ÎCCJ, Decizia nr. 181/2017

Decizia civilă nr. 181/2017

Asupra admisibilității în

principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art.

499 C. proc. civ., constată următoarele:

1.1. Hotărârea atacată;

În fapt, prin

încheierea din camera de consiliu de la 19

aprilie 2016, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1,

s-a anulat,

ca insuficient timbrată, cererea de recuzare formulată de A. și B.

împotriva completului de judecată C7, compus din doamnele judecător C.,

D. și E., învestit cu soluționarea contestației în anulare ce

formează obiectul cauzei.

1.2. Cererea

de recurs;

La data de 20 martie 2017, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 judecători recursul declarat de B. și A. împotriva

încheierii din camera de consiliu de la 19 aprilie 2016, pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. x/1/2016/a1.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului

de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ.

Prin Raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a

concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost

declarat împotriva unei hotărâri definitive conform

dispozițiilor art.

144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu

de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat

că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)

și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către

părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

În temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va

examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art.

493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță, însă, se

constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Având în vedere, pe de o

parte, dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit

cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată

numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a

soluționat cauza și, întrucât, în speță, o atare

hotărâre nu s-a pronunțat; iar, pe de altă parte, ținând

cont de faptul că dispozițiile tezei a doua a textului legal

menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea

finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și

Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță

ierarhic superioară” care să soluționeze calea de atac,

încheierea atacată nu mai poate fi supusă reformării.

În raport cu dispozițiile art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea

penală, nu au, în situația dată, nici competența nici

atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate,

întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea în competența

Completului de 5 Judecători soluționarea unor litigii, a făcut-o

în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind astfel

reglementat.

În atare situație, având

în vedere și dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1)

C. proc. civ., încheierea atacată nu mai poate fi supusă

reformării, astfel încât recursul dedus judecății nu poate fi

primit.

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a

autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

B. și A.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de B. și A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 19

aprilie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016/a1.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.