ÎCCJ, Decizia nr. 178/2017

Decizia civilă nr. 178/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față,

constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei;

1.1.

Hotărârea atacată;

În fapt, prin

Decizia nr. 359 din camera de consiliu de la

17 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/20

15: s-a

respins cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public,

formulată de petentul A.; s-a admis excepția necompetenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

s-a declinat, în favoarea Curții de Apel București, competența

de soluționare a cererii formulată de petentul A. privind strămutarea

judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/301/2015 al

Judecătoriei sectorului 3 București.

1.2.Cererea

de recurs;

La

data de 24 februarie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul

declarat de B. împotriva Deciziei nr. 359 din camera de consiliu de la 17

februarie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului

de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ.

Prin raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a

concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost

declarat împotriva unei hotărâri care nu mai poate fi supusă niciunei

căi de atac, conform

dispozițiilor

art. 132 alin. (3) C.

proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu

de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat

că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)

și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către

părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

În

temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct.

1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea

căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii

”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ.,

„hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de

atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță, însă, se

constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Întrucât, în

cauză, recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, s-a

pronunțat asupra propriei competențe și, având în vedere

dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora,

dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu

este supusă niciunei căi de atac, în atare situație,

hotărârea atacată fiind, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., definitivă, nemaiputând fi supusă reformării,

aceste

condiții nu sunt îndeplinite

.

Se constată, așadar, că

recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare

de lege.

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a

autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

B.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de B. împotriva Deciziei nr. 359 din camera de consiliu de la 17

februarie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.