractului de vânzare - cumpărare sus arătat.

Se mai arată că deși, au solicitat Primăriei comunei Gherghița ca plata despăgubirilor să li se facă lor, ca titulari ai dreptului de proprietate, nici până la data introducerii acțiunii nu li s-au achitat despăgubirile cuvenite, deși, în fapt, terenul obiect al exproprierii a fost ocupat de autostrada București-Brașov, tronsonul București - Ploiești, încă din 2008, iar aceștia nu au contestat niciodată cuantumul stabilit al despăgubirilor.

Se menționează că în urma demersurilor efectuate, la data de 21 mai 2012, li s-a comunicat din partea Societății civile de avocați D. și asociații, în calitate de reprezentanți ai C.N.A.D.N.R., o serie de înscrisuri, și anume: Hotărârea 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița și a Procesului verbal nr. 13/21 mai 2009 ce face parte integrantă din această hotărâre, înscrisuri prin care se hotăra încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în suprafață de 3.031 mp, fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 244/2008. Investit în primă instanță, Tribunalul Prahova, secția I-a civilă, prin sentința nr. 5611 din 10 decembrie 2012, a respins contestația formulată în contradictoriu cu Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins totodată contestația, formulată în contradictoriu cu Statul român prin C.N.A.D.R. SA, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că întrucât, potrivit hotărârii din 21 mai 2009 a fost necesară refacerea documentației cadastrale a imobilului din localitatea Gherghița în vederea punerii în concordanță cu limita de expropriere stabilită prin Proiectul tehnic al autostrăzii București - Ploiești întocmit în anul 2008, procedura exproprierii a încetat, însă înainte de a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor, astfel încât nu se poate susține că a operat transferul proprietății asupra imobilului, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004. Cât privește motivele de nulitate absolută invocate de către reclamanți, tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește atribuțiile Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, tribunalul a reținut faptul că prin art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009 acestea sunt enumerate generic, Comisia având atribuții în analizarea cererilor și documentelor doveditoare depuse în condițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, iar aceste atribuții nu sunt stabilite limitativ prin lege în condițiile în care potrivit art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea H.G.

sau a autorității administrației publice locale competente, după caz. Astfel, în cauză, documentația cadastrală trebuia refăcută în vederea stabilirii suprafeței exacte ce urma să fie expropriată, astfel că hotărârea de despăgubire putea fi lipsită de efecte juridice, printr-o decizie de încetare a procedurii de expropriere emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. În ceea ce privește lipsa semnăturii tuturor membrilor comisiei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) 2 din H.G. nr. 434/2009, comisia este legal întrunită și își poate desfășura lucrările în prezența a cel puțin 3 membri, astfel că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate.

Cât privește solicitarea reclamanților de a se constata calitatea acestora de expropriați în temeiul Legii nr. 198/2004 față de care se solicită obligarea pârâtei la consemnarea despăgubirilor în valoare de 90.945 lei, tribunalul a apreciat de asemenea că cererea este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura de expropriere a încetat „din motive temeinice”. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția a I-a civilă, care prin Decizia nr. 22 din 28 martie 2013, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că - referitor la cel de-al doilea capăt al cererii introductive, vizând revendicarea terenului în suprafață de 3.031 mp - în acord cu dispozițiile art. 18, art. 20 alin. (2), art. 2 alin. (1) și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanța de fond avea suficiente elemente în funcție de care să stabilească ea însăși cuantumul taxei de timbru datorate de către reclamanți, în condițiile în care aceștia au menționat în mod expres contravaloarea terenului revendicat ca fiind de 90.945,16 lei, prin chiar acțiunea introductivă.

Ca atare, în mod eronat instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând cererea ca netimbrată, deși potrivit textelor legale anterior menționate avea obligația ca, prin raportare la valoarea indicată de către reclamanți, să stabilească în sarcina acestora cuantumul taxei judiciare de timbru datorate și să le pună în vedere de asemenea, obligația de a achita această taxă de timbru sub sancțiunea anulării cererii. Neprocedând în acest mod, se arată, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, instanța s-a aflat în situația de a anula cererea ca netimbrată, fără a intra deci, în judecata fondului privind acest capăt de cerere.

