ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2247/2017

Decizia nr. 2247/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea, respectiv, suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a procesului verbal de constatare din 28 ianuarie 2014 emis de B. - C. și a Deciziei nr. 10567 din 31 martie 2014 de soluționare a contestației, emisă de B.

Prin sentința nr. 94 din 19 ianuarie 2015, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D. și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 300 lei, consemnată prin recipisa din 15 decembrie 2014, către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că parata a constatat încheierea în perioada 2010-2013 a unor contracte de prestării servicii cu beneficiari persoane fizice și cu SC A. SRL. Teza reclamantei în sensul exonerării de răspundere întrucât printre beneficiari erau și persoane fizice excede ipotezei de discuție în speța, întrucât parata nu a reținut nelegalitatea decât în raportul reclamanta-SC A. SRL. Prin urmare, numai acest raport este supus analizei instanței de contencios administrativ, iar nu si ceea ce nu a reținut parata ca fiind o neregula și este prezentat ca simpla ipoteza de către partea reclamanta. Apoi, împrejurarea încheieri de contracte si cu alți beneficiari nu exonerează partea reclamanta de răspundere câtă vreme condițiile art. 4

4

rămân îndeplinite in raportul juridic reclamanta - SC A. SRL. Altfel spus, condiția întreprinderilor legate se analizează pe fiecare raport juridic, fiind suficient pentru aplicarea acestui text legal ca pentru un singur raport juridic să fie îndeplinite condițiile textului menționat.

S-a mai arătat că, în dosarul cererii de finanțare se regăsește si declarația completata de domnul E. - responsabilul legal al proiectului in data de 02 decembrie 2009 (data ulterioara înființării SC A. SRL - 02 februarie 2007), prin care acesta indica tipul întreprinderii SC A. SRL, ca fiind întreprindere autonoma care poate sa-si desfășoare activitatea in mod independent fără aportul altei societăți legate sau partenere, condiție asumata a fi respectata pe întreaga perioada de valabilitate a contractului de finanțare. Prin urmare, responsabilul legal al acestei societăți nu a completat în mod corespunzător această fișă fiind omisă înscrierea legăturilor cu SC A. SRL, societate la care deține calitatea de asociat unic si administrator, declarând în mod eronat că tipul întreprinderii SC A. SRL, este acela de întreprindere autonoma. În plus, prin această declarație, acesta își asumă condiția de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- în cauza dedusă judecății alocările financiare nerambursabile au fost acordate unor beneficiari entități juridice distincte, SC A. SRL și SC A. SRL, înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului cu obiect de activitate diferit, purtând coduri CAEN diferite, în temeiul unor măsuri distincte: Măsura 121 - „Modernizarea exploatărilor agricole” și Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi”.

- coroborând dispozițiile Regulamentului (Consiliul Europei) nr. 1698/2005, art. 52 cu prevederile din Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi" - Versiunea 03 din septembrie 2009, în vigoare la data formulării cererii de finanțare de către SC A. SRL, este de subliniat că ajutorul "de minimis" alocat aferent Măsurii 312 a fost acordat pentru activități non-agricole, context în care, nu este permis cumulul „cu ajutoarele de stat acordate pentru sectorul primar (agricol, piscicol și forestier)", categorie ce cuprinde Măsura 121 - „Modernizarea exploatațiilor agricole" astfel cum s-a arătat și argumentat anterior. Pe cale de consecință, nu subzistă în cauză situația de încălcare/nesocotire a „plafonului maxim nerambursabil de 200.000 euro, de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali conform Ordinul F. nr. 567/2008", contrar celor reținute, în mod netemeinic și nelegal, de către instanța de fond.

- nu sunt incidente în cauză, prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, recurenta SC A. SRL și SC A. SRL nefiind „întreprinderi legate” în accepțiunea prevăzută de lege;

- prin O.U.G. nr. 47/2014 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 66/2011, începând cu data de 28 iunie 2014 a fost modificată și completată Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 în sensul reglementării abaterilor de la respectarea normelor în materie de achiziții pentru care se aplică reduceri procentuale sau corecții financiare, inclusiv în cazul contractelor încheiate de beneficiarii privați de fonduri europene care nu au calitatea de autoritate contractantă conform legislației în vigoare, dar care au obligația respectării prevederilor unor ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația în care acestea sunt parte integrantă din contractul/acordul/decizia de finanțare sau a Ordinului ministrului Afacerilor Europene nr 1050/2012.

- dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt indicate ca temei juridic al emiterii actului administrativ de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cu neobservarea principiului neretroactivității legii, așa-zisa abatere constatată, fiind descoperită în anul 2013, deci anterior intervenirii modificărilor și completărilor la Anexa O.U.G. nr. 66/2011.

- în mod netemeinic și nelegal, a statuat instanța de fond, în sensul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 15 referire la art. 2 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în fapt fiind îndeplinite condițiile existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că:

- prin completarea Anexei 4.1, solicitantul a furnizat informații incorecte dat fiind faptul că cele două societăți sunt întreprinderi legate, acționând pe aceeași piață sau piețe adiacente, astfel cum sunt definite prin prevederile Legii nr. 346/2004.

- în cauza de față „ajutorul de minimis” a depășit plafonul maxim nerambursabil de 200.000 euro de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali, prin crearea de entități juridice care au accesat simultan Măsurii în cadrul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 08 decembrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 23 februarie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 10567 din 31 martie 2014 prin care B. (în prezent D., conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 293.268,22 lei, solicitând totodată și suspendarea acestor acte administrative.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între B. și SC A. SRL a fost încheiat contractul de finanțare din 8 iunie 2010, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în condițiile G. Anexa 3, Măsura 312, pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Înființarea unei micro-întreprinderi în comuna Morteni județul Dâmbovița, aparținând SC A. SRL având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală”. Valoarea cheltuielilor suportate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul național, aferente proiectului, ce au făcut obiectul finanțării nerambursabile a fost de 293.268,22 lei, din care contribuție din fonduri ale Uniunii Europene 234.614,58 lei - 80% și contribuție publică națională de la bugetul de stat 58.653,64 lei - 20%.

Acest ajutor financiar nerambursabil se acordă în cadrul Schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul F. nr. 567 din 2 septembrie 2008 din care face parte și Măsura 312 „sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi”.

Conform Fișei Tehnice a Măsurii 312 din G., obiectivul general al acesteia „vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale, fiind necesară promovarea diversității activităților prin asimilarea de noi competențe antreprenoriale, dobândirea de noi abilități și furnizarea de noi servicii pentru populația rurală”, iar „sprijinul vizat prin această măsură se adresează microîntreprinderilor, precum și locuitorilor din spațiul rural care doresc să desfășoare o activitate economică devenind antreprenori”, având ca obiectiv încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural, precum și crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural.

În urma verificărilor documentare efectuate la beneficiarul sprijinului financiar nerambursabil SC A. SRL, s-a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2014 cu un debit de 293.268,22 lei reprezentând cheltuieli neeligibile, reținându-se încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria microîntreprindere autonomă, a regulii de accesare a finanțării nerambursabile prin fracționarea unei investiții mai mari și depășirea plafonului de minimis și a obiectivului măsurii 312 care constă în diversificarea activităților economice în mediul rural.

Potrivit documentelor analizate a rezultat o situație de fapt, necontestată de către recurenta-reclamantă, conform căreia:

- SC A. SRL, sediu social: sat Morteni, com. Morteni, județ Dâmbovița; asociat unic: H.; administrator: E.; din 24 noiembrie 2009, activitate principală conform cod CAEN "activități auxiliare pentru producția vegetală", iar

- SC A. SRL, sediu social: sat Morteni, com. Morteni, județ Dâmbovița; asociat unic și administrator: E.; din data de 02 februarie 2007; activitate principală conform cod CAEN - cultivarea cerealelor (exclusive orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

De asemenea, s-a constatat că recurenta-reclamantă a încheiat contracte de prestări servicii cu mai mulți clienți persoane fizice, dar și cu SC A. SRL, respectiv lucrări agricole de arat, discuit și cu încărnătorul frontal.

Nu în ultimul rând s-a constatat că SC A. SRL este beneficiarul contractului de finanțare din 2 septembrie 2008 - Program Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală pentru proiectul „Modernizarea exploatației agricole SC A. SRL din com. Morteni, județul Dâmbovița, prin achiziționarea de mașini și utilaje agricole noi”, prin care a beneficiat de un ajutor nerambursabil de 629.160,32 lei, echivalentul a 148.808,45 euro, pentru achiziționarea următoarelor utilaje agricole: semănătoare, tractor, plug, combinator, heder, echipament recoltat porumb și combina.

