ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.06.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea Deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emise de pârât, până la soluționarea definitivă a Dosar nr. x/2015 al aceleiași instanțe, având ca obiect anularea deciziei și exonerarea sa de plata sumei de 2.324.484 RON stabilite cu titlu de amendă.

1.2. Soluția primei instanțe

Pentru soluționarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum 23.244 RON, conform dispozițiilor instanței.

Prin sentința nr. 2418 (Încheierea) din 25 august 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, și a dispus restituirea cauțiunii după rămânerea definitivă a hotărârii, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004

Prin încheierea din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel București a admis cererea pârâtului Consiliul Concurenți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în antetul hotărârii din 25 august 2015, în sensul că aceasta are forma sentinței nr. 2418 din aceeași dată și că, din minuta hotărârii, se va elimina paragraful privind acordarea unui nou termen pentru continuarea judecății pe fond.

Cererea de recurs

2.1. Împotriva Sentinței (Încheierii) nr. 2418 din 25 august 2015, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii (sentinței) recurate și, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 13/2015 a Consiliului Concurenței până la soluționarea definitivă a cererii de anulare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei. Astfel, în cursul judecății, completul de judecată a fost schimbat în două rânduri, deși, în raport cu complexitatea cauzei, se impunea păstrarea completului inițial învestit. Primul judecător a stabilit cauțiunea, motiv pentru care același judecător ar fi trebuit să se pronunțe și pe fondul cauzei.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta, în esență, că instanța de fond a apreciat eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Condiția cazului bine justificat era îndeplinită pentru că simplul fapt al situației privind două acte normative succesive de modificare a aceluiași text de lege cu privire la aceleași aspecte, respectiv art. III pct. 1 din O.G. nr. 12/2014 și art. 50 pct. 1 din O.U.G. nr. 77/2014 care au modificat același articol din Legea concurenței, art. 19 alin. (1), constituie un motiv pentru a avea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ emis sub imperiul respectivelor acte normative.

Astfel, nu era necesar ca instanța să stabilească care dintre cele două acte normative era aplicabil, fiind suficientă incertitudinea dispoziției legale aplicabile emiterii actului administrativ, pentru a atrage incertitudinea cu privire la legalitatea acestuia.

De asemenea, instanța nu a ținut seama de specificul materiei dreptului concurenței și al Consiliului Concurenței ca autoritate de concurență, neputând fi tratată cu ușurință procesul de adoptare a unor sancțiuni de magnitudinea celor care există în această materie.

A mai apreciat recurenta că și condiția prevenirii unei pagube iminente a fost îndeplinită, pentru că a anexat raportului de expertiză contabilă toate documentele contabile, instanța limitându-se doar la analiza raportului de expertiză care nu a avut amploarea și precizia unui audit al situației exacte a societății.

2.2. Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs și împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârii din 25 august 2015, solicitând casarea încheierii și respingerea cererii de îndreptare eroare materială formulate de Consiliul Concurenței precum și îndreptarea erorii materiale din oficiu de către judecătorul fondului.

Arată că, prin încheierea din data de 25 august 2015, instanța i-a respins cererea de suspendare dispunând restituirea cauțiunii la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, a stabilit termen pentru continuarea judecății asupra fondului la completul inițial învestit.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs. Ulterior, în data de 28.09.2015, Consiliul Concurenței a formulat cerere de îndreptare eroare materială, în ceea ce privește denumirea documentului final prin care instanța s-a dezînvestit, din încheiere în sentință. Instanța de fond a ridicat din oficiu îndreptarea erorii materiale din aceeași încheiere cu privire la acordarea termenului pentru continuarea judecății.

Apreciază recurenta-reclamantă că nu este vorba despre erori materiale, ci despre erori de judecată, pentru că, la dosar a depus și certificat de grefă privind acțiunea în anularea Deciziei C. civ. nr. 13/2015, acțiune care făcea obiectul unui dosar distinct, nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, ignorarea înscrisurilor de la dosar nu este o eroare materială, ci este o eroare de judecată, pentru că judecătorul fondului, fără a ține cont de susținerile părților și de înscrisurile de la dosar, a respins cererea de suspendare și a acordat termen pentru continuarea judecății pentru ca, ulterior, să invoce din oficiu eroare materială cu privire la acordarea termenului.

3.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond.

3.2. Cu privire la fondul recursurilor

3.2.1. Înalta Curte, examinând hotărârile atacate în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul reclamantei formulat împotriva încheierii din 1 octombrie 2015, de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr. 2418 din 25 august 2015, cu privire la denumirea acesteia, și în minuta sentinței, cu privire la acordarea termenului de judecată, este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin sentința menționată, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. x/2015 emise de Consiliul Concurenței, dispunând restituirea cauțiunii.

La începutul considerentelor hotărârii, instanța a consemnat faptul că suspendarea Deciziei nr. 13/2015 a fost solicitată până la soluționarea definitivă a Dosar nr. x/2015, având ca obiect anularea aceleiași decizii.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor sentinței a cărei îndreptare s-a solicitat, se constată că instanța a analizat cererea de suspendare, nereținând niciun capăt de cerere având ca obiect anularea actului.

Astfel, de vreme ce instanța s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii cu care a fost învestită, din eroare a menționat în minută acordarea unui nou termen de judecată și a denumit hotărârea ca fiind "încheiere" în loc de "sentință".

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu se poate vorbi despre greșeli de judecată ale primei instanțe, ci despre erori materiale, în sensul art. 442 alin. (1) C. proc. civ., care pot fi îndreptate la cerere ori din oficiu.

3.2.2. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2418 din 25 august 2015, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea Deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emise de pârât, până la soluționarea definitivă a Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea deciziei și exonerarea sa de plata sumei de 2.324.484 RON stabilite cu titlu de amendă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că, prin sentința nr. 92 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2015, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., s-a constatat prescris dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională, s-a dispus anularea parțială a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 13 din 14 aprilie 2005 în ceea ce o privește pe reclamantă și s-a dispus exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 2.324.484 RON.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind, prin urmare, de prisos a analiza celelalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

3.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, ca nefondat, și va admite recursul formulat împotriva sentinței, va casa hotărârea atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat în ceea ce o privește pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2418 din 25 august 2015 a aceleiași instanțe.

Casează sentința civilă recurată și, rejudecând, admite cererea.

Suspendă executarea Deciziei nr. 13/2015 a Consiliului Concurenței în ceea ce o privește pe reclamantă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2017.