Considerând că se impune cercetarea cauzei în mod unitar, sub toate capetele de cerere, instanța de apel a apreciat necesar administrarea și a unui amplu probatoriu vizând fondul tuturor pretențiilor deduse judecății, inclusiv sub aspectul identificării suprafeței de teren ce face obiectul judecății (3.013 mp respectiv 3.279 mp), a situației juridice actuale a acestuia, a identificării posesiei actuale a terenului, precum și a posesiei prin raportare la momentul declanșării procedurilor de expropriere conform H.G. nr. 244/2008 și succesiv, până în prezent. S-a dispus totodată ca, instanța de fond să administreze toate probele necesare (înscrisuri, expertiză) pentru lămurirea situației de fapt și de drept privind evoluția juridică a terenului, a posesiei efective a acestuia și a legalității actelor emise în procedura exproprierii.

În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de față, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - motivarea instanței de apel este „lacunară”, în condițiile în care este tratat în principal motivul de apel vizând anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobilului. - s-a reținut greșit că instanța de fond ar fi avut suficiente elemente pentru a stabili ea însăși cuantumul taxei de timbru datorată de către reclamanți, în condițiile în care nu a existat o valoare indicată de aceștia în petitul cererii, deși li s-a solicitat să o precizeze.

- în legătură cu celelalte capete de cerere, instanța de control judiciar nu oferă o argumentare adecvată cu privire la motivele casării, în privința lor. Așadar, se arată, dacă în privința capătului de cerere privind revendicarea, anulat ca netimbrat, ar fi existat un temei legal pentru trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, în ceea ce privește celelalte cereri, soluția nu se justifică nefiind prezentate argumente care să justifice hotărârea instanței. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de față, judecând apelul, instanța va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu.

Corelativ, alin. (2) al textului dispune că instanța de control judiciar poate încuviința refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanță, precum și administrarea de probe noi, propuse în condițiile art. 292 dacă se consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Potrivit art. 297 alin. (1) din același cod, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 „privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor”, instanța de apel va judeca procesul și va evoca fondul (după anularea hotărârii atacate) chiar în cazul în care se constată că, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții, care nu a fost legal citată.

Într-o primă ipoteză - neverificată în speță - teza a II-a a textului permite trimiterea cauzei spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egală în grad cu aceasta, din aceeași circumscripție, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului iar părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Cea de-a doua ipoteză, vizată de legiuitor pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, de către instanța de apel, se referă la cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, solicitarea părții, în acest sens, fiind de asemenea prevăzută în mod expres.

Niciuna din cele două ipoteze reglementate de lege, nu sunt aplicabile cauzei, neexistând niciun impediment legal ca instanța de control judiciar să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și respectiv să se pronunțe pe fond asupra contestației formulate de reclamanți împotriva hotărârii din 21 mai 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2001, precum și asupra cererilor vizând constatarea calității lor de expropriați și de obligare a Statului român la plata despăgubirilor cuvenite urmare exproprierii. Așa cum corect se reține prin motivele de recurs, instanța de control judiciar și-a argumentat soluția, tratând în principal motivul de apel referitor la anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, deși acesta fusese formulat, subsidiar cererilor principale.

Or, la dosarul cauzei, sunt suficiente elemente care să poată contura convingerea instanței de control judiciar, în legătură cu cererile deduse judecății. Astfel, așa cum reține tribunalul și cum se învederează și prin motivele de recurs, este de necontestat că reclamanții dețin dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghița, județul Prahova, lot din care face parte și suprafața expropriată de 3.279 mp. Actele cauzei atestă fără echivoc, că procedurile exproprierii imobilelor aflate pe „coridorul” lucrării „Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Pitești”, suspendate la nivelul anului 2009, au fost reluate la sfârșitul anului 2011, în baza Legii nr. 255/2010, act normativ în temeiul căruia s-a emis Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 a C.N.A.D.N.R.

SA în anexa căreia - la poziția 212 - este menționat imobilul proprietatea reclamanților. În legătură cu această decizie, reclamanții au învederat primei instanțe că, înțeleg să o conteste și să-și completeze cererea introductivă, făcând trimitere la prevederile art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., chestiune reiterată în apel. Toate aceste aspecte conturează cadrul procesual în limitele căruia - și în acord cu prevederile mai sus invocate - instanța de apel, evocând fondul, trebuia să se pronunțe (în raport de probele deja administrate sau, dacă este cazul, dispunând completarea probatoriului) asupra cererilor deduse judecății. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 22 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013.