ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.07.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, anularea Deciziei nr. 330/30.04.2014 emisă de D.G.R.F.P. Ploiești, anularea parțială a deciziei de impunere x/30.10.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/30.10.2013 în privința sumei de 1.253.926 RON reprezentand T.V.A. rezultat ca urmare a suplimentării bazei de impunere.

Reclamanta a mai solicitat obligarea organului fiscal competent la încheierea unui nou act administrativ - emiterea unei decizii de restituire/rambursare și la rambursarea efectivă a sumei de 1.253.926 RON, dar și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentand dobânda fiscală corespunzătoare sumei reținute nelegal, calculată de la data de 30.10.2013 și până la data rambursării efective a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2018 din data de 8 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a dispus anularea deciziei nr. 330/2014 a D.G.R.F.P. Ploiești și parțial a deciziei de impunere nr. 40/30.10.2013 și a raportului de inspecție fiscală FG-R 31/2013 în privința suplimentării bazei de impunere și a sumei de 1.253.926 RON T.V.A. suplimentară, a obligat pârâtele la rambursarea sumei de 1.253.926 RON T.V.A. și la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 Codul de procedură fiscală de la data expirării termenului prevăzut la art. 70 Codul de procedură fiscală, respingând în rest acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că susținerea organului fiscal în sensul că reclamanta nu ar fi prezentat documente justificative care să motiveze nivelul scăzut al producțiilor realizate în anul agricol 2012 este total eronată în condițiile în care punctul de vedere al reclamantei exprimat la 28.10.2013 a fost însoțit de procesul-verbal de recepție lucrări agricole, adresa ANM CENTRUL METEOROLOGIC REGIONAL MUNTENIA, acte normative privind acordarea de despăgubiri în agricultură cauzate de calamități (seceta).

S-a mai arătat că, producția medie la hectar, chiar din aceeași zona nu este relevantă, pe de o parte pentru că aceasta este o medie între producțiile obținute pe terenuri irigate și cele neirigate. Este mai mult decat evident că în condiții de secetă (aspect dovedit de reclamantă) irigarea unui teren era esențială între a obține o producție ridicată și a obține una cu mult sub medie de natura chiar a justifica acordarea de ajutoare de minimis conform actelor normative depuse și invocate de reclamantă.

A mai arătat prima instanță că doar o inadvertență privind vânzarea unei cantități mai mari de marfă sau obținerea de venituri mai mari decat cele obținute, ori existența uneia din situațiile enumerate în Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscală (pct. 65.1) ar fi fost indicii că reclamanta ar fi realizat o producție agricolă mai mare decat cea din evidențele financiar contabile și ar fi justificat estimarea bazei de impunere.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și respingerea, în totalitate, a acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

- hotărârea atacată este nelegală deoarece instanța de fond a admis acțiunea considerând că reclamantul a obținut producțiile înregistrate în contabilitate și nu cele precizate de DADR Călărași, întrucât organele fiscale nu au făcut distincție între cultura irigată sau neirigată, nu au ținut cont de fenomenul de secetă și de faptul că cultura a fost înființată târziu.

- instanța de fond a interpretat greșit adresa DADR Călărași prin care s-au comunicat producțiile agricole medii realizate la nivelul localităților Ciocănești, Dorobanțu și Grădiștea ținând cont de toți factorii existenți în perioada analizată, respectiv potențial productiv redus, suprafețele noi cultivate etc., inclusiv a factorilor pedoclimatici.

- instalarea fenomenului de secetă în vara anului 2012 asupra zonelor Ciocănești, Grădiștea și Dorobanțu, conform adresei nr. 655/28.10.2012 a ANM Centrul Meteorologic Regional Muntenia, nu a afectat doar producția agricolă de porumb realizată de reclamantă, ci și producția celorlalte societăți agricole din aceeași zonă, care însă au obținut o producție medie la hectar mai mare decât cea realizată de reclamantă și nu a ținut cont de cheltuielile înregistrate de agentul economic cu prestările de servicii în agricultură, îngrășăminte chimice, fertilizări, care au fost la un nivel semnificativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței nr. 2018/8.07.2015 ca temeinică și legală, arătând că:

- din probele care au fost administrate în fața instanței de fond, a rezultat fără urmă de îndoială că organele fiscale nu au făcut o estimare corectă și că au ignorat susținerile și dovezile prezentate cu ocazia efectuării inspecției fiscale.

- față de prevederile art. 67 din Codul de procedură fiscală și ale art. 65 din Normele metodologie de aplicare a Codului de procedură fiscală și față de faptul că S.C. A. S.R.L. nu se găsea în niciuna din situațiile de estimare a bazei de impozitare, chiar organele fiscale reținând în raportul de inspecție fiscală corectitudinea evidenței fiscale, în mod nelegal pârâta a procedat la estimarea bazei de impozitare, deși subscrisa nu se regăsea în niciuna din situațiile descrise în lege.

