ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2108/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data de 22.06.2009, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, și Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A. (CNADNR), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la finalizarea procedurilor de expropriere demarate de Municipiul București în anul 2006 și la plata despăgubirilor pentru terenul proprietatea ei situat în București, Șos. x, în suprafață de 647 mp. și pentru construcțiile ce s-au aflat pe el, în suprafață construită de 180 mp precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de tribunal

Prin sentința civilă nr. 1524/16.12.2016 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, reprezentat prin Primar General, a constatat exproprierea de către pârâtul Municipiul București a terenului proprietatea reclamantei situat în București, Șoseaua x, sector 1 identificat ca fiind suprafața S1 de 140,3 m.p. în anexa nr. 2 la completarea la raportul de expertiză topografie întocmit de către expertul B. și a construcției în suprafață de 180 m.p., proprietatea acesteia și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 135.660 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea terenului expropriat în suprafață de 140,3 m.p. precum și la plata sumei de 141.038 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru același teren în perioada octombrie 2007 - iulie 2016, respingând în rest cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 222 A din 10 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins solicitarea intimatului - pârât Municipiul București prin Primarul General de revenire cu adresă către comisia de experți, pentru a răspunde la obiecțiuni, ca neîntemeiată.

A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1524/16.12.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă și a următoarelor sume: - 65.820 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea construcției demolate; - 923.229,52 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a construcției, în perioada octombrie 2007 la zi, precum și a sumei de 1008 euro lunar, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a construcției în continuare, până la data efectivă a despăgubirilor, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Recursul

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. și pârâtul Municipiul București prin Primar General au declarat recurs.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel de reclamanta A. vizează încălcarea dispozițiilor art. 26 și art. 1 din Legea nr. 33/1994, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 222A/10.03.2020, reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând, să se dispună obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primar General și la plata sumei 60.412 RON, reprezentând lipsa de folosință pentru terenul de 140 mp, ce a făcut obiectul exproprierii situat în str. x, pentru perioada august 2016- martie 2020, precum și a sumei de 1373 RON/lunar reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de 140 mp, și în continuare, din aprilie 2020 și până la plata efectivă a despăgubirii.

În acest sens, reclamanta a arătat că, prin sentința de fond, tribunalul a dispus exproprierea suprafeței de 140 mp și a acordat despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a acestui teren pentru perioada octombrie 2007- iulie 2016, respectiv suma de 141.038 RON, stabilită prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experți evaluatori C., D. și E., depus pentru termenul din 09.09.2016. Pentru a ajunge la această valoare, comisia de experți s-a raportat la o valoare lunară a chiriei de 1313 RON/lună (pentru perioada 2007-2013) și 1373 RON (pentru perioada 2014-2016).

În cursul judecății apelului, instanța a dispus stabilirea lipsei de folosință pentru întreaga suprafață de teren de 647 mp pentru perioada 2007, data întocmirii raportului de expertiză.

Or, susține reclamanta, deși instanța a considerat ca nu se poate acorda lipsa de folosință pentru întreaga suprafață de 647 mp, considerând ca apelanta este îndreptățită numai la contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 140 mp (restul suprafeței neîndeplinind condițiile exproprierii), în mod nelegal nu a acordat și lipsa de folosință a suprafeței de teren de 140 mp și pentru perioada august 2016-marlie 2020, prin raportare la criteriile stabilite de comisia de experți C., D. și E..

Astfel, având în vedere că pentru suprafața de teren de 140 mp s-a stabilit că lipsa de folosință este de 1373 RON/lună, instanța ar fi trebuit să reformeze sentința de fond, în sensul acordării acestei despăgubiri și pentru perioada august 2016- martie 2020.

Reclamanta a arătat că, în condițiile în care pentru construcția expropriată instanța de apel a acordat în mod corect lipsa de folosință pentru perioada octombrie 2007 și până la data achitării efective a despăgubirilor, pentru identitate de rațiune este îndreptățită la lipsa de folosință pentru terenul de 140 mp pentru aceeași perioadă, in temeiul art. 1 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Or, susține reclamanta, a acorda despăgubiri până în iulie 2016 înseamnă a nesocoti principiul dreptei despăgubiri și al integralității reparării prejudiciului, în condițiile în care obiectul litigiului fiind pornit pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, exproprierea se dispune de către instanța de judecată, iar "transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite", conform art. 28 alin. (1) din Legea 33/1994. Așadar neacordarea lipsei de folosința până la data transferului dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a dispozițiilor art. 480 și 481 C. civ. din 1865, expropriatul fiind prejudiciat în substanța dreptului de proprietate de care a fost deposedat în mod involuntar.

