ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2017

Decizia nr. 334/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2935 din 30 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. Giurgiu în numele pârâtei B. Ploiești împotriva sentinței nr. 122 din 22 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei CN C. SA Giurgiu, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că:

În ceea ce privește materialele, utilajele și echipamentele nepuse în aplicare la 31 decembrie 2006 nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 134

1

alin. (1) și 4 art. 132

2

alin. (2) și art. 145 alin. (1) C. fisc., T.V.A. neputând fi considerată ca exigibilă la data 1 ianuarie 2007.

În privința garanției de bună execuție, aceasta nefiind restituită, nu apar incidente dispozițiile art. 135 alin. (6) din Legea nr. 57/2003 C. fisc. și nici prevederile pct. 17.3 din H.G. nr. 401/2000.

Împotriva

Deciziei nr.

2935 din 30 septembrie 2015

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a formulat contesatație în anulare CN C. SA Giugiu, solicitând anularea acesteia și rejudecând cauza pe fond să se admită acțiunea.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a arătat că

decizia contestată este rezultatul unor greșeli materiale, întrucât:

- din recursul formulat de către pârâtă nu reieșea că a fi fost necesar a se justifica refuzul acesteia de a rambursa taxa pe valoarea adăugată, și nici nu rezultă că ar fi trebuit să prezinte procesele verbale de custodie, iar instanța de recurs nu a pus în discuție aceste elemente;

- instanța a omis să ceară administrarea probelor părților, simpla prezentarea a documentelor ce le deținea pârâta ca urmare a controlului încrucișat putea dovedi că utilizarea bunurilor a fost făcută prin continuarea construcțiilor, iar prin procesul verbal de recepție se putea constata punerea acestora în opera

;

- instanța a dedus că nu a avut în proprietate aceste materiale la data de 31 decembrie 2006, deși acest aspect nu rezultă din niciun înscris - total eronată fiind analiza instanței de recurs din decizia contestată, fila 9, deoarece a făcut aceste dovezi din 2006, fiind astfel respectate întocmai prevederile legale privind exigibilitatea;

- reclamanta a solicitat instanței omologarea raportului de expertiză, iar prin concluziile scrise depuse tot în dosarul de fond a precizat suma,în sensul că dorea obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de deducere pentru suma de 672.445 lei, fapt pentru care nu a fost necesar efectuarea unui recurs, practic instanța de fond a admis acțiunea, așa cum a fost precizată;

- instanța trebuia să solicite părților să facă dovada existenței bunurilor, având în vedere că sarcina probei le aparținea și, prin urmare, nu s-a făcut dovada în recurs a proprietății bunurilor, deoarece nu a fost puse în discuție aceste aspecte (a se vedea încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție);

- reclamanta a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare, instanța rămânând în pronunțare pe recurs și nicidecum pe fond.

- instanța nu a pus în vedere nici uneia dintre părți să facă dovada materialelor, utilajelor și echipamentelor nepuse în opera la data de 31 decembrie 2006, neverificând dacă aceste bunuri erau proprietatea reclamantei - adică existența ei să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic.

În drept, a întemeiat cererea pe disp. art. 318 C. proc. civ. (1865).

3.Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare;

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele

expres și limitativ

prevăzute prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (1865) (contestația în anulare obișnuită) și ale art. 318 C. proc. civ. (1865) (contestația în anulare specială).

Înalta Curte reține că

temeiul legal al contestației în anulare sunt prevederile art. 318 alin. (1) teza I, respectiv că hotărârea contestată este rezultatul unor greșeli materiale.

Conform art. 318 C. proc. civ. din 1865, invocat drept temei al contestației în anulare:

„

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

În practica judiciară, cu referire la noțiunea de „greșeală materială” în sensul prevederilor art. 318 teza I din C. proc. civ., s-a reținut că sunt avute în vedere aspectele formale ale judecății, care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale: - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat -  în absența cărora dezlegarea dată de instanță ar fi fost cu totul alta.

În cauză, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, aceasta tinde să obțină o reapreciere a probelor și o nouă judecată sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente în raport cu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Astfel, contestatoarea nu a invocat o greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., adică o eroare legată de aspectele formale ale judecății în recurs, aceasta solicitând, de fapt, ca instanța să reanalizeze situația actelor fiscale în litigiu, adică să reaprecieze probele și aspectele care țin de situația de fapt și de drept stabilită în cauză.

Constatând astfel că pe calea contestației în anulare nu au fost invocate motive prin care să se susțină "greșeli materiale" în sensul considerentelor enunțate, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza I C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, întrucât prin decizia pronunțată în recurs au fost analizate toate criticile aduse.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în mod constant reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului resiudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/ 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 318 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea CN C. SA Giurgiu împotriva Deciziei nr. 2935 din 30 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.