- estimarea nu a fost stabilită prin niciuna din metodele prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 3389/2011. Anexa 3 la Raportul de inspecție fiscală conține calculul diferenței între producția medie obținută de societate și producția medie comunicată de DAJC fără a menționa care este metoda de estimare a bazei de impunere aplicată în cauză. Estimarea s-a făcut arbitrar cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din ordin întrucât societatea nu se încadra în situațiile prevăzute de norma legală în speță în cursul inspecției fiscale nu s-au prezentat documente și informații incorecte sau incomplete, iar la dispoziția organului de inspecție fiscală au fost depuse toate documentele solicitate.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 18.05.2017, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 5.10.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata -reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 330/30.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu nr. x/30.10.2013.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a dispus anularea deciziei nr. 330/2014 a D.G.R.F.P. Ploiești și parțial a deciziei de impunere nr. 40/30.10.2013 și a raportului de inspecție fiscală x/2013 în privința suplimentării bazei de impunere și a sumei de 1.253.926 RON T.V.A. suplimentară, a obligat pârâtele la rambursarea sumei de 1.253.926 RON T.V.A. și la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 Codul de procedură fiscală de la data expirării termenului prevăzut la art. 70 Codul de procedură fiscală, respingând în rest acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, în perioada 09.10-25.10.2013, inspectori fiscali au efectuat la societatea reclamantă o inspecție fiscală pentru soluționarea decontului de TVA nr. x/24.09.2013, prin care s-a solicitat la rambursare suma de 3.524.793 RON, inspecție concretizată prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.10.2013 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/30.10.2013, prin care s-a admis la rambursare suma de 1.847.209 RON și s-a respins la rambursare suma de 1.677.584 RON.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 330/30.04.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

În motivarea acestor acte administrativ-fiscale recurentele pârâte au arătat că s-a procedat la estimarea bazei de impunere și a TVA-ului prin aducerea producției înregistrate la hectar de contribuabilul S.C. A. S.R.L. la nivel producției medii/ha din 2012 comunicată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, considerându-se că producțiile agricole înregistrate de societate în contabilitatea proprie nu sunt reale. Estimarea a fost realizată în temeiul art. 67 alin. (1) din Codul de procedură fiscală coroborat cu Ordinul 3389/2011, art. 4 alin. (1), art. 11 alin. (1) și art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ:

"(1) Organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.

(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situații cum ar fi:

a) în situația prevăzută la art. 83 alin. (4);

b) în situațiile în care organele de inspecție fiscală constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală.

(3) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

(4) În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(4

1

) În situația în care contribuabilii prevăzuți la art. 296

21

alin. (1) lit. a - e) din Codul fiscal nu depun declarația privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, organul fiscal stabilește prin estimare baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale la nivelul minim prevăzut la art. 296

22

alin. (1) din Codul fiscal. Dispozițiile art. 83 alin. (4) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5)Cuantumul obligațiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale."

De asemenea, potrivit dispozițiilor pct. 65.1 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004:

"Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora".

În cauza de față, organele fiscale nu au reținut că evidența contabilă nu există sau că este incorectă ori incompletă, în sensul legii, ci că societatea nu a ar fi prezentat documente justificative care să motiveze nivelul scăzut al producțiilor realizate în anul agricol 2012. Nici nu s-a dovedit în cauză că, prin utilizarea unui mecanism fraudulos, societatea a înregistrat în contabilitate o producție mai mică, însă a vândut o cantitate de marfă mai mare decât a produs.

Prin probele administrate în fața instanței de fond, procesul-verbal de recepție lucrări agricole, adresa Administrației Naționale de Meteorologie - Centrul Meteorologic Regional Muntenia și acte normative privind acordarea de despăgubiri în agricultură cauzate de calamități (seceta), intimata reclamantă a justificat nivelul scăzut al producției obținute în anul 2012.

Cu privire la nivel producției medii/ha din 2012 comunicată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași, trebuie în primul rând remarcat faptul că fiind o valoare medie, în mod imperativ la acest calcul au intrat atât valori mai mici cât și valori mai mari, motiv pentru care poate fi acceptată teza conform căreia unii agenți economici au obținut producții sub media indicată.

Pe de altă parte, la obținerea acestei producții medii au fost avute în vedere atât rezultatele obținute prin irigarea terenurilor cât și rezultatele obținute pe terenuri neirigate.

Or, în cauza de față, societatea nu a irigat terenul utilizat astfel că producția mai mică se explică și din acest punct de vedere, față de condițiile de secetă necontestate pentru care a primit ajutoare financiare. Mai mult decât atât, prin expertiza agricolă extrajudiciară s-a demonstrat că și cultura anterioară, de cardoon, a influențat umiditatea din sol conducând, alături de ceilalți factori menționați, la obținerea unei producții sub medie.

Trebuie remarcat și faptul că, prin recursul formulat, nici recurenta nu aduce critici substanțiale considerentelor primei instanțe, reluând susținerile din întâmpinare.

Referitor la dreptul de deducere a TVA, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dreptul persoanelor impozabile de a deduce TVA -ul pe care îl datorează, TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior, de acestea, constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit prin legislația Uniunii. Sistemul comun al TVA-ului garantează, în consecință, neutralitatea impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA-ului (C-110/98 - C-147/98; C-80/11, C-142/11).

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploiești, împotriva sentinței nr. 2018 din 8 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploiești, împotriva sentinței nr. 2018 din 8 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.