Se mai învederează că, deși în faza apelului instanța a dispus, prin obiectivele la raportul de expertiză efectuarea unui calcul al lipsei de folosință pentru perioada octombrie 2007- la zi, prin raportare însă la valoarea oferită de expropriator, de 969 euro/mp a terenului, aceasta nu a fost de acord cu acordarea lipsei de folosință prin raportare la aceasta valoare.

Cu toate acestea, susține reclamanta, instanța ar fi trebuit să acorde lipsa de folosință și pentru perioada august 2016- martie 2020 a terenului de 140 mp, prin raportare la modul de calcul oferit de comisia de experți de la fond, pe care l-a omologat prin menținerea sentinței pe capătul de cerere privind lipsa de folosința pentru perioada octombrie 2007- iulie 2016.

Din perspectiva celor expuse, reclamanta solicită casarea în parte a deciziei din apel, având în vedere că, în condițiile în care constată o încălcare a legii, instanța are toate elementele de fapt stabilite și clarificate pentru a putea reforma decizia din apel.

Recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva hotărârii instanței de apel vizează următoarele critici de nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul ca la stabilirea lipsei de folosință să se aibă în vedere sentința civilă nr. 1524 din 126 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Examinând hotărârea instanței de apel din perspectiva criticilor formulate atât de reclamantă cât și de pârât și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește susținerea pârâtului legată de incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reține că aceasta vizează faptul că din cuprinsul considerentelor nu rezultă care este temeiul acordării lipsei de folosință și argumentele la care s-a raportat instanța de apel la momentul la care a stabilit cuantumul lipsei de folosință, întrucât experții au avut în vedere norme de drept care nu sunt incidente în cauză, că modul de calcul este total eronat, având în vedere valoarea de 923.229,52 RON stabilită de instanță pentru perioada octombrie 2007 - martie 2020 și, că în acest mod a fost acordată nelegal reclamantei în plus suma de 191.421,52 RON.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de pârât, Înalta Curte reține că, din perspectiva dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care prevede că "hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentului pârât legate de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept atât soluția adoptată pe fondul apelului, cât și în ce privește cererea pârâtului de revenire cu adresă către comisia de experți pentru a răspunde obiecțiunilor formulate, reținându-se că au fost încuviințate obiecțiunile formulate de pârât, iar experții au răspuns acestora.

Înalta Curte reține că este nefondată susținerea pârâtului că din cuprinsul considerentelor nu rezultă care este temeiul acordării lipsei de folosință și argumentele la care s-a raportat instanța de apel, în condițiile în care instanța de apel a arătat că fiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 "se impune acordarea contravalorii lipsei de folosință alături de construcția demolată doar pentru suprafața de 140 mp expropriată, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică", că potrivit "raportului de expertiză efectuat în calea de atac a apelului, contravaloarea lipsei de folosință a construcției demolate s-a calculat începând din octombrie 2007 până la data efectuării lucrării de specialitate, adică iunie 2019, la care se adaugă contravaloarea lipsei de folosință a imobilului construcție (calculată prin raportare la aceeași suprafață utilă de 144 mp și la aceeași valoare unitară de 7 euro/mp (pentru următoarele 9 luni, până la momentul pronunțării deciziei, rezultând o sumă totală de 923.229,52 RON, că, în egală măsură, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei sub aspectul lipsei de folosință, curtea consideră că se impune acordarea sumei de 1008 euro lunar, în continuare, până la plata efectivă a despăgubirilor".

Or din această perspectivă, Curte reține că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de pârât.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 26, art. 28 și art. 1 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează "casarea hotărârii în ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Înalta Curte subliniază că situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurenți nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, fiind chestiuni ce țin de administrarea și interpretarea probatoriilor, aspecte ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs.

Astfel, în raport de obiectul dedus judecății, ce vizează obligarea la finalizarea procedurilor de expropriere demarate de Municipiul București în anul 2006 și la plata despăgubirilor pentru terenul proprietatea reclamantei situat în București, Șos. x, în suprafață de 647 mp. și pentru construcțiile ce s-au aflat pe el, în suprafață construită de 180 mp, Înalta Curte reține că instanța de apel a examinat raporturile juridice dintre părți, prin prisma dispozițiilor art. 26, 28 și art. 1 din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât a reținut acordarea contravalorii lipsei de folosință alături de construcția demolată doar pentru suprafața de 140 mp expropriată, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică, că, " în egală măsură, pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei sub aspectul lipsei de folosință, curtea consideră că se impune acordarea sumei de 1008 euro lunar, în continuare, până la plata efectivă a despăgubirilor."

Din această perspectivă Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cum niciuna din criticile recurenților nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 222 A din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 222 A din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.