În aceste condiții, D. a concluzionat că la data depunerii cererii de finanțare SC A. SRL nu era întreprindere autonomă așa cum reprezentantul acesteia a declarat în Anexa 4.1. din dosarul cererii de finanțare, ci era întreprindere legată, acționând în scopul depășirii plafonului de minimis.

Prima critică a recurentei se referă la greșita reținere a primei instanțe cum că aceste două societăți sunt societăți legate și că s-a intenționat accesarea fondurilor nerambursabile în mod necuvenit.

Se impune astfel a stabili dacă recurenta-reclamantă, societate beneficiară a sprijinului financiar nerambursabil, este o întreprindere autonomă sau o întreprindere legată în sensul Legii nr. 346/2004 și în acord cu scopul Măsurii 312 pentru care a fost acordată finanțarea.

Potrivit prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii:

“1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză”.

Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 ținând seama de identitatea asociatului/ administratorului celor două societăți comerciale menționate mai sus și de domeniul principal de activitate. Chiar dacă acești agenți economici au coduri CAEN diferite, se poate lesne constata că desfășoară activități în domeniul agricol.

În aceste condiții, nu se poate reține că SC A. SRL este o întreprindere autonomă și că nu există influențe decizionale între această societate și SC A. SRL, critica recurentei fiind nefondată.

Din actele dosarului rezultă că în cadrul documentației depuse pentru obținerea sprijinului financiar nerambursabil, exista, între altele, și criteriul de eligibilitate vizând: „Microîntreprinderi din spațiul rural din sectorul non-agricol (mai puțin de 10 angajați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale având o valoare de până la 2 milioane euro)”, iar recurenta-reclamantă, prin reprezentant, a depus declarație în acest sens arătând că este o întreprindere autonomă.

Or, având în vedere legăturile dintre aceste societăți comerciale, se constată că recurenta-reclamantă nu îndeplinea acest criteriu de eligibilitate, reprezentantul său furnizând informații incorecte în scopul obținerii unei noi finanțări nerambursabile de 200.000 euro de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul (Uniunii Europene) nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză, „Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiecțiunilor schemei de ajutor.“

Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, condițiile care contravin obiectivelor schemei implică prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și a unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează „nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existenta unei coordonări deliberate intre aceste persoane".

O altă critică a recurentei se referă la faptul că cele reținute în sarcina sa nu constituie o neregulă de natură a atrage aplicarea unei sancțiuni.

Or, în sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995: „abatere” reprezintă „orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”.

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (Consiliul European) nr. 1260/1999 „neregularitate” înseamnă „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit.”

Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce prin furnizarea unor informații incorecte s-a obținut un punctaj necesar eligibilității proiectului și o finanțare nerambursabilă.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, existența neregulii conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui.

A mai susținut recurenta incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015 potrivit căreia nu se poate constata și sancționa o abatere anterioară apariției legii care sancționează atitudinea sau inacțiunea beneficiarului, întrucât legiuitorul prin O.G. nr. 46/2014 modifică anexa O.G. nr. 66/2011 unde sunt indicate abaterile și neregularitățile care se aplică speței.

Problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză, în contextul de fapt prezentat este dacă legea nouă poate fi aplicată și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

Este adevărat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, s-a constatat că dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale.

Însă, se impune a sublinia jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, în cauza C 89/14, A2A, din data de 3 septembrie 2015 a statuat că deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 în sensul că:

„Art. 1 alin. (2) din Regulamentul (Consiliul European, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și art. 2 pct. 7 din Regulamentul (Consiliul European) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (Consiliul European) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la art. 7 lit. (a) din Directiva nr. 2004/18/Consiliul European a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (Consiliul European) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o „abatere" în sensul art. 1 alin. (2) menționat, respectiv o „neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Art. 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt măsuri administrative în sensul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale”.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru instanța națională, fiind îndeplinită în cauză condiția ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Cu privire la cererea de suspendare formulată de recurenta reclamantă, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Din conținutul art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă. Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio). Potrivit legii, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cum prin considerentele menționate mai sus au fost analizate pe fond actele administrative atacate, apreciindu-se că au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie, se reține că în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare de către prima instanță, criticile recurentei fiind nefondate sub acest aspect.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 94 din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 94 din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.