ÎCCJ, Decizia nr. 108/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 108/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
civilă nr. 108/2017
Asupra admisibilității în
principiu a recursului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Prin Decizia nr. 3229 din 17 noiembrie 2016,
pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
a admis excepția inadmisibilității contestației
invocată de Consiliul Superior al Magistraturii, a respins
contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 710 din 16
iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca
inadmisibilă și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare
a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate a art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Împotriva deciziei respective, în ceea
ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de
sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., dosarul fiind
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul de 5 judecători.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența
Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului
și procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C.
proc. civ.
Prin raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a
concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează
o decizie definitivă pronunțată de o secție a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, hotărâre care nu mai
poate fi supusă reformării.
Prin Încheierea din camera de consiliu
de la 13 februarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat
că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)
și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către
părți.
III. Considerentele Înaltei Curți;
Analizând cererea de recurs în raport
cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în
continuare.
Recursul a fost exercitat împotriva
deciziei prin care o secție civilă a Înaltei Curți de
Casație și Justiție s-a pronunțat, în sensul respingerii,
asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția
de neconstituționalitate invocată în litigiul pendinte.
Este adevărat că, potrivit art.
29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea
prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții
Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța
imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
Prin Decizia nr. 34 din 11 decembrie
2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a
statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca
inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu
soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse
căii de atac a recursului”.
Însă, în considerentele deciziei
respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de
reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu
pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima
instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie
penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de
Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile
acestei instanțe”.
Prin analogie cu jurisprudența
constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât
considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (…) sunt general
obligatorii (…) și se impun cu aceeași forță tuturor
subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea
dată acestei probleme de drept prin considerentele Deciziei nr. 36 din 11
decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile
unite, este, potrivit art. 330
7
alin. (4) C. proc. civ. din 1865,
obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.
al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.
Așa fiind, hotărârea ce
formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție civilă
a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului
judiciar specific reformării pe calea recursului.
Pe de altă parte, este de
observat și faptul că, în speță, Completul de 5
judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit
instanței superioare în sensul prevăzut de legea procesual
civilă cu referire la normele speciale cuprinse în art. 29 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În acest sens s-a conturat și
jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și
Justiție - Completul de 5 judecători în alte materii decât cea
penală.
În consecință, pentru
argumentele expuse în raport cu dispozițiile legale menționate, se
reține că încheierea atacată nu este supusă recursului în sensul
art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil,
recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3229 din 17 noiembrie 2016,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016, în ceea ce
privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de
sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 87 alin. (1)
din Legea nr. 303/2004.
Fără cale de atac, conform art.